In avalanşa pseudo- si cvasinformatiilor ce se reped asupra noastră din mass-media, uite ca nici nu observam acele evenimente care nu fac parte din arsenalul senzationalului, catastrofelor, profetiilor si raului ceea ce se propaga parca de sine, cu şenile proprii. Parcă ştirea, ca atare, ar fi legată strict de scandal, de neînţelegere, zgomot si reflectoare.
Ca un ziarist maghiar din Transilvania – şi în acest sens un cetăţean al Europei Unite – observ cu amărăciune, că despre Republica Moldova în România abia apar ştiri pozitive, civice, care ar demonstra eforturile moldovenilor depuse pentru o lume mai bună, mai europeană. În rândul minorităţii maghiare ştirile despre partea estică a Prutului sunt practiv inexistente, fiindcă maghiarii din Transilvania au tradiţia cititului ziarului local sau regional maghiar – mai puţin cotidianele bucureştene.
Acele puţine informaţii care ajung la ei, sunt practic preluări din cotidiane politice, talk-show – uri cu iz electoral, sau emisiuni semi-tendenţioase, care de obicei trateaza evenimentele din Republica Moldova ca nişte “story”-uri egzotice – ştiri care vin dintr-o lume foarte îndepărtată, de care suntem separaţi geografic de sute de râuri, munţi şi deşerturi.
Un exemplu ar fi vizita Merkel, un eveniment major in istoria Moldovei noi – Moldovei care bate la uşile Europei. Trei informaţii “de bază” au apărut in România despre această vizită, şi toate trei aveau scopul – voit sau involuntar – de a minimaliza evenimentul, şi în general de a sugera subtil meselor: in Republica Moldova se petrec numai lucruri neserioase, infantile, caraghioase. Adică: acestă ţărişoară nu este capabilă de o viaţă independentă reală.
Prima ştire era cu furatul gazonului (haha), al doilea cu buteliile de vin primite de doamna cancelar (haha), al treilea atentatul “unui locuitor din Găgăuzia” (huuu). Despre acele discuţii care ţin in febră Europa responsabilă – adică soarta Republicii Moldova in braţele Rusiei si Transnistriei şi a unei Găgăuzii care îşi găseşte tot mai bine conturat locul pe hartă – abia-abia câteva trimiteri.
Desigur, un ziarist care citeşte presa occidentală – şi mai are si obiceiul de a se informa pe teren –, se conturează clar, că soarta Republicii Moldova nu mai este treaba exclusivă a populaţiei sale, ci pe undeva si al cetăţenilor Europei Unite. Adică mie, unui maghiar din România, nu-mi este totuna că la câteva sute de kilometri de Cluj sau Secuime ce ţară, comunitate se zbate cu probleme economice, politice şi mai ales civice. A fi european inseamna sa fi responsabil, inseamnă să vezi in ansamblu, inseamnă să crezi in acele idealurile care au făcut Europa cetatea civilizaţiei moderne.
Sunt conştient, că vor fi destui care o să spună, “ce vrea mă unguraşul ăsta… să meargă în Ungaria cu aceste idei”. Sunt conştient de acest lucru, şi nu mă supăr, deoarece libertatea opiniei este sacră. Ca şi informaţia de altfel – aceea informaţie, care parcă îngheaţă trecând Prutul.
Începeam cu avalanşa ştirilor colorate, şi cu bulgărele uriaş de zăpadă a pseudo- si cvasinformaţiilor ce se reped spre noi din mass-media. După zeci de ani de dictatură oamenii au nevoie de lumină şi culori. Sunt însetaţi de lumină şi culori. Este un fenomen normal – si nu numai in partea estică a Europei.
Ce se întâmplă însă cu ştirile “nesenzaţionale”, alb-negre? Ce soartă poate să aibă o ştire în care oamenii nu se bat între ei, nu urlă “jos cu el”, nu se trag cu pistoale spre semeni şi nu curge neonul reclamelor din ochii femeilor supra-frumoase?
Ce pot eu face cu o ştire care se leagă de Republica Moldova, de Găgăuzia şi de minoritatea maghiară din Transilvania? Cui mă pot adresa cu bucuria unui rezultat real în greaua experienţă de a apropia popoarele din, şi în vecinătăţile Arcului Carpatin?
Cei care au păreri total diferite de ale mele despre convieţuire popoarelor europene ar spune acum: „Păi du-te cu ştirile astea la ai tăi, la ungurii tăi…”
Ei, n-am unde să mă duc la „ai mei”.
Vizita unor pedagogi şi studenţi din Găgăuzia în instituţiile culturale ale maghiarilor din Cluj – care a a vut loc in 7-8 decembrie – abia a avut ecou în presa maghiară din Transilvania. Evenimentul având loc cu o zi înainte de alegerile parlamentare, presa a evitat acest eveniment, gândindu-se, că dacă e vorba despre găgăuzi, ce altceva poate fi, decât ceva politic, ceva ce are legătură cu campania unora sau altora.
Şi aşa s-a întâmplat, că vizita acestor pedagogi şi studenţi la directorii liceelor maghiare de elita din Cluj – şi la unele şcoli cu predare mixtă (română şi maghiară) – au trecut aproape fără ecou. Două ziare on-line (Erdely.ma şi Magyar Szo), Radio Cluj – red.maghiară şi TVR Cluj – red.română au dat „pe post” un interviu cu profesoara de română din Komrat Lidia Ostaş, şi cam atât…
Deşi aceşti găgăuzi au fost invitaţi la Cluj de Clubul Ziariştilor Maghiari Corbul Alb, fără nici un „mesaj electoral”, ci pur şi simplu sub egida ideii de a ne cunoaşte mai bine. Cei care au fost prezenţi la lecţia deschisă a doamnei Lidia pot demonstra ce interes enorm există faţă de Moldova, de găgăuzi, de autonomia lor, de limba lor, despre „ruşi”… Elevii maghiari al clasei a 10-a au rugat-o să scrie ceva pe tablă în găgăuză. – Ce să scriu – intreba Lidia în română. Răspunsul „maghiar” era unul generator de emoţii: scrieţi-ne cum se spune în găgăuză TE IUBESC…
Această sclipire a minţii tinerilor m-a făcut să scriu aceste rânduri. Uite, că avem genereţii noi, care încep să văd prin altă prismă convieţuirea, şi problemele stringente…
Daţi-mi voie să cred în viitor. TE IUBESC… – ne învaţă elevii maghiari al clasei a 10-a din Liceul Onisifor Ghibu Cluj.
Aşa se vor transforma cu timpul ştirile alb-negre în informaţii înfăşurate în culori. Culorile Europei.
Csaba SZABO
Corbul Alb-Fehér Hollók Médiaklub
