Cristian Unteanu 23 iulie 2016,
„Doriţi ca Uniunea Europeană să decidă o relocare a cetăţenilor non-maghiari în Ungaria fără aprobarea prealabilă a Parlamentului ungar?“ – aceasta este întrebarea la care vor trebui să răspundă cetăţenii din ţara vecină, pe 2 octombrie, într-un referendum convocat de guvern pe tema cotelor obligatorii de refugiaţi impuse de Bruxelles.
Prin impactul său viitor, rezultatele acestui referendum pot fi la fel de importante precum cele din Marea Britanie. Şi, asemenea lor, să consolideze ceea ce este deja o tendinţă importantă declanşată, susţinută şi argumentată prin faţetele multiple a ce ceeste, deja, efectul de „spillover”. Aceasta deoarece, doar aparent, miza discuţiei este problema migraţiei.
Tema reală spre care trimite referendumul din Ungaria, ca şi cel din Marea Britanie, este discuţia niciodată rezolvată pe deplin în UE, cea asupra suveranităţii naţionale. În acest sens, nu uitaţi mesajul central al campaniei LEAVE din Marea Britanie care a fost „vrem să ne luăm ţara înapoi”, acum posibil de completat, prin vocea electorilor maghiari, cu un altul, la fel de important:
„Vrem ca nu cei de la Bruxelles să decidă pe chestiuni care ţin strict de suveranitatea naţională care trebuie păstrată şi respectată!”.
Iar mesajul guvernului către electorat este extrem de clar. Fără niciun fel de ambiguităţi, căci spunea Antal Rogan, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban: „Guvernul cere cetăţenilor noştri să spună NU repartizării obligatorii şi să spună NU politicii celor de la Bruxelles privind migraţia... doar maghiarii pot decide cu cine vor să trăiască împreună în Ungaria”.
Clar?
Da, din punctul de vedere de acum al Ungariei.
Deloc clar din punctul de vedere al autorităţilor europene care, pe drept cuvânt, au reamintit că politica respectivă a fost aprobată în unanimitate de către şefii de state şi guverne reuniţi în cadrul Consiliului European, asta după ce existase şi un vot pozitiv covârşitor în Parlamentul European, pe exact aceleaşi măsuri propuse de Comisia Juncker.
Numai că, iarăşi adevărat, cum au ajuns acasă, cei mai mulţi dintre semnatari şi-au dat seama care era exact atmosfera la nivelul opiniei publice, care era nivelul exact al sentimentului real de respingere, motivat de considerente legate de sensibilităţi naţionale şi de istorii particulare, dar şi de creşterea exponenţială a sentimentului de insecuritate.
În acest caz, nu cei 1294 de refugiaţi care ar fi trebui realocaţi automat către Ungaria reprezintă problema, ci ideea însăşi de migraţie ilegală transformată, printr-o decizie luată de birocraţia de la Bruxelles, în formulă de mişcare legitimă care să debuteze cu o cerere automată de azil şi, în foarte multe cazuri, să ducă la obţinerea cetăţeniei. Greu de imaginat un context naţional în care acest raţionament să nu pună probleme. Dar greu, foarte greu de imaginat un context mai dificil ca cel de acum – naţional, european şi mondial – pentru lansarea unui asemenea tip de raţionament.
Asta în momentul în care terorismul. esenţialmente motivat de revendicările jihadiste şi ale unui Islam fundamentalist, este ameninţarea cea mai gravă cu care se confruntă lumea în 2016. Şi care, acum, şi-a atins deja unul dintre obiectivele esenţiale ale primei etape a războiului împotriva Europei: instalarea fricii, spaimei, incertitudinii în cotidian, a senzaţiei că oricine, oricând, este ţintă. Previziunile serviciilor de informaţii s-au adeverit: noua faţă a terorismului presupune apariţia unor atacuri, într-un ritm din ce în ce mai rapid, a unor atacuri de tip „lup singuratic”, cvasi-imposibil de prevenit atâta timp cât atenţia şi mijloacele se concentrează pe urmărirea activităţii celulelor teroriste.
Dar declanşând şi fenomenul de răspuns din partea militanţilor de extremă dreaptă, grupaţi în unităţi de vigilantes gata să treacă la acţiune. Un rezultat pozitiv la referendumul din Ungaria va însemna o nouă lovitură masivă de credibilitate în primul rând pentru Comisia Europeană dar şi o consemnare a falimentului modului în care, la nivelul structurilor europene, se închipuie planuri, politici şi reglementări rupte sau foarte departe de realitatea din teren. Este ceea ce afirma zilele trecute Mario Morcone (ministrul italian însărcinat cu problemele migraţiei), atunci cînd spunea că faimoasa schemă de relocare a refugiaţilor între Italia şi Grecia ”este în mod clar un eşec”. Iar termenul „eşec” este chiar elegant dacă, aşa cum o recunoaşte chiar Comisia Europeană, în locul celor 6000 de persoane relocate lunar din Grecia şi Italia, s-a reuşit doar, până în acest moment, reloacarea a 843 de persoane...
Dezastrul iniţiativei europene este total, aşa cum o arată situaţia relocărilor din Italia:
- Belgia are alocate 1397 de relocări în termenii deciziei Consiliului, a oferit formal 30 şi a primit 29
- Republica Cehă are alocate 1036 relocări, a oferit 20 şi nu a primit pe nimeni
- Franţa ar avea de primit 7115, a oferit 300, a primit 181
- Spania ar avea de primit 2676, a oferit 50 şi a primit 40 -
România ar avea de primit 1608, a oferit 540 de locuri, a primit 6.
Problema majoră este că, chiar şi în contextul de acum, decidenţii europeni par să dorească o continuare a schemei de relocări pe care o consideră drept o soluţie morală, umanitară şi perfect legală. Singura acceptabilă. Referendumul din Ungaria vine însă să schimbe complet cursul lucrurilor căci, odată rezultatele sale acceptate, ar scoate de facto şi de jure o ţară din procesul de decizie europeană în chestiunea migraţiei. Iarăşi, subliniez, nu mai e vorba doar despre refugiaţi, e vorba despre principiul suveranităţii naţional în raport cu sistemul instituţional comunitar. Există două posibilităi în continuarea jocului.
1. Comisia Europeană va accepta un eventual rezultat al referendumului care să consfinţească dreptul Parlamentului naţional în domeniu. Situaţie în care deschide Cutia Pandorei pentru evenimente similare, cu rezultat extrem de previzibil, în toate ţările membre.Cu o perspectivă ca mult ţări să solicite „prerogativa de op-out” în doemniul politicii de migraţie şi azil, pe modelul stelor avantaje britanice, asta însemnând drumul deschis spre rediscutarea Tratelor.
2. Comisia Europeană va încerca să iasă la luptă propunând măsuri de sancţionare a Ungariei pentru neacceptarea unei decizii europene luată cel mai înalt nivel (inclusiv cu semnătura Ungariei). Posibil instituţional, dar provocând un scandal public care să accentueze curentul eurosceptic din Ungaria şi nu numai. Este o dezbatere extrem de serioasă, poate cea mai importantă în relaţie cu ceea ce ar putea să însemne continuarea visului european.
Din nefericire pentru noi toţi, din nefericire pentru Europa, discuţia se poartă sub presiunea unor vectori externi UE, absolut ostili şi activi în organizarea tuturor jocurilor destructive imaginabile. În acest sens, referendumul din Ungaria poate fi comparat cu BREXIT. Este, într-un anume fel, continuarea logică a acestuia, cu toate consecinţele aferente pe termen mediu şi lung. După experienţa BREXIT în care au eşuat lamentabil atât centrele de prognoză şi programare politică din Bruxelels şi cele de la Londra, urmează un alt eveniment major cu rezultat previzibil.
Ce face Europa instituţiilor?
Deocamdată, se zbate să supravieţuiască dacă nu e plecată în vacanţă, aşa cum o face orice funcţionar conştiincios pe timp de vară. Numai că nu este o vară oarecare. Nu sunt timpuri oarecare. Doar că, tragic, se pare că doar liderii sunt unii oarecare, lipsiţi de viziune, de forţă şi putere de decizie. Urmează o perioadă de mari incertitudini şi va trebui să acceptăm că aceasta va fi starea Europei în timpl ce vine. Atunci când se poate petrece orice. adev.ro/oar9o2
