6 iunie 2012, 12:46 | Autor: Dorin Ţimonea | 3746 afişări
ALBA IULIA
Ministrul Daniel Chiţoiu în timpul declaraţiei de la Roşia Montană
Recenta vizită a ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, la Roşia Montană s-a transformat într-un mega-scandal după ce demnitarul liberal a declarat că este convins că proiectul minier privat va demara până la sfârşitul anului. Ministrul Chiţoiu a fost luat la întrebări de premierul Victor Ponta, care a dorit, potrivit unor surse guvernamentale, să îl demită din funcţie.
Pentru a acoperi gafa ministrului, premierul Victor Ponta a acceptat explicaţiile de-a dreptul hilare ale acestuia: faptul că a uitat să pună „NU“ în propoziţia în care s-a referit la demararea proiectului până la sfârşitul anului 2012, precum şi faptul că s-ar fi referit la exploatarea minieră Cupru Min SA Abrud.
Înregistrările audio şi video ale declaraţiei ministrului Daniel Chiţoiu de la Roşia Montană demonstrează clar că demnitarul s-a referit la proiectul companiei Roşia Montană Gold Corporation şi nu la Cupru Min.
Dialogul dintre jurnalişti şi ministrul Economiei:
Ziarist: Aţi afirmat domnule ministru că până în iarnă veţi lua o decizie politică în ceea ce priveşte proiectul Roşia Montană?
Daniel Chiţoiu: Da, pe noi ne interesează să dezvoltăm această regiune şi să ne asigurăm că investiţiile de mediu care se vor face aici nu vor afecta generaţiile viitoare şi generaţiile actuale. Deci noi trebuie să ne luăm toate măsurile astfel încât investitorul să asigure investiţiile de mediu necesare exploatării miniere de la Roşia Montană. Noi suntem un guvern pentru dezvoltarea mineritului eficient şi, de asemenea, să asigurăm şi condiţiile de protecţie pentru locuitorii din zonele de exploatare minieră.
Ziarist: În ce vă priveşte sunteţi convins că va porni acest proiect al Roşia Montană Gold Corporation sau...?
Daniel Chiţoiu: Eu sunt convins că acest proiect va demara în acest an. Împreună cu doamna ministru Rovana Plumb, care, la dânşii este în momentul de faţă problema de a acorda avizul de mediu şi de a stabili garanţiile pentru investitori care trebuie făcute, trebuie investite în mediu, în această zonă.
Ziarist: Deci sunteţi convins că mineritul va continua în Apuseni şi nu numai..?
Daniel Chiţoiu: Şi nu numai. Deci mineritul va continua în toată ţara, dar vrem să îl exploatăm eficient nu să vindem resursa pe bani puţini şi să păgubim Statul Român şi populaţia României.
Ziarist: Un punct de vedere în ce priveşte Cupru Min Abrud...
Daniel Chiţoiu: La Cupru Min Abrud, la fel ca la Roşia Montană, aşteptăm avizul de mediu pentru exploatare şi în momentul respectiv vom lua o decizie privind privatizarea, dar până la privatizare voi introduce managementul profesionist să stopăm scurgerea de bani de acolo pentru clientela politică pedelistă.
Ziarist: Aveţi dovezi în ceea ce priveşte scurgerea aceasta de bani?
Daniel Chiţoiu: Avem sesizări şi, în momentul de faţă, sunt declanşate controlale acolo. În momentul în care avem rezultatele le vom comunica.
Afirmaţiile ministrului au fost făcute după ce acesta a participat la un miting electoral USL la Roşia Montană. La o zi după aceste declaraţii, reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale care se opun proiectului minier au solicitat premierului Victor Ponta să îl demită pe ministrul Daniel Chiţoiu.
Nu i-a ieşit „nu-ul“
„L-am întrebat pe domnul Chiţoiu şi mi-a spus că a vrut să spună că proiectul Roşia Montană nu se face anul acesta, dar nu i-a ieşit nu-ul. Nu vă puteţi supăra pe un politician pentru că a uitat un «nu»“, a spus Victor Ponta marţi seara la Gala Green Awards. Anterior, în aceeaşi zi, Ponta a precizat că ministrul Economiei i-a spus că a vorbit despre Cupru Min. Acest ultim argument este folosit şi în comunicatul de presă făcut public miercuri de Ministerul Economiei.
„În cadrul întâlnirilor avute - cu ocazia deplasării la Roşia Montană - sau a conferinţei de presă susţinute, dl. Daniel Chiţoiu NU a făcut niciodată afirmaţia conform căreia proiectul de la Roşia Montana va demara în acest an. Declaraţia prin care se asuma termenul de sfârşit de an 2012 s-a referit la preluarea societăţii Cuprumin Abrud de Consiliul Judeţean Alba, în cazul în care, după primirea avizului de mediu, nu se găseşte până la sfârşitul acestui an un investitor care să reia exploatarea minieră“, se susţine în comunicatul ministerului.
Sunt oferite în continuare declaraţii din conferinţa de presă desfăşurată de la Alba Iulia, dar sunt ignorate afirmaţiile integrale de la Roşia Montană.