Am să depăşesc descurajarea care mă încearcă, la gândul, câţi vor pufăi
dezaprobator văzând titlul şi am să scriu mica mea istorisire pentru cei care
depăşindu-şi repulsia provocată de titlu,vor citi,totuşi aceste rânduri.
Ploua cu găleata, când am pornit la drum de la Cluj către Munţii Apuseni,
într-o comună aflată la poalele Munţii Gilîului. Fiind duminica de Rusalii, şoselele
erau libere, dar circulaţia era îngreunată de condiţiile meteorologice
nefavorabile.Trebuia să fii foarte devotat unei cauze să porneşti la drum pe
asemenea vreme.
Ca un bun jucător de echipă ce sunt, înarmată cu determinarea cuiva care
luptă pentru o cauză dreaptă, am făcut abstracţie de intemperiile naturii, şi
stând cuminte pe scaunul de lângă şofer, îmi compuneam în gând discursul.
Destul de greu se întâlneau în gândul meu frazele, fiind zdruncinate şi la
propriu şi la figurat din cauza drumului judeţean, pe care confratele meu de la
volan, cu îndemânarea unui pilot de Formula Unu ocolea craterele (mărturii vii
ale epocilor glorioase care s-au perpetuat pe la noi până în ziua de azi) M-am
referit la îndemânare nu şi la viteză deoarece viteza afişată pe bord nu
depăşea 10 km/h.
Orice rău spre bine am avut timp să admirăm peisajul inegalabil al
Apusenilor.
Primirea caldă a gazdelor noastre ne-a compensat însă pentru drumul lung de
mai bine de o oră pe o distanţă remarcabilă de 13 km. Cu emoţii am păşit în
Căminul Cultural al comunei, doldora de lume, eu suportul moral al viitorilor
reprezentanţi ai zonei respective. Trebuie să recunosc, am rămas impresionată
de dorinţa oamenilor de a se organiza în jurul unor idei, dacă este cea care îi
reprezintă. Credeţi-mă chiar nu contează etnia, religia, nivelul de cultură. Aspiraţiile
lor sunt concretizate efectiv spre acţiune chiar în echipă, fapt care mi-a
insuflat un optimism şi o forţă care s-a resimţit şi în discursurile rostite cu
mult bun simţ al celor susţinuţi de
mine. A fost prima dată când am înţeles „vox Populi - vox Dei”.
Dragii mei cititori, dacă mai auziţi pe atotştiutorii noştri (sunt mulţi la
număr) spunând că „noi suntem doar nişte oameni care trăim pe o suprafaţă bine
determinată geopolitic” credeţi-mă nu este adevărat. Pe meleagurile ţării
noastre coabitează nu numai „nişte oameni” ci cetăţeni, care sunt conştienţi de
statutul lor şi-o asumă, cu tot ceea ce înseamnă noţiunea de cetăţean.
Pe drumul de întoarcere, istoviţi dar mulţumiţi, eram cufundaţi în gânduri.
Dragul nostru „Schumacher”, de la volan a înâmpinat noi dificultăţi. Pe lângă
craterele deja familiare, am dat de Cerberul nostru mioritic înconjurat de
dulăii care au început să ne zgâlţâie maşinuţa. O uşoară boare de frică a
trecut peste mine. Micul fruct al muncii mele de câţiva ani, peste hotare unde „câinii
umblă cu colaci în coadă” va pieri între colţii câinilor autohtoni. Am scăpat totuşi
de peripeţiile din timpul campaniei electorale, drept mărturie stă această mică
istorisire cu sau fără iz electoral.(Urban Imola,profesor)
