28 MARTIE 2016
Consemnată în documentele ungurești încă la 1128, familia Fay a dat, de-a lungul secolelor, vestiți militari, ambasadori (la înalta Poartă și la Veneția), guvernatori, scriitori, pictori, muzicieni etc, precum Fay Andras (1786-l864), Ștefan Fay, clasic al literaturii maghiare și ilustrul Joseph (Iosif) Fay fiul lui Ștefan Fay, asupra căruia vom stărui în rândurile ce urmează.
Joseph (Iosif) Fay este autorul „Declarației” de adeziune a secuilor la Unirea cu România din Parlamentul României din 1918. Discursul sau a emoționat o țară întreagă la acea vreme. De altfel și celelalte discursuri au fost elogiate de marele istoric român N. Iorga.
Declarația prin care se exprima adeziunea secuilor la Unirea cu România a fost expusă în Parlamentul României Mari în februarie 1919. Documentul este considerat unul excepțional, dar ignorat de istorici, scrie Nicu NEAG într-un amplu și documentat material istoric publicat pe adevarul.ro, alba.comisarul.ro, historia.ro și preluat de romaniabreakingnews.ro
Joseph (Iosif) Fay a fost doctor în drept internațional, specialist în istorie și poliglot, a ajuns deputat al secuilor în primul parlament al României Mari („), prieten politic cu Octavian și Eugen Goga, Oct. C. Taslăuanu s.a., a devenind ulterior ambasadorul României la Tokio și Bruxelles.
Soția acestuia cobora din spița lui Ioan Kemeny, general și principe al Transilvaniei (1660-l662). Este și autorul unor Memorii faimoase (publicate în 1856 de Academia Ungară), o excepțională cronică a Transilvaniei pentru o perioadă de treizeci de ani. Tradiția s-a continuat prin căsătoria lui Ștefan Fay (fiul) cu Voica Bogdan, descendentă mai multor familii domnitoare din Moldova – Bogdan, Cantemir, Sturză – și strănepoată a lui Grigore Ghika, ultimul domn al Moldovei.
Din discursul deputatului secui Joseph (Iosif) Fay răzbate idea că secuii au inteles comandamentele politice generate de Unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918. Mai mult , parlamentarul promite că secuimea va deveni un factor important în consolidarea și dezvoltarea României Mari. Prezentăm mai jos, declarația deputatului secui, reprodusă în „Dezbaterile Adunării Deputaților nr. 41/1919-1920“:
Dlor, înainte de toate vă rog să iertați greșelile cuvântării mele, deoarece în românește numai de câteva luni vorbesc. Anume vreau să vorbesc ceva despre poporul secuilor.Vreau să vă atrag atenția asupra acestui popor de omenire sârguincios. Având nădejde ca interesele sale vitale vor fi ocrotite în marginile noului stat, secuii au primit cu liniște și cu încredere unirea cu România. (Aplauze prelungite).
„Partea ce mai mare a vieții, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar“ Cum că așa este, aceasta o dovedește scurt faptul de parlamentarii maghiari din ținutul Parlament al României Mare au ieșit aproape fără excepție din sânul acestui popor. Nu tăgăduiesc că au fost și poate sânt și de aceia care accentuând lozinci de agitare au voit sa tulbure liniștea înțeleaptă a secuimii, prin lipsa de conștiințe și cu ușurință.Dar, domnilor deputați, aceștia nu au nici o însemnătate serioasă. Procedeele acestea, drept vorbind, nici nu se pot numi agitatițuni. Deoarece agitație nu este. Este însă o frazeologie năbădăioasă cu care conducătorii care își au pierdut oștirile mai încearcă apusa lor putere și fac pe disperații politicii. Acești domni se pot agita. Poate se pot chiar înnebuni unii pe alții, dar nu nebunesc pe cumintele nostru popor secuiesc, muncitor. Poporul acesta știe să cumpănească greutatea stringentă a schimbărilor universal istorice și a evoluțiunii, precum se vede și din faptul că mica noastă națiune, înconjurată de popoare străine, nu s-a putut păstra decât făcând numai politica reală.
Domnilor deputați, de multe secole – 1500 (sic) de ani – secuimea trăiește strânsă într-un colț în munții Ardealului. În acest enorm timp partea cea mai mare a vieții, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite.) Viața tradițională separată a acestui popor a căzut jertfa tendințelor maghiare de unificare șoviniste, aproape tot așa ca și existența altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar. (Aplauze umanime, strigări de bravo.)
Cât de dezvoltată a fost conștiința existenței separate a secuilor fată de orice alt popor și chiar și fată de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicația declarantului fapt istoric că oștirile secuiești au luptat pe la 1600 la Unirea cu oștirile lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo). Domnii mei, dacă așa a fost în evul mediu, când de fapt piața națională a secuimii exista și când deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, dându-și cele mai mici urme de viata secuiască separată au fost șterse.
Cât de dezvoltată a fost conștiința existenței separate a secuilor fată de orice alt popor și chiar și fată de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicația declarantului fapt istoric că oștirile secuiești au luptat pe la 1600 la Unirea cu oștirile lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo). Domnii mei, dacă așa a fost în evul mediu, când de fapt piața națională a secuimii exista și când deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, dându-și cele mai mici urme de viata secuiască separată au fost șterse.
„Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari“
Chiar și în timpul cel mai din urmă, guvernele ungare nu au recunoscut importanța secuimii ungurești, într-atâta chiar, din Ungaria, puternic dezvoltată de la 1867 încoace, așa zicând numai această regiune a rămas nedezvoltată, neglijată, fără o rețea de diferite de oarecare valoare și fără instituții culturale, la înălțimea nivelului modern, așa ca funcționarii maghiari trimiși în teritoriul secuiesc considerau numirile în acest teritoriu ca o dizgrație, aș putea zice ca o deportație. (Aplauze)
Domnilor deputați prin hotărârea Conferinței de Pace, România a devenit stăpâna țării secuilor și prin aceasta îndreptarea neglijențelor a trecut ca o problemă asupra guvernului român. Limitele unei cuvântări parlamentare ar fi înguste ca sa înșirăm toate câte ar fi de făcut, dar a căror realizare cu considerație și bunăvoință mult ar contribui și la buna stare a secuimii si la înflorirea ei, dar și la ridicarea culturii și cinstei statului. (Aplauze)
Dintre problemele care așteaptă soluții le vom pomeni numai (pe) câteva din cele mai însemnate. După părerea mea, în rândul întâi ar fi nevoia de construire a rețelei de cai ferate, care sa aibă ca rezultat legătura secuimii cu porturile marii. (Aplauze prelungite.)
Legătura aceasta ar fi cu atât mai însemnată cu cât este sigur ca și până aci interesele vitale ale secuilor tindeau spre sud (aplauze) și ca ei, fiind un popor par excellence comercial, trecură pe drumuri muntoase, grele de umblat, trecură cu carele lor și Carpații ca să-și satisfacă trebuințele lor.
D-lor deputați, tot atât de însemnat aș socoti și sprijinirea eficace din partea statului, a bisericilor și a școlilor, deoarece din cauza neglijării seculare de care am vorbit, secuii nu sunt în stare sa-și susțină institutele de cultura cu succes, și numai din propria putere. De mâna întâi ar fi și chestiunea funcționărimii secuiești. Într-o nație atât de omogenă ca cea secuiască, îndrăznesc să afirm că ar fi în interesul cel mai înalt al statului să existe o întocmire care și în administrație și în justiție ar fi favorabilă existenței în masă a elementului secuiesc, sârguincios și politicește element de încredere.
Însă dacă susținând unitatea statului român, poporul secuiesc și-ar putea conduce afacerile sale cu o astfel de soluțiune a chestiunii, nu ar duce la iredentism, ci din contră la încopcierea trainică a mai bunei înțelegeri, care ar lipi pe secui de statul căruia ar avea sa-i mulțumească renașterea vieții sale tradiționale. (Aplauze)
Ca cetățean credincios al statului român și ca secui care îmi iubesc neamul, am venit în acest loc, nevoind să țin seama de acea teroare nestăpânită a societății cu care răposații conducători au voit să silească pe secui să se bată cu mori de vânt. (Aplauze) Noi am adus cu noi încredere și ca răspuns cerem tot încredere. (Aplauze)
D-lor deputați, părerile dv. nu trebuie sa le întemeiați pe aparență, trebuie să vedeți, să cunoașteți poporul secuiesc, muncitor, cu suflet cinstit, de aceea zic: ajutați-ne ca armele agitatorilor să le luăm prin aceea când nu veți privi la noi ca învingătorul la învins, ci că vă veți întoarce ca prieten la prieten (aplauze prelungite) la acest popor de secui care mult a suferit și care este vrednic de o soartă mai bună. Făcându-se astfel, eu sunt convins că în scurt timp poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari. (Aplauze prelungite și îndelung repetate) „Secuii în cea mai mare parte sunt vechi frați ai noștri români“
După declarația deputatului secui, a luat cuvântul Nicolae Iorga.
„Domnilor, mulțumesc în numele dumneavoastră domnului deputat baron FAY pentru cuvintele spuse în numele secuilor, care și alături de Ștefan cel Mare au luptat la Podul Înalt în 1475 pentru apărarea Moldovei și a românismului, și care în cea mai mare parte sunt vechi frați ai noștri români care și-au pierdut limba lor. Îi mulțumesc pentru încrederea ce o pune în statul român, care va ști să prețuiască această încredere”.
Istoricul Ion Coja susține că Declarația deputatului de Odorhei, Joseph Fay, citită în primul Parlament al României Mari, este un document excepțional, dar ignorat sau ocultat de istorici. Atât de cei români, cât și de cei maghiari. Coja apreciază că pentru ultimii este de înțeles, dar pentru primii nu.
„Ar fi de recomandat ca acest text să apară și în manualul de Istorie a secuilor, dacă acest manual este scris cu un minim de respect pentru Adevăr”, susține istoricul.
Adeziunea secuilor la o conviețuire demnă și pașnică în cadrul statului național unitar român este susținută și de prof. univ. dr. Ioan Bojan.
„O poziție de sine stătătoare, favorabilă Unirii Transilvaniei cu România, au adoptat și secuii. La începutul anului 1920, baronul Joseph Fay, deputat din partea secuilor, a făcut următoarea declarație în Parlamentul României:
«Secuii, avînd nădejde că interesele lor viitoare vor fi ocrotite în sînul noului stat, au primit cu încredere și liniște Unirea Transilvaniei cu România»“
Despre Joseph Istvan Fay vorbește, într-un interviu publicat în Ziarul Financiar, și nepotul acestuia scriitorul Ștefan Fay:
„Bunicul meu după Tata, Iosif de Fay, s-a nascut în Transilvania și s-a căsătorit cu Gabriela Kemeny, descendentă din Ioan Kemeny. A fost mai intâi Capitan de Fagaras, apoi Principe al Transilvaniei. Ioan Kemeny se tragea din familia Micula de pe Somes cu numele maghiarizat in Kemeny. Iosif de Fay, la indemnul insistent al lui lui Octavian si Eugen Goga, al lui Octavian Tăzlăuanu si al altor mari patrioți români, a fost deputatul secuimii din Odorhei în Parlamentul României, iar discursul sau în română pe care abia o învățase pentru acea ocazie, pe 19 februarie 1920, nu numai că a fost ovaționat, dar și remarcat de Nicolae Iorga, pe atunci președintele Parlamentului. Regele Ferdinand i-a propus bunicului meu intrarea în diplomație. A fost numit responsabilul Legației Române de la Tokyo și, învățând pe lângă alte 13 limbi și japoneza, a fost ales de ansamblul Corpului Diplomatic din Japonia să țină discursul la aniversarea Mikado-ului. Apoi a ajuns prim-secretar de ambasadă la Bruxelles unde se pare ca a fost asasinat. În orice caz, a fost găsit fără viață, în condiții neelucidate. Pentru meritele sale, a fost decorat cu Coroana României, Steaua României și Ordinul Soarelui Răsare al Japoniei”
