Articolul de mai jos a provocat multe discuții și între colegii redacției noastre, dar mai important este ce nu a îndrăznit să scrie autorul...
A omis să scrie despre problema în sine, care a creat acțiunea de separare a rușilor care trăiesc în Dombass adică în Ucraina. Ei sunt o masa numeroasă de peste 10 milioane de locuitori ”vorbitori de limba rusă” așa cum le place să spună naționaliști din Ucraina...
După ce la maidan a reușit această masă de naționaliști au impus parlamentului și noilor conducători al țării să formuleze o lege, care interzică naționalităților conlocuitoare să vorbească, să învețe etc, adică să folosească limba maternă, astfel și românilor din Ucraina este interzis să folosească limba maternă... Dar asta nu-l deranjează pe autorul articolului...
Autorul preia isteria presei din Vest ideea că Rusia ar invada țara vecină și astfel și țara noastră ar intra în vizorul rușilor ca una care are un popor neprietenos...
Da, există unii care au o opresiune față de ruși, dar majoritatea populației nu prea este ”deranjat” de o ”prietenie” cu poporul rus...
Revenind la articol putem citi multe lucruri dar și inepții.
Armata și forțele de securitate ucrainene încă din 2014 doresc să pună stăpânire pe teritoriul numit Dombass.
Oare de ce este așa de important?
Aici locuitorii sunt ruși, dar aici este prezent industria grea, care lipsește țării. Aici există zăcăminte bogate de fier, lignit și cel mai mare zăcământ de gaze de sist! Puțină lume știe că pe acest zăcământ a pus mâna americanii - cu ajutorul tînărului Biden, fiul președintelui american .
Locuitorii din Dombass au declarat că nu doresc ca meleagurile lor să mai fie parte al Ucrainei! Lugansk și Donețk sunt două mari orașe și regiunile din jurul lor au format o așanumite republici independte.
Dacă e să luăm în considerare faptul că în 2014 guvernul ucrainean a pornit un război impotriva propriului popor vina nu e al celor din Dombass! Ei au apărat casele lor și viața lor!
Locuitorii din regiunea Dombass puteau ocupa mult mai mare din Ucraina, având în vedere că forțele de ordine nu au demonstrat că nu vor fii represalii iar din armata au dezertat și militarii care făceau parte din națiunile conlocuitoare, români, polonezii, maghiari, etc. Ei nu luptau pentru refacerea țării ci pentru exterminarea locuitorilor Dombassului.
Intervenția armatei ucrainene n-a reușit. Ajutoarele militare din Vest erau puține și proasta organizare a derutat pe mulți. După un timp în armata ucraineană au apărut mercenari care a făcut să crească deruta militarilor provenind din regiunile locuite de naționalități...
Autorul articolului omite că atunci armata avea un efectiv egal cu miliția formată de către locuitorii Dombasului, iar dotările militare la fel erau egale. Este adevărat că în milițiile erau mulți voluntari, dar numărul excat abia acum devine cunoscut, când guvernul ucrainean reorganizează grupările din jurul Dombassului pregătând lupta finală de reocuparea Dombassului, cu cca 125.000 de soldați ți mercenari.
Regiunile Dombassului sunt invecinate cu Rusia! In conformitate cu ințelegerile internaționale mișcări de trupe mai mari decît 10.000 militari trebuie să se anunțe țările vecine.
Ucraina având acel efectiv și făcând exerciții militare masive în acele zone, Rusia a luat măsuri de mărire al efectivului propriu, dar numai după 2014 . Acum are Rusia un număr egal cu cel ucrainean, dar mai bine dotat.
Este evident că odată cu mărirea efectivului și înarmarea lentă al armatei ucrainene pune sub semnul întrebării ce fel de stategie se urmărește?
Autorul aticolului aduce argumente cum că Rusia ar pregăti războiul, dar uită că orice lucru are cauze precum și nu efectul rezolvă problemele!
Dam Rusia are o armată numeroasă bine dotată și bine pregătită. Față de cel ucrainean care arată ca o adunătură de mercenari. Luptele nu pot fi ajutați de pe mare. Asta este un handicap major și nici aviația nu este numeroasă iar trupele nu sunt aeropurtate.
Rachetele terestre sunt vechi și nici cele cumpărate recent de la turci nu sunt echipate ptr a duce lupta în condițiile războiului electronic. Rușii pot crea un vid radioelectronic în care nici o aparatură electronică nu ar funcționa iar asta creează probleme pentru trupe și pentru cei care ar vrea să-i conducă.
Dacă ne uităm la numărul de locuitori se poate constata că rușii sunt de trei mai numeroși...deci Ucraina nu ar putea să câștige...
Dar de ce vrea conducerea Ucrainei să pornească un război pe care sigur ar pierde, cel puțin asta a spus și comandantul statului major urcainean și rapid a fost schimbat.
Se vede de la o poștă că, cei care doresc să pornească un război, nu sunt rușii!
Viețile celor din Dombass le este drag fiind că acolo au o majoritate rusească, care deja a obținut dublă cetățenie. Armata rusă nu atacă ucraineni ci apără proprii cetățeni. Și aici ajungem la rezolvarea problemei pe cale pașnică...
Miezul problemei se poate rezolva, dacă se face un referendum și sunt întrebați locuitorii despre vonița lor! Deci este o cale pașnică de rezolvare, care ar face bine și celor de la conducerea Ucrainei! Voința propriului popor sau al unei părți din populației poate fi acceptat în conformitate cu principiile wilsoniene!!!
Despre acest lucru însă nici autorul și nici conducerea Ucrainei nu vor să știe și se merge pe îndrumările nesăbuite ale lui șoroș, omul care este lipsit de respect al popoarelor...
Incă ceva, rugăm autorul articolului să lase pe români să sărbătorească de Crăciun în sinul familiei pentru că nu Rusia este problemă ci tocmai conducerea europeană ptr că ei vor să ia de la gura românului bunătățile Crăciunului nașterea Domnului Iisus vor să desființeze agriculturile naționale, ei creează creșterea energiilor ei vor să achităm taxe pentru poluare, etc. etc. Sara Verde
Octavian Herța
În anii ’50, în Statele Unite izbucnea marea isterie nucleară. Milioane de americani erau convinși, pe fondul începerii Războiului Rece în 1947 între SUA și URSS, de iminența unui război atomic. Nu se trăsese un foc de armă, însă americanii erau convinși că sfârșitul lumii era doar o chestiune de ani, luni sau chiar zile.
Mulți și-au construit buncăre, ca să fie siguri că vor supraviețui unui eventual atac al comuniștilor. Alții, au făcut mulți bani din exploatarea isteriei. În deșertul Nevada, timp de zece ani s-au făcut teste nucleare, ceea ce a atras milioane de turiști. De altfel, a fost și perioada de boom a Las Vegas-ului, care începea să-și câștige renumele de capitală a distracției.
Ce nu știe multă lume este că în anii ’50, cei mai mulți turiști mergeau în Las Vegas special pentru a admira ciupercile uriașe ridicate de bombele atomice detonate de armată în deșert. Au fost peste 1.000 de asemenea teste într-un singur deceniu.
Încheiat oficial în 1991, odată cu căderea zidului Berlinului, Războiul Rece nu se soldase cu niciun atac atomic, însă asta nu înseamnă că americanii au renunțat vreodată total la obsesia lor. Chiar și astăzi, există o adevărată industrie a buncărelor antiatomice pe comandă. Amenințării rusești i s-au adăugat cea iraniană și nord – coreeană. Mii de americani plătesc sume imense pentru buncăre, pentru a fi siguri că vor supraviețui unui război atomic cu unul dintre dușmanii SUA.
În 2014, după o pauză de 13 ani, Războiul Rece dintre americani și ruși a reînceput oficial. Invazia rusească a Georgiei și anexarea Crimeei au fost doar principalele motive care l-au reactivat. De atunci, amenințarea unui război în adevăratul sens al cuvântului planează din ce în ce mai explicit deasupra întregii lumi.
Faptul că Federația Rusă deține cel mai mare arsenal de arme de distrugere în masă (inclusiv atomice) din lume a reactivat teama americanilor de un război nuclear. Și, da, oamenii s-au reapucat de planuri de apărare, investind, așa cum au făcut-o în ultimii 70 de ani, în buncăre antiatomice. Probabil că în Statele Unite sunt zeci de mii de astfel de adăposturi.
Acum, probabil că mulți dintre noi ne-am obișnuit să tot râdem de americani. Îi considerăm cam limitați, lipsiți de cultură, preocupați de consumerism și ignoranți. Inclusiv obsesia asta a lor pentru atacul atomic ce nu va veni niciodată, pentru apocalipse imaginare (subiect a zeci de filme cu succes uriaș la public), este pusă des pe seama prostiei extreme a multor cetățeni americani. Ni se pare ridicol, probabil, văzându-i cum își cheltuiesc banii de zeci de ani pentru adăposturi pe care nu le vor folosi niciodată. Și totuși...
De o bună bucată de vreme, Federația Rusă masează trupe consistente la granița cu Ucraina. Peste 100.000 de soldați și mii de echipamente militare. Statele Unite sunt în alertă și îl acuză pe Vladimir Putin că intenționează să invadeze Ucraina. Cu toate asigurările rusești că nu se dorește lucrul ăsta, este evident că toți soldații ăia nu s-au dus acolo să facă un foc de tabără, să invite fete la dans iar apoi să organizeze o acțiune de ecologizare, strângând peturile goale de la graniță.
Se discută din ce în ce mai intens despre un potențial război, despre dorința Rusiei de a invada Ucraina, despre felul în care NATO se va implica în conflict, despre sancțiuni economice impuse de UE împotriva agresorilor și despre ce va însemna conflictul armat pentru întreaga lume, în general, și pentru Europa, în special. Deci, e serioasă treaba.
De curând, Rusia a trimis Occidentului o listă cu solicitări care, în opinia multor analiști politici și militari, seamănă mai degrabă cu o declarație de război. De ce? Pentru că cele mai multe sunt inacceptabile. Dreptul de veto al Rusiei cu privire la o eventuală aderare a Ucrainei la UE și NATO nu pare deloc o solicitare rezonabilă (Putin știe foarte bine că nimeni nu va fi de acord cu așa ceva), ci mai degrabă o provocare în toată regula.
Mai sunt și altele: să nu desfășoare trupe și arme suplimentare în afara țărilor în care deja se aflau în mai 1997, înainte ca vreo țară din Europa de Est să adere la alianță, cu excepția unor cazuri excepționale, cu acordul Rusiei și al membrilor NATO; să nu se desfășoare activități militare NATO în Europa de Est, Ucraina, Caucaz și Asia Centrală; să nu se amplaseze rachete care pot lovi teritoriul Federației Ruse; să nu se facă exerciții militare ample. Greu de crezut că NATO și UE vor fi de acord cu așa ceva.
Mulți experți militari spun că de fapt asta era și ideea pentru care rușii au masat trupe la granița cu Ucraina: pentru a negocia cu Occidentul, folosind amenințarea cu invazia. De altfel, rușii s-au arătat ieri foarte dornici să înceapă negocierile, chiar începând de astăzi. Îmi este însă foarte greu să cred că își doresc cu adevărat asta.
Când impui condiții inacceptabile, nu se cheamă că îți dorești să negociezi, ci doar că mimezi asta, pentru a-ți justifica viitoarele acțiuni ostile. Parcă-l aud pe Putin peste vreo două săptămâni: „Mă, eu v-am rugat să ajungem la o înțelegere, voi Batman, bum”. Invadarea Ucrainei va fi pusă pe seama lipsei de flexibilitate a Occidentului în negocieri. Puțin probabil ca Rusia să-și dorească pacea. Știe și Putin că o negociere cu pistolul la tâmpla Occidentului nu va duce la nimic bun.
Între timp, conflictul dintre armata ucraineană și separatiștii ruși (care, evident, nu sunt susținuți de Federație, dooh!) continuă în Donbas. De 7 ani, imediat după anexarea Crimeei, la granița estică a Ucrainei mor oameni în fiecare zi. Indirect, Ucraina este în război cu Rusia, chiar dacă Vladimir Putin dezminte constant că țara sa ar avea vreo implicare în Donbas.
Ceea ce nu știm mulți dintre noi e că în armata ucraineană sunt înrolați militari români. Oamenii ăștia luptă alături de camarazii ucraineni împotriva forțelor finanțate de Federația Rusă. Așadar, indirect, și România este percepută drept adversar de către Vladimir Putin. Pentru că da, când armata ucraineană este compusă și din români (care sunt a treia minoritate în Ucraina), care își dau viața în Donbas, este ușor să-ți dai seama care îți sunt adversarii. Dacă ne imaginăm că Putin va trece ușor peste asta, suntem copii.
Federația Rusă are una dintre cele mai mari armate din lume. Serviciul militar este obligatoriu și durează 12 luni. Personalul activ cuprinde peste 700.000 de militari și încă peste 2 milioane în rezervă. În total, armata rusă se ridică la 2,8 milioane de oameni.
Rușii dețin cel mai mare stoc de arme de distrugere în masă din lume, inclusiv nucleare. Au cele mai numeroase trupe la sol (trupe motorizate de infanterie), zeci de mii de tancuri foarte rapide, manevrabile și rezistente la atacuri nucleare, trupe de artilerie și rachete, forțe terestre de apărare aeriană, forțe speciale și servicii care au fost create pentru a pune în practică operațiuni specializate sau pentru a opri eventualele agresiuni (atacuri chimice, biologice, nucleare etc).
Bugetul de apărare este unul dintre cele mai consistente din lume, depășind constant 4% din PIB și 100 de miliarde de dolari anual. Armata este sub comanda președintelui Federației Ruse, Valdimir Putin. Pentru a declanșa un război, omul ăsta nu trebuie decât să determina Consiliul Federației Ruse să emită un decret. În caz de agresiune externă, Putin decretează legea marțială, notificând Consiliul de Securitate și Duma de Stat, ambele aflate sub controlul său absolut. Deci, simplu.
Cam cu asta se confruntă lumea în momentul ăsta. Pe mine, ca român, mă interesează în mod special ce s-ar putea întâmpla în partea asta de lume. România este membru NATO și UE, găzduiește scutul antirachetă de la Deveselu (criticat intens de ruși în numeroase ocazii), baza militară americană de la Deveselu și, colac peste pupăză, are fii care luptă în armata ucraineană în Donbas împotriva trupelor separatiste rusești.
Nu cred că cineva are nevoie să i se deseneze în ce context delicat ne aflăm. O invazie a Ucrainei de către ruși va însemna un război în toată regula care nu va ocoli România. Și dacă n-am vrea noi să fim parte a conflictului și tot n-am putea. Suntem membri NATO și va trebui să participăm la o eventuală ripostă. Logistic, cu trupe, cu orice va fi nevoie. Suntem membri UE și va trebui să sprijinim sancțiunile economice împotriva Rusiei. Și așa mai departe. Când faci parte din structuri transfrontaliere de talia NATO și UE, nu mai decizi exclusiv pentru tine, ci accepți măsurile comune ale statelor membre.
Acum, întrebarea care se pune e: suntem pregătiți pentru așa ceva? Greu de răspuns. Sigur, depinde și de evoluția conflictului, de intensitatea lui, de gradul de implicare al României. Există posibilitatea ca Rusia să folosească impresionantul său arsenal nuclear? Teoretic, da, pentru că d-aia îl are, nu ca să facă colecție de focoase nucleare.
Din punctul ăsta, situația devine extrem de complicată. Își poate apăra statul român cetățenii de un posibil atac nuclear? Nu cred asta. Este clar că nu suntem pregătiți să facem față unei asemenea nenorociri. Fără să încerc să fiu alarmist, cred că ar trebui să medităm cu toții la scenariul ăsta care se poate transforma oricând în realitate.
Credeți că și-a imaginat cineva în anii ’30 ororile pe care urmau să le comită naziștii în toată Europa? Lagărele de concentrare? Armele de distrugere în masă? Milioanele de morți? Credeți că i-a trecut cuiva cu adevărat prin cap că americanii vor rade de pe fața pământului Nagasaki și Hiroshima? Toate lucrurile astea erau inimaginabile până când s-au întâmplat. Oamenii din timpurile alea erau exact cum suntem noi acum: relativ liniștiți, incapabili să poată concepe oroarea războiului total.
D-aia am început textul ăsta cu obsesia americanilor pentru adăposturi antiatomice. Așa „tâmpiți” cum ni se pare nouă că sunt, sunt mai pregătiți decât orice popor de pe fața pământului pentru o agresiune extremă. De ce? Pentru că ei au aruncat bombe atomice deasupra Japoniei.
Au comis inimaginabilul. Iar după ce ai demonstrat întregii lumi de ce ești capabil, nu ți se mai pare nimic imposibil. Te pregătești pentru orice. Din cauza asta sunt zeci de mii de adăposturi antiatomice pe tot cuprinsul Statelor Unite. Pentru că un atac nuclear este posibil. Pentru că au văzut cu ochii lor asta. Și atunci, normal că devii paranoic și sapi vizuini pe sub pământ.
Românii nu sunt obsedați de un atac atomic. Serios, chiar nu ni se pare o chestie de luat în seamă. Cum adică, război nuclear? Fugi dom’le de aici, că nu ne atacă nimeni pe noi! Avem de tăiat porcu’ de Crăciun, avem de făcut țuica, noi suntem cu prășitul, cu culesul viei, cu d-astea. De ce s-ar deranja cineva să consume niște focoase nucleare pe noi? Ca să ce, să razi de pe fața pământului Fălticeniul?
Hai să fim serioși. Faptul că Rusia are cel mai mare arsenal de arme de distrugere în masă fix lângă noi nu pare să ne deranjeze. Suntem convinși că rachetele și bombele alea devastatoare nu sunt pentru noi, ci pentru americani. Și, în plus, n-avem noi bani de dat pe adăposturi antiatomice. Avem credite la bănci, de plătit rata la bemveu, de plecat în vacanță în Halkidiki. Statul, nici atât. Ăștia de-abia sunt în stare să construiască niște kilometri de autostradă, de unde resurse pentru adăposturi antiatomice?
Poate acest material vi se pare alarmist, dar nu asta e intenția. Cred că l-am scris mai mult ca să ne gândim un pic și la alte lucruri decât pisicuțe, Moș Crăciun, cârnați și cozonaci cu nucă. Sunt lucruri serioase, care se întâmplă acum și care vor figura în cărțile de istorie. Pentru că da, trăim istoria și trebuie să o facem conștienți, să nu trecem prin viață ca gâsca prin apă.
Râdem, glumim, dar hai să mai și gândim, zic. Să nu trezim că ne ia viața prin surprindere, iar noi nu știam nimic, că nu suntem de aici și aveam de fiert țuica în momentul ăla. Da, nu putem face mare lucru, dar măcar putem să fim informați și să ne pregătim psihologic pentru ce ar putea să urmeze. Eventual, să găsim planuri de ieșire în caz de nenorocire. Pentru că, uneori, a deveni conștient de ceva poate face diferența între viață și moarte.
Poate că nu se va întâmpla nimic și totul se va rezolva amiabil. Poate că sunt doar jocuri geostrategice care se vor termina cu strângeri de mână, șampanie și trabuc. Poate că nu-i decât un foc de paie. Așa să fie, nu-mi doresc nimic mai mult decât asta. Însă, chiar și în cel mai fericit scenariu, gânditul n-a omorât niciodată pe nimeni. Mă rog, cel puțin așa sper...
