https://adevarul.ro/cultura/istorie/interviu-stelian-tanase-scriitor-istoric-pentru-viitorul-romaniei-conteaza-norocul-l-am-avut-1918-1_5bf9248fdf52022f75c3dd4b/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=INTERVIU+Stelian+T%C4%83nase%2C+scriitor+%C5%9Fi+istoric%3A+%E2%80%9EPentru+viitorul+Rom%C3%A2niei+conteaz%C4%83+%C5%9Fi+norocul%2C+ca+acela+pe+care+l-am+avut+%C3%AEn+1918%E2%80%9C+%2F+%C3%8En%C5%A3elegere+de+ultim%C4%83+or%C4%83+privind+un+conflict+care+dureaz%C4%83+de+300+de+ani+%C3%AEntre+Marea+Britanie+%C5%9Fi+Spania+%2F+Rare%C5%9F+Bogdan+a+anun%C5%A3at+c%C4%83+se+%C3%AEntoarce+la+Realitatea+TV.+Cum+%C5%9Fi-a+explicat+decizia&utm_content=Newsletter-641877-20181124&utm_medium=email
24 noiembrie 2018,
Stelian Tănase vorbeşte despre starea României FOTO: Eduard Enea România abia a găsit răgaz, în ultimii 100 de ani, să-şi dezvolte economia şi să se maturizeze. E o ţară faţă de care e greu să fim indulgenţi, deşi ştim că, după 1918, a trecut prin al Doilea Război Mondial, prin peste 40 de ani de comunism şi printr-o tranziţie zbuciumată către democraţie. „Weekend Adevărul“ pregăteşte o serie de interviuri despre trecutul şi prezentul României. Începem cu istoricul şi scriitorul Stelian Tănase.
În acest interviu, Stelian Tănase (66 de ani), scriitor, istoric şi membru fondator al Partidului Alianţa Civică, la scurt timp după Revoluţie, povesteşte cum unele evenimente, de la Marea Unire încoace, au obligat România să stagneze sau, în anumite perioade, chiar să meargă îndărăt. Cu toate că şi ultimii doi ani au fost dificili, în special din cauza corupţiei din sistemul politic, trăim într-o ţară care încă face parte din Uniunea Europeană şi avem posibilitatea să găsim soluţii ca să rămânem aproape de Occident, în loc să ne îndreptăm spre Rusia. „Numai în 1996 a mai fost miza asta aşa de mare cum va fi la alegerile din 2019 şi 2020“, spune Stelian Tănase. Nu ştim ce va urma, însă am putea să analizăm ce s-a întâmplat până acum, poate mai avem câte ceva de învăţat. „Weekend Adevărul“:
- Ce diagnostic îi puneţi României în 2018?
- Stelian Tănase: După aproape 30 de ani de la tranziţie, România nu este o ţară fericită, ci una fracturată şi cu multe tensiuni, în care românii nu se înţeleg cu românii, asta şi pentru că nu au un plan vizavi de ţară. Au renunţat la idealul nostru general şi acum preferă destinul individual, adică trag fermoarul la valiză şi pleacă în Occident. Când dezamăgirea, frustrarea şi sărăcia se dovedesc prea puternice şi nu mai găsesc soluţii aici, pleacă. Cu siguranţă, generaţia din 1918 a gândit exact pe dos: să mergi într-un război, să verşi sânge, să faci tot ce se poate ca România să fie mare şi unită.
- Astăzi, puţini mai gândesc în termeni generali: „România“, „poporul“, „Unirea“, „libertatea“.
- Cred că se gândesc aşa: „libertatea mea“, „banii mei“, „familia mea“. Este un mod ciudat de a aniversa un stat românesc unitar, cum este numit şi în Constituţie. De ce am ajuns în această situaţie? - În primul rând, este vorba despre o istorie nefericită. În aceşti 100 de ani nu putem spune că am avut noroc, iar în istorie contează şi şansa. De exemplu, cum se mişcă marile imperii. Am avut 20 de ani relativ calmi, în care s-a putut construi şi dezvolta, în care s-au putut pune instituţii democratice de tip occidental, o perioadă în care România a făcut mari progrese. După aceea, au venit războiul şi ocupaţia armatei roşii şi a urmat un comunism naţionalist. Ceauşescu era un amestec de extremă dreaptă şi extremă stângă. Dacă punem la socoteală şi tranziţia de la comunism la capitalism, foarte puţini au fost ani buni, de linişte, ca să ne vedem de viaţă şi de prosperitate. Aţi amintit într-un interviu, acum câţiva ani, că România nu are un proiect naţional. Suntem o ţară greu de guvernat. Nu avem un proiect pe care noi, românii, să-l susţinem. Cum ar arăta un astfel de proiect? Văd România cam pe unde e Cehia azi, nu o văd foarte sus, unde e Germania. Ar fi o ţară cu o dezvoltare de la mediu spre sus în următoarele două-trei generaţii şi asta ar trebui să ne propunem. Din păcate, actuala clasă politică împinge România spre modelul rusesc şi turc, spre Putin şi Erdogan, ceea ce cred că e nesănătos. Am fost traşi la răspundere la Bruxelles, avem şi reacţia lui Macron, care a spus că Europa nu este „à la carte“, să luăm numai ce vrem noi din ea. E la pachet. Nu putem să le spunem acestor oameni că nu ne pasă de ce zic ei. Cam ăsta este tonul elitei guvernante: că ei pot să spună orice despre legile justiţiei sau despre bătaia de pe 10 august, pe care jandarmii au administrat-o protestanţilor paşnici şi dezarmaţi. Jandarmii au făcut pe victimele şi spuneau că au fost agresaţi. Parcă erau cavalerii teutoni: numai fiare aveau pe ei. Discursul guvernanţilor de astăzi este pentru prima dată antieuropean în ultimii 30 de ani. Mi se pare un simptom periculos. Noi suntem parte a Europei, chiar dacă la marginea ei. În proiectul nostru de ţară este asumarea acestui destin european şi ar trebui să punem în valoare resursele pe care le avem. Principala resursă nu e petrolul din Marea Neagră, e cea umană. Putem să facem, cum s-a întâmplat în perioada interbelică, un miracol în 20 de ani. S-a întâmplat şi odată cu generaţia de la 1848, când încă ne luptam cu o orânduire feudală, iar la nici 40 de ani făceam deja regat, eram o ţară independentă şi aveam o constituţie de tip occidental, dată de Carol I. Unii oamenii de cultură idealizează perioada interbelică. Eu nu o idealizez, dar, din punct de vedere al cifrelor, s-au făcut cele mai mari progrese: de şcolarizare, industrializare şi urbanizare. Nu era o Românie perfectă. Nici Occidentul nu e o lume perfectă. Oamenii ies în stradă şi demonstrează, vin jandarmii şi se iau la bătaie, sunt lupte în Parlament pentru reforme şi pentru legi. Conflicte sunt peste tot, dar trebuie să ai mecanisme să le rezolvi. Noi suntem tot timpul unii împotriva altora şi nu am elaborat nişte instituţii prin care să rezolvăm. De ce cred asta? Sunt două motive: unul este nivelul deplorabil al elitei politice româneşti, formată din oameni neşcolarizaţi suficient. Te uiţi la o şedinţă de guvern sau vezi declaraţiile unor miniştri şi nu-ţi vine să crezi! Au ajuns acolo prin corupţie, printr-un sistem politic al cumetriei. Nu contează valoarea cuiva şi capacitatea lui de a fi ministru la Transporturi, de exemplu. Acum avem gaşca din Teleorman. Toţi teleormănenii pot aspira să devină miniştri, parlamentari sau ambasadori în ţara asta. Pe vremea lui Ceauşescu trebuia să fii oltean din jurul Slatinei ca să poţi să faci o carieră sau de la Petreşti, unde era clanul Elenei Ceauşescu. Se pare că e o structură profundă şi, indiferent de regimul politic, democraţie sau dictatură, clanul este acela care face regulile jocului în societatea românească. Criteriul de selecţie este unul de legătură de sânge sau de teritoriu. E o societate primitivă. Un mare istoric, Eric Hobsbawm, vorbea într-o carte de-ale lui, „Primitive Rebels“, despre acest tip de societate printr-o analiză asupra sudului Italiei, asupra mafiei şi a lumii rurale. „Stilul lozincard ne face rău“ Liviu Dragnea a fost comparat recent cu Viktor Orban. Ar trebui comparat cu Erdogan şi cu Putin. Viktor Orban are nebunia lui, dar e totuşi în Europa Centrală. Din nefericire, sistemul de valori european se opreşte la Budapesta, care, într-adevăr, nu mai e un exemplu bun acum, din cauza politicii lui Orban, naţionalistă şi conservatoare. Dar e o criză de creştere, cred eu, o perioadă tranzitorie, pe care şi Ungaria o va depăşi. Orban e un dictator soft, nu e un rinocer. Conduce un regim autoritar, nu o dictatură. Bineînţeles că e belicos când se referă la România; vine în ţară şi ţine conferinţe antiromâneşti pe care autorităţile române le acceptă. Teritoriul politic pe care locuim acum este Europa, Uniunea Europeană, şi el poate să vină să-şi exprime gândurile, chiar dacă în discursurile lui nu este prietenos cu ţara gazdă. Naţionaliştii se simt frustraţi, nu vor să-l lase să intre. Ar trebui să punem în valoare resursele pe care le avem. Principala resursă nu e petrolul din Marea Neagră, e cea umană. Putem să facem, cum s-a întâmplat în perioada interbelică, un miracol în 20 de ani. S-a întâmplat şi odată cu generaţia de la 1848, când încă ne luptam cu o orânduire feudală, iar la nici 40 de ani făceam deja regat, eram o ţară independentă şi aveam o constituţie de tip occidental, dată de Carol I.
- Care e situaţia minorităţilor etnice în România astăzi?
- Mult mai bună ca în trecut. Cred că în practică există o discriminare pozitivă, dar prin practici locale ei se bucură de drepturi în mai mare măsură decât în unele ţări, dar şi în mai mică măsură decât în altele. Depinde cu cine comparăm. Cred că trebuie să militeze pentru drepturile lor culturale şi să îşi înveţe limba. În caz că aş fi minoritar în Ungaria sau în altă ţară, m-aş simţi frustrat dacă aş putea să-mi folosesc limba doar în familie. Nu m-aş simţi confortabil, pentru că e şi ţara mea. Gradul de democraţie dintr-o societate se vede în gradul de toleranţă. Societăţile prospere au populaţii şi religii mixte. Am stat la New York şi la Los Angeles destul de mult timp şi am văzut asta. Revenind la Centenar: am fost recent în toate provinciile istorice şi în cele mai multe locuri am vorbit despre rolul dinastiei în producerea Marii Uniri, care a fost uriaş. Am vorbit şi despre problemele noastre la 100 de ani de când există o Românie Mare. Nu-mi place acest concept, dar s-a utilizat încă din 1918.
- De ce nu vă place?
Are un aer imperial-patriotic. Nu-mi place tonul ăsta; stilul lozincard ne face rău. Oamenii, când nu au idei sau ceva concret de făcut, ambalează totul într-un limbaj patriotard. Cred că mai bine ar fi să faci lucruri, nu doar să vorbeşti.
- Aţi făcut lucruri?
- Am scris 25 de cărţi, am publicat de curând „Conversaţii cu Regele Mihai“, la Editura Corint. În aprilie 2005, am înregistrat de-a lungul mai multor zile confesiuni ale regelui. O Unire superficială Pentru că au trecut 100 de ani de la Marea Unire, vă întreb şi cât de strânsă a devenit legătura între regiunile istorice, în viaţa de zi cu zi, dincolo de discursul politic. Diferenţele istorice şi de civilizaţie dintre provincii au făcut ca Unirea să nu se sudeze prea bine. Avem o Transilvanie care a stat 200 de ani sub habsburgi şi, după aceea, sub austro-ungari. Avem regăţenii, care au stat 400 şi ceva de ani sub turci. Dimitrie Cantemir era să le vândă ruşilor Moldova – asta făcuse, de fapt, şi noi îl lăudăm degeaba, pentru că a fost un trădător în această chestiune. Numai ca să devină familia Cantemir ereditară la tron. De atunci, influenţa Rusiei a fost tot mai mare în Moldova, până când, în 1812, ne-au luat Basarabia. Kutuzov (n.r. – Mihail) a zis atunci că o să ne lase numai lacrimile, să avem cu ce plânge. El a fost acela care a furat Basarabia. Aceste trei provincii, deşi erau vorbitoare de limbă română, nu erau purtătoarele aceloraşi culturi şi ale aceloraşi valori, inclusiv politice. Şi, în aceşti 100 de ani, n-am reuşit să facem cu adevărat o sudură. Încă ne luptăm să construim o autostradă care să unească Târgu Mureş cu Iaşi şi să meargă şi în Republica Moldova. Aici sunt multe lucruri încurcate şi multe interese murdare. Ţara asta va reuşi să fie unită când chiar va fi unită. Unii doar vorbesc despre Unire, printre ei şi ăştia care sunt în Parlament şi în Guvern. Mai storc nişte lacrimi. Credeţi că peste 100 de ani vom mai avea ce să aniversăm? Nu. Cum ar arăta România peste 100 de ani? În primul rând, ar fi o provincie a Europei, dacă ne gândim la un scenariu optimist, pentru că va exista o formulă politică unificatoare în Europa şi multe dintre funcţiile de suveranitate ale fostelor ţări vor fi transferate unei capitale care va fi, poate, la Bruxelles. În condiţiile astea, România nu va mai fi un stat naţional. Iar un scenariu negru ar fi următorul: România se va depopula, pentru că mulţi oameni pleacă şi natalitatea este mai mică decât mortalitatea. Cred că prin 2050 vom fi cam 12-15 milioane de români, iar tendinţa asta va continua. Pentru că teritoriul nostru e foarte generos, va fi populat cu alte etnii: ruşi, ucraineni, indieni, afgani... Scriu literatură acum. Pentru cine scriu? Peste 50 de ani cine va citi literatură română? Câţi vorbitori ai limbii române vor mai exista? Acum 100 de ani exista o anumită viziune asupra viitorului: că aici va fi o ţară. Acum nu mai avem această convingere. De cine depinde viitorul României? Depinde de jocul marilor puteri, de resursele naturale, de capacitatea clasei noastre politice de a reforma şi de a crea o Românie modernă, ceea ce nu suntem astăzi. Avem multe rămâneri în urmă. După înapoiere, sărăcia este cea mai importantă dimensiune a României de astăzi. Contează şi norocul, ca acela pe care l-am avut în 1918. Ce noroc că s-au prăbuşit imperiile! Ce noroc că eram cu Antanta şi nu cu Puterile Centrale!
„Facem un tango cu istoria: un pas înainte, doi paşi înapoi“ Ana Blandiana şi Stelian Tănase, la mitingul Alianţei Civice din noiembrie 1990 FOTO: Mediafax
- Ce ar putea să schimbe partidele politice din opoziţie în următorii ani?
- Alegerile care vin în 2019 şi 2020 sunt esenţiale. Cred că va conta felul în care se vor aşeza zarurile. Mă întreb dacă nu vor apărea forţe extremiste de stânga sau de dreapta.
-Ce s-ar întâmpla dacă PSD-ul s-ar sparge? E măcinat de conflicte. Ce s-ar întâmpla dacă dreapta s-ar uni?
-Dar nu avem răspunsuri la aceste întrebări şi eu nu prea contez pe raţiunea oamenilor politici. Va fi vorba despre interese şi resentimente. Vorbea Alianţa Civică (n.r. – partidul), unde am fost unul dintre iniţiatori, despre reforma morală. Ea nu s-a produs. Opoziţia clasei politice a fost vehementă în privinţa ideii de a curăţa. Am fost sceptic că aşa ceva poate reuşi. Nu se poate în situaţia în care clasa politică în totalitatea ei este împotrivă. Cred că cea mai bună tactică ar fi să colaboreze cu anumite grupări mai moderate în loc să folosească această tehnică de confruntare, care îi face pe ceilalţi să se comporte ca un arici şi să nu vrea niciun fel de schimbare. Asta am păţit în anii ’90 cu reforma morală a clasei politice, pentru că s-au speriat şi ne-au detestat. Noi le pretindeam să renunţe la corupţie or ei şi-au făcut din asta principalul scop şi principalul instrument de guvernare.
- După Revoluţie aţi vrut neapărat să începeţi o activitate politică?
- Da, când a picat regimul mă gândeam că, aşa cum era în Polonia şi în Cehoslovacia, intelectualii vor avea un mare rol, pentru că nu exista clasă politică. Dar intelectualitatea a fost marginalizată repede – în toată Europa de Est s-a întâmplat – a făcut şi ea propriile greşeli. În 1989 şi în 1990, intelectualitatea a jucat acel mare rol, dar în scurt timp au înlăturat-o noile grupuri sociale care s-au născut: oameni de afaceri, mass-media şi partide politice. Aceşti curenţi subterani ai societăţii erau foarte puternici şi mergeau în altă direcţie. Era omul nou inventat de propaganda comunistă. Noi am râs, credeam că nu există şi, când a căzut regimul comunist, ne-am trezit înconjuraţi numai de oameni noi. Cu mentalităţile respective. Cred, de pildă, că PSD-ul este expresia omului nou al lui Ceauşescu: felul în care se raportează la democraţie, la valorile occidentale, la ideea de justiţie... Aceşti oameni arată ce au primit în şcoală şi în familie în anii ’80. „Trebuia votat Iliescu“ România a făcut paşi înapoi şi în 2000, când Ion Iliescu şi-a început al doilea mandat de preşedinte.
- Cum au fost acei ani pentru dumneavoastră?
- Mi s-au întâmplat lucruri rele în timpul regimului Iliescu-Năstase. Au urmărit să mă scoată din televiziune. Corupseseră presa, dădeau publicitate cu bani de la bugetul statului. Năstase a avut şi merite: în vremea lui am intrat în NATO, s-au pus bornele pentru Uniunea Europeană şi era un partid (n.r. – PDSR) care semăna mai mult a social-democrat, spre deosebire de cel de acum. Am fost consilieriul lui Isărescu (n.r. – Mugur) în timpul campaniei din 2000 şi înţelegerea fusese să meargă el la prezidenţiale. Dar ne-am trezit cu candidatura lui Stolojan (n.r. – Theodor), voturile s-au împărţit în două şi i-au deschis culoar lui Vadim Tudor. A fost o eroare politică a dreptei. Stolojan a candidat din partea PNL, iar Isărescu a fost independent. Electoratul care putea să îl bată pe cel al lui Iliescu s-a împărţit şi clasamentul a fost Iliescu - Vadim Tudor.
- În această situaţie, trebuia votat Iliescu. Cum vedeaţi în 2007 aderarea la Uniunea Europeană?
- Foarte bine. Întotdeauna am calculat că România nu are o masă critică suficientă pentru a genera schimbare şi că această aderare va aduce forţe extra. Puţin mai mult Occident. A adus, dar nu atât cât am sperat. Facem un tango cu istoria: un pas înainte, doi paşi înapoi. Acum mergem mai mult înapoi. Numai în 1996 a mai fost miza asta aşa de mare cum va fi la alegerile din 2019 şi 2020. „Iohannis nu face politică. Iliescu, Băsescu, Constantinescu făceau: bună, proastă, nu judecăm“
- Aţi participat la mai multe proteste din Piaţa Victoriei în ultimii doi ani?
- Particip la toate. Nu sunt întotdeauna de acord cu lozincile şi cu banerele pe care le văd, dar mi se pare obligatoriu să mă prezint, pentru că lumea se încurajează. Eu asta simt. Mă duc pentru că trebuie să întreţii această flacără a societăţii civile, capacitatea de a protesta faţă de putere. M-aş întoarce la violenţele de pe 10 august din acest an din Piaţa Victoriei.
- Ce părere aveţi despre comparaţia cu Mineriadele?
- Mai mulţi oameni politici şi intelectuali au făcut referire la acele evenimente. E foarte important să definim ce s-a întâmplat pe 10 august. După părerea mea, a fost o provocare organizată de forţe politice care s-au folosit de jandarmi cu mai multe scopuri: de a intimida, de a da o lecţie şi de a face ca oamenii să nu mai fie aşa de dornici să protesteze în Piaţa Victoriei, pentru că s-ar putea să fie bătuţi, udaţi cu apă sau gazaţi. O altă ţintă a acestei lovituri sau provocări a fost aceea de a regla nişte conturi în PSD. Era o situaţie confuză, Dragnea pierdea teren – sondajele arată că este cel mai nepopular lider PSD din istoria acestui partid – şi trebuia să arate că încă este omul forte şi că are situaţia sub control. S-a folosit de Carmen Dan şi de forţele de jandarmi ca să atace mulţimea. A fost şi o ţintă spre opoziţia politică. Se vede în sondaje că începe să crească şi Dragnea a dorit să pună la punct lucrurile. În acest calcul au fost şi câteva erori monumentale: România nu mai e în situaţia din 1990. Pe plan intern e un preşedinte de altă culoare politică. Nu e Iliescu, care nu avea niciun interes să trimită dosarul la Parchet. De data asta e Iohannis, care a cerut deschiderea unei anchete. Parchetul a deschis-o, ceea ce a schimbat complet lucrurile. Organizatorii au uitat şi că dintre 100.000 de oameni care erau în piaţă toţi aveau telefoane mobile. Au filmat şi au fotografiat, iar acest material strâns este o piatră de moară de gâtul organizatorilor represaliilor. Dragnea ne-a transmis în fiecare zi, prin conferinţele de presă, că el e şeful.
- Pot eu să cred că în ziua aceea a renunţat la aceste atribuţii şi i-a lăsat pe alţii să ia decizii?
- În 1990, România era o ţară izolată; astăzi este în Uniunea Europeană şi în NATO. Reacţiile cele mai puternice de acolo au venit. România şi-a creat o imagine negativă în raport cu instituţiile europene. Din cauza Brexit-ului, a situaţiei din Turcia şi a ocupării Crimeei în Europa, sunt nori pe cer, iar o situaţie ca asta de la Bucureşti generează reacţii puternice, pentru că nu vor să aibă o altă zonă de conflict. Noi am semnat tratatul de aderare. Ne-au deschis pieţe, românii merg să muncească acolo, dar avem şi obligaţii. Politicienii au vrut să ne întoarcem înapoi cu 20 de ani prin această zisă-reformă a justiţiei, care nu face parte din sistemul de valori al Uniunii Europene. „În România se votează contra cuiva“
- Avea România în octombrie nevoie de un referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?
- Nu cred că era nevoie de acest referendum, pentru că România are probleme mult mai serioase care puteau fi referendate. Eu aş face un referendum pentru autostrăzi: să oblige orice guvern să facă un număr de kilometri în patru ani de mandat. Aş obliga prin referendum guvernele să dea ăia 6% la învăţământ sau la sănătate. Eu sunt un conservator şi cred că o familie este doar între un bărbat şi o femeie, dar şi Codul Civil spune asta. A fost o manipulare politică. Şi, în întrebarea aceea, cum a fost formulată, nu văd unde era vorba despre familie. Nu mă întrebau dacă sunt pentru familia tradiţională sau dacă sunt de acord să se căsătorească persoanele de acelaşi sex sau să înfieze copil. Au făcut propagandă pentru familie cu Biserica Ortodoxă în frunte care, după părerea mea, trebuia să stea deoparte. Mi se pare misterios: Biserica are convingerile ei, o înţeleg, pentru că este pentru familia tradiţională, aşa cum e în Biblie, cu toate că şi acolo e plin de homosexuali.
- Dar ce caută un Partid Social Democrat laic şi povestea asta?
- Social democraţia nu se preocupă de familia tradiţională, iar în Occident stânga susţine cuplurile gay, este progresistă. După incendiul din clubul Colectiv, din 2015, părea să urmeze o reformare a sistemului politic. A căzut Guvernul Ponta, am avut un guvern tehnocrat şi, totuşi, ne-am întors la PSD. Guvernul tehnocrat arată din nou că Iohannis nu ştie politică şi nici cine l-a sfătuit. Trebuia să aducă un guvern PSD în continuare şi Ponta să-şi dea demisia. Acest lucru ar fi făcut ca, după un an, când au fost alegerile, PSD să fie zdrobit, în loc să fie zdrobită opoziţia. Guvernul Cioloş a făcut un joc: că ei se aflau în opoziţie. Şi această impresie a dus la un vot anti – aşa se votează în România: contra cuiva. În plus, dezastrul electoral a fost cauzat de erorilor uriaşe pe care liderii PNL le-au făcut la alegerile locale şi parlamentare. Cazul cu Marian Munteanu... (n.r. – în 2016, a fost candidat PNL la Primăria Capitalei). Au produs dezastrul în complicitate cu Iohannis, care a împins partidul la anumite decizii proaste. Erorile Laurei Codruţa Kövesi
- Aţi votat la alegerile parlamentare din 2016?
- Nu, în semn de protest faţă de aberaţiile liberalilor de atunci. Nu votez stânga de principiu. Ori votez liberalii, ori deloc. Dar nu votez obligatoriu liberalii doar pentru că sunt liberali. Preşedintele Klaus Iohannis ce rol joacă pe scena politică din prezent? Problema cu Iohannis e că nu face politică. Iliescu, Băsescu, Constantinescu făceau: bună, proastă, nu judecăm. România, fiind o republică semi-prezindenţială, rezervă un anumit rol şi preşedintelui. Iohannis şi-a depus armele. Cred că nu e foarte interesat de ce se întâmplă cu noi. E leneş şi nu ştie jocul. PSD-ul a reuşit să vină peste el să-i ia atribuţiile şi să-l umilească în câteva rânduri. Ca persoană, Iohannis nu era potrivit pentru funcţia de preşedinte, dar l-am votat şi am crezut atunci, cum cred şi astăzi, că era o alternativă infinit mai bună decât Ponta, care nu avea simţul răspunderii. În plus, Iohannis e un occidental. Înţelege problemele, dar nu-i place să-i combată pe balcanici, n-are timp, n-are energie. Dacă ar fi fost o ţară liniştită, ar fi fost foarte bun un preşedinte ca el. Dar e o ţară în conflict, ne-ar trebui un preşedinte care să poată unifica, să aducă lucrurile la un numitor comun.
- Va câştiga Iohannis următoarele alegeri prezidenţiale?
- Le va câştiga.
-Chiar dacă o parte din electoratul lui n-a primit bine faptul că a semnat decretul de demitere a Laurei Codruţa Kövesi, fost procuror-şef al DNA?
- Kövesi a făcut multe greşeli. Vă dau un exemplu: nu mi-a plăcut deloc apartenenţa ei la grupul Oprea-Maior-Coldea-Ghiţă. Vedeam fanatismul susţinătorilor şi atrăgeam atenţia – am şi scris la un moment dat – că trebuia susţinută împotriva ălora, pentru că apăra justiţia, dar că nu eram de acord cu cârdăşia asta. Acesta ar fi primul reproş. Al doilea: când a fost chemată la Parlament, trebuia să arate respect faţă de această instituţie, care este una democratică, indiferent cum e ea astăzi. Acum, când Carmen Dan nu se duce în Parlament, refuză cu argumentele lui Kövesi. Era important să meargă şi să îşi spună punctul de vedere. Dar a refuzat, s-a dus pe la Curtea Constituţională... Au fost ani în care am apărat-o în emisiunile mele de la televiziune, am fost în Piaţa Victoriei şi am protestat, dar în timp, odată cu dezvăluirile presei şi odată cu acest comportament al ei, nu corect întotdeauna, mi-am creat o judecată mai nuanţată.
- Ţinând cont de contextul social şi politic actual, v-aţi gândit până acum să alegeţi altă ţară în care să locuiţi?
- Da, este cel mai mare regret. Nu l-aş fi avut dacă ţara ar fi mers bine. Ultimii ani din viaţă i-aş fi putut trăi într-o lume mai civilizată, mai prosperă. Am avut ocazia să plec, mi s-au făcut oferte. În anii ’90, mai ales, puteam să rămân în Franţa sau în Statele Unite. N-am rămas pentru că am calculat că România va merge din bine în mai bine, dar forţele retrograde s-au dovedit mai puternice decât forţele reformatoare. Corupţia e mai mare decât la alţii şi sigur că nu performăm. Dacă mergeţi în Polonia din doi în doi ani, veţi observa nişte transformări mari. Se vede că se investeşte, că se construieşte. Noi măsurăm schimbările în câte restaurante şi cafenele au mai apărut în centrul istoric din Bucureşti.
CV Numele: Stelian Tănase Data şi locul naşterii: 17 februarie 1952, Bucureşti
Studiile şi cariera: -În 1977, a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Ulterior, şi-a luat doctoratul în sociologie politică la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, iar din 1997 este profesor delegat la University of California din Los Angeles. Atunci a primit un grant din partea Fundaţiei Fulbright.
-A fost preşedinte al Grupului pentru Dialog Social (GDS) şi redactor-şef al „Revistei 22“, publicată de GDS. -În 1991 a fost unul dintre fondatorii Partidului Alianţei Civice, organizaţie care a făcut parte din Convenţia Democratică. Un an mai târziu, şi-a început mandatul de deputat în Parlamentul României. -De-a lungul timpului, a realizat talk-showuri la posturile de televiziune Realitatea TV, TVR şi Antena 1 şi a publicat romane şi volume de memorialistică la edituri precum Polirom, Humanitas şi Corint, printre care se numără „Cioran şi Securitatea“ (Polirom, 2008), „Istoria căderii regimurilor comuniste“ (Humanitas, 2009), „Moartea unui dansator de tango“ (roman, Corint, 2011) şi „Conversaţii cu regele Mihai“ (Corint, 2018). -Între 2013 şi 2015, a deţinut funcţia de director al Societăţii Române de Televiziune. Locuieşte în: Bucureşti
De-a lungul anilor, Business MAGAZIN a scos în faţă poveştile românilor care au pariat pe România şi a urmărit realizările lor, modul în care au depăşit dificultăţile şi şi-au trăit „visul românesc”. De 1 decembrie, le sărbătorim încă o dată reuşitele!
