2012-02-18

Cioloş: Cel mai probabil, CE va întrerupe temporar plăţile pe fonduri europene pe programul POSDRU

De Adevarul.ro | adevarul.ro 
Cioloş: Cel mai probabil, CE va întrerupe temporar plăţile pe fonduri europene pe programul POSDRU
Comisarul european Dacian Cioloş a declarat, vineri, că, cel mai probabil, Comisia Europeană va anunţa în curând o posibilă întrerupere a plăţilor în cadrul programului Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).
Suma totală alocată acestui program pentru perioada de finanţare 2007-2013 este de 3,5 miliarde de euro. Practic, întreruperea temporară a plăţilor înseamnă că banii pe care România îi avea de decontat pe proiecte în cadrul acestui program vor fi blocaţi pentru o perioadă ce poate ajunge la 6 luni.
"Este vorba despre nereguli sesizate de Autoritatea de Audit din România, despre care a fost informată şi România. CE evaluează în momentul de faţă impactul acestor nereguli constatate şi este foarte probabil o decizie de întrerupere - subliniez, nu suspendare - întrerupere a plăţilor", a spus Cioloş. 
El a adăugat că "este vorba despre o relaţie bugetară financiară între Autoritatea de Management şi CE şi această eventuală decizie nu va avea niciun impact asupra plăţilor care trebuie să se facă beneficiarilor proiectelor".
"Această eventuală decizie nu va avea niciun impact asupra rambursărilor care trebuie să se facă beneficiarilor proiectelor. E vorba doar despre o eventuală măsură de precauţie pe care Comisia ar putea să o ia până când autoritatea de management a acestui program va lua măsurile necesare pentru a corecta problemele sesizate de autoritatea de audit din România", a subliniat Cioloş. 
Cioloş a mai spus că "în zilele următoare CE o să informeze cu siguranţă autorităţile române asupra unei eventuale decizii în acest sens".
Întrebat ulterior cum ar putea CE să întrerupă plăţile iar beneficiarii să nu fie afectaţi în ceea ce priveşte plăţile, Cioloş a spus: "Este probabilă o întrerupere a rambursărilor CE către autorităţile române, a cererilor de plată trimise de Guvernul României la Comisia Europeană".
"E vorba despre o relaţie financiară între Comisie şi Guvernul României şi nu afectează posibilitatea ca Autoritatea de Management să continue să ramburseze cererile de plată către beneficiari. Procedura este că beneficiarul unui program efectuează plata, îşi derulează programul, vine cu cererea de plată la autoritatea de plată a programului respectiv, autoritatea îi face plata, după care cere rambursarea Comisiei Europene. Şi doar pe această din urmă bucată a lanţului pot să fie incidenţe", a spus Cioloş.
Întrebat dacă acest lucru înseamnă că, pe durata eventualei întreruperi, plăţile se vor face către beneficiari de la bugetul de stat, Cioloş a spus că este treaba autorităţilor române să dea un răspuns.
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat marţi, pentru Mediafax, că există riscul de suspendare a unui program operaţional, motivul fiind nerespectarea îndrumărilor conţinute într-un raport al Autorităţii de Audit.
"Există un program unde riscul de suspendare este prezent", a declarat Leonard Orban, fără a menţiona despre ce program operaţional este vorba.
Ulterior, premierul Mihai - Răzvan Ungureanu a cerut ministrului Muncii, Claudia Boghicevici, să o demită pe Carmen Ionel, din funcţia de director general AM POSDRU, pentru management defectuos al Autorităţii, iar aceasta a demisionat joi, informează Ministerul Muncii.
Programele Operaţionale (PO) sunt documente strategice aprobate de către Comisia Europeană care cuprind setul de priorităţi multianuale care pot fi cofinanţate din instrumentele structurale, din fonduri ale Băncii Europene de Investiţii precum şi din alte fonduri.

2012-02-17

Decebal Radu Ciurchea, candidat la functia de rector: UBB Cluj este pe locul 800 in lume, sub Universitatea din Iasi VIDEO

http://www.stiridecluj.ro/social/decebal-radu-ciurchea-candidat-la-functia-de-rector-ubb-cluj-este-pe-locul-800-in-lume-sub-universitatea-din-iasi-video
Profesorul Decebal Radu Ciurchea, candidatla functia de rector al UBB Cluj, sustine ca este inadmisibil ca univeritatea sa fi, potrivit unor studii, pe locul 800 in lume, in timp ce alte institutii din Romania sunt mai sus.daca va fi ales rector, Decebal Radu Ciurchea isi propune in primul rand sa evalueze raportul intocmit de Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS), care plasa UBB Cluj in topul universitatilor din Romania
"Trebuie sa vedem care este raportul de evaluare ARACIS si sa vedem cum stam pentru ca noi avem niste obligatii. 
Daca tot am schimbat legea (n.red. educatiei) si suntem in categoria A, avem niste obligatii. Noi ca si elita nu putem sa ne complacem intr-o situatie neclara. Deocamdata lucrurile sunt destul de neclare, sunt prea triumfaliste rapoartele pe care le-am auzit. Eu vreau sa vad raportul ARACIS in functie de specializarile si de datele care se refera la registrul european, fara triumfalisme si initiative locale", adeclarat profesorul Ciurchea la emisiunea Stiri de Cluj LIVE. Vezi AICI intreaga emisiune.
Candidatul la functia de rector al UBB Cluj a adaugat ca sunt probleme la UBB Cluj "peste tot". "Nu prea cred ca acesta este un raport realist al situatiei. Eu vreau sa vad care sunt datele concrete. Acest raport alARACIS costa bani. La fel de bine inainte de a intelege prima masura ar trebui sa ne uitam la rapoartele de la webometrics, care sunt gratis inainte de apela la o agentie europeana, cum e si ARACIS
Daca ne uitam pe webometrics, UBB nu sta chiar atat de bine. Colegii nostri de la Iasi s-au conformat, au facut ceea ce trebuie. Ei sunt pe locul 530, noi pe 800. Din cate evaluez eu pozitia pe care o merita elita culturala al orasului este pozitia 200. Eu 200 vreau si nu 500, si nici nu vreau sa o asa mare diferenta fata de colegii de la Iasi", a mai explicat profesorul Decebal Radu Ciurchea.
Conform webometrics.info, cea mai bine plasata universitate din Romania este cea de la Iasi, locul 538, in timp ce UBB Cluj este numai pe locul 774.
Vezi AICI topul!

2012-02-16

Imagini SOCANTE. Prezentatoare TV, atacata de cainele "invitat" intr-o emisiune LIVE

http://stirileprotv.ro/stiri/socant/imagini-socante-prezentatoare-tv-muscata-de-fata-de-un-caine-agresiv-intr-o-emisiune-in-direct.html
Ads by INTERNET PROTV
O prezentatoare TV din Denver a fost muscata de fata de oaspetele sau, un caine dintr-o rasa agresiva.
Jurnalista tocmai facea o emisiune in direct despre salvarea lui Max, un mastif argentinian de vreo 40 de kilograme, care a cazut intr-un lac inghetat cand alerga un coiot.
Pompierul care l-a scos la suprafata se afla si el in studio. Prezentatoare a facut imprudenta sa-l mangaie ca pe un catelus pe fiorosul patruped si acesta s-a repezit la ea.
Dupa atac, au fost chemati de urgenta pompieri, paramedici si specialisti in controlul animalelor. Victima se afla in spital, dar nu e in stare grava. Deocamdata nu s-a luat nicio decizie in privinta lui Max.

2012-02-11

Tramvaiul polonezilor, respins pentru ca nu avea usa dubla! Varianta: tramvaiul de la Arad, mai scump cu 500 de mii de euro


http://www.stiridecluj.ro/politic/tramvaiul-polonezilor-respins-pentru-ca-nu-avea-usa-dubla-varianta-tramvaiul-de-la-arad-mai-scump-cu-500-de-mii-de-euro

Licitatia privind achizitia a 12 garnituri detramvai in Cluj-Napoca este blocata prin decizia Consiliului National de Solutionare aContestatiilor, care s-a legat de o usa. Comisia de licitatie din cadrul Primariei Cluj-Napoca analizeaza trei variante pentru deblocarea situatiei.
Primarul interimar Radu Moisin a declarat ca a fost analizat raspunsul primit de la CNSC si rezulta ca problema a fost faptul ca usa din fata nu era dubla, ci simpla si ca nu este conforma specificatiilor din caietul de sarcini. 
Moisin a declarat ca, in urmatoarele zile, comisia de licitatie va analiza raspunsul venit de la CNSC si urmeaza sa aleaga o solutie. "Avem de ales intre a oferi contractul firmei de pe locul doi, Astra VagoaneArad, care vinde tramvaie mai scumpe cu 429 de mii de euro bucata, sa anulam licitatia sau sa atacam decizia CNSC la Curtea de Apel Cluj", a declarat Radu Moisin.
Decizia finala va fi luata pana saptamana viitoare marti, 14 februarie. Primarul interimar Radu Moisin a mai spus ca raspunsul CNSC va intarzia achizitia tramvaielor cu circa 30 de zile.

2012-02-10

Sorin Apostu a plans la Curtea de Apel Cluj! Vezi ce a declarat FOTO


http://www.stiridecluj.ro/social/sorin-apostu-a-plans-la-curtea-de-apel-cluj-vezi-ce-a-declarat-foto
Primarul suspendat Sorin Apostu a plans laCurtea de Apel Cluj in momentul in care avorbit despre cazul sau.
"In ceea ce priveste implicarea mea in viata publica este un capitol incheiat. Viata sisanatatea mea nu sunt lucruri atat de importante (a plans). Sunt direct interesat de aflarea adevarului, dar cu un strigat de disperare va spun: Haideti sa il aflam!", a spus Sorin Apostu.



Curtea de Apel Cluj a judecat astazi cererea de eliberare sub control judiciar a primarului Sorin Apostu si aomului de afaceri Calin Stoia, urmand ca decizia sa fie pronuntata in cursul zilei.



Tot joi a avut loc si o noua infatisare in procesul in care Sorin Apostu, Monica Apostu, Calin Stoia si Aspazia Droniuc sunt judecati pentru fapte penale. Avocatii lui Sorin Apostu si Calin Stoia au invocat o serie de vicii de procedura si au cerut retrimiterea dosarului la DNA Cluj pentru refacerea cercetarii.



Judecatorul Vasile Goja de la Curtea de Apel Cluj a amanat pronuntarea pana in 17 februarie, cand a stabilit un nou termen in acest proces.

2012-02-09

Propunerea lui Stelian Fuia ca ministru al Agriculturii, contestată de Coaliţia pentru Mediu

http://www.rtv.net/propunerea-lui-stelian-fuia-ca-ministru-al-agriculturii-contestata-de-coalitia-pentru-mediu_14881.html
08 feb 2012, 18:10 | RTV.net
Nominalizarea lui Stelian Fuia ca ministru al Agriculturii în noul guvern al lui Mihai Răzvan Ungureanu este contestată de Coaliţia pentru Mediu. Principalul motiv al îngrijorărilor se referă la îndelungata sa carieră în cadrul companiei Monsanto, cel mai mare producător de organisme modificate genetic la nivel mondial.
Coaliţia de Mediu solicită Primului Ministru desemnat Mihai Razvan Ungureanu să înainteze o nouă nominalizare pentru postul de Ministru al Agriculturii şi cere PDL precum şi coaliţiei politice aflate la guvernare, retragerea sprijinului lui Stelian Fuia pentru această funcţie.

Stelian Fuia a lucrat timp de mulţi ani în cadrul companiei Monsanto. Potrivit CV-ului său, acesta a fost “Manager Vânzări - Monsanto Romania SRL (1995-1996); Business Development Manager pentru Europa Centrală şi CIS (fostul URSS) - Monsanto Europe SA, Brussels, Belgia (1996-1999); Director Comercial – Monsanto Romania Ltd. (1999-2002)”.
Coaliţia pentru Mediu, alcătuită din 69 de asociaţii pentru protecţia mediului din România, printre care WWF, Agent Green, MaiMultVerde, Salvaţi Dunărea şi Delta şi TERRA Mileniul III, spune că Ministerul Agriculturii are o istorie nedemocratică legată de organismele modificate genetic. 
"În fruntea ministerului agriculturii s-a aflat până în prezent Valeriu Tabără - fost ministru al agriculturii în perioadele 1994-1996 şi 2010-2012 - cunoscut pentru conflictul de interese pe această temă, prin strânsele sale legături contractuale cu compania Monsanto", transmite Coaliţia.
Potrivit Coaliţiei pentru Mediu, Stelian Fuia s-a pronunţat deja pe tema organismelor modificate genetic, afişând o susţinere necondiţionată pentru această biotehnologie.
"Acesta a votat, de exemplu, în favoarea legii ce prevede introducerea deliberată în mediu şi introducerea pe piaţă a organismelor modificate genetic. Legea 247/2009 aduce modificări în ceea ce priveşte sistemul de autorizare a OMG într-un mod care favorizează exploatările agricole cu organisme modificate genetic, reduce accesul la informaţia de mediu şi exclude ONG-urile din consultările în legatura cu acest domeniu", scrie Coaliţia într-un comunicat de presă.
Organizaţiile pentru protecţia mediului menţionează că deputatul PDL Stelian Fuia se numără printre codaşii clasamentului Votul Verde 2010 (ocupă mai précis locul 280 din 333 ) graţie numărului ridicat de absenţe din Plen şi de voturi contrare poziţiei experţilor Votul Verde pe legile cu impact asupra mediului votate în Camera Deputaţilor în perioada septembrie 2009 – iulie 2010. 
"Considerăm că obiectivitatea şi profesionalismul domnului Stelian Fuia sunt deja compromise, acesta neputând să îşi exercite în interes public, funcţia de Ministru al Agriculturii", spune Coaliţia pentru Mediu.
Monsanto este o corporaţie multinaţională, cel mai mare producător de organisme modificate genetic la nivel mondial, această companie fiind acuzată de manipulare şi de trafic de influenţă în SUA, India, America Latină, generând numeroase probleme sociale, de sănătate, de asemenea fiind responsabilă de sărăcirea comunităţiloragricole în zone în care se cultivă intensiv culturi modificate genetic, probleme de mediu şi sănătate.

Organism Modificat Genetic (OMG) sau Transgenic este termenul cel mai folosit pentru a defini o plantă de cultură sau un animal, cărora, prin intermediul unor tehnici de inginerie genetică li s-au transferat gene de la alte specii: plante, animale, bacterii, virusuri sau chiar gene umane, pentru a le conferi anumite proprietăţi noi. OMG au cauzat deja numeroase probleme de sănătate, mediu precum şi economice în întreaga lume, reprezentând un subiect de dispută între cercetători şi factorii de decizie.
"Priorităţile agriculturii nu pot include OMG. Porumbul modificat genetic MON810 este singura plantă modificată genetic autorizată pentru cultivare în România. Acest porumb dezvoltă toxine ce atacă un dăunător al porumbului (viermele sfredelitor) care nu reprezintă o problemă în agricultura românească. Drept urmare, porumbul modificat genetic nu are căutare în rândul agricultorilor români. Conform datelor oficiale, suprafeţele de porumb modificat genetic au scazut drastic in ultimii ani", spune Coaliţia pentru Mediu.
"De asemenea, soia modificată genetic – o nostalgie cunoscută a lui Stelian Fuia, precum şi a lui Valeriu Tabără, are avantaje îndoielnice. România a fost singurul stat din lume care a declarat producţie mai mare la hectar în cazul soiei modificate genetic, comparativ cu soia nemodificată genetic. Această declaraţie nu a fost niciodată susţinută printr-un raport oficial", mai spun organizaţiile pentru protecţia mediului.
Ele reamintesc de rezultatele numeroaselor studii ştiinţifice care arată efectele negative ale OMG asupra sănătăţii şi mediului. State importante din UE au interzis cultivarea de OMG în baza acestor studi, printre care şi Franţa, Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria, Luxemburg.
Coaliţia pentru Mediu precizează că, potrivit sondajelor de opinie, consumatorii români nu doresc să consume OMG. Conform sondajului de opinie Omnibus, realizat în România în 2010, 74% dintre români s-au declarat împotriva consumului de produse modificate genetic iar 81% doresc interzicerea OMG.
Un nou sondaj Omnibus din România confirmă încă o dată că 74% dintre români sunt împotriva consumului de organisme modificate genetic.
"Domnul Stelian Fuia nu ne poate asigura că îşi va onora obligaţia faţă de opinia publică în activitatea sa ministerială", transmite Coaliţia pentru Mediu.

Calatori in trenul-fantoma. Garnitura plina cu oameni, pe care CFR-ul a pierdut-o pe camp

De Pro TV | stirileprotv.ro

Calatori in trenul-fantoma. Garnitura plina cu oameni, pe care CFR-ul a pierdut-o pe camp
Exact ca intr-un film apocaliptic, asa s-au simtit sute de romani care au fost zile in sir calatori in pustiu, in niste trenuri fantoma. Zeci de ore, prizonieri in vagoanele inghetate, oamenii parca se pregateau de sfarsitul lumii, fara apa si mancare.
Intr-o nepasare vecina cu inconstienta, oficialii CFR au lasat garniturile sa plece din gari, desi stiau ca sudul tarii este sub cod portocaliu de viscol.
Miercuri noapte, in Gara de Nord a aparut inca un tren fantoma. A plecat din Constanta acum trei zile, plin cu pasageri care se pregatisera pentru o calatorie de trei ore.
Pare greu de crezut, dar cei din CFR nu mai stiau nimic de soarta lui. Nici macar ca a sosit in gara.
Pasagerii din acest tren si-au facut cruce miercuri seara cand au intrat in Gara de Nord din Bucuresti. Au plecat din Constanta luni!
Calator: "Rau... nu ne-au dat mai nimic, o paine la opt persoane si o conserva la patru. Ce sa va mai spun? Ca au murit copii pe acolo?... Am stat trei zile si trei nopti".
Trenul a ramas inzapezit in apropiere de orasul Faurei, devenit un fel de Triunghi al Bermudelor pentru trenurile care s-au aventurat zilele acestea in infernul alb. In zadar au incercat cei de la CFR sa ii trimita un alt tren in ajutor... Si acesta a ramas inzapezit dupa doar cinci kilometri .
Calator: "Cum sa fie? A fost foarte simpatic, am platit 64 de lei si CFR-ul ne-a tinut 60 de ore, ne-a plimbat de colo-colo, am dormit in tren. La Faurei, la un moment dat, erau noua locomotive la sapte vagoane."
A fost nevoie de un al treilea tren pentru a-i transporta pe pasageri in siguranta la Bucuresti. In Gara de Nord domnea haosul - nimeni nu stia nimic de soarta acestei garnituri.
Trenul fatntoma a ajus in cele din urma in gara, la linia opt. Pe tabela de sosiri nu a fost insa anuntat, lucru care pare sa confirme ca angajatii CFR chiar au pierdut urma trenurilor suprinse de viscol pe traseu.
Asta nu i-a impiedicat insa pe oameni sa-si ceara banii inapoi.
Mihai ar fi trebui sa ajunga luni la Brasov, undea urma sa sustina un interviu pentru o slujba in Budapesta. S-a obisnuit cu gandul ca a pierdut jobul, dar inca nu se poate obisnui cu felul in care e tratat de cei de la CFR: "Dupa 60 de ore de stat in tren in frig in zapezi in mizerie ei ne trateaza cu atata indiferenta, ne minteau ca in 10 minute, ca in 4 ore ca in 5 ore. Nu stia nimeni nimic. Trenul era de nici nu puteai sa atingi usile nici nu mai zic ca sa folosesti toaleta".
Incredibil, dar dupa 60 de ore in trenul inzapezit, un tanar a aflat ca trebuie sa plateasca in plus , pentru "plimbarea" pe care i-a oferit-o CFR-ul. Diferenta se regaseste probabil in "confortul" de care s-a bucurat in tren: "M-am dus la ghiseu sa cer banii pe bilet si mi-au spus sa le mai platim noi bani, pentru ca ne-au adus in siguranta dupa 72 de ore. Am cerut sa-mi stampileze biletul, ca sa ii dam in judecata, pentru ca ne-au mintit ca ne-au oferit conditii, mancare, apa."
Si nu a fost singurul tren fantoma care a bantuit prin pustiul inghetat in aceste zile.
Si pasagerii altui tren au avut parte de o calatorie de cosmar, vreme de 60 de ore, intre Galati si Bucuresti. Infometati si infrigurati chiar i-au crezut pe cei care le spuneau ca vor pleca in curand. Insa minutele treceau cu incetinitorul, facand ca orele sa para ani.
Oameni, printre ei si jucatori ai echipei campioane Otelul au plecat din Galati, luni in zori zilei cu destinatia Bucuresti. Au mers doar 30 de minute si au ramas blocati la Braila nu mai putin de 14 ore.
Cu toate acestea, trenul a pornit din nou spre seara, desi viscolul se intetea. Cum la un moment dat nu mai putea inainta, mecanicul de locomotiva a incercat si varianta prin Buzau. Degeaba, trenul a ramas blocat, iar din cauza nametilor cat casa, pasagerii si-au petrecut noaptea de luni spre marti in compartimente.
O garnitura i-a urnit intr-un final, dar nu spre Bucuresti, ci inapoi spre casa, la Galati. A urmat insa o noua aventura halucinanta: trenul s-a invartit in cerc intre Faurei si Braila timp de o zi intreaga. Dupa a doua noapte in gara din Faurei, oamenii au cedat.
Dupa aceste experiente halucinante, oamenii se intreaba pe buna dreptate daca oficialii CFR stiu cate trenuri au in acest moment pe sine, inzapezite cine stie prin ce cotloane uitate de lume.
Ei nu isi pot explica de ce trenurile au plecat din gari desi se anuntase cod portocaliu de viscol si ninsori.

2012-02-05

Cormorani pe Somes la Cluj! 50 de pasari fotografiate pe apa, in centrul orasului


Image 1 of 2

http://www.stiridecluj.ro/social/cormorani-pe-somes-la-cluj-50-de-pasari-fotografiate-pe-apa-in-centrul-orasului

Un stol de 50 de cormorani si-a gasit "casa" la Cluj-Napoca, pe raul Somes.
"De vreo 3 zile a aparut un stol de peste 50 de cormorani mari pe Somes, in centrul orasului. Probabil au ramas aici pentru ca au gasit pesti si apa nu e inghetata", ne-a scris Andrada.
Pe raul Somes mai pot fi vazute si rate salbatice, care migreaza in fiecare an si au gasit aici conditii prielnice pentru a-si petrece iarna.

2012-02-04

Peter Eckstein-Kovacs, catre ministrul Mediului: Il dam cu capul de pereti, daca elibereaza avizul de mediu pentru Rosia Montana


Peter Eckstein-Kovacs, fostul consilier prezidential, a declarat ca, daca ministrul Mediului, Laszlo Borbely, va elibera avizul de mediu pentru exploatarea de la Rosia Montana, "il dam cu capul de pereti".
Peter Eckstein-Kovacs a facut referire in emisiunea Stiri de Cluj LIVE la platforma program a UDMR din 2008, care condamna exploatarea cu cianuri.
"Intotdeauna am vrut sa fac UDMR sa spuna da sau nu (n.red. in privinta proiectului de la Rosia Montana). Au facut in platforma electorala din 2008 o magarie de care imi e si jena sa spun. Era in programul UDMRun articol in care se spunea ca UDMR -ului nu ii place cianura, jos cianura in minerit", a declarat Peter Eckstein-Kovacs
Intrebat daca crede ca ministrul mediului va da avizul de mediu pentru inceperea exploatarii, Peter Eckstein-Kovacs a declarat ca: "Intrebati-l pe el. Eu sper ca nu, pentru ca daca da e vai si amar de capul lui. Il dam cu capul de pereti, din motive ecologice si umaniste si intr-un binele poporului roman si a minoritatilor conlocuitoare". 
Peter Eckstein-Kovacs considera ca proiectul de la Rosia Montana nu are trebui aprobat pentru ca reprezinta o bomba ecologica.
Vezi AICI emisiunea!

  

In Romania a fost mai frig ca la Polul Sud, noaptea trecuta. Prognoza pe trei zile

http://ro.news.yahoo.com/dupa-ce-inghetat-la-31-grade-romania-va-070900821.html
De Pro TV | stirileprotv.ro 1 feb. 2012
In Romania a fost mai frig ca la Polul Sud, noaptea trecuta. Prognoza pe trei zile
La primele ore ale diminetii cerul era variabil si senin in aproape toata tara. Cativa nori mai erau prin sud-vest si nord-est, iar vantul sufla slab si moderat.
Romania tremura la -31 de grade Celsius. Gerul a rapus in total 13 oameni
Cea mai scazuta temperatura se inregistra la Intorsura Buzaului, - 32,5 grade, iar cea mai ridicata la Oravita, -7 grade.
In acelasi timp, azi dimineata la statia de cercetare americana din Antarctica, la Polul Sud, erau -30 de grade Celsius.
Miercuri, vremea va fi geroasa, mai ales dimineata si noaptea. In nordul Moldovei, pe litoral si in sud-vest vor fi ceva sanse sa fulguiasca, dar cu totul izolat.
Va ninge slab abia dupa lasarea noptii in regiunile sudice. Vantul va fi destul de nervos in sudul Banatului, pe litoral si in zona montana inalta, iar dimineata si seara in zonele joase va fi ceata asociata cu depuneri de chiciura.
Cum sa te distrezi pe bani putini. Uite cele mai ieftine statiuni de ski din Bulgaria
Maximele vor fi de la -15 la -5 grade cu valori ceva mai mari in Crisana si in Banat.
Joi va ninge slab in sud si in sud-vest, vineri va ninge in toata tara, dar mai ales seara si noaptea în regiunile sudice, izolat mai abundent.
Sambata va ninge in toata tara. Pe suprafete restranse cantitatile vor fi insemnate, iar in sud-est va fi lapovita si se va forma polei.
Temperaturile incep sa creasca, gerul naprasnic se mai domoleste. Asta nu inseamna ca va fi vreme calda.

2012-02-02

Anul acesta vom avea parte de un fenomen pe care il vor mai prinde doar stra-stranepotii nostri


De Pro TV | stirileprotv.ro – Ma, 3 ian. 2012
Măriţi fotografia

Anul acesta vom avea parte de un fenomen pe care il vor mai prinde doar stra-stranepotii nostri
In timp ce multi se tem ca acesta ar putea fi ultimul an pentru Planeta Albastra, pana una alta, 2012 ne aduce fanstastice spectacole ceresti.
Astronomii se pregatesc sa observe fenomene rare, unele de-a dreptul unice pentru secolul nostru. Vom avea de toate: de la eclipse de soare si de luna pana la stele cazatoare, asteroizi, care se apropie de pamant, sau chiar planete care se aliniaza perfect, astfel incat le vom putea admira cu ochiul liber.
De departe, cel mai important fenomen astronomic din 2012 este tranzitia lui Venus peste Soare. Un eveniment care se va repeta abia peste 150 de ani si care poate fi vazut cu ochiul liber, insa doar din Emisfera Vestica. Practic, cei de acolo pot vedea cum pret de cateva ore un disc negru va traversa astrul zilei.
Aceasta miscare a planetei Venus s-a produs prima oara in 1639. Asadar, pe 6 iunie, aceasta mica planeta a sistemului nostru solar se va alinia din nou cu Pamantul si Soarele. O intamplare extrem de rara, care se produce pentru ca orbita pamantului si cea a lui Venus sunt inclinate diferit, explica astronomii.
Daca "venus peste soare" nu va atrage, trebuie sa stiti ca vom avea un an plin si de asteroizi. Sute de corpuri ceresti se vor apropia la distante mici de pamant.
Doi asteroizi vor fi mai importanti. 2007 HV4 va fi primul care va trece la o distanta de patru ori mai mare decat cea a lunii fata de Pamant. O luna mai tarziu, pe 19 mai, 2010 KK37, va ajunge la 180 de mii de km de noi.
Primele estimari arata ca nu ne vor pune viata in pericol, asa ca ramanem cu spectacolul ceresc.
Si tot de spectacol vom avea parte si in in prima jumatate a lunii martie. In serile din perioada 10 - 15 martie se vor putea vedea cu ochiul liber patru planete ale sistemului nostru solar pe care le vom percepe ca pe niste stele foarte stralucitoare.
Vom avea un an bogat si in eclipse. Pe 20 mai e asteptata o eclipsa inelara de soare vizibila in Estul Asiei si Vestul Americii de Nord. Cea mai spectaculoasa eclipsa va fi insa cea de pe 13 noiembrie cand soarele va fi acoperit complet datorita interpunerii lunii intre astru si pamant. Fenomenul va putea fi admirat insa doar de locuitorii din Australia si Noua Zeelanda. Délczeg Éva Ibolya

Recensamant 2011, primele rezultate. Populatia Romaniei: 20 de milioane de locuitori

Comisia Centrala pentru Recensamantul Populatiei si Locuintelor 2011 a publicat pe data de 2 februarie 2012 rezultatele partiale ale recensamantului din 2011.
Rezultatele procesului complex de realizare a Recensamantului Populatiei si Locuintelor (RPL 2011), asa cum sunt prevazute si în Programul de desfasurare a activitatilor RPL 2011, sunt date statistice provizorii, preliminare si definitive.
Rezultatele provizorii ale Recensamantului Populatiei si Locuintelor din 20 Octombrie 2011 prezinta o prima estimare privind numarul populatiei, al gospodariilor populatiei si al fondului de locuinte.
Rezultatele obtinute si prelucrate pana la aceasta etapa au caracter provizoriu si pot suferi modificari pe parcursul etapelor ulterioare de prelucrare a datelor individuale din formularele de inregistrare a persoanelor din gospodarii si locuinte.
Rezultatele provizorii obtinute se prezinta astfel:
Populatia inregistrata la referendum: 20.254.866 locuitori, din care:
-19.042.936 populatie stabila,
-910.264 persoane plecate pe perioada indelungata,
-301.666 persoane prezente temporar.
Gospodarii: 7,1 milioane (7.086.717) gospodarii
Locuinte (inclusiv alte unitati de locuit): 8,5 milioane locuinte (din care: 8.450.607 locuinte conventionale si 8.149 alte unitati de locuit)
Cladiri: 5,1 milioane cladiri (5.117.940 cladiri din care: 5.103.013 cladiri cu locuinte si 14.927 cladiri cu spatii colective de locuit)
Pentru stabilirea rezultatelor din aceasta etapa, de prelucrare a datelor, s-a facut o estimare provizorie a numarului de locuinte aflate în aceasta situatie.
O estimare mai corecta a acestuia se va putea realiza numai dupa prelucrarea informatiilor din formularele individuale, pe baza unor metode statistice stiintific elaborate în conformitate cu recomandarile si standardele ONU si UE.
Procentajul locuintelor in care nu s-a putut realiza recenzarea reprezinta 2,8% din totalul locuintelor, adica circa 1 million de persoane (cuprinzand populatia plecata in strainatate - intreaga familie - pentru care nu a avut cine sa ii declare în tara; populatia necontactata).
Ponderi mai ridicate s-au Inregistrat la nivelul oraselor mari: Bucuresti (6,0%), Timisoara (5,8%), Iasi (3,0%), Constanta (2,9%) etc.
Grupate dupa numarul populatiei stabile, 22 judete au inregistrat sub 400.000 locuitori insumand 35,6% din populatia tarii, 17 judete aveau o populatie cuprinsa intre 400 – 700.000 locuitori concentrand 47,9% si doar 2 judete au depasit 700.000 locuitori reprezintand 7,7%.
Din totalul de 19.043 mii persoane, 8,8% se regasesc in Municipiul Bucuresti (respectiv 1.678.000 persoane).
Judetele cu populatia cea mai numeroasa sunt:
Prahova: 735,9 mii locuitori
Iasi: 723,6 mii
Cluj: 659,4 mii
Timis: 649,8 mii
Constanta: 630,7 mii
Dolj: 618,3 mii
Suceava: 614,5 mii
Cel mai mic numar de populatie il au judetele Tulcea (201,5 mii), Covasna (206,3 mii), Salaj (217,9 mii), Mehedinti (254,6 mii), Ialomita (258,7 mii), Giurgiu (265,5 mii), Caras-Severin (274,3 mii) si Bistrita-Nasaud (277,9 mii).
Judetele cu un grad ridicat de urbanizare sunt: Hunedoara (cu 74,1%), Brasov (cu 71,2%), Constanta (cu 67,9%), Cluj (cu 65,9%), in timp ce judetele cu ponderile cele mai mici ale populatiei urbane sunt: Giurgiu (cu 27,9%), Dâmbovita (cu 28,3%), Teleorman (cu 31,3%), Neamt si Calarasi (cu 35,0%).
Pentru mai multe detalii, puteti accesa www.recensamantromania.ro

2012-01-31

Irlanda ar putea părăsi zona euro

http://ro.news.yahoo.com/irlanda-ar-putea-p%C4%83r%C4%83si-zona-euro-194500008.html
De Adevarul.ro 
Lucinda Creighton , ministrul irlandez al Afacerilor Europene

Speculaţiile legate de viitorul zonei euro, în contextul crizei datoriilor de stat cu care se confruntă, ajung la cote fără precedent.


Principalele „candidate" pentru o eventuală ieşire din zona euro au fost, până acum, Grecia şi Germania, cea mai slabă şi cea mai performantă dintre economiile europene. Acum însă, un nou scenariu şochează întregul bloc comunitar. 
Irlanda, care a primit un împrumut de urgenţă în valoare de 85 de miliarde de euro de la UE şi FMI în noiembrie 2010, ar putea părăsi uniunea monetară, a declarat un oficial irlandez. Ar fi greu pentru Irlanda să rămână în zona euro dacă populaţia va respinge prin referendum noul pact fiscal la care statul a aderat în decembrie şi care a fost discutat ieri, la Summitul European care a avut loc la Bruxelles, a declarat Lucinda Creighton, ministrul irlandez al Afacerilor Europene, citat de Reuters. 
Populaţia vrea referendum
„Dacă decidem într-un fel sau altul să nu aderăm la acest tratat şi să permitem celorlalte 16 state din zona euro să progreseze şi să încerce să găsească o soluţie fără noi, cred că va fi aproape imposibil să mai facem parte din uniunea monetară", a declarat Creighton. Oficialii de la Dublin au declarat în mai multe rânduri că ieşirea din zona euro ar avea „consecinţe catastrofale" asupra economiei irlandeze. Până acum, irlandezii au respins în două rânduri, prin referendum, modificarea tratatelor europene, adoptând apoi variante amendate ale acestora.
72% din alegătorii irlandezi vor organizarea unui referendum pe tema aderării la tratatul fiscal, potrivit unui sondaj recent. Tot mai nemulţumiţi de măsurile de austeritate, irlandezii au început să plece în număr ridicat către alte ţări. Aproximativ 1.500 de irlandezi pleacă lunar în Marea Britanie. În intervalul aprilie 2010 - aprilie 2011, numărul irlandezilor care au emigrat a crescut cu 45%. 
"Dacă decidem într-un fel sau altul să nu aderăm la acest pact cred că va fi aproape imposibil să mai facem parte din uniunea monetară. ''

2012-01-27

Imagini din spațiu dintr-un satelit. NASA a dat publicității imaginile mai jos


Mulțumim a fost magnific!

2012-01-07

PCM organizează manifestaţii de solidaritate cu Guvernul de la BudapestaCutremur de magnitudine 3,1 grade pe scara Richter in Banat, zona Timisoara


-  18 IANUARIE 2012 22:22
Partidul Civic Maghiar (PCM) va organiza sâmbătă în nouă oraşe din România, inclusiv la Cluj-Napoca, manifestaţii de solidaritate cu Guvernul de la Budapesta.
Preşedintele PCM, Szasz Jeno, a declarat ieri pentru Agerpres că aceste întruniri vor avea loc sâmbătă, de la ora 17.00, la Cluj Napoca, Târgu Mureş, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Târgu Secuiesc, Covasna, Baraolt şi Sfântu Gheorghe, în acelaşi timp cu o manifestaţie ce se va desfăşura la Budapesta.
Szasz Jeno a subliniat că aceste manifestaţii se organizează întrucât PCM consideră că presiunile internaţionale la adresa Ungariei sunt nedrepte, în condiţiile în care Guvernul şi Parlamentul ungar au adoptat măsuri pentru protejarea populaţiei. Liderul PCM a făcut referire la impozitarea băncilor şi a lanţurilor de hipermarketuri dar şi la protejarea cetăţenilor care au credite imobiliare.
Szasz Jeno a adăugat că manifestaţiile din România pot fi considerate şi un gest de mulţumire pentru că Guvernul şi Parlamentul de la Budapesta au adoptat legea dublei cetăţenii care le dă dreptul maghiarilor din afara graniţelor să solicite cetăţenia ungară. 
Întrebat dacă participarea va fi una numeroasă, preşedintele PCM a spus că nu se aşteaptă la un număr mare de persoane, ci la „un număr semnificativ pentru ca mesajul nostru să aibă şi un suport popular dar să-şi atingă şi scopul”.
Liderul civicilor maghiari a adăugat că ideea organizării unei astfel de mişcări a venit înainte de declanşarea protestelor din România şi a precizat că PCM îşi va exprima poziţia faţă de mişcările din ţară începând de săptămâna viitoare.
Comisia Europeană a anunţat marţi că va lansa procedura privind încălcarea prevederilor tratatelor UE (infringement) contra Ungariei pe considerentul că noua Constituţie a acestei ţări conţine aspecte privind statutul băncii centrale şi procesul de selecţie a judecătorilor ce contravin dreptului comunitar. Şi Fondul Monetar Internaţional şi-a exprimat îngrijorarea în problema independenţei guvernatorului băncii centrale ungare, ai cărui adjuncţi, potrivit noii Constituţii, trebuie să fie numiţi de către guvern.

Samsung lanseaza doua noi monitoare optimizate pentru conectarea fara fir la tablete

http://ro.news.yahoo.com/samsung-lanseaza-doua-noi-monitoare-optimizate-pentru-conectarea-121321019.html
autor Constantin Barbu | hotnews.ro – 6 ian. 2012

Series 7 Smart Station
Samsung a lansat doua noi monitoare in gama premium Series 7, optimizate pentru conectarea fara fir la tablete si telefoane inteligente. Primul model, numit Series 7 Smart Station, include si o statie de andocare fara fir ce include si conexiuni USB, HDMI si Ethernet. Ambele modele sunt compatibile cu noul standard Mobile High-Definition Link (MHL), care permite conectarea imediata a oricarui dispozitiv mobil compatibil si transmiterea de semnal audio-video fara nici un fir. Cei care prefera conexiunile clasice vor putea folosi in continuare intrari standard HDMI si VGA pe ambele modele.

Magellan: 2 ceasuri cu GPS pentru sportivi – Swich si Switch Up

De Playtech.ro | playtech.ro
Chiar daca firma Magellan nu este prima companie catre care v-ati orienta in cautarea unui GPS de orice fel, noile ceasuri al companiei cu siguranta vor atrage atentia pasionatilor de activitati sportive.
Switch si Switch Up sunt doua ceasuri dedicate sportivilor de orice gen, indiferent daca sunt entuziasti ai inotului, alergatului sau mersului pe bicicleta.
Noile dispozitive vin cu un ecran de 1,26 inci si permit utilizatorului sa monitorizeze si sa inregistreze distanta parcursa, viteza, elevatia, iar multumita un senzor GPS extrem de sensibil si precis, toate traseele parcurse. Datorita integrarii tehnologiei ANT+, folosind un accesoriu optional puteti monitoriza si informatii biometrice, ritm cardiac, puls toate folosind o initerfata extrem de prietenoasa. Daca va incanta inotul sau scufundarile, pana la 50 de metri andancime noile dispozitive Switch vor face fata fara nici un fel de probleme.
In ceea ce priveste inregistratul de informatii, pana la 60 de ore de activitati pot fi memorate pe ceas, iar in ritm continuu dispozitivul functioneaza 8 ore pansa sa necesite reincarcarea bateriei.
Modelul Switch Up, cu rama argintie, in plus fata de Switch vine cu un modul pentru alerte de tip vibratii, iar in pachet mai este inclus un dispozitiv pentru fixarea sa pe biciclete.
Switch costa 250$, iar Switch Up 300$. Optional, puteti achizitiona si monitorul cardiac contra unei sume suplimentare de 50$.

LG si Google isi prezinta televizoarele la CES

http://ro.news.yahoo.com/lg-si-google-isi-prezinta-televizoarele-la-ces-151951191.html
sursa: Playtech.ro
Doar spuneam ca LG si Google si-ar putea da mana pentru noi televizoare. Iata, azi s-a anuntat ca saptamana viitoare fericitii de la CES vor vedea prezentarea televizorului LG Smart cu Google TV, care imbina sistemul de operare Android si tehnologiile LG 3D si Smart TV.
Televizorul permite multi-tasking - pot rula simultan motorul de cautare, social networking si functiile televizorului – si are telecomanda Magic Remote Qwerty.
Ochelarii Cinema 3D nu au baterie, dar se achizitioneaza separat, la un pret „accesibil”, dar necomunicat.
Aflam mai multe, speram ca si despre pret si disponibilitate, pe 9 ianuarie.
Pe langa televizoarele cu Google, LG va mai anunta si alte produse la CES:
- Televizoarele OLED
- Noile sisteme Home Theater care au integrate tehnologiile Sunet 3D si Smart Tv
- Televizorul LG 3D Ultra-Definition de 84 inci
- Monitoarele 3D fara ochelari
- Noua serie de monitoare IPS
- Functiile Smart TV pentru 2012
- Telecomanda Magic Remote
- Noile modele de ochelari 3D

2012-01-04

300 de milioane de euro, piaţa de certificate verzi în 2012

http://e-nergia.ro/300-de-milioane-de-euro-piata-de-certificate-verzi-in-2012-1943#.TwRYVjU5KSo
28 DECEMBRIE, 2011 
REDACTIE@E-NERGIA.RO
Anul viitor se aşteaptă o creştere masivă a producţiei de energie electrică din surse regenerabile, în special din cele eoliene. Ca atare, numărul de certificate verzi va fi de trei ori mai mare
Totalul de certificate verzi care vor fi emise anul viitor se ridică la 5,51 milioane de unităţi, potrivit estimărilor Autorităţii de Reglementare (ANRE) publicate pe site-ul propriu.
Pe lângă producţia Hidroelectrica, s-a calculat energiea produse din surse regenerabile de către producătorii care au început deja livrările (s-a luat în calcul nivelul lunii noiembrie 2011) şi s-au făcut estimările pentru producătorii de energie din surse regenerabile care vor începe activitatea la anul. ANRE a mai luat în calcul la estimarea numărului de certificate pentru anul următor şi o creştere a consumului final de electricitate. Astfel, acesta ar urma să crească cu 5% faţă de nivelul din acest an, ajungând la 48,9 TWh.
ANRE se aşteaptă aşadar la o creştere masivă a producţiei de energie din surse regenerabile în 2012, dat fiind că, pentru acest an, numărul estimat de certificate verzi a fost stabilit, în decembrie 2010, la doar 1,75 milioane de unităţi. Este adevărat că şi mecanismul de sprijinire a producţiei de electricitate din surse regenerabile a fost modificat în favoarea producătorilor, crescându-se numărul de certificate care se alocă pentru fiecare MWh produs. Solicitat de multă vreme de producători, mecanismul îi ajută în special pe posesorii de parcuri eoliene, vântul deţinând ponderea cea mai mare în producţia de energie “verde” a României. Lor li se acordă acum câte două certificate verzi pentru fiecare MWh produs, faţă de doar unul în trecut.
Certificatele verzi sunt emise de Transelectrica şi sunt distribuite producătorilor de energie din surse regenerabile. Aceştia le vând furnizorilor, care sunt obligaţi să cumpere, proporţional cu energia electrică preluată, iar costul lor este trecut de furnizori în factura de energie electrică a consumatorului final. Furnizorii le cumpăra de pe piaţa specială găzduită de OPCOM, preţurile minime şi maxime de tranzacţionare fiind cuprinse între 27 şi 55 de euro. Aşadar, la un preţ maxim de 55 de euro (cel practicat în prezent), piaţa de certificate verzi ar putea ajunge în acest an la circa 303 milioane de euro.
Certificatele verzi se acordă pentru energia electrică generată în hidrocentrale cu o putere instalată de până la 10 MW, centrale eoliene, fotovoltaice, pe biomasa şi biogaz.
Potrivit unor calcule mai vechi ale ANRE, costul total al schemei de sprijin pentru energia regenerabilă se ridică la 10 miliarde de euro până în anul 2020, date fiind ţintele de producţie de energie verde asumate de România în faţa Comisiei Europene. Pentru anul viitor, impactul energiei verzi în factură va fi de circa 2,5%.
România este una dintre ţările Europei cu cea mai rapidă dezvoltare a producţiei de energie din surse eoliene, pentru finalul acestui an fiind estimaţi circa 1.000 MW instalaţi în centrale eoliene, de peste două ori mai mult decât cu un an în urmă.

2012-01-02

20 de tari din Uniunea Europeana si-au deschis portile pentru romani. Ce posturi se cauta

http://ro.news.yahoo.com/20-tari-din-uniunea-europeana-si-au-deschis-070700339.html
De Pro TV | stirileprotv.ro
20 de tari din Uniunea Europeana si-au deschis portile pentru romani. Ce posturi se cauta? Anul cel nou aduce vesti grozave pentru romanii care vor sa munceasca dincolo de granita. Sunt asteptati cu bratele deschise in 20 tari din Uniunea Europeana, dintre care unele care nici nu voiau sa auda de noi.
Este vorba despre Germania, Franta, Luxemburg si Austria, care sunt gata sa ne primeasca in zeci de sectoare.
Germania are nevoie de romani cu studii superioare, dar si de lucratori sezonieri. In Franta si Luxembourg romanii sunt bineveniti mai ales in agricultura, turism si constructii. Iar in Austria isi pot gasi de lucru zidarii, dulgherii, sudorii si bucatarii.
Ramane pe lista si Italia, care tocmai a anuntat ca ridica restrictiile in 2012 pentru muncitorii romani.
Ileana le spune celor care vor sa ajunga in aceasta tara ca ar fi bine sa se priceapa la mai multe meserii. Ea insasi lucreaza ca traducator si psiholog.
Si Marea Britanie ramane o destinatie preferata pentru romani. Radu face bani frumosi ca sudor. De aceea s-a si hotarat sa ramana acolo. Simte ca numai asa ii poate oferi un viitor mai bun fiului sau, Dragos, care s-a acomodat rapid in Marea Britanie.
Un raport al Comisiei Europene arata ca romanii au contribuit cu 0,3% la Produsul Intern Brut al intregii Uniuni Europene.
Cu toate acestea, 2011 a fost un an cu usi inchise pentru noi in 11 tari din cauza ratei somajului, care a atins un nivel alarmant.
Irlanda, Belgia, Olanda si Marea Britanie au anuntat ca prelungesc restrictiile pentru muncitorii romani pana la sfarsitul lui 2013.
Singurii care vor putea intra in aceste tari sunt aceia care vor primi contracte individuale de munca din partea unor angajatori.

2012-01-01

2012 ne-a adus primul cutremur major.

http://www.cutremur.net/

Un cutremur major, cu magnitudinea moment de 7,0 grade, s-a produs in dimineata zilei de duminica, 1 ianuarie 2012, in IZU ISLANDS, JAPAN REGION
Redimensionat la 54% (a fost 934 x 844) - Click pe imagine pentru a o mariImagine postata
Seismul a avut loc la ora 05:27 UTC
Conform datelor publicate de EMSC, cutremurul s-a produs la adancimea de 365 km si a avut magnitudinea de 7,0 grade pe scara bazata pe moment seismic. 
Cutremurul a fost resimtit la Tokyo dar, datorita adancimii mari a focarului, nu exista riscul formarii de tsunami.
Japonia este frecvent zguduita de cutremure puternice, deoarece se afla in asa-numitul "Cerc de foc" al Pacificului, cea mai activa "centura" seismo-vulcanica a Pamantului.

Cutremur de 3,2 grade pe scara Richter

Un cutremur crustal cu magnitudinea de 3-3,2 grade pe scara Richter s-a produs in dimineata zilei de vineri, 30 decembrie, in regiunea Oltenia-Valea Jiului.
Seismul a avut loc la ora 7h30min timp universal (9h30min timp local in Romania), iar epicentrul sau a fost localizat la o distanta de circa 12 km de orasul Targu Carbunesti, conform datelor publicate de INCDFP.


Redimensionat la 73% (a fost 692 x 618) - Click pe imagine pentru a o mariImagine postata
Potrivit sursei citate, cutremurul s-a produs la adancimea de 7 km si a avut magnitudinea de 3,0 grade pe scara Richter. Intensitatea miscarii seismice in zona epicentrala a fost de II grade pe scara Mercalli. Nu s-au inregistrat pagube materiale.
In regiunea Olteniei, cu deosebire pe Valea Jiului, la nord de Targu Jiu,se produc frecvent cutremure superficiale, la adancimi medii de 5-15 km, corelate cu activitatile unor fracturi crustale locale care segmenteaza bazinul Vaii Jiului in blocuri cu un anumit grad de mobilitate. Cele mai puternice seisme din regiunea Oltenia-Valea Jiului pot atinge magnitudini maxime de 4,5-4,7 grade pe scara Richter. Ultimul cutremur local de magnitudine 4 a avut loc la 21 decembrie 1999, fiind resimtit la Targu Jiu cu intensitatea de V grade pe scara Mercalli. Cutremure de magnitudini mai mici, intre 2 si 3-3,5 grade pe scara Richter, se produc anual in aceasta zona.

2011-12-31

Dificilul an 2012: Cum stă România în regiune - deficite şi datorii

http://ro.news.yahoo.com/dificilul-2012-cum-st%C4%83-rom%C3%A2nia-%C3%AEn-regiune-deficite-210029119.html
Money.ro | money.ro – Ma, 27 dec. 2011
Reducerea deficitelor este cuvântul de ordine în Europa, mai ales în regiunea noastră. După ce anii de recesiune şi creştere economică slabă au dus la acumularea de datorie publică, guvernele trebuie să reducă cheltuielile în tentativa de a se menţine bancabile pe pieţele finaciare. Criza din Zona euro este un factor suplimentar de presiune, mai ales că aceasta este dublată de o posibilă recesiune în cele mai mari economii ale continentului. Multe dintre bugetele pentru anul viitor par a fi însă prea optimist gândite, pentru că atingerea ţintelor de deficit este condiţionată de o evoluţie în grafic a economiei.
Guvernul României îşi propune să încheie anul 2011 în ţinta de deficit de 4,4% din PIB. Pentru anul viitor, guvernul are de gând să reducă deficitul la 1,9% din PIB, cash, şi la 3% după contabilitatea europeană, în care sunt incluse şi pierderile companiilor de stat. Guvernul estimează o creştere economică de 1,8 şi 2,3%. Atât ţintele de creştere economică cât şi cele de deficit sunt considerate optimiste de către unii analişti. UniCredit vede deficitul la 4,5% în 2012, pe fondul alegerilor generale. Cei de la Raiffeisen cred că economia României va creşte cu doar 0,5% în 2012, pe fondul evoluţiei slabe a Zonei euro.
Datoria publică totală a României era de 38,7% în luna septembrie, la un PIB estimat pentru 2011 de 547,8 miliarde de lei. Datoria guvernamentală a fost de 31% din PIB în 2010 şi va creşte la 33,4% în 2011 şi 33,9% în 2012, dacă este atinsă ţinta de deficit.
Ţinta de deficit a Poloniei, ce pare că va fi atinsă în 2011, este de 5,6%. Pentru 2012, guvernul de la Varşovia îşi propune să reducă deficitul la 3% din PIB, în condiţiile în care economia va creşte cu 2,5%, ţintă considerată prea optimistă de către unii, printre care se numără şi agenţiile de rating Fitch şi Moody's. Datoria publică va ajunge la 53,8% din PIB în 2011 şi 53% în 2012, pe fondul deprecierii zlotului, fapt ce afectează ponderea datoriei externe denominate în valută, de la un nivel preconizat de 52,7%, respectiv 51,9% din PIB.
Ungaria pare cea mai vulnerabilă ţară din regiune în acest moment, mai ales după cum arată indicatorii de risc. Guvernul va sta în ţinta de deficit în acest an de 2,8-3%, conform declaraţiilor autorităţilor, în condiţiile în care economia va creşte cu 1,4%. Pentru anul viitor, însă, cel mai probabil guvernul nu va reuşi să reducă deficitul la 2,5% din PIB, aşa cum îşi propune. Banca Centrală a Ungariei estimează că deficitul va atinge 3,7% din PIB în 2012, asta dacă economia va creşte cu 0,5%, aşa cum prognozează. Analiştii Raiffeisen Bank din Budapesta au o previziune mai sumbră pentru Ungaria şi cred că economia se va contracta cel mai probabil cu 2% anul viitor. Banca Centrală se aşteaptă ca datoria publică să fie de 79,5% din PIB la sfârşitul acestui an şi de 78,5% anul următor, ca urmare a vânzării activelor naţionalizate de către stat de la fondurile de pensii private. Există multe presiune pe partea de datorie în monedă străină, jumătate din datoria guvernamentală, pentru că aceasta este vulnerabilă la fluctuaţiile cursului de schimb - fornitul a fost una dintre cele mai slabe monede din lume în ultima jumătate de an, pierzând 15% faţă de euro.
Cehia, probabil cea mai solidă economie dintre cele enumerate, aşteaptă un deficit bugetar de 3,7-3,8% în acest an, pe care speră să-l reducă la 3,5% în 2012. Asta la o creştere economică de 2,1% în acest an şi una de 2,5% pentru anul viitor. După aprobarea bugetului, Ministerul de finanţe şi-a redus prognoza de creştere la 1% şi a anunţat că lucrează şi la un scenariu de recesiune, conform AFP. Datoria publică va creşte la 40,5% în acest an, conform prognozelor Finanţelor, de la 37,6% în 2010, şi se aşteaptă un nivel de 41,9% în 2012.
Bulgaria este una dintre cel mai puţin îndatorate ţări din Europa, cu o datorie publică de 16,3% în 2010, 17,7% în 2011 şi 20,4% în 2012. În 2011 se aşteaptă o creştere economică de 2%, în timp ce guvernul se va încadra, cel mai probabil, în ţinta de deficit 2,5% din PIB în acest an. Deficitul bugetar propus pentru anul viitor este de doar 1,35% din PIB, la o creştere economică de 2,9% - ritm de expansiune a economiei considerat foarte optimist chiar şi de către ministrul de finanţe. Guvernul are ceva spaţiu de manevră, pentru că în rezervele fiscale ale Bulgariei încă se mai găsesc 2,3 miliarde de euro.