Miercuri, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut un apel la solidaritate către conaţionali într-un discurs cu ocazia Zilei unităţii Ucrainei, în care susţine, printre altele, că ”Bucovina de Nord a fost ocupată de români”, potrivit discursului în limba engleză postat pe site-ul preşedinţiei de la Kiev.
”Cu exact 101 ani în urmă, a avut loc unul dintre cele mai semnificative evenimente din istoria statalităţii ucrainene şi a luptei pentru eliberarea naţională. ‘Visele seculare pe care cei mai buni fii ai Ucrainei le-au trăit şi pentru care au murit au devenit realitate’. Acesta este un citat din Actul Zluki, care a anunţat reunificarea într-un stat unic, independent şi care a fost proclamat de liderii RPU (Republica Populară Ucraineană – n.r.) şi RPUO (Republica Populară a Ucrainei Occidentale – n.r.) pe 22 ianuarie 1919 în piaţa Sofia din Kiev. În toate colţurile Ucrainei, acest fapt a fost primit cu entuziasm şi inspiraţie: în sfârşit, exista şansa de a construi o ţară unită şi independentă. Din păcate, ea a fost irosită. Ambiţiile politicienilor i-au împiedicat să realizeze adevărata unitate statală. Unitate nu în cuvinte, ci în fapte. Curând, RPU a părăsit Kievul sub presiunea bolşevicilor, majoritatea teritoriului Galiţiei a fost ocupat de trupele poloneze. Bucovina de Nord a fost ocupată de români, iar Cehoslovacia a luat Transcarpatia. Au trecut peste o sută de ani. Am tras vreo concluzie din această poveste? Ea ne învaţă un principiu simplu, dar vital pentru Ucraina: doar împreună suntem puternici”, a spus şeful statului ucrainean în discursul de pe site-ul preşedinţiei.
Ministerul Afacerilor Externe din Romania a cerut explicatii presedintelui ucrainean referitor la aceste afirmatii. Dupa ce s-au starnit reactii, ambasadorul Ucrainei la Bucuresti o scalda spunand ca a fost vorba de o traducere gresita.
Ca reactie, pe pagina personala de facebook, preotul Eftimie Mitra, de la schitul Sfintii Romani, jud. Hunedoara, a spus ca presedintele Ucrainei a facut aceste afirmatii deoarece a fost corigent la lectia de istorie:
«Ucrainenii au ales un presedinte care le-a promis ca va fi dusmanul coruptilor, dar dupa alegeri si-au dat seama ca au fost inselati. Nu e de mirare, asa se intampla mereu in lumea politica. Trebuia sa isi dea seama ca un actor nu stie altceva decat sa joace teatru.
In urma cu cateva zile, acest actor a spus ca Bucovina de Nord a fost ocupata de Romania. Ori isi joaca bine rolul de actor, ori a fost corigent la lectia de istorie. Afirmatia acestuia nu face altceva decat sa starneasca tensiuni etnice in Ucraina. Ar fi corect ca domnul Zelinski sa recunoasca adevarul, iar daca nu il stie ii oferim o bursa de studii la o facultate de istorie. Nu vreau sa vorbesc despre istoria Ucrainei, si despre modul in care s-a format acest stat, pentru ca nu am nici un interes sa scot in evidenta defectele istorice ale statului ucrainean. In schimb as dori ca domnul Zelinski sa ne spuna, daca stie, Unde era Ucraina atunci cand voievodul Stefan cel Mare apara Moldova si Bucovina de Imperiul Otoman. Daca nu stie sa raspunda, concluzia e clara: domnul presedinte Zelinski a fost corigent la lectia de istorie.»