Sabin GHERMAN 11 ianuarie 2018
Dacă unii tovarăși patrioți din politică și din presă ar citi și altceva decât prefețe, nu și-ar mai pierde somnul că vin ungurii să ia Ardealul. Partidele maghiare au cerut, la împlinirea a o sută de ani de la unire, tocmai respectarea actului fundamental: Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia – și dacă te gândești că autonomia asta a fost sau e o temă doar a maghiarimii, te înșeli.
În plus, să ne prefacem că nu știm că unirea asta a început cu o grosolănie a la Brătianu: nu mai facem nicio Adunare Constituantă, semnați și Constituția-i așa cum vreau eu. Nu mai spunem nici motivele pentru care Maniu a refuzat să participe la încoronarea din 1922, nici motivele pentru care în 1928, la Alba Iulia, denunța în termeni categorici demența centralizatoare a Bucureștilor.
Maniu, Vaida Voevod, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Romul Boilă – toți sunt români; îi poți acuza că s-au vândut? Sever Bocu, gazetarul-activist pedepsit cu închisoarea de autoritățile Imperiului, unul din cei 12 ardeleni și bănățeni care, în chip simbolic, au declarat război, în 1917, Austro-Ungariei (gest taxat cu o condamnare la moarte „în lipsă”) – era ce?
Toți acești oameni politici au blamat din răsputeri centralismul; mai mult, Romul Boilă, fost ministru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei, propune în 1931 o nouă Constituție, apropiată de federalism, clamând nevoia de modernizare a proaspetei țări. Erau cu toții anti-români? Doar pentru că nu gândeau ca belferii amețiți de Fanar?
Despre Cuza și Mica Unire se scrie în manuale – zici că s-o pogorât mila lui Dumnezeu asupra românilor, atât de festivist îi spusă. N-a fost așa deloc – în mai puțin de trei ani, ieșenii ieșeau în stradă, în frunte cu Mitropolitul Moldovei, cerând dezunirea. De ce? Sistemul impregnat adânc în ADN-ul sistemului valah i-a pus la pământ pe moldoveni.
Niciun om nu poate reforma sistemul pic cu pic, pur și simplu musai să-l înlocuiască total. Cuza lăsa Iașiul pentru București în ianuarie 1862; după doar nouă luni, la inagurarea Școlii Militare, recunoaște public: „Sunt preocupat de jertfele impuse vechii Capitale a Moldovei, prin centralizarea serviciilor publice la București”.
La 28 noiembrie 1863, vine Înalta Comisiune Consultativă și spune așa: „Apropiata îndreptare a stărei morale și materiale a Iașilor este acolo de unde va decurge îndreptare, progres și îmbunătățire pentru întreaga Patrie Română, adică în realizarea celor trei mari principii ale științei moderne:
Descentralizarea administratrivă,
Independența complectă municipală,
Independența magistraturei prin treptata aplicare a inamovibilităței”.
Erau mai deștepți ieșenii de atunci decât majoritatea asta șleampătă din Parlamentul zilelor noastre. Nu sunt în manuale nici discursurile lui Kogălniceanu, artizan al Micii Unirii și primul care și-a pus mâinile-n cap când a văzut ce-a ieșit… Au tot sperat moldovenii că Iașiul va fi o a doua capitală, le-a promis lucrul ăsta chiar și Carol I, în august 1866 – iar în articolul 131 din Constituția de atunci chiar se dispunea ca să se facă legi speciale pentru autonomia administrativă
Și? Au învins boierii de pe lângă Dunăre și Moldova lor tot în jos a mers până azi, când a ajuns cea mai săracă regiune a Uniunii Europene și pare că niciun minister nu cunoaște asta.
Mergem mai departe: vine unirea de la 1918 – și? Ardeleanul Vaida Voevod vituperează în Parlament împotriva centralismului aberant, bucovineanul Iancu Cavaler de Flondor se retrage scârbit, basarabeanul Pan Halippa semnează primul Memorandumul adresat de deputații de peste Prut Regelui Ferdinand: „Sire, Declaraţia de Unire din 27 martie 1918 a prevăzut bazele pe care Unirea trebuie aşezată: descentralizarea şi autonomia administrativă (…) Declarația de Unire din 27 martie 1918 este titlul de drept, pe care se întemeiază unirea Basarabiei cu România. De la unire încoace, Basarabia este cârmuită într-un fel în care nu mai sunt cârmuite nici măcar coloniile negre din Africa”.
Asta a fost în 1924. Înainte cu trei ani, în ianuarie ‘919, semnaseră ieșenii un Memoriu, tot către Ferdinand: „Descentralizarea administrativă și autonomia comunală – iată remediile propuse de ieșeni încă din 1863. (…) Regimul centralizator este singura cauză care a făcut ca nu numai Iașiul, ci și întreaga Moldovă, să sufere și să fie astăzi o profundă deosebire între partea de dincolo de Milcov și partea de dincoace, care s-ar zice că nu aparține aceleiași țări”.
Și ce mai cereau, la articolul 8?
„Complectarea rețelei căilor ferate, în vederea mai ales a traficului internațional cu legături prin Nordul Transilvaniei și cu un port pe coasta Basarabiei la Marea Neagră”.
Erau moldovenii anti-români? Știi de ce voiau autonomia asta atât de blamată azi de tremuricii din politică și presă? Citat, deci: „În ce fel au fost dotate unele din insituțiile din București față de cele din Iași: Facultatea de Medicină București – 106 400 lei, Facultatea de Medicină Iași – 40 500 lei; Institutul de Bacteriologie București – 52 830 lei, Iași – 7200; Muzee și Grădina Botanică București – 175 157 lei; Muzee și Grădina Botanică Iași – 500 lei”.
Iuliu Maniu dă și el cifre, în Memorandumul din 1938, Sever Bocu la fel. Totul mergea la boierimea de la București. Știi cum se încheie Memorandul ieșenilor din 1919? „Iașiul nu cere milă, cere dreptate”. Dreptate ceruseră toți, din toate provinciile nou-unite, dar noua Românie era condusă tot de gașca fanariotă – exact ca azi. Și acum spune: ce legătură o mai fi între autonomie/descentralizare/regionalizare și statul național unitar etc., etc.? Niciuna. Dar – și asta e de reținut: a ajuns alăturarea asta, autonomie/maghiarime, cea mai șmecheră ascunzătoare când te întreabă lumea, pe românește!, de ce n-ai făcut autostrăzi, de ce educația-i la pământ sau de ce mor oameni în spitale. Plus, ca de final: să se întrebe „patrioții” ăia care încă o mai dau cu „hunii și cu carnea de sub șa”, să se întrebe deci de ce „hunii” circulă pe autostrăzi și noi, buricul pământului, încă șchiopătăm pe drumuri de căruțe…
Dacă România își dorește într-adevăr prosperitate, va trebui să lase trăitorilor să decidă după munca, tradițiile sau cultura lor – că n-am văzut om să fugă din bogăție, dar de o Românie din care a plecat 12% din populație pe timp de pace tot auzim…
