05 OCTOMBRIE 2017 Lea Berzuc
Institutul Aspen România
Zilele acestea are loc Bucharest Forum, un eveniment aflat la a șasea ediție și organizat de Institutul Aspen România și German Marshall Fund. În cifre, evenimentul reunește la București 300 de participanți, reprezentanți ai unor importante organizații, precum NATO sau Uniunea Europeană, dar și ai altor puteri între care și Rusia. Simbolic, tema de anul acesta a Bucharest Forum este "Centrul și periferia". Invitatul zilei la Actualitatea de prânz, fostul ministru de externe, președintele Institutului Aspen România, Mircea Geoană, avertizează asupra riscului ca în Europa să apară forțe centrifuge care să dinamiteze însăși ideea de integrare.
Întrebat despre ultimele declarații politice cu privire la o posibilă aderare a României la Grupul de la Vișegrad, fostul ministru de externe a avertizat că există un risc de contaminare și atunci România ar trebui să opteze pentru o interacțiune doar selectivă cu acest grup considerat rebel în interiorul Uniunii Europene. ”Există oameni care susțin că o asociere mai intimă cu țările cu care avem interese comune cu privire la viitoarea politică de coeziune în Europa, cu ceilalți care sunt veniți mai târziu în Europa este benefică. În mod firesc există puncte comune de interes pe care le putem împărtăși cu Bulgaria, cu Croația, cu balticii, cu grupul de la Vișegrad. Nu cred că suntem în faza de a adera formal la grupul de la Vișegrad. Cred că selectiv putem să ne coordonăm cu grupul de la Vișegrad dar cu atenție foarte mare nu cumva să ne trezim contaminați de un mod de a fi mult mai radical și cred eu nu foarte util pentru România pe care liderii de la Vișegrad îl propun. Dacă am declarat că ne dorim în nucleul dur trebuie să fim atenți la modul în care ne asociem”, a declarat fostul șef al diplomației românești, Mircea Geoană. Mai multe în interviul integral despre marile probleme ale momentului și felul în care le tratează Bucharest Forum...