De Adevarul.ro | adevarul.ro
Profitul net al Credit Agricole s-a prăbușit cu 75% în primul trimestru
Credit Agricole SA, a treia cea mai mare bancă franceză, a declarat că profitul pe primul trimestru al acestui an a scăzut cu 75%, mai ales din cauza situației din Grecia.
Acțiunile băncii au scăzut cu 4% pe bursa din Paris, după ce aceasta a raportat un profit de 252 milioane de euro, sub estimările de 482 de milioane de euro ale analiștilor intervievați de agenția de știri Bloomberg.
Credit Agricole a suferit pierderi nete de 940 de milioane de euro legate de Emporiki Bank of Greece SA, reprezentanța grecească achiziționată în 2006, precum și de pe urma restructurării datoriei Greciei. Banca franceză se chinuie să facă față acestor pierderi după ce a raportat prima pierdere la nivel anual în 2011.
„Credit Agricole continue să sufere din cauza Greciei”, a declarat Valerie Cazaban, manager de fond care ajută la gestionarea a 80 de milioane de euro cu Stratege Finance și care deține acțiuni ale băncii, în cadrul unui interviu acordat Bloomberg înainte ca informațiile să fie publicate. În Grecia, banca franceză „nu se poate proteja, fiindu-i extrem de dificil să supraviețuiască”, a adăugat Cazaban.
Acțiunile Credit Agricole au scăzut cu 10 cenți la 3,39 de euro în deschiderea ședinței de astăzi a bursei din Paris, ele pierzând 22% în decursul acestui an. Acțiunile BNP Paribas SA, cea mai mare bancă franceză, au scăzut cu 6,1% în 2012 iar cele ale Societe Generale SA, a doua cea mai mare bancă, s-au menținut la același nivel de la începutul anului.
Pierderile suferite în Grecia au fost oarecum contrabalansate de un câștig de 466 de milioane de euro după ce Credit Agricole și-a răscumpărat obligațiunile.
Obs.red.
Poate se intreabă cititorul de ce am ales această stire? Simplu, Banca de Credit Agricol din Lyon era una dintre preferatele noastre in refacerea agriculturii tarii noastre. Acum ca au luat o teapă mare în Grecia pierzând aproape un miliard de euro nu mai riscă si în România.