2016-09-20

Satul din Alba, unic în România, care se gospodăreşte singur, după ideea genială a unor ţărani. Oamenii îşi fac poduri, repară străzi, biserică şi îşi ajută săracii

20 septembrie 2016, Dorin Timonea
Satul Limba este amplasat pe malul Mureşului la câţiva kilometri de Alba Iulia Un sat din Alba cu 150 de suflete a ajuns un exemplu despre modul în care o mică comunitate se gospodăreşte singură. Sătenii au format o asociaţie cu ajutorul căreia organizează evenimentele de suflet ale localităţii, îi ajută pe semenii care au nevoie şi chiar realizează mici investiţii necesare pentru bunul mers al comunităţii. 
Satul Limba este parte componentă a comunei Ciugud, devenită celebră în ţară pentru rata foarte ridicată de absorbţie a fondurilor europene. Satul este urbanizat, cu drumuri asfaltate şi trotuare pavate şi nu există o gospodărie care să nu aibă apă curentă, gaz sau canalizare. Majoritatea „limbenilor” munceşte în Alba Iulia, oraşul fiind situat la distanţă de câţiva kilometri, însă fiecare are o gospodărie pe care o lucrează după serviciu. Nu mai au animale de tracţiune şi susţin că satul lor este unul dintre cele mai dezvoltate din judeţul Alba. 
Comuna Ciugud, de care aparţine Limba, este singura din Alba unde populaţia a crescut în ultimii 15 ani. 
 O asociaţie şi multe iniţiative pentru oameni În Limba, oamenii te salută şi intră în vorbă, fie că te cunosc, fie că nu. Sătenii discută între ei toate problemele, iar când iau o hotărâre, se ţin de ea. Au constituit asociaţia „Limbenii” prin intermediul căreia organizează toate evenimentele din comunitate şi oferă sprijin celor care au nevoie. 
Totul a început în 2007, când turla bisericii trebuia reparată, iar oamenilor le-a venit ideea să se adune şi să pună toţi umărul. De atunci, în fiecare luna, 130 de familii din cele 150 donează câte 5 lei pentru comunitate, iar banii sunt investiţi cu folos. 
„Şi cu ajutorul acestor bani străzile sunt mai frumoase, satul mai frumos, iar oamenii sunt mai uniţi. Fiecare dintre noi are un sentiment foarte plăcut că a ajutat cu ceva comunitatea în care trăiesc”, afirmă Augustin Muntean, membru în asociaţie. 
 Dorin Bucur este preşedintele Asociaţiei "Limbenii" şi liderul mişcării civice din sat spune ca infrastructura a fost realizată cu ajutorul banilor europeni obţinuţi de primărie, dar există multe alte lucruri de care se îngrijesc prin intermediul asociaţiei. Astfel, s-a ajuns ca din sumele adunate să fie plătite medicamente pentru bătrânii singuri şi neajutoraţi. 
De asemenea, copiii satului au fost trimişi în tabere, chiar şi la Marea Neagră. În urmă cu câţiva ani, la o şedinţă a asociaţiei au refuzat oferta unui patron care dorea să deschidă o crâşmă în sat. Sătenii au spus că au de lucru acasă şi nu au timp de stat prin baruri. 
Limba este, astfel, poate singurul dacă nu printre puţinele sate din România cu un asemenea nivel de dezvoltare, care nu are un bar unde oamenii să poată consuma băuturi alcoolice. 
Există, în schimb, un magazin alimentar de unde sătenii îşi pot cumpăra toate cele de care au nevoie. Proiecte comune duse la bun sfârşit 
 „Deşi sunt o mană de oameni, locuitorii satului Limba au găsit, de fiecare dată, puterea să se unească în faţa unui proiect comun şi să-l ducă la bun sfârşit. Aşa s-a întâmplat cu realizarea Monumentului Eroilor, au făcut zile-muncă pentru construirea Căminului Cultural, au săpat şanţuri pentru introducerea apei în sat, au adunat bani şi au lucrat împreună la ridicarea Casei Parohiale, au plătit şi au săpat şanţuri pentru introducerea gazului în sat, au pus mană de la mană şi au angajat pictor pentru pictarea bisericii, au muncit împreună pentru construirea treptelor spre biserică”, astfel este prezentată mica comunitate pe pagina de internet a asociaţiei. 
Preşedintele asociaţiei şi „sufletul” mişcării civice din sat este Dorin Bucur. „La una din primele întâlniri ale asociaţiei am decis care sunt priorităţile, ce să facem în sat. Şi ne-am zis: ne pică turlă în cap, hai să începem cu asta. Am găsit meşteri, am strâns bani, fiecare a dat cât a putut. Apoi ne-am organizat. Unii s-au rânduit să aducă meşteri şi să îi ducă sau să îi cazeze în sat. Alţii au adus mâncare. Alţii au adus materiale”, povesteşte Dorin Bucur. 
Un alt proiect dus la bun sfârşit la începuturile existenţei asociaţiei a fost construirea unui pod. „Ne-am adunat 21 de oameni şi într-o după-amiză l-am construit. 
Este un pod mai mic pe care se ajunge la pământurile pe care le cultivăm. Ca să ajungem acolo, trebuia să ocolim o vale de un kilometru. Aşa, ne-am adunat fiecare cu materiale, cu lemn, cu fier şi l-am construit”, spune preşedintele Asociaţiei „Limbenii”. 
Dorin Bucur afirmă că în prezent satul Limba este o mare familie. „Au existat cazuri prin care au fost ajutaţi oameni ce aveau nevoie de medicamente sau chiar intervenţii chirurgicale. 
De exemplu, unei doamne îi trebuie un stent care costa destul de mult şi a fost ajutată de oamenii din sat”, mai spune reprezentantul asociaţiei din Limba. 
Monumentul Eroilor de la Limba Evenimentul „Fiii satului”, organizat neîntrerupt de 48 de ani 
Oamenii din Limba plecaţi peste hotare se reunesc, de 48 de ani, în prima duminică din septembrie la sărbătoarea ”Fiii satului”. 
Localnicii se întâlnesc la monumentul din centrul satului unde preotul oficiază un parastas pe pomenire a eroilor, se organizează un meci tradiţional de fotbal, expoziţii, lansări de carte, dialoguri şi o mică petrecere.  
Obiceiul Borbolatiţa 
Odată cu trecerea anilor, asociaţia şi satul s-au dezvoltat şi au înfiinţat noi activităţi recreative care sunt organizate în fiecare an: concursul de pescuit, ziua pricolicilor (,,pricolicii” este termenul prin care se defineau „limbenii” din timpuri mult mai vechi, un fel de eternizare a faptului că se trag direct din vechii daci), petrecerea în căminul cultural a revelionului, a zilelor onomastice, hodăiţa (alungarea spiritelor rele prin aprinderea de focuri pe câmp la sfârşitul iernii), borbolatiţa, colindatul în ajunul Crăciunului şi multe altele. 
Din activitatea asociaţiei nu lipseşte nici şcoala, care are un rol foarte important în comunitate. În fiecare an, în cadrul activităţilor din săptămâna „Şcoala Altfel”, elevii desfăşoară muncă de cercetare pentru a cunoaşte istoria şi tradiţiile satului. Obiceiul "Noaptea pricolicilor" 
Limbenii sunt cunoscuţi sub denumirea de oameni-lupi sau, din superstiţie, pricolici. Pe vatra satului au fost descoperite urme de trăire din vremea dacilor. 
Aceştia erau organizaţi într-o uniune războinică a cărei simbol era lupul. „Pricoliciul” este reprezentat şi pe semnul care marchează intrarea în sat. Legenda „limbenilor” cu Mihai Viteazul Mândria „limbenilor” faţă de ce au făcut şi vor să mai facă este remarcată şi printr-o legendă care datează de sute de ani: 
„Se spune că Mihai Viteazul, înainte de a intra în Alba Iulia, l-a chemat la el pe sfetnicul de taină şi i-a zis: 
«Mâine voi intra în Alba Iulia şi voi desăvârşi unirea celor trei ţări în una singură şi mare. Trebuie să intru cu fală şi cutezanţă. Pohtesc să-mi fie ţesălat calul şi lustruite hamurile şi cizmele de către oameni de nădejde». 
 - «Ştiu eu un sat, Măria Ta, spuse sfetnicul, iscoadele mele mi l-au adus la cunoştinţă şi se numeşte Limba, aici aproape de Alba Iulia, care a fost danie domnească de mare însemnătate». 
- «Să purcedem acolo», a spus domnitorul. 
Spre seară au poposit în sat unde au fost ospătaţi şi cinstiţi cum se cuvine, calul alb a fost ţesălat cu grijă, şaua şi hamurile curăţite, iar cizmele au fost lustruite, de îţi luau ochii. 
Se spune că la intrarea în Alba Iulia, Voievodul arăta atât de sclipitor, cu cizmele lustruite aşezate peste burta albă a calului, încât toată populaţia adunată acolo îşi punea mâna streaşină la ochi să se protejeze de atâta strălucire”. 
Satul Limba este aşezat în vecinătatea Mureşului, la un nivel ridicat de albia râului, şi oferă, pe o colină unde este construită şi biserica, o panoramă deosebită asupra Luncii Mureşului şi a oraşului Alba Iulia.

Citeste mai mult: adev.ro/ods2u2

2016-09-19

Dragnea: Am fost scoşi de la guvernare nedemocratic de Iohannis. Unde sunt banii din creşterea economică ? Cioloş: Nu în buzunarul clientelei politice

19 septembrie 2016, 
 Prim-ministrul Dacian Cioloş, în Parlament Premierul Dacian Cioloş a prezentat, luni, în plenul Parlamentului, situaţia economică a României. Şeful Executivului a fost chemat în Parlament de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care, în plen, a lansat câteva atacuri la adresa Guvernului tehnocrat. Cioloş nu a ezitat să-i răspundă. 
Replica lui Dacian Cioloş: Domnul Dragnea spune că nu vorbesc limba română, ci limba tehnocrată. Eu nici nu vreau să învăţ limba demagogiei. Mi-aţi cerut cifre, v-am adus cifre. Mi-aţi spus că nu s-a văzut creşterea economică în buzunarele oamenilor. Poate problema este că nu s-a văzut nici în buzunarele clientelei politice şi asta a deranjat mai mult. Cred că în trecut s-a vorbit mult şi s-a făcut prea puţin. Pentru mine, om crescut la ţară, patriotism înseamnă bun-simţ, a-ţi ţine cuvântul şi a nu minţi. Pentru mine asta înseamnă şi n-am nevoie de lecţii de patriotism. Sunt lucruri mult prea profunde pentru a le expune în piaţa publică doar ca să câştig nişte voturi. 
UPDATE Liviu Dragnea, preşedinte PSD: Eu aş fi sperat ca astăzi să aud o radiografie, o analiză chirurgicală a realităţii. Am aflat ca şi dumneavoastră că, timp de un an de zile, nu au făcut nimic. Nu au făcut nimic bun. Ceea ce a prezentat astăzi, premierul, pe mine şi pe colegi şi pe români îngrijorează foarte mult. Astăzi, domnul Cioloş nu a vorbit în limba română, ci limba tehnocraţilor, care sună străin şi este ruptă de realitate. Prin creştere economică, românii înţeleg mai mulţi bani în buzunare. Întrebaţi orice medic, orice profesor, ce înseamnă creştere economică. Unde sunt banii, domnule prim-ministru? Nimeni nu-i simte în buzunar. Am plecat de la guvernare pentru că am fost forţaţi să o facem. Am fost scoşi de la guvernare printr-o metodă nedemocratică. Preşedintele Iohannis, protectorul dvs, a scos de la guvernare un Guvern votat de popor şi l-a înlocuit cu înlocuit cu „Guvernul meu“. V-am votat anul trecut pentru că am sperat că veţi aduce în România mai multe fonduri europene, cel puţin cât am adus noi. Ministerul Sănătăţii apără companiile farmaceutice în dauna poporuilui român. Domnule prim-ministru, vă cer să dispuneţi imediat un ordin prin care să fie micşorat preţul la medicamente. Aş vrea să prezint adevăratele cifre ale dvs, pentru că dvs le-aţi încrucat: Cifra 0, atât este rata absorbţiei fondurilor europene, cifră apărută într-un document oficial al Comisiei Europene. 0 companii româneşti au primit ajutor de stat, în timp ce sunt 6 companii străine care au primit ajutor de stat. Poate se consideră că trebuie să se închidă tot ce e capital românesc. UPDATE Dacian Cioloş, în Parlament: În noiembrie, mi-aţi acordat un mandat cu scopul de a conferi stabilitatea socială şi economică a ţării. Mi-am asumat acest mandat într-o perioadă critică. Oamenii aşteptau un mod mai transparent de a servi interesul public. Mi se pare esenţial în perioada următoare să punem accent pe transferul creşterii economice înspre generarea de locuri de muncă. Chiar dacă bugetul pe 2016 a fost unul cu o marjă de manevră limitată, am asigurat un bun echilibru. Avem o creştere economică bună, dar nu cred că acesta trebuie să fie un mod de prezentare triumfalistă. Mai important este că ne-am înscris pe un trend al creşterii economice în timpi. Creşterea economică a fost de 5,2% din PIB pe semestrul I. Această creştere economică se reflectă prin mai multe locuri de muncă şi printr-un număr mai mare de salariaţi. La sfârşitul lunii iulie, aveam 152.000 de noi locuri de muncă. Vedem o continuare de scădere a şomajului. O exacerbare a pensiilor speciale riscă să pună în pericol sistemul de pensii. Nu intenţionăm să creştem nicio taxă, niciun impozit, nu intenţionăm să modificăm nicio indemnizaţie. Dimpotrivă. Intenţionăm să venim cu modificări prin care să propunem un regim special pentru agricultori. Ne interesează ca românii din dispora să se întoarcă acasă şi să investească acasă, de acee am lansat programul Diaspora Start-up, prin care am pus la bătaie 30 de milioane de euro. Am putut să creştem rata de absorbţie a fondurilor europene d ela 58% la 78%, cee ace însemană 3 miliarde de euro pentru buget Alina Gorghiu, copreşedinte PNL: Nu am auzit altceva astăzi din partea liderului PSD decât ce bun şi frumos a fost PSD la guvernare şi ce rău e Guvernul Cioloş. Nici nu era nevoie să vină PSD în Parlament azi să ţină un discurs, pentru că ar fi putut să se uite în oglindă şi să întrebe: oglindă, oglinjoară, cine este cel mai mitoman partid din ţară? E, răspunsul este lesne de dat. Când PSD critică şi ţipă la cineva însemnă că acel cineva face treabă cum trebuie. Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte ALDE: Şedinţa noastră comună de astăzi marchează eşecul total al singurei acţiuni politice puse în operă de preşedintele Iohannis de la instalarea sa în funcţie, acţiune cunoscută sub numele de «Guvernul meu», care face parte din programul «România lucrului bine făcut», cu care au fost păcăliţi românii în 2014. Eşecul acţiunii prezidenţiale poate fi cuantificat ca fiind la puterea a doua. Convocat de PSD Preşedintele PSD Liviu Dragne, i-a transmis, săptămâna trecută, o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloş, în care îi solicită să prezinte, în Parlamentul României, situaţuia economică reală a ţării. „Mai mult decât atât, există o întrebare chiar mai îngrijorătoare decât cele de mai sus: Intenţia Guvernului de a lua astfel de măsuri are cumva la bază o înrăutăţire a indicatorilor economici în ţara noastră? Din acest motiv, vă rog să prezentaţi de urgenţă în faţa camerelor reunite ale Parlamentului un raport privind situaţia economică reală a ţării, inclusiv nivelul de colectare a taxelor, deficitul bugetar, deficitul de cont curent, deficitul comercial şi creşterea economică estimată care stă la baza execuţiei bugetare”, adaugă Liviu Dragnea. Liderul PSD spune că Guvernul Cioloş, prin declaraţiile contradictorii ale miniştrilor, crează confuzie în rândul investitorilor. „Totodată, consider că este absolut necesar să avem o poziţie clară din partea dumneavoastră cu privire la intenţiile reale ale Guvernului, întrucât informaţiile contradictorii care vin, în mod direct sau indirect, din partea membrilor executivului generează confuzie şi îngrijorare în rândul investitorilor, salariaţilor şi al tuturor celorlalţi cetăţeni“, a conchis Dragnea. „ Premierul Dacian Cioloş va merge în Parlament pentru a prezenta situaţia economică şi pentru a atrage atenţia asupra iniţiativelor parlamentare care pun presiune pe buget“, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu. Întrebat despre scrisoarea lui Liviu Dragnea, Iolu a spus că iniţiativa preşedintelui PSD ”este foarte bună”, pentru că va da posibilitatea premierului Dacian Cioloş să meargă în Parlament şi să arate că datele economice sunt foarte bune, respectiv creşterea economică şi încasările, care sunt peste program, potrivit news.ro. Cum a fost stabilită ora Guvernul a solicitat ca şedinţa Camerelor reunite de luni, în cadrul căreia premierul Dacian Cioloş va trebuie să prezente starea economiei, la solicitarea PSD, să aibă loc cu o jumătate de oră mai devreme, la ora 14.00, în condiţiile în care luni este programată şedinţă de Guvern la ora 9.30, iar premierul pleacă spre New York la ora 17.00. Grupurile parlamentare PSD şi PNL au cerut ca premierul să fie convocat la ora 14.30, în timp ce preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a propus ca acesta să fie chemat mai devreme, astfel încât Dacian Cioloş să nu stea cu "sufletul la gură" pentru că pierde avionul. "Domnule preşedinte (Călin Popescu Tăriceanu-n.r.), este o propunere foarte bună. Noi, luni, avem şedinţă de Guvern. În considerarea faptului că premierul pleacă la ora 17.00 la New York, am aprecia dacă ora 14.00, cea propusă de dumneavoastră, ar fi şi ora care va fi votată de către Birourile permanente. Deci, ora 14.00 este o oră la care premierul are toată disponibilitatea să participe", a explicat ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Ciprian Bucur. Reprezentantul PNL, senatorul Cristian Rădulescu, a intervenit argumentând că "în cel mai bun caz" aleşii vor veni la muncă în jur de ora 14.30 şi ar fi păcat să rateze şedinţa pentru că este "o dezbatere interesantă pentru toată lumea". "Ştim că bioritmul colegilor noştri, deşi programul începe de la ora 14.00, îi îndeamnă să vină pe la ora 15.00, în cazul că vin. De aceea, pentru a fi mai multă prezenţă la o asemenea prezentare interesantă şi ţinând cont şi de faptul că diverse grupuri parlamentare au şi alte activităţi – cum ar fi PNL-ul, pe la ora 13.00 –, poate n-ar fi rău să rămână 14.30. Să apucăm să terminăm şi noi şedinţele şi să vină şi colegii care, după cum ştim, cu regularitate, ajung, într-un caz bun, la 14.30. E o dezbatere interesantă pentru toată lumea", a pledat Rădulescu, potrivit stenogramei şedinţei. El a fost susţinut de liderul deputaţilor PSD, Florin Pâslaru: "Având în vedere că solicitarea a venit din partea Grupului parlamentar PSD, şi noi vă rugăm să-l invităm pe domnul premier Dacian Cioloş la 14.30, având în vedere că ceea ce am solicitat dânsului este de interes major şi cred că la 14.30 numărul colegilor senatori şi deputaţi va fi, eu ştiu, impresionant mai mare în sală".

Citeste mai mult: adev.ro/odqduv

2016-09-06

Andrei Pleşu: Două nedumeriri despre lumea românească de azi

5 septembrie 2016, 
1. Plagiatul ca problemă metafizică. 
Pînă mai ieri, credeam că ştiu ce e acela un plagiat. Credeam, în consecinţă, că orice om cu educaţie minimală, capabil să citească şi să compare două texte puse în paralel, are instrumentarul necesar pentru a stabili dacă se află sau nu dinaintea unui caz de plagiat.
Inconsistenţa ca virtute politică 
Pe scurt: dacă în dreapta scrie „Cobori în jos luceafăr blînd, alunecînd pe-o rază…“ , iar dedesubt apare semnătura „Mihai Eminescu“, iar în stînga vezi scris acelaşi text, dar, de data acesta, semnătura e „Gigi”, e limpede că Gigi l-a plagiat pe Eminescu.
 În ce mă priveşte, am văzut cu ochii mei, în mai multe ziare, pagini din doctoratul lui Victor Ponta, alături de pagini din lucrări ale altora (nemenţionaţi ad locum): erau identice. Şi nu e vorba de cîteva asemenea pagini, ci de o cifră cuprinsă între 85 şi 130. 
Într-o primă etapă, Ponta însuşi recunoştea 30, cu precizarea stupefiantă că, faţă de volumul întregii sale lucrări, e vorba chiar de o „performanţă”. 
Au urmat scene groteşti: Liviu Pop şi Ecaterina Andronescu solidari, milităreşte, cu şeful lor, desfiinţări de comisii inapte, chipurile, să afle „adevărul” şi înfiinţări de comisii noi, gata sa conteste evidenţa, lamentaţiile împricinatului, ba făcîndu-se de rîs cu declaraţia că „pe vremea lui” nu existau încă ghilimele, ba înfierînd, cu o tenacitate nevrotică, o cohortă de adversari – mafioţi, stalinişti, securişti, sorosişti, băsişti – manevraţi cu toţii de nevoia sadică de a discredita un opozant politic de anvergură cosmică etc.) 
În capul meu, a înfiinţa comisii de „experţi“ care să „analizeze“ în ce măsură „Cobori în jos luceafăr blînd…“ e un vers aparţinînd lui Gigi sau lui Eminescu e o gugumănie. 
La fel, a invita mari specialişti care să „discearnă“ între două sau mai multe pagini identice, cînd aceeaşi operaţiune se poate face cu orice elev de şcoală generală. Şi totuşi, pe măsură ce trece timpul, realizez că ceea ce mi se părea un fapt limpede, la îndemîna oricărei minţi normale, e un mister, o evanescentă problemă metafizică, o subtilitate iniţiatică. 
Gabriel Oprea nu crede nici el că a plagiat. 
Dacă mă-ntrebaţi, eu nu-l cred copt încă nici pentru un bacalaureat temeinic, dar nu mai ştiu, şi, oricum, n-am avut în mînă proba anvergurii lui academice. O fi cum zice el. 
Acum e, pe tapet, cazul Tobă. Sincer vorbind, cineva care crede că „Apud“ e prenumele unor autori citaţi, ca atare, într-o bibliografie (că, să zicem, numele lui Titu Maiorescu se pune la litera A, căci îl cheamă, nu-i aşa, Apud Titu Maiorescu), e încă departe de o calificare doctorală. 
Dar iată că trei specialişti găsesc argumente (destul de suprarealiste) care să-l dezvinovăţească pe dl. ministru. 
Am vrut să aflu mai multe despre fiecare, ca să pricep cît de sus pot plasa dînşii „ştacheta exigenţei”. Despre doi dintre ei (Veronica Mihalache şi Cristian Niţă) n-am reuşit să aflu nimic. 
În schimb, am citit cu atenţie un CV al dlui Claudiu Ţupulan. Ei bine, dl. Ţupulan ne comunică, între altele, la rubrica „competenţe şi abilităţi” că e foarte priceput în materie de „gîndire analitică şi sintetică”. 
Vă daţi seama? Omul e blindat cînd e vorba de activitate cerebrală. Ar fi putut adăuga şi alte înzestrări, în aceeaşi zonă, de pildă că poate gîndi şi repede şi încet, că lucrează la fel de bine şi cu emisfera stîngă şi cu cea dreaptă a creierului său, că se descurcă şi divergent şi convergent etc. 
Una peste alta, suntem asiguraţi că dl Ţupulan are ca „abilitate” principală capacitatea de a gîndi, pe care noi, pînă acum, o socoteam distinctivă pentru homo sapiens în genere… 
Pe de altă parte, dl Ţupulan e sincer: ne asigură, în acelaşi CV, că are un „spirit de echipă“ dezvoltat. 
Asta lămureşte, oarecum, lucrurile: nu priceperea tehnică, nu „gîndirea analitică” şi nici cea „sintetică” vor fi fost instrumentele cu care a cercetat acuzaţiile aduse dlui Tobă, ci vigurosul său „spirit de echipă”, însoţit de „obiectivitate şi exigenţă” (alte calităţi pentru care expertul nostru se felicită). 
 Toate exemplele de mai sus dovedesc, cu asupra de măsură, că, dintr-o infracţiune oarecum banală, uşor decelabilă, amendată încă de pe băncile liceului ca înşelătorie prin „copiere“, plagiatul a devenit o taină, un indescifrabil machiaverlîc politic, o „stafie“ care bîntuie România pe multiple paliere. Trebuie scris un tratat sibilinic despre plagiat. Care, evident, să fie plagiat ulterior de oricine vrea să ajungă în posturi de încredere… 
2. După marea competiţie de la Rio, mai tot românul deplînge criza sportului în patria noastră. N-am venit acasă decît cu cinci medalii amărîte. 
De ce? E simplu. Sportivii noştri n-au condiţii. 
Domeniul e subfinanţat, ceea ce duce la condiţii precare de antrenament, la „subţierea” echipamentelor, la unele „politizări” contraproductive ş.a.m.d. 
Nu mă dau competent în materie, dar mărturisesc că nu prea înţeleg tipul acesta de explicaţii. Eu, din marginea mea, aveam impresia că sportul înseamnă, esenţialmente, două lucruri: aptitudine fizică (şi psihică) + efort intens şi disciplinat. 
Talentul fără pregătire asiduă nu ajunge, dar nici sîrguinţa pregătirii fără înzestrare specială. Pe de altă parte există ceea ce se cheamă „sportivitate”, adică eleganţa de a şti să pierzi, respectiv de a recunoaşte, fără parapon, valoarea adversarului. Îmi pot imagina, fără efort, că un om, sau o echipă, pot fi, la un moment dat, în cădere de formă, că există, în chip inanalizabil, generaţii de sportivi mai dotaţi sau mai norocoşi decît cei ai altor generaţii. În definitiv, nu poţi livra, anual, campioni din categoria Nadia Comăneci sau Ilie Năstase. Dar ideea că dacă nu cîştigi tot timpul, dacă randamentul la mondiale nu e cel dorit, dacă traversezi o pasă mai şubredă în planul performanţei sportive, trebuie căutaţi „vinovaţi” (evident la guvern, la „şefi”, la „antrenori” etc.) mi se pare cam infantilă. 
Adică dacă mănîncă bătaie un boxer autohton e de vină Cioloş! 
Şi dacă Patzaichin a fost un mare sportiv, meritul e al lui Ilie Verdeţ şi al lui Nicolae Ceauşescu. 
Da, nu stăm prea bine financiar şi economic!. Avem „subfinanţări” în sănătate, în educaţie, în transporturi. 
Avem şi în sport. 
Dar nu suprafinanţarea a fost atu-ul Nadiei Comăneci. Ci geniul ei înnăscut, tenacitatea ei exemplară, steaua ei bună… 
 După capul meu, ca să ai o excelentă condiţie fizică, să te antrenezi stăruitor şi să învingi în luptă, nu îţi trebuie o susţinere financiară de nivelul unui spital, al unei şcoli, sau al unei autostrăzi. Cînd Steaua a pierdut meciul cu Manchester City, nu finanţarea a fost problema, ci prestaţia jenantă a echipei noastre. Asta e! 
Să ne concentrăm pe o mai bună evoluţie viitoare şi pe o „recoltă” mai bună de sportivi. Altfel, vom ajunge să adoptăm modelul Kim Jong Un: cine vine acasă fără medalie e trimis la munca de jos, în mină, capată o raţie de mîncare hipo-calorică şi e mutat într-o locuinţă de tip baracă! 
La noi, fiind democraţie, putem în plus să cerem căderea guvernului…
Citeste mai mult: adev.ro/od0s38

2016-09-04

Satul din România unde o casă costă cât un salariu mediu. Peisajul este mirific aici

Postat la 04 septembrie 2016
Aici este locul în care mai trăiesc doar 7 oameni, trei saşi şi patru români, şi care pare o ruină, dar chiar şi aşa este extrem de pitoresc.
Locul se numeşte Gherdealul şi este primul sat după Cincu ce excede judeţului Braşov din punct de vedere teritorial.
Casele se vând ieftin. "Aici, o casă costă cam 20 - 24 de milioane de lei vechi. N-a mai rămas mare lucru din ele. Oamenii au plecat, mânca-i-ar amarul.", spune o femeie despre satul în care locuieşte.

Liviu Dragnea, jignire supremă la adresa românilor din străinătate: „Sunt niște fantome”

http://www.identitatea.ro/liviu-dragnea-jignire-suprema-la-adresa-romanilor-din-strainatate-sunt-niste-fantome/
Liviu Dragnea i-a jignit rău de tot pe românii din afara țării! Liderul PSD i-a numit fantome. Prezenţa la vot la alegerile locale din 5 iunie a fost una mare, dacă se ia în calcul procentul format din românii care trăiesc efectiv în ţară, a declarat luni preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
„Dacă discutăm despre prezenţa la vot, luând în calcul şi fantomele, într-adevăr prezenţa a fost mică. Dacă discutăm de prezenţa la vot în mod real, procent calculat din românii care trăiesc în mod efectiv în România, prezenţa a fost mai mare. În opinia mea, dacă am calcula numărul de români prezenţi la vot din numărul total de români care trăiesc efectiv în România, pe ţară cred că ne ducem la aproape 60%, ceea ce înseamnă un procent foarte mare. În Bucureşti, prezenţa, la fel, calculată din bucureştenii care trăiesc efectiv în Bucureşti, lăsându-i la o parte pe cei care trăiesc în alte ţări, cred că sărim de 40%, mergem undeva spre 45%”, a afirmat Dragnea într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă votul de la locale a fost antipolitic, Dragnea a acceptat parţial acest lucru.
„Trebuie să spunem că a fost şi un vot împotriva partidelor politice, cu o singură excepţie, PSD-ul. Asta arată că tot ceea ce am făcut noi în ultimele opt-nouă luni de zile, abordarea politică pe care am avut-o, faptul că am înţeles din timp, primii şi se pare că singurii, în ce direcţie şi cu ce viteză se schimbă societatea, ce aşteptări au oamenii, a făcut ca noi să avem această victorie zdrobitoare în Bucureşti. Este un prim pas – procesul de modernizare a partidului nostru nu este finalizat, este un proces greu, destul de dificil, dar care va continua. (…) Da, a fost şi un vot împotriva partidelor politice, dar faptul că PSD-ul a avut şi această victorie şi în Bucureşti şi în toată ţara arată că oamenii au perceput că PSD-ul este singurul partid care a început efectiv să înţeleagă ce se întâmplă în societate”, a susţinut Liviu Dragnea.
Întrebat cine sunt „fantomele”, Liviu Dragnea a precizat că a fost o figură de stil. „Asta am spus-o din 2012, de la referendum, când s-a calculat cvorumul. Cvorumul s-a calculat tot aşa numărându-i şi pe românii care nu locuiesc efectiv în România. Dacă s-ar fi calculat aşa cum de fapt prevedea legea, şi Curtea Constituţională în prima decizie, până să apară celebra erată, a şi explicitat că se calculează cvorumul din românii care trăiesc efectiv în România, atunci referendumul ar fi fost validat. La asta m-am referit”, a precizat preşedintele PSD, scrieagerpres.ro.

Putin: România şi Ungaria trebuie să intre pe lista reconsiderării graniţelor stabilite de Al Doilea Război Mondial

3 septembrie 2016, Mihaela Cojocariu
Vladimir Putin a declarat că dacă cineva este dispus să reconsidere rezultatele celui de-Al Doilea Război Mondial, Rusia este dispusă să poarte „discuţii”, precizând că ar fi vizate ţări precum România, Ungaria şi Germania. 
În interviul acordat agenţiei Bloomberg, care a fost publicat vineri pe site-ul Kremlinului, liderul rus a vorbit despre întâlnirea cu premierul japonez Shinzo Abe, la Vladivostok, respingând ideea de a ceda Japoniei una dintre insulele Kurile, în schimbul intensificării cooperării economice cu Tokyo. „Nu ne vindem teritoriile, deşi problema tratatului de pace cu Japonia este crucială şi ne-ar plăcea să găsim o soluţie cu prietenii noştri japonezi. Este vorba de căutarea unei soluţii care să permită fiecărei părţi să nu sufere vreun prejudiciu, să nu se simtă nici câştigătoare, nici perdantă“, a susţinut Putin, întrebat de ziaristul John Micklethwait dacă Rusia, puternic afectată de sancţiunile occidentale, ar fi pregătită să renunţe la una dintre insulele disputate în schimbul unei cooperări economice întărite cu Japonia, arată hotnews.ro. 
 „N-am dat nimic (Chinei, n.r.), acele teritorii erau disputate şi am negociat această chestiune cu Republica Populară Chineză timp de 40 de ani şi am reuşit în final să ajungem la un acord. O parte din teritoriu a fost atribuită Rusiei, iar altă parte Chinei. Există o diferenţă fundamentală între chestiunea legată de istoria Japoniei şi negocierile noastre cu China. Problema japoneză a rezultat din cel de-Al Doilea Război Mondial şi este stipulată în instrumentele internaţionale privind urmările celui de-Al Doilea Război Mondial, în timp ce discuţiile noastre cu omologii chinezi pe chestiuni legate de graniţă nu au nimic de-a face cu cel de-Al Doilea Război Mondial sau orice alt conflict militar", a adăugat Putin. 
 „Apoi, referitor la partea de Vest, aţi menţionat Kaliningrad...“, a continuat Putin, moment în care jurnalistul John Micklethwait a ţinut să precizeze ca a „glumit“. 
 „Lăsând gluma la o parte, dacă cineva este dispus să reconsidere rezultatele de după cel de-Al Doilea Război Mondial, atunci putem discuta. Dar va trebui să discutăm nu doar despre Kaliningrad, ci şi despre estul Germaniei, oraşul Lvov - fostă parte a Poloniei, şi aşa mai departe. 
Şi apoi mai sunt şi Ungaria şi România pe această listă”, a declarat preşedintele Rusiei Vladimir Putin pentru Bloomberg, citat de Russia Today. Acesta nu a vrut însă să dea mai multe detalii, declaraţiile fiind făcute după ce a fost întrebat despre relaţia cu Japonia. 
De altfel, întrebat dacă Rusia este pregătită să negocieze suveranitatea regiunii Kaliningrad, Putin a avertizat împotriva deschiderii acestei „Cutii a Pandorei”. citeste totul despre: vladimir putin granita romania rusia romania rusia romania ungaria granita al doile arazboi mondial

Citeste mai mult: adev.ro/ocx23d

INTERVIU Lucian Boia: Când România a intrat în Primul Război Mondial, a optat pentru Transilvania, nu pentru Basarabia

3 septembrie 2016, 14:03 deNews.ro
Atunci când România a decis intrarea în Primul Război Mondial alături de Antanta şi împotriva Puterilor Centrale, a avut de ales şi între două provincii româneşti, Basarabia şi Transilvania, iar balanţa a înclinat spre cea din urmă, care strălucea mai tare, spune, într-un interviu acordat agenţiei de presă News.ro, istoricul Lucian Boia. 
Chiar dacă istoria a dus în cele din urmă la integrarea ambelor provincii în România Mare, acest lucru se poate pune şi pe seama unui noroc formidabil, pentru că, deşi a pierdut războiul, România a beneficiat de avantajele unui câştigător, alături de aliaţii ei, explică istoricul. Nu de acelaşi noroc, spune el, a avut parte Germania, care, deşi nu a pierdut niciun centimentru de pământ german în război, a fost marele învins, iar umilirea ei la tratatele de pace a fost premisa celei de-a doua conflagraţii mondiale şi a nazismului. România celebrează, în 2016, un secol de la intrarea în Primul Război Mondial, cel care a rămas în mitologia românească ca războiul care a dus la împlinirea idealui naţional al României Mari. Un război atipic, cu un final paradoxal, spune Lucian Boia, în interviul acordat News.ro, în urma căruia România, deşi a pierdut războiul şi a fost nevoită să încheie o pace separată, a beneficiat de câştigurile aliaţilor ei. Astfel, dintr-un noroc despre care vorbea şi Petre Carp, România s-a reîntregit pentru două decenii. Reîntregirea, însă, nu părea posibilă în 1916, când guvernul Brătianu şi Regele Ferdinand au decis renunţarea la neutralitate şi intrarea în război alături de Antanta. Această opţiune, spune Lucian Boia, a fost totodată şi una în favoarea Transilvaniei şi în detrimentul Basarabiei, la care, în acel moment, România renunţa. Istoria a făcut, însă, ca înfrângerea Puterilor Centrale şi instaurarea bolşevismului în Rusia să îi permită României readucerea în corpul ţării a ambelor provincii româneşti. În interviul acordat de istoricul Lucian Boia, acesta vorbeşte şi despre relaţia României cu Germania în contextul în care regele Carol I a susţinut respectarea alianţei cu Germania şi intrarea în război de partea Puterilor Centrale, dar şi despre cum arată Chişinăul şi Bucureştiul, după ce istoria a despărţit cele două ţări: Republica Moldova şi România. Reporter: Domnule Lucian Boia, România a celebrat zilele acestea un secol de la Primul Război Mondial. 
În întreaga Europă, centenarul a fost marcat în 2014, când se împlineau 100 de ani de la declanşarea războiului. Să citim şi aici un decalaj? 
Lucian Boia: Bine, e un decalaj care ţine în fond de modul în care România a participat la Primul Război Mondial. În 1914, România s-a proclamat neutră, sigur, tinzând pas cu pas spre ceea ce se va întâmpla doi ani mai târziu, alianţa cu Antanta şi intrarea în război împotriva Puterilor Centrale pentru Transilvania, în primul rând, aşa încât evenimentul românesc al Primului Război Mondial s-a declanşat, într-adevăr, în luna august 1916. Celelalte ţări, cele mai multe dintre ele, în orice caz, marile puteri, Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia, Austro-Ungaria de atunci au intrat în război în primele zile, în 1914. De aici decalajul. Sigur că s-ar fi putut face mai mult acum doi ani, puteam să ne integrăm şi noi în trendul european, cum să spun. E şi o stângăcie aici, fiindcă altminteri, pe de o parte, cred că am devenit destul de europeni şi ne-am integrat bine în Uniunea Europeană, dar pe de altă parte, când e vorba de discursul nostru istoric, rămânem poate prea concentraţi pe noi înşine, ignorând faptul că, totuşi, istoria noastră este integrată în istoria generală a Europei şi a lumii. Aşa că atunci, cu doi ani în urmă, eu chiar m-am mirat că nu s-a făcut nimic, nu s-au scris cărţi. Fără să mă laud în vreun fel, dar asta e realitatea, am publicat atunci singura carte despre Primul Război Mondial, ţinând cont că se marcau cei 100 de ani de la declanşarea războiului. Idealul naţional şi mitologia Primului Război Mondial Pentru că aţi amintit de această carte, puneţi acolo problema semnificaţiei pe care o are Primul Război Mondial în ţesătura mitologizantă a istoriei. 
Ce înseamnă Primul Război Mondial în mitologia naţională? 
 Pentru noi, Primul Război Mondial înseamnă, ţinând cont de modul în care s-a încheiat, spre sfârşitul anului 1918, înseamnă unitatea naţională românească. În urma Primului Război Mondial s-a creat România Mare, s-au unit toţi românii din teritoriile locuite majoritar de români, a fost un deznodământ foarte fericit pentru România. Pe de altă parte, scrieţi că acest ideal naţional e mai uşor de lecturat acum, a posteriori. În epocă.. Idealul naţional există, în Primul Război Mondial. Nu e cazul să îl împingem spre Dacia antică sau spre Evul Mediu, spre Mihai Viteazu, dar e clar că odată cu cristalizarea ideologiilor naţionale în plan european, în secolul al XIX-lea în principal, se constituie şi la noi pe deplin idealul naţional. Sigur, pentru început e doar un ideal, ideea aşa, foarte generală şi îndepărtată a unirii tuturor românilor într-un singur stat. În 1859 s-a făcut ce se putea face atunci, adică mica Românie rezultând din unirea Ţării Româneşti cu Moldova. Idealul exista, naţiunea română era constituită, dar nu înseamnă că se şi putea realiza în orice moment. Asta e problema cea mai mare, ce se putea şi ce se nu se putea înfăptui. Or până la 1914, sigur că sunt români şi în vechiul Regat, şi în Ardeal, care visează la o reconstituire a Daciei, la o Românie mare, însă istoria nu mersese în direcţia asta până la 1914. A fost nevoie de război şi de consecinţele, unele neaşteptate, ale războiului. România a ales Transilvania, în defavoarea Basarabiei, lucrul acesta trebuie spus Spuneţi "România mare", dar România intră în război alegând cumva între două provincii româneşti, Basarabia şi Transilvania. A fost o opţiune pentru Transilvania. La noi lucrurile astea nu prea se spun. Se spune că România a intrat în război pentru înfăptuirea idealului naţional, dar se uită să se spună că era o dublă alegere posibilă: puteam să mergem în război cu Antanta, aşa cum s-a întâmplat până la urmă, în vederea alipirii Transilvaniei şi Bucovinei, sau puteam să mergem în război cu Puterile Centrale, aşa cum preconizau unii, dar sigur, ei erau minoritari, pentru a elibera, pentru a readuce la ţară provincia pierdută în urma anexării de către Rusia, adică Basarabia. În perspectiva începutului de război nu exista nicio soluţie, asta s-a întâmplat spre sfârşit, să se îmbine cele două soluţii, dar nu exista nicio soluţie de unire a tuturor provinciilor româneşti. Sigur, era important să fii în tabăra învingătorilor, că degeaba alegeai o tabără, dacă aceasta a pierdut războiul. 
 A păstrat Basarabia în istorie un complex pentru deciziile pe care le-a luat România? 
 E clar că decizia luată în 1916 şi începând chiar treptat din 1914, care s-a înclinat spre Antanta, a lăsat la o parte Basarabia, asta este o realitate şi trebuie spus, pentru că aşa este corect, în favoarea Transilvaniei şi Bucovinei. Strălucea mai tare Transilvania? Sigur că strălucea mai tare, era o provincie frumoasă, avea un număr mare de locuitori, inclusiv de români, era mai dezvoltată din toate punctele de vedere, şi economic, şi cultural şi o provincie în care românii, românii transilvăneni jucaseră un rol important în constituirea ideologiei naţionale româneşti, a culturii române moderne, începând cu Şcoala Ardeleană. Basarabia se aflase într-o zonă mult mai periferică, odată cu anexarea ei de Rusia în 1812. E clar că, puşi să aleagă, românii, majoritatea, pentru că au fost şi unii, aşa-zişii germanofili care înclinau în direcţia cealaltă, credeau că securitatea României, nu numai cea de moment, ci cea pe un întreg timp istoric, era mai bine asigurată prin alianţa cu Germania. Şi lucrurile revin: dacă astăzi am fi puşi să alegem între Rusia şi Germania, ştim de la bun început ce alegem. Asta era într-un fel alegerea şi în 1914: sigur, nu numai între Rusia şi Germania, fiindcă Rusia era alături de Franţa, de Marea Britanie, Rusia nu îşi putea face de cap în război. România a avut noroc: a pierdut războiul, dar a câştigat De altfel, scrieţi că în unele cazuri era vorba nu atât despre germanofilie, cât despre rusofobie. Cei mai mulţi dintre aceşti aşa-zişi germanofili erau rusofobi şi, pe scurt, considerau că interesul nu numai de moment, ci chiar de durată al României, este să rămână alături de Puterile Centrale, de Germania în primul rând, să stăvilească expansiunea rusească, fiindcă asta era primejdia, arătau ei. 
La ce ce va folosi România mare dacă ne va înghiţi Rusia?, spuneau ei. 
Într-adevăr, dacă Rusia, înainte ca Antanta să câştige războiul, nu ar fi pierdut războiul în urma Revoluţiei şi încheierea unei păci separate, dacă Rusia ar fi fost victorioasă alături de Franţa şi Anglia, nu ştiu în ce măsură Franţa şi Anglia ar fi reuşit să înfrâneze poftele ruseşti. Aşa s-a crezut şi în al doilea Război Mondial, dar s-a crezut degeaba. Există un scenariu: ar fi fost posibil ca Rusia, o Rusie victorioasă şi nu anarhizată în urma Revoluţiei, să ocupe întreg spaţiul Europei Centrale şi al Europei Sud-Estice. Ei obţinuseră deja, în 1915, acordul Franţei şi Marii Britanii pentru ocuparea zonei strâmtorilor, a Constantinopolului. Până la urmă lucrurile au mers în favoarea României. Dintr-un noroc de care amintiţi.. Da. Cum spunea Petre Carp, căruia i se reproşează atitudinea germanofilă, odată războiul încheiat, cu consecinţele ştiute, România are atât de mult noroc, încât nu mai are nevoie de oameni politici. Şi a avut acest noroc. România a intrat în război în 1916, a pierdut războiul până la urmă, 1916 a fost un dezastru. Trebuie să spunem şi lucrurile acestea: armata română nu era pregătită suficient. 
 A intrat şi această umilire, să spunem, pierderea războiului, în mentalul românesc? 
Sau e îndepărtată mai degrabă? Cred că e îndepărtată, pentru că e ca şi cum am fi câştigat războiul. Deci România pierde toată partea de sud a ţării în 1916, rezistă, adevărat, cu un oarecare succes şi cu un incontestabil eroism în Moldova în 1917, dar în urma Revoluţiei din Rusia, fiindcă frontul din Moldova, chiar dacă sprijinul rusesc a fost discutabil în multe privinţe, totuşi, a existat şi prezenţa rusească pe front. Frontul nu putea fi ţinut numai de armata română, după ce Rusia se retrage din război, România rămâne singură, aici în faţa Puterilor Centrale şi e nevoită să încheie dezastruoasa pace separată de la Buftea, apoi de la Bucureşti din 1918, în urma căreia pierde Dobrogea, totuşi o pierdere considerabilă, toată ieşirea la mare şi întreaga zonă a munţilor. 
 Pierde şi ceva din încrederea aliaţilor prin această pace separată? 
 Da, pierde şi ceva din încrederea aliaţilor, pe drept sau pe nedrept, cu destulă nedreptate, de fapt.
 Asta i se reproşează României, că nu ar fi avut căderea morală să iasă din război, trebuie să îl ducă până la capăt, dar cum să mai lupte, în condiţiile în care era complet izolată şi încercuită? 
 Pe de altă parte, generalul german care a intrat atunci în Bucureşti povesteşte cu un uşor dezgust, să-i zicem, felul în care bucureştenii l-au întâmpinat cu flori. Da. Era chiar mareşal, mareşalul Mackensen. Şi populaţia Bucureştilor era destul de amestecată, erau şi mulţi germani, şi mulţi unguri şi, sigur, şi români germanofili adevăraţi sau într-un fel de a spune, pentru că erau de fapt rusofobi, chiar dacă nu erau de cultură germană, cum e cazul lui Marghiloman. De altminteri, prim-ministrul care a încheiat pacea de la Bucureşti. Da, da. Marghiloman nu ştia o boabă nemţească, era un om de cultură franceză, spre deosebire de Maiorescu sau de Carp, care aveau înclinaţii culturale germane, în primul rând. 
Erau şi oameni care nu se simţeau apropiaţi de Germania. Să fi fost vizionari, în privinţa pericolului rusesc?
Sigur, până la urmă istoria nu le-a dat dreptate şi să zicem că ei nu au gândit bine, deşi lucrul acesta s-a văzut după. În 1914, jocurile nu erau făcute. În 1914, să spunem drept, Germania părea multora, şi chiar era, ţara cea mai puternică şi pe plan economic, şi pe plan militar, dintre ţările angajate în conflict. Regele Carol I a susţinut atunci intrarea noastră în război alături de Germania. De altminteri, a existat acel tratat secret, pe care Regele Carol I îl ţinea în sertar.. Ştim de câteva decenii că România fusese aliată şi se aflase sub protecţia Austro-Ungariei şi Germaniei. Sigur că din punct de vedere moral se poate discuta, nu a fost chiar atât de morală retragerea din alianţă, intrarea în război alături de cei care îţi fuseseră aliaţi. Sigur, s-a mers pe interesul naţional al României. Întrebarea este dacă putem găsi aici prima sincopă în relaţia pe care am avut-o cu Germania, care păstrează cumva această memorie a unor trădări ale României. Da, şi în primul, şi în al doilea război. Bine, trădările e prea mult spus. Aici e de discutat până unde poate să meargă ataşamentul faţă de principii, de alinaţe în faţa a ceea ce este interesul naţional al României. Cei mai mulţi oameni politici au decis aşa cum au decis în 1916. Ce vreau să spun e că regele Carol a susţinut cu tărie, dar a fost dezavuat de cei mai mulţi oameni politici, intrarea imediată în război alături de Puterile Centrale. Sigur, se poate spune că era ataşamentul lui faţă de ţara de unde provenea, nu se poate nega. În acelaşi timp era şi convingerea lui şi e o convingere care nu poate fi înlăturată repede, Carol I nu e totuşi un lider oarecare, a fost cel mai mare rege pe care l-a avut România şi poate cel mai bun cap politic care a existat în ţara asta, convingerea lui că pe termen lung interesul României nu e cu Rusia, e cu Germania. Nu putem să îl contrazicem la scara largă a istoriei. Nazismul, fructul otrăvit al Primului Război Mondial După moartea lui Carol I, s-a decis intrarea în război alături de Antanta. Ferdinand a acceptat pănâ la urmă. Şi Ferdinand era la fel de germanofil, la fel de german, de fapt, ca unchiul său. Şi el credea în superioritatea Germaniei. A fost un război cu un sfârşit cu totul paradoxal, Germania şi-a manifestat superioritatea pe toate fronturile, timp de patru ani. Nu a fost cucerit niciun centimentru de pământ german, dar Germania a pierdut războiul. Bineînţeles. Iar în 1918 a reuşit să scoată Rusia şi România din război şi în felul acesta a lichidat frontul din est şi a rămas să lupte numai pe un sigur front. Germania a vut câştiguri importante, chiar şi în ultima fază a războiului şi l-a pierdut în condiţii complicate. Spuneţi că în felul în care Germania a pierdut războiul, de fapt a plătit toate pagubele, putem găsi premisele nazismului. Da, da, sigur că da. Germania a avut frustrări extraordinare după primul război mondial. Fără Primul Război Mondial e clar că nu am fi avut nazism în Germania. 
Am fi avut leninismul şi apoi comunismul stalinist? 
 E greu acum să facem o altă istorie decât cea care a fost. Şi frustrările despre care vorbeam, şi deriva Germaniei spre nazism, ca şi instaurarea bolşevismului, comunismului în Rusia sunt fructe otrăvite ale Primului Război Mondial. Noi vorbim îndeobşte triumfalist despre Primul Război Mondial Am avut şi pierderi: tezaurul, de pildă... Bine, triumfalist. Trebuie spuse lucrurile astea: Primul Război Mondial nu a fost condus bine de către România, s-a intrat într-o manieră destul de improvizată în război, cu armata insuficient pregătită, material mai ales, cu un corp ofiţeresc care nu a strălucit deloc în primele luni de război. Încă o dată: România a pierdut războiul, însă aliaţii ei l-au câştigat şi în acest fel a câştigat şi România şi e ca şi cum l-ar fi câştigat şi cu unii, şi cu alţii, fiindcă a căpătat Basarabia, dar a căpătat şi Transilvania şi Bucovina. Asta, după un război pe România îl pierduse. E un succes extraordinar, un noroc cu totul şi cu totul ieşit din comun. A ştiut să îşi conserve acest noroc? 
 În general, a ştiut. Sigur că în momentul 1940, când România mare în bună măsură se destramă prin pierderile teritoriale ştiute, vedem pierdute nordul Basarabiei şi Bucovina, de Cadrilater nu mai vorbesc. Vorbeam înainte de interviu despre Balcic, e foarte frumos la Balcic să admirăm castelul Reginei Maria, dar românii nu aveau nici cel mai mic drept asupra Cadrilaterului şi intrarea în război din 1913 nu a fost o idee prea frumoasă şi ne-a pus într-o relaţie duşmănoasă cu Bulgaria, ceea ce s-a văzut în Primul Război Mondial. Pentru că aţi amintit de Bulgaria, există un episod pus pe seama unor soldaţi bulgari, furarea moaştelor Sf. Dimitrie, la Bucureşti. Da, bulgarii considerau că este al lor, cum au mai luat şi diverse documente de la biblioteca Academiei. Cultura românescă din Evul Mediu este o cultură slavonă, dar de fapt bulgărească. Au fost niste raporturi şi o influenţă culturală dinspre Bulgaria spre România. Mai târziu, România, în epoca modernă a început să privească de sus Bulgaria, dar în Evul Mediu Bulgaria este o ţară mai avansată Cultural. A fost în Bizanţ. Era mai aproape de Bizanţ, da, zona mai evoluată a Europei Sud-Estice. Am păstrat această, să îi zic, măsurare reciprocă: MCV, Schengen. Şi unii, şi alţii suntem aici, vecini şi cam în acelaşi stadiu de dezvoltare istorică, în prezent cu un uşor avantaj pentru România. Românii se plâng de neşansă în istorie, dar au avut o şansă extraordinară Spuneţi, în cartea despre război, că dacă transilvănenii ar fi fost întrebaţi într-un referendum, decizia de a se integra în România mare ar fi fost aceeaşi, dar poate în altă formă, poate cu un statut autonom. Ce am remarcat în cartea mea e un lucru bine ştiut, că alipirea Transilvaniei nu a fost făcută în urma unui referendum, ci mai întâi prin Proclamaţia de la Alba Iulia şi apoi, sigur, în urma Tratatului de la Trianon. Dacă ar fi fost un referendum, rezultatul ar fi fost tot în favoarea unirii cu România, numai că la referendum ar fi participat întreaga populaţie a Transilvaniei, şi maghiarii, şi germanii. Acum, nu vom fi atât de naivi să spunem că maghiarii ar fi votat cu două mâini unirea, ar fi votat împreună. Germanii poate ar fi fost împărţiţi. Românii, sigur că ar fi votat pentru unire, dar pe de altă parte, să nu uităm că lucrurile astea se întâmplă în urma dezmembrării Austro-Ungariei. Dacă nu ar fi fost Primul Război Mondial, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat. Ideea unirii cu România era o idee frumoasă şi înainte de 1914, dar părea multora foarte îndepărtată sau chiar naivă, utopică. Or românii luptau pentru a obţine drepturi egale cu maghiarii, cu celelalte popoare din Ungaria sau Austro-Ungaria. Chiar nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă Puterile Centrale nu pierdeau războiul. O împărţire a Austro-Ungariei ar fi pus probleme foarte complicate. Aşa, războiul a fost o soluţie simplă şi radicală. Lucrurile s-au rezolvat simplu şi în favoarea României. Românii se plâng de multe ori de neşansă în istorie, dar nu trebuie să uite că în anumite momente au avut o şansă formidabilă. De neşansă şi de faptul că alţii au luat bogăţiile României. Fiecare se poate plânge de nedpretate. Adevărul e că în 1918, România a avut o şansă extraordinară. 
 Revenim la episodul de la Iaşi, când se ia decizia mutării tezaurului în Rusia. De ce în Rusia şi nu în Marea Britanie? 
Au fost nişte discuţii. Cred că era foarte greu să ajungă în Marea Britanie. Tot prin Rusia putea să ajungă. Bine, noi acum ştim ce s-a întâmplat, dar Rusia părea o soluţie sigură. Dacă gândim cu capul de acum, dacă rămânea tezaurul la locul lui l-ar fi luat sau nu l-ar fi luat germanii, nu ştiu bulgarii dacă ar fi luat şi din tezaur. Nu ştiu ce ar fi făcut nemţii cu el, dar ar fi trebuit să îl restituie odată războiul pierdut. Aşa, s-a dus în Rusia şi, cu puţine excepţii, a rămas pierdut. Nu ai cum să ştii dinainte. Regele Ferdinand, eclipsat de Regina Maria şi de prim-ministrul Brătianu Revenind la personajele războiului. Regele Ferdinand, despre care Regina Maria notează în jurnal, în prima zi de război: ”Nando s-a sacrificat pentru ţară”. Bineînţeles că a făcut un sacrificiu, pentru că şi el era, ca unchiul lui, Carol I, ataşat ţării din care provenea şi credea că interesul României este alături de Germania. Şi el era pătruns de superioritatea Germaniei. Până la urmă s-a aliniat unei decizii opuse celei a lui Carol I. Ferdinand era mult mai influenţabil, era o persoană inteligentă, cultivată, cu foarte bune intenţii, dar extrem de nehotărât şi influenţabil. Ceea ce o face pe Regina Maria să noteze, cu năduf: ”Ah, de-aş fi eu rege”! Regina Maria era, dimpotrivă, o persoană voluntară, hotărâtă, care îşi urma perseverent ideile, era exact opusul regelui Ferdinand. Sigur că Regina Maria, care era englezoaică prin tatăl ei, era nepoata Reginei Victoria şi era şi rusoaică, prin mama ei. Are şi latura asta rusească a ascendenţei ei. Atât ea, cât şi prim-ministrul puternic, Ionel Brătianu, l-au eclipsat pe Ferdinand. Da. Constituţional, regele era cel care declara războiul. Sigur, putea fi alungată monarhia dacă voiai să declari războiul altminteri. S-a pus şi această problemă, în anii în care familia regală se retrăsese la Iaşi? Da, a circulat printre germanofili, printre cei care acuzau familia regală că a făcut alegerea proastă şi a nenorocit ţara. Li se părea unora, şi li se părea în mod corect, că a fost o nenorocire pentru ţară. La începutul lui 1918, nu mai credea foarte multă lume că România va câştiga. Şi totuşi, guvernele de la Bucureşti, care au semnat mai întâi pacea preliminară de la Buftea, apoi pacea de la Bucureşti erau guverne legitime. Nu de la Bucureşti, ci guvernul ţării. Guvernul lui Marghiloman a fost guvernul României, nu a fost guvernul ocupaţiei germane. A fost numit de regele Ferdinand, în momentul când s-a văzut că România nu are altă soluţie decât să încheie pace separată. Unii au în minte că Marghiloman a făcut un guvern clandestin. Nici vorbă, a făcut politica ţării. Amintiţi şi cazuri de intelectuali, jurnalişti arestaţi pentru colaboraţionismul cu germanii. Da, pentru că au rămas la Bucureşti, cazul lui Slavici, Arghezi, şi au scris în presa controlată de germani, au scris în favoarea Germaniei. Au trădat, într-un fel. Termenul de colaboraţionism apare în al doilea război mondial, dar a fost un colaboraţionism avant la lettre. Când spun asta nu vreau să îi diminuez în vreun fel, a fost alegerea lor şi dacă Germania ar fi câştigat războiul ar fi fost alegerea cea bună. În cazul multora a fost şi o opţiune autentică, nu oportunistă. Ei au jucat de partea Germaniei, pentru că aşa au decis ei, dar Marghiloman nu a fost un colaboraţionist, nu a trădat nimic, a dus politica ţării. Dacă în condiţiile grele din 1918 România a reuşit marea reîntregire, de ce nu reuşit după 1989, cu Republica Moldova? M-aş întoarce puţin. Rolul principal în toată evoluţia lucrurilor l-a avut Brătianu. Sigur, Regina Maria a avut rolul ei incontestabil, însă intrarea în război , toată responsabilitatea, în rău şi în bine, cade în sarcina guvernului Brătianu. Brătianu a fost unul dintre cei mai mari oameni de stat pe care i-a avut România, a avut această opţiune, în acord cu atitudinea celei mai mari părţi din opinia publică românească. Germanofilii erau minoritari. Bineînţeles că mai era o opţiune: neutralitatea. Spuneţi în carte că România se prea poate să fi câştigat la fel de mult, fără pierderile enorme care au fost, rămânând neutră. Nu ştim ce ar fi fost, dar ne putem gândi la acest scenariu. România rămâne neutră şi nu numai că nu pierde, dar în război câştigi dacă rămâi neutru, prin comerţ şi altele. Transilvania, Basarabia şi Bucovina ar fi ajuns, în principiu, tot la România. E posibil şi acest scenariu. Revenind la Basarabia. Alegerea care s-a făcut în 1916 a sacrificat Basarabia. Noi nu prea spunem asta. Intrarea în război în 1916 însemna că pui cruce Basarabiei. A fost o alegere pentru Transilvania. România s-a aliat cu Rusia, Rusia ar fi câştigat războiul şi şi-ar fi întărit statutul în regiune şi adio, Basarabia. Lucrurile s-au petrecut altfel. Trebuie reţinut faptul, şi nu spun că a fost alegerea greşită, spun doar că a fost alegerea, că s-a ales Transilvania. Opţiunea a fost în favoarea Transilvaniei şi asta însemna despărţirea completă de Basarabia. E de înţeles că s-a ales Transilvania, dar nu e ceva de natură să facă mare plăcere basarabenilor. Basarabia nu e România, ambasadorul american la Chişinău a făcut o afirmaţie corectă Şi totusi, idealul aceasta, unionist, a rămas. Zilele trecute a creat supărări declaraţia ambasadorului Statelor Unite la Chişinău. A rămas. Când Basarabia a intrat în componenţa României Mari, nu a fost bine tratată de România. Au rămas destule frustrări şi chiar resentimente în urma perioadei când Basarabia a aparţinut României Mari. Cred că guvernele României Mari nu au fost suficient de abile şi de înţelegătoare cu basarabenii. După aceea, s-a întâmplat ce s-a întâmplat. A intrat iar în componenţa Uniunii Sovietice. Basarabia s-a schimbat foarte mult în ultimele două secole. Noi ne raportăm foarte mult la Basarabia de dinainte de 1812, când Basarabia era parte a Moldovei. Basarabia de la 1812 şi până astăzi, exceptând cele două decenii de perioadă interbelică, nu a avut o istorie comună cu România şi e exact perioada cea mai sensibilă, pentru că amprenta asupra unei societăţi e pusă în primul rând de istoria modernă, mai recentă. Or ultimele două secole au fost secole de istorie diferită, ceea ce a marcat şi social, şi cultural, şi din punct de vedere al componeţei etnice, cu prezenţa consistentă a populaţiei ruse, ucrainene, găgăuze. Mă gândesc la toată disputa iscată în urma declaraţiei ambasadorului american de la Chişinău. Au fost şi câteva reacţii corecte din partea românească, de la jurnalişti, Cristian Pârvulescu a avut o opinie bună, dar s-a declanşat o isterie. Au fost acuze grave, nu foarte abile la adresa politicii americane, acuzat fiind ambasadorul Statelor Unite că nu cunoaşte deloc istoria. Nişte tineri isteţi s-au apucat să îi ofere manuale de istorie.
 De ce credeţi că ne-am simţit jigniţi? 
Omul ce a spus e foarte corect. A spus că Republica Moldova nu e România, a spus că are o istorie specifică şi are o istorie specifică, pentru că până la 1812 e aceeaşi istorie, nu cu a României, ci cu a Moldovei, România există abia de la 1859, trebuie să fim conştienţi de acest lucru, iar de două secole încoace, istoria Republicii Moldova e sensibil alta faţă de istoria României şi asta a marcat-o din toate punctele de vedere. România sigur că e apropiată de Basarabia, au pornit dintr-un trunchi comun, dar nu poţi să spui că Basarabia este România. Aceasta este o afirmaţie incorectă, afirmaţia corectă e că Basarabia nu e România sau că e aproape de România, dar nu e identică, nu sunt acelaşi lucru. Asta este. Ce s-a putut atunci nu s-a mai putut la 1989 sau la 1990, din mai multe motive, contextul internaţional cu totul altul şi Rusia, care îşi are interesele ei în zonă, dar mai ales şi asta nu se spune, din pricina faptului că basarabenii, să le spunem aşa, într-o majoritate evidentă, nu vor să se unească cu România. Problema nu este ce vrea România aici, ci dacă vor ei să se unească cu România. Cei mai mulţi preferă să trăiască într-o Republică Moldovă independentă. În fond, când Republica Moldova şi-a declarat în 1991 independenţa.. Da, România a fost prima care a recunoscut independenţa şi atunci, asta a spus şi ambasadorul american, nu înţeleg de unde atâta supărare.