9 august 2017, Sebastian Burduja
Cluj-Napoca se dezvoltă într-un oraş modern „pe bune” Recent, un prieten din Cluj mi-a spus un banc, ca de la un ardelean la un moldovean. Întrebare: „Cum latră câinii în Ardeal?” Răspuns: „No, ham.” Gluma-i glumă, dar tot mai multe date ne arată că există diferenţe tot mai mari de viziune şi de dezvoltare între România de dincolo de Carpaţi şi restul ţării.
În comparaţie cu oraşe precum Cluj, Oradea, Timişoara, Arad, sau Alba Iulia, cel mai prost arată Bucureştiul, deşi are cele mai mari resurse disponibile, deşi ca PIB/capita ajustat la puterea de cumpărare a depăşit oraşe ca Roma, Berlin, sau Madrid şi deşi este, vai de coadă fără cap, un „oraş smart unde locuiesc mulţi oameni smart”. Scriam nu cu mult timp în urmă despre cum Clujul începe să ia avans faţă de Bucureşti, ca destinaţie preferată a românilor. Studiul Băncii Mondiale citat atunci arăta că peste 15 la sută dintre români s-ar muta la Cluj-Napoca, datorită calităţii vieţii. Clujul devine cel mai atractiv „oraş secundar” al României – un „oraş magnet” în deplinul sens al cuvântului.
Susţineam atunci că oraşul din Transilvania a înregistrat o „victorie” clară în faţa Bucureştiului, în principal datorită viziunii administraţiei locale, dublată de un mediu privat şi o societate civilă efervescente, toate în acord cu un principiu simplu: un oraş competitiv este un oraş unde se trăieşte bine. Altfel spus, calitatea vieţii contează pentru dezvoltarea economică. Era un 1-0 clar şi sec.
Între timp, Clujul a mărit avantajul la 2-0 printr-o nouă victorie în faţa unui Bucureşti rămas cu kitsch şi circ.
Nu vorbesc despre festivalul Untold, care a devenit unul dintre cele mai mari din Europa, aducând la Cluj nu mai puţin de 330.000 de participanţi şi zeci de milioane de euro economiei locale.
Este într-adevăr un succes remarcabil, datorat în bună măsură şi administraţiei locale, dar meritul principal rămâne al organizatorilor săi.
A compara Untold cu anumite concursuri de balcoane sau cu tot felul de idei aiuristice din zona „culturală” ar fi ridicol.
Un oraş competitiv este un oraş unde se trăieşte bine.
Ne referim însă la altceva, iar noua „victorie” a Clujului reprezintă o premieră remarcabilă chiar în administraţia românească:
Clujul este primul oraş care lansează un proces online de bugetare participativă.
Un proiect derulat în mod profesionist, prin intermediul unui site cu o interfaţă intuitivă. Un proiect singular şi neaşteptat în spaţiul românesc, unde administraţia publică este sinonimă cu opacitatea, corupţia şi lipsa de viziune. De ce este binevenit acest demers? În primul rând, bugetarea participativă îşi propune implicarea cetăţenilor într-un proces democratic de deliberare şi decizie pentru stabilirea modalităţii optime de cheltuire a bugetului public (sau a unui procent din acesta). Ea creează o modalitate pentru cetăţeni de a aduce în prim plan nevoile comunităţii şi joacă un rol fundamental în prioritizarea resurselor publice pe baze echitabile şi incluzive, eficientizând cooperarea dintre actorii cheie: membrii comunităţii şi reprezentanţii/delegaţii lor, autoritatea publică, organizaţii ale societăţii civile şi experţi la nivel tehnic.
Bugetarea participativă a fost implementată pentru prima oară în 1989, în Porto Alegre (Brazilia). În prezent, ea este aplicată în peste 1500 de oraşe din întreaga lume, inclusiv în Germania, Franţa sau Italia.
Studiile Băncii Mondiale şi ale altor instituţii internaţionale demonstrează că o astfel de măsură aduce cu sine o serie de beneficii clare, precum facilitarea prioritizării colective a alocării resurselor, îmbunătăţirea serviciilor publice prin identificarea directă a nevoilor comunităţii, inclusiv în cadrul grupurilor marginalizate, creşterea gradului de încredere între nivelul politic-administrativ şi cetăţeni, îmbunătăţirea transparenţei administraţiei publice, creşterea responsabilizării funcţionarilor publici, promovarea unei culturi democratice în cadrul comunităţii, dezvoltarea capitalului social prin crearea forumurilor prin care membrii comunităţii locale se întâlnesc, negociază şi iau decizii comune sau promovarea simţului civic şi a modelului de cetăţean implicat şi responsabil (cu rezultate pozitive – atenţie – inclusiv la nivelul colectării taxelor şi impozitelor).
Trebuie menţionat totodată că bugetarea participativă nu reprezintă un panaceu la problemele comunităţilor. Aceasta necesită un angajament ferm şi continuu din partea tuturor părţilor interesate, inclusiv resurse dedicate pentru organizarea activităţilor necesare, şi se pretează mai ales la proiecte de un anumit tip (de ex., lucrări publice) desfăşurate într-un orizont de timp scurt şi mediu, pentru a păstra interesul viu în comunitate. Primii paşi pentru bugetarea participativă la Cluj datează de aproape cinci ani.
A fost pilotat mai întâi un prim proiect de bugetare participativă în cartierul Mănăştur, prin care Primăria a organizat întâlniri cu cetăţenii (administratorii de bloc, în cazul acesta), care au spus ce fel de proiecte îşi doresc.
Astfel au fost iniţiate proiecte de parkinguri, reabilitări de zone dintre blocuri, precum şi modernizarea cinematografului Dacia şi a străzii Mehedinţi. Succesul acestor proiecte a dus la implementarea bugetării participative în forma actuală.
Ce-avem noi aici?
Un proiect gândit cap-coadă, implementat cu răbdare şi perseverenţă, testat şi apoi replicat la scară mai mare. No, ham. Subliniez însă faptul că pe lângă deschiderea autorităţilor publice, un rol major l-au jucat şi eforturile societăţii civile de a promova beneficiile proiectului. Am văzut cu ochii mei cât de mult s-au zbătut activiştii clujeni pentru acest proiect. În 2013, într-o echipă a Băncii Mondiale coordonată de Marcel Ionescu-Heroiu, am luat parte la mai multe discuţii şi prezentări pe tema bugetării participative, inclusiv în compania unor experţi internaţionali. Am întâlnit clujeni care au refuzat să spună „la noi nu se poate” şi nici nu s-au resemnat cu „merge şi-aşa”. Stimă lor. Într-un context mai larg, societatea civilă românească a propus şi alte instrumente moderne de identificare a soluţiilor la problemele comunităţilor din România, prin cooperarea dintre cetăţeni şi autorităţile locale.
Un astfel de exemplu este platforma prioritatileorasuluitau.ro, realizată de Fundaţia CAESAR încă din 2015.
Intraţi pe site şi vedeţi cum puteţi propune un buget propriu în mai multe oraşe din România, pe baza unor date publice, verificate. De altfel, bugetarea participativă reprezintă un exemplu de politică publică în care credem şi pe care am promovat-o de fiecare dată când am avut ocazia. Ea este o expresie a principiului pe care îl promovăm inclusiv prin PACT: într-o democraţie adevărată, principalul actor civic şi politic este cetăţeanul, iar libertatea adevărată înseamnă implicare în şi pentru comunitate. Orice măsură care încurajează transferul de competenţe de la un stat putred către cetăţeni trebuie sprijinită. Pentru cei care consideră că oraşele din România nu sunt pregătite pentru un astfel de pas, avem un singur răspuns: în 3 săptămâni de la lansarea programului la Cluj, au fost depuse peste 120 de proiecte.
Ce ne demonstrează aceste cifre?
Întâi de toate, interesul uriaş generat de proiect confirmă succesul său. Asta face din proiectul bugetării participative o adevărată victorie a administraţiei Clujului. Totodată, demonstrează că în România societatea civilă şi cetăţenii care chiar reprezintă o voce pentru comunităţile lor pot avea un grad mare de implicare dacă li se dă un instrument prin care se pot exprima şi pot influenţa deciziile care îi privesc. Bugetarea participativă constituie prin urmare un instrument care stimulează participarea civică, o condiţie de bază pentru orice democraţie sănătoasă. Totodată, introducerea unei astfel de măsuri înseamnă un gest de civilizaţie politică şi o speranţă pentru micşorarea prăpastiei dintre cetăţeni şi aleşii lor. Exact astfel de iniţiative vor duce la recucerirea politicii româneşti şi la redobândirea conştiinţei responsabilităţii fiecărui cetăţean de a se implica în schimbarea în bine a comunităţii sale şi a ţării. Într-o democraţie adevărată, principalul actor civic şi politic este cetăţeanul, iar libertatea adevărată înseamnă implicare în şi pentru comunitate.
Dincolo de beneficiile concrete ale proiectului, victoria pe care înregistrează Clujul prin adoptarea bugetării participative este şi o victorie a democraţiei româneşti.
Gradul de implicare civică în România se află în momentul de faţă la un maxim istoric, iar protestele de la începutul anului sunt o dovadă în acest sens. Cu toate acestea, pentru ca progresul social să existe, această uriaşă energie civică trebuie valorificată şi într-un pas ulterior etapei de sancţionare publică a abuzurilor conducătorilor noştri. Pentru ca această etapă vitală să existe, este nevoie însă de un cadru adecvat. Iar bugetarea participativă este tocmai un exemplu în acest sens. Ea reprezintă o ocazie atât de necesară pentru a canaliza uriaşa energie din societatea civilă spre un demers constructiv în arena publică. Pentru moment, este o victorie a Clujului.
Dar ar putea fi replicată uşor şi cu succes şi în Bucureşti – şi chiar şi în Voluntari.
Astfel, sigur n-am mai cheltui aiurea pe panseluţe, borduri şi stâlpi prin parcuri. Sigur n-am mai face monumente ale prostului gust. Sigur am începe să investim în calitatea vieţii oamenilor, iar Capitala ar arăta în sfârşit ca un oraş modern, cu spaţii verzi, piste pentru biciclete şi trotuare eliberate de maşini. Bugetarea participativă ar fi vitală şi în alte oraşe de provincie, precum Piatra-Neamţ.
Poate aşa s-ar fi putut evita investiţii precum celebra telegondolă, care a îndatorat oraşul pentru mulţi ani de-acum încolo. Dar şi la nivel comunal decizia pe banul public ar trebui să aparţină cetăţenilor. Astfel n-am mai avea bănci montate aiurea pe marginea unui drum judeţean fără trotuar (83.000 RON), terenuri de fotbal în pantă (600.000 RON), parcuri comunale cu sute de pubele şi bănci (peste 4.000.000 RON) şi alte bazaconii plătite din buzunarul nostru.
Aşadar, avem modelul bugetării participative şi avem deja dovada funcţionării sale...în România.
Ce îi opreşte pe alţi primari şi consilieri locali din ţară să aplice aceeaşi reţetă?
Probabil, faptul că pentru multi dintre ei aceasta prezintă un defect major: bugetarea participativă înseamnă mai mult control cetăţenesc şi mai puţin de furat. Ceea este de neacceptat pentru baronii noştri.
Întrebarea pentru toţi cetăţenii României e una singură: mai stăm spectatori în tribună sau intrăm pe teren şi jucăm pe bune?
A contribuit Alin Iliescu
