Secuii n-au avut niciodată structuri politice statale de reprezentare, dar în prezent autonomia etnică maghiară în Harghita şi Covasna există de facto din cauza lipsei de reacţie a statului român.
Aşa-zisul Ţinut Secuiesc (Ioana Florea Nuţ / Epoch Times România)
Ioan Lăcătuşu, reprezentant al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, explică în cea de-a treia parte a amplului interviu acordat Epoch Times ce putea face statul român pentru a remedia această situaţie şi cum relaţia cu UDMR primează asupra intereselor românilor din aceste judeţe.
Epoch Times: De ce neglijează autorităţile de la Bucureşti problema discriminării românilor în aceste localităţi? Ce demersuri aţi făcut pentru a le pune pe agendă aceste probleme?
Din cauza concesiilor făcute de partidele politice româneşti UDMR-ului, cu scopul salvării funcţiilor şi intereselor unui partid de a se menţine cu orice preţ la guvernare, prin trădarea interesului naţional, cu consecinţe dezastruoase pe termen lung, prin încălcarea şi lezarea demnităţii naţionale. Se încalcă, astfel, şi art. 6, al. 2 din Constituţia României care prevede că „Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români”.
De aceea, considerăm că a venit momentul ca ţara să se raporteze altfel la noi, românii din Covasna, Harghita şi parţial Mureş. Din cauza dificultăţilor din perioada de tranziţie şi a bulversării valorilor din societatea românească, nici până acum nu s-a înţeles că, de fapt, problema nu este doar a românilor din aceste judeţe, ci a întregii ţări.
Aşa cum am mai arătat, împreună cu Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, atât în timpul păstoririi ÎPS Ioan, actualul mitropolit al Banatului, cât şi sub păstorirea PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Forumul a propus o serie de măsuri, rămase din păcate fără finalitatea dorită. Dintre acestea amintim:
- Elaborarea şi aprobarea unei Strategii naţionale pentru asigurarea respectării dreptului constituţional la identitate naţională şi a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor de naţionalitate română din unităţile administrativ-teritoriale în care aceştia sunt numeric minoritari.
- Asigurarea, prin bugetul central, a suportului financiar pentru proiectele promovate de asociaţiile şi fundaţiile culturale, religioase şi civice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.
- Adoptarea unei strategii de dezvoltare economică prioritară pentru zona Covasna-Harghita, cu finalitate în crearea unor noi locuri de muncă şi menţinerea celor existente, componenta economică fiind principala cale de estompare a asperităţilor interetnice, de eliminare a exodului populaţiei româneşti din zonă şi de întoarcere a generaţiilor tinere spre locurile natale.
- Am cerut Guvernului să adopte măsuri pentru a stopa (sau măcar a încetini) declinul demografic şi plecarea în masă din zonă, mai ales a tinerilor.
Cu privire la continuarea cercetărilor referitoare la istoria, cultura, identitatea şi spiritualitatea românească din sud-estul Transilvaniei, cu sprijinul colaboratorilor din întreaga ţară, s-au formulat următoarele priorităţi:
1. Necesitatea implicării institutelor Academiei Române şi a principalelor centre universitare din ţară pentru realizarea unor cercetări şi studii fundamentale privind istoria, cultura şi civilizaţia românească, dar şi a secuilor şi a celorlalte etnii din sud-estul Transilvaniei.
2. Continuarea acţiunilor de dezvoltare a unor parteneriate culturale, sociale şi ştiinţifice cu instituţii şi organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale din ţară şi străinătate.
3. Asigurarea finanţării editării şi reeditării unor lucrări privind patrimoniul cultural etnologic al comunităţilor româneşti din zona Arcului Intracarpatic, în contextul multietnic şi multicultural european contemporan, ţinând cont, însă, de păstrarea identităţii tuturor comunităţilor trăitoare pe aceste meleaguri.
4. Sprijinirea comunităţilor locale româneşti, nu numai a celor maghiare, pentru identificarea, cunoaşterea şi valorificarea propriei identităţi culturale şi a valorilor de patrimoniu tradiţional material şi spiritual.
Secuii n-au avut niciodată comiţi (prefecţi) secui, parlament secuiesc, alte structuri politice statale. Au avut, ca şi azi, autonomie locală în cadrul scaunelor, dar niciodată autonomie faţă de statul ungar şi, respectiv, habsburgic.
5. Identificarea celor mai bune căi de reluare a dialogului şi colaborării interetnice şi interconfesionale, în scopul nobil al bunei convieţuiri, al depăşirii neîncrederii şi a stării de criză în domeniile cultural, social, spiritual, economic şi al vieţii cotidiene, în care să primeze respectul reciproc şi promovarea celor mai bune propuneri şi soluţii pentru progresul comunităţilor locale, într-un mediu multietnic şi multicultural şi nu într-o enclavă etnică din inima României.
În ce stadiu se află autonomia teritorială pe criterii etnice cerută frecvent de politicienii maghiari. Este aceasta deja o realitate de facto, deşi de jure contravine Constituţiei României?
Înainte de a vă răspunde la această întrebare, doresc să fac câteva precizări. Scaunele secuieşti (menţionate documentar din perioada medievală) au funcţionat în principal ca forme de organizare administrativă şi judecătorească locală, ca şi comitatele, având doar atribuţii de gospodărire şi gestionare a problemelor economice şi social-culturale şi nu o autonomie politică pe criterii etnice. Ele nu funcţionau ca enclave închise de separare a secuilor faţă de românii şi saşii din interiorul lor şi din comitatele învecinate. În decursul secolelor, comiţii secuilor nu au fost numiţi din rândul secuilor, ci întotdeauna dintre maghiari, saşi şi români din afara scaunelor secuieşti, deoarece scaunele erau subordonate direct puterii centrale şi nu unui for de autoconducere politică autonomă.
Între finalul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, scaunele secuieşti au fost de mai multe ori desfiinţate, ca urmare a reformelor administrative imperiale, în anii 1780, 1849 şi definitiv desfiinţate în 1876, după înglobarea forţată a Transilvaniei în Ungaria, fiind transformate în comitate subordonate direct puterii centrale. În acest context, locuitorii secui dar şi români şi de altă etnie din fostele scaune secuieşti au rămas marginalizaţi (economic şi social), la periferia Imperiului habsburgic, la periferia intereselor Budapestei, astfel că secuii găseau rezolvarea problemelor lor economice aproape, peste munţi, în Regatul României.
Din perspectivă istorică, unul dintre cercetătorii bine documentaţi ai zonei, şi anume Vasile Lechinţan, afirma că „secuii n-au avut niciodată comiţi (prefecţi) secui, parlament secuiesc, alte structuri politice statale. Au avut, ca şi azi, autonomie locală în cadrul scaunelor (Mureş, Odorhei, Ciuc, Trei Scaune), dar niciodată autonomie faţă de statul ungar şi, respectiv, habsburgic. Dacă astăzi ar obţine o autonomie teritorială pe criterii etnice faţă de statul român, ar da o lovitură nesperată în întreaga lor istorie, în dauna integrităţii României şi a istoriei milenare a poporului român, fiindcă Ungaria şi Austria nu le-au permis niciodată autonomie teritorială”.
Până la Marea Unire din 1918, dezideratul autonomiei pe criterii etnice, formulat astăzi cu insistenţă şi cu justificarea unei pretinse continuităţi istorice, nu a fost prezent în conştiinţa colectivă a populaţiei secuieşti; în fapt, singura perioadă în care actualele judeţe Covasna, Harghita şi Mureş au fost organizate într-o unică entitate administrativ-teritorială a reprezentat-o experimentul de tip stalinist numit „Regiunea Autonomă Maghiară”.
În prezent, deşi neacceptată de jure, autonomia etnică maghiară în zonă există în bună parte de facto.
Lipsa de reacţie a statului român face ca liderii comunităţii maghiare să continue promovarea identităţii unui ţinut secuiesc fără români, purificat de elementul românesc prin toate mijloacele constituţionale şi neconstituţionale. Demersurile liderilor maghiari pentru obţinerea autonomiei teritoriale, pe criteriu etnic, sunt întreprinse cu ignorarea totală a comunităţii româneşti.
Cercetările sociologice româneşti pe această temă au pus în evidenţă faptul că instituţionalizarea autonomiei teritoriale a aşa-zisului „Ţinut secuiesc” nu este motivată de obţinerea unor noi drepturi şi libertăţi, deoarece acestea există la nivelul standardelor europene. Obţinerea acestui deziderat este impus mai degrabă în plan simbolic, la nivelul mentalului colectiv maghiar. În acelaşi timp, se urmăreşte crearea unei baze teritoriale pentru grupul etnic maghiar care să sprijine dăinuirea maghiarilor zişi din „diaspora” (înţelegând prin aceasta, maghiarii din celelalte judeţe ale Transilvaniei) şi din „Ţinutul ceangăiesc”, de peste munţii Carpaţi.
Deşi susţinătorii autonomiei pe criteriu etnic ai aşa-zisului “Ţinut secuiesc” au primit un răspuns negativ din partea Congresului Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei, de la Strasbourg şi din partea Curţii de Apel Tg. Mureş, aceştia continuă demersurile lor, încercând să obţină acordul unor lideri ai românilor din zonă, dispuşi la compromisuri, dar ocolind Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei şi Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, reprezentanţii autorizaţi ai românilor din Arcul Intracarpatic.
Mesajul transmis de consecinţele acordării unor “autonomii” în ţările vecine, coroborat cu noile evoluţii geopolitice ale “axei Budapesta – Moscova”, constituie tot atâtea argumente pentru faptul că autonomia aşa-zisului “Ţinut secuiesc” este un proiect care lezează profund sentimentele româneşti, înveninează relaţiile dintre români şi maghiari, cu implicaţii de lungă durată asupra bunăstării tuturor locuitorilor acestei frumoase zone din inima României.
Dr. Ioan Lăcătuşu
este director al Centrului European de Studii Covasna-Harghita şi membru în Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.
