2019-06-29

Adio, Dragnea! Ce am văzut la Congresul - terapie de la PSD

La Congres au fost două linii de discurs, care pot fi definite astfel: „ciocu mic și joc de glezne, poate îi mai păcălim o dată” (varianta Viorica Dăncilă) și „Dragnea ne cere de după gratii să continuăm lupta cu statul paralel” (varianta Codrin Ștefănescu). Viorica Dăncilă a venit cu aceleași promisiuni gogonate cu care PSD a câștigat alegerile în 2016: a promis „o autostradă cap-coadă, de la buget”, spital regional la Constanța, investiții în aparatură medicală etc. A vărsat o găleată de promisiuni nesusținute de nimic; ar fi nevoie de 2 bugete ca să acopere tot ce a promis Dăncilă, plus noile pensii speciale ale primarilor introduse prin Codul administrativ. „Linia Dragnea” a atacat cu vechile obsesii legate de republica procurorilor, de abuzuri, de cătușe. La vot s-a văzut însă câtă aderență mai are dragnismul în PSD: Codrin Ștefănescu a ieșit al treilea la secretar general, Liviu Pleșoianu al doilea la președinte la distanță mare de Viorica Dăncilă. Prin votul Congresului, epoca Dragnea s-a încheiat oficial. Rămân încă activi acești „true believers”, dar fanatismul lor nu mai e contagios. Pesediștii vor altceva, chit că deocamdată nu știu ce.
Pesediștii au afișat un banner uriaș pe Sala Palatului: „Puternici împreună”. Viorica Dăncilă a intrat în sală pe melodia „Stand up for the champions” și s-a ales președintă pe melodia „We are the champions”. PSD este un partid de 23 la sută care încă are reflexele partidului-stat, ale partidului de milioane de votanți, ale partidului de mase. Niciunul dintre cei care s-au perindat pe scenă nu mi-a dat impresia că înțelege pe ce lume trăiește, la propriu. Partidul acesta, bolnav de gigantism, nu pricepe că societatea românească s-a schimbat dramatic în ultimii ani. Ecaterina Andronescu a vorbit de „căile necunoscute ale online-ului”. Felix Stroe a spus că „alegerile europarlamentare au fost deturnate de un imens zgomot de fond provocat de mercenari internauți”. PSD stă în fața tehnologiei ca vițelul la poarta nouă. La niciun Congres PSD n-a văzut atâtea fețe debusolate ca la acesta.
Marian Oprișan a fost huiduit și obligat să renunțe la cuvântare. „Du-te acasă, nesimțitule!” i-a strigat un delegat. A fost una dintre surprizele Congresului. „Primul dintre baroni” s-a înscris la cuvânt la final, să ia caimacul. De dimineață, se umflase dragnismul în el. Într-o scrisoare către pesediști, începuse să vorbească precum Dragnea: „nu vrem să fim lada de gunoi a Europei, cetățeni de mâna a doua…” știți litania. Oprișan s-a grăbit să-i ia lui Dragnea și partidul, și discursul. Reacția vehementă a sălii arată pe de-o parte că pesediștii s-au săturat să mai fie hingheriți de un jupân, iar pe de altă parte că lumea a sancționat lăcomia lui Oprișan, care s-a repezit primul la masă. Baronul de Vrancea a fost primul care s-a lepădat de Dragnea și care s-a grăbit să-i ia jucăriile, începând cu premierul Dăncilă. Oprișan a vrut să fie noul Dragnea și să aibă și el dăncila lui. A plecat din sală cu coada între picioare.
Discursul lui Călin Popescu Tăriceanu ar trebui să le fie o lecție pesediștilor despre cum se ajunge la 4 la sută. Mi-a atras atenția momentul în care, vorbind de „complexul de inferioritate față de cei mari” pe care l-ar avea românii, a făcut un comentariu despre meciul naționalei de tineret cu Germania. Tinerii jucători români „ar fi cedat psihologic” în fața germanilor, ceea ce ar argumenta teoria tăriceană că dezvoltăm complexe față de cei mari. Doar că dl. Tăriceanu probabil a văzut alt meci. Și cu siguranță că de la 4 la sută cât a luat la europarlamentare, dl. Tăriceanu este dovada vie că există români fără niciun fel de complexe. Poate de aceea, dl. Tăriceanu s-a sugerat din nou, în fața sălii, drept candidatul PSD-ALDE la președinție.
Pre-șe-din-ți-e, pre-șe-din-ți-e, Viorica Dăncilă! Nu i-a ieșit nici la Congres, nici după ce a fost aleasă președintă. Doamna Dăncilă o ține langa cu preșidenția. Deocamdată a PSD. Despre cea a României, este deocamdată rezervată. Întotdeauna președinții partidului au fost și candidați la Președinție. Doamna Dăncilă zice că dânsa nu se bagă. S-ar băga dl. Teodorovici, proaspăt ales președinte executiv. Vom avea o toamnă veselă. Discoteque!

UE-alegeri - Zoltán Kovács: poate fi acceptat candidatul care se identifică cu punctele de vedere ale Europei Centrale

2019. 06. 29. -  MTI
Budapesta, sâmbătă, 29 iunie 2019 (MTI) - Prim-miniştrii ţărilor din Grupul de la Vişegrad (V4) au convenit, la întâlnirea de vineri de la Praga, că pentru poziţiile de conducere ale Uniunii Europene (UE) pot accepta doar candidaţi care înţeleg problemele Europei Centrale şi care se pot identifica cu punctele de vedere ale acesteia, a declarat, sâmbătă, secretarul ungar de stat responsabil pentru comunicare şi relaţii internaţionale, la o conferinţă de presă, la Budapesta.
Zoltán Kovács a declarat că şefii de guverne au convenit asupra principiilor de selectare a liderilor şi a aspectelor pe care le vor prezenta la Bruxelles înaintea summitului de duminică.
Grupul de la Vişegrad (V4) şi-a consolidat unitatea şi acele principii de bază de care membrii V4 sunt ataşaţi. Acestea sunt: stoparea migraţiei, conceptul de Europa naţiunilor, precum şi faptul că fundamentul UE este cultura creştină, a enumerat politicianul.
Pornind de la această idee, “aşa-numiţii candidaţi de vârf (Spitzenkandidat)” sunt inacceptabili, astfel că nici Manfred Weber, nici Frans Timmermans nu pot conta pe sprijinul V4, a precizat secretarul de stat.
El a afirmat că Manfred Weber, pe lângă Ungaria, a jignit mai multe state europene, iar Frans Timmermans “practic, a minţit în toată campania”.
Legat de informaţia publicaţiei germane “Die Welt”, conform căreia şefii de state şi de guverne de la summitul G20, de vineri, de la Osaka, au convenit ca Manfred Weber, candidatul de vârf al Partidului Popular European, să nu mai fie următorul preşedinte al Comisiei Europene, Zoltán Kovács a comentat că informaţiile presei întotdeauna trebuie tratate cu prudenţă.
Ca răspuns la o altă întrebare, secretarul de stat a declarat că V4 nici în urmă cu cinci ani nu a susţinut sistemul candidatului de vârf deoarece în opinia lor acesta nu poate reflecta voinţa oamenilor europeni.
Zoltán Kovács consideră că este în interesul tuturor să se ia, cât mai curând posibil, o decizie privind liderii UE.

2019-06-26

După ce a înțeles mesajul alegătorilor pe 26 mai, Guvernul Dăncilă a dat azi 10 OUG-uri dintr-o lovitură, printre care și Codul administrativ - cadou pentru baroni

Guvernul Dăncilă a adoptat marți, prin OUG, Codul administrativ, care conține o serie de prevederi controversate, precum aceea de a-l obliga pe președintele țării ca, în caz de remaniere guvernamentală sau vacantare a postului, să numească un ministru în termen de 10 zile de la propunere. Potrivit actului normativ, șeful statului poate refuza o singură propunere.
Ate prevederi controversate sunt introducerea pensiilor speciale pentru aleșii locali, dar și aprobarea proiectelor care vizează administrarea patrimoniului cu jumătate plus 1 din numărul consilierilor în funcție, față de două treimi cum era până în prezent.
Totodată, este transferată răspunderea pentru pentru actele administrative ilegale de la primari către funcționarii publici. „Aleşii locali vor răspunde exclusiv pentru aprecierea necesităţii şi oportunitatea actelor administrative. Acest lucru nu înseamnă că nu răspund pentru ilegalitate. Pot înţelege poziţia sindicatelor din administraţie. Pot înţelege, dar doar până la un anumit punct ipoteza conform căreia orice nobil, ca să nu spun baron local, pune un funcţionar public să facă o ilegalitate şi doar funcţionarul public răspunde. Acest lucru este fals. Şi o spun cu toată responsabilitatea funcţiei mele”, a declarat, potrivit News.ro, vicepremierul Daniel Suciu, într-un briefing la Palatul Victoria.”
„Toate prevederile din Codul administrativ au fost discutate în ultimii 15 ani. (...) În esenţă reuneşte 16 legi, unele de foarte mare vechime. Avem un act normativ care nu e perfect, dar va ajunge în Parlament şi reprezentanţii partidelor vor face toate corecturile pe care le consideră necesare. În ultimele două luni am avut întâlniri cu reprezentanţii tuturor actorilor din administraţie. Toate structurile asociative ne-au solicitat adoptarea Codului administrativ”, a susținut Suciu.
O prevedere care se găsește în noul Cod administrativ este alegerea președinților de CJ prin vot uninominal. „După cum ştiţi, am adoptat deja revenirea la alegerea preşedinţilor consiliilor judeţene prin vot uninominal, la fel ca în cazul primarilor, reglementare care se regăseşte în noul Cod Administrativ. Legitimitatea preşedinţilor de consilii judeţene va creşte întrucât aceştia vor reprezenta voinţa cetăţenilor şi nu rezultatul unor negocieri politice”, a declarat Viorica Dăncilă.
Iohannis: PSD nu se poate schimba, iar lecția votului din 26 mai este una pe care acest partid este incapabil să o înțeleagă
Adminstrația Prezidențială a reacționat printr-un comunicat, în care arată că „arhitectura de funcționare a întregii administrației publice din România va fi dramatic alterată prin acest Cod Administrativ. Nu există niciun argument și nicio justificare pentru adoptarea acestei Ordonanţe, care reprezintă un atentat la adresa întregului sistem administrativ”.
„Credibilitatea și buna-credință ale PSD de a face singuri reforme, indiferent de domeniu, sunt nule, iar intervențiile catastrofale ale PSD în legislația penală și fiscală sunt cele mai edificatoare exemple. Președintele Klaus Iohannis evidențiază că, după modificarea prin Ordonanță de Urgență a legislației în privința alegerii președinților de consilii județene, adoptarea Codului Administrativ prin OUG arată un plan mult mai amplu al PSD de a conserva puterea și de a-și servi baronii. PSD nu se poate schimba, iar lecția votului din 26 mai este una pe care acest partid este incapabil să o înțeleagă”, crede șeful statului. 
În opinia sa, PSD vrea „să distrugă Administrația de dragul baronilor locali”.
Marți, 25 iunie, pe ordinea de zi a Guvernului s-au aflat nu mai puțin de 10 ordonanțe de urgență.
I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE privind modificarea și completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală 
II. ORDONANȚE DE URGENȚĂ
1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind modificarea și completarea Legii nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic european 
2. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto 
3. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind operarea Sistemului de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”
4. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Legii 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii 
5. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul îmbunătățirilor funciare
6. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind Codul administrativ al României
7. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind aprobarea Programului multianual de finanțare a investiţiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înființarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică ale localităților şi pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006
8. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane
9. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgenţă nr. 16/2018 privind asigurarea măsurilor necesare organizării şi desfășurării unor proiecte culturale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
10. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgenţă nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deșeurilor de ambalaje

2019-06-20

Opţiunile politice ale marilor scriitori. Sadoveanu a primit „Premiul Lenin“, Eliade a avut probleme din cauza apropierii de legionari

5 martie 2015,  Mugurel Manea
Mihail Sadoveanu, Vasile Alecsandri, Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, Mircea Eliade O parte dintre marii scriitori ai ţării au avut şi o altă faţă de care puţini dintre români ştiu. Este vorba despre opţiunile lor politice, o parte dintre scriitorii de care vom aminti în cele ce urmează expunându-şi crezul politic şi în opera lor literară. Unii au avut de suferit din acest motiv, iar alţii – de câştigat vremelnic. 
Potrivit profesorului de istorie Ion Ivaşcu din Slatina, majoritatea marilor scriitori români care au avut şi un crez politic pe care nu au ezitat să şi-l facă public au fost, înainte de toate, naţionalişti. Au fost şi exemple de mari scriitori care au urmărit să-şi facă o carieră şi să profite de pe urma meseriei lor, dar, în general, cei mai mulţi mari scriitori ai ţării “au vrut binele ţării”. 
Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Paşcani - d. 19 octombrie 1961, Bucureşti) este considerat pe bună dreptate unul dintre cei mai importanţi prozatori români din prima jumătate a secolului XX. Cunoscut mai mult ca scriitor, povestitor, nuvelist, romancier şi academician, el a fost şi un important om politic român. Opera sa literară poate fi împărţită în câteva etape distincte, ultima fază corespunzând însă realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu a aderat ideologic. După anul 1947, scrisul său se îndreaptă spre ideologia noului regim comunist, publicând opere afiliate curentului sovietic al realismului socialist, din care celebre pot fi menţionate romanul “Mitrea Cocor” sau cartea de reportaje din URSS - “Lumina vine de la Răsărit”. Eforturile sale literare pentru noua orientare sunt recompensate cu funcţia de preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, cea mai mare funcţie politică ocupată de un scriitor român în timpul regimului comunist. Un an mai târziu, în anul 1948, Sadoveanu publică romanul “Păuna Mică”, iar în 1949 este ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din ţara noastră. În 1952 publică romanul istoric “Nicoară Potcoavă”, capodoperă a genului. În anul 1955, scriitorului i se conferă titlul de “Erou al Muncii Socialiste”. Mihail Sadoveanu a primit “Premiul Lenin pentru Pace” în 1961. Mihail Sadoveanu se stinge din viaţă la data de 19 octombrie 1961, fiind înmormântat în Bucureşti la loc de cinste alături de Mihai Eminescu şi Ion Luca Caragiale. În ciuda unei părţi semnificative a scrierii sale filo-comuniste, el rămâne unul dintre cei mai importanţi scriitori români. 
Vasile Alecsandri, “revoluţionarul optimist” Profesorul de istorie Ion Ivaşcu este de părere că principala caracteristică a opţiunilor politice ale marilor scriitori din ţara noastră a fost una "de stânga". “Avem câteva exemple de mari scriitori români care au avut, pe lângă munca lor literară, şi o activitate politică. Unii nu au pregetat în a reflecta acest lucru şi în activitatea lor literară, alţii – mai puţin. Cei mai mulţi dintre aceştia însă se caracterizează prin faptul că au fost , de la Sadoveanu şi alţii. Mihai Eminescu, de exemplu, a fost un naţionalist înfocat - , cum chiar el spunea, la fel şi Mircea Eliade, Vasile Alecsandri, Eugen Ionescu etc.”, spune profesorul Ion Ivaşcu. 
Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821, Bacău — d. 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi) este unul dintre cei mai importanţi scriitori-politicieni ai ţării. Poet, prozator şi dramaturg, este autorul imnului naţional “Hora Unirii”, numit iniţial “Hora Ardealului”, poezie care emoţionează, revitalizează şi cucereşte întreaga suflare română. Încă de la momentul creării sale, poezia a fost transpusă în cântec: se putea auzi pe toate uliţele localităţilor ţării, pe străzile oraşelor, în cafenele şi berării, în locuri publice şi - spun cronicile timpului -, avea mereu şi peste tot un impact viral: boieri, negustori şi oameni din popor se prindeau în horă acolo unde se auzea “Hai să dăm mână cu mână/Cei cu inima română!”. Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntaţii Revoluţiei de la 1848 din Moldova, redactând chiar unul dintre documentele ei programatice – “Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, considerat principalul manifest al revoluţionarilor moldoveni. Ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova şi Muntenia, numărându-se printre persoane aproapiate lui Alexandru Ioan Cuza. Drept urmare, e trimis de viitorul domn al Principatelor Române în Franţa, Italia şi Anglia pentru a determina marile puteri civilizate să recunoască dubla alegere a lui Cuza. S-a implicat din plin în mişcarea unionistă, în dezbaterile Divanului ad-hoc de la 1857, pentru ca, în cele din urmă, să renunţe chiar oferta de a ocupa tronul Moldovei, înlesnind astfel calea spre Unirea celor două Principate Române sub sceptrul unui domnitor “care ar răni mai puţin orgoliul celorlalţi candidaţi la tronurile reunite”. Este ales deputat, ajunge chiar ministru în mai multe rânduri. Alecsandri este cel mai cuprinzător dintre scriitorii generaţiei sale, exprimându-i nu numai năzuinţele patriotice, ci şi descoperirile din continentul vieţii intime şi încercându-şi puterile în aproape toate genurile şi speciile literare fundamentale. El a fost, în primul rând, un poet important şi un dramaturg original. În epocă s-a bucurat de recunoaştere şi de admiraţie nu doar în ţara sa, ci şi în lumea francofonă, devenind laureat al premiului “Gintei Latine” (premiu primit la Montpellier 1878). Succesul operei sale era şi este considerat incontestabil, a fost tradus în mai multe limbi, i-au fost jucate piesele, a fost membru al Societăţii Academice Române, membru onorific al Societăţii “Junimea”, a primit distincţii şi onoruri, a fost adulat şi aplaudat. Marele George Călinescu l-a numit pe Alecsandri chiar “un revoluţionar optimist”, înflăcărarea sa rodind atât în literatură, dar în politică deopotrivă. 
Tudor Arghezi, “nehotărâtul” Pe numele său adevărat Ion Nae Theodorescu (n. 21 mai 1880, Bucureşti - d. 14 iulie 1967), el a scris, între altele, teatru, proză, pamflete, literatură pentru copii. Se numără printre scriitori români cei mai contestaţi din întreaga literatură română din cauza problemelor create de opţiunile sale politice. A primit consacrarea maximă în timpul României Marei şi a cunoscut, de aproape, toate regimurile de-a lungul celor 30 de ani ce separă realizarea aspiraţiilor naţionale (Marea Unire de la 1918, n.r.) şi până la instaurarea regimului comunist în 1948. “Tudor Arghezi a avut o traiectorie sinuoasă, ca să-i spun astfel, deoarece, pe tot parcursul evoluţiei sale literare, a înţeles să se raporteze diferit la fiecare dintre regimurile în timpul cărora a trăit, fiind când cu unii, când cu alţii. De exemplu, este ştiut faptul că Arghezi a fost un susţinător al regelui Carol al II-lea, fapt pentru a şi fost ajutat de rege în câteva situaţii importante, apoi a fost arestat în timpul lui Ion Antonescu, după care a urmat o perioadă în care a fost denigrat de către comunişti, dar tot aceştia l-au reabilitat ulterior”, spune profesorul Ion Ivaşcu. Opţiunea sa politică se cristalizează prima dată între anii 1914-1916, perioadă când toată ntelectualitatea românească se divide în tabere: “antantofilii” - adepţii păstrării neutralităţii ţării noastre, şi, respectiv – “germanofilii”. Arghezi a preferat ultima tabără, din care cauză a avut ulterior de suferit, alegerea poetului nefiind însă dictată de o puternică germanofilie cât, mai degrabă, de frica de Rusia. În mod deschis în scrierile sale, Arghezi a condamnat făţiş decizia de intrare a României în război de partea Antantei şi a condamnat alianţa cu Rusia. În momenul ocupării ţării noastre de trupele germane, el a ales să rămână la Bucureşti, timp în care a scris mult în publicaţiile filogermane şi în cele aflate sub controlul ocupanţilor. Drept urmare, el s-a ales cu un mandat de arestare şi chiar o condamnare pentru colaboraţionism. A petrecut un an în închisoare împreună cu alţi ziarişti şi scriitori „colaboraţionişti”, între care cei mai cunoscuţi sunt Ioan Slavici, S. Grossman, D. Karnabatt şi Dem. Theodorescu. Pedeapsa primită fusese de cinci ani de zile, însă grupul ziariştilor a fost graţiat şi a ieşit din închisoare după un an de zile. În anii Regelui Ferdinand I, după cum se arată şi într-un articol despre poet publicat de "Historia", Arghezi a colaborat la diverse publicaţii, atât ale liberalilor, cât şi ale ţărăniştilor - în momentele în care unul sau celălalt partid s-a aflat la putere; Arghezi a avut o “predispoziţie” de a se alipi “partidului momentului”. Perioada de glorie a poetului a fost în timpul revenirii în ţară a lui Carol al II-lea, care l-a şi ajutat cu plata tuturor datoriilor sale din fondurile Casei Regale. Plecarea din ţară a lui Carol II-lea îl găseşte pe Arghezi ca pe un scriitor şi publicist consacrat, având o voce influentă în presa românească. Prin scrierile sale, poetul îşi crează imaginea unui critic acid al fascismului, făcând mare vâlvă în vremea respectivă (toamna 1943) prin pamfletul numit “Baroane” şi dedicat ambasadorului german la Bucureşti, von Killinger. Drept urmare, poetul plăteşte cu închisoarea curajul său, petrecând câteva luni la Târgu-Jiu. Deşi s-a bucurat la momentul ieşirii ţării noastre din război de lângă Germania, sentimentul nu a fost unul total, fiind ştiut că Arghezi rămăsese un critic fervent al Rusiei. Nefiind nici comunist, Arghezi nu a putut sta cu mâinile în sân după schimbarea puterii şi venirea comuniştilor în fruntea ţării. Astfel, în ziarul “Adevărul” de la acea vreme, Arghezi se pronunţă, prin mai multe articole, împotriva puterii populare şi a autoritarismului acesteia în problemele artei. Drept urmare, din 1948, Arghezi este stigmatizat de noul regim communist, întreaga lui operă literară e călcată în picioare de “aplaudacii” noului regim. Poetul va fi reabilitat abia spre mijlocul anilor ‘50 de către Gheorghe Gheorghiu Dej cu preţul “supunerii”, pe care Arghezi o acceptă cu greu, după zece ani de stigmatizare. 
Mihai Eminescu, analistul socio-economic şi politic Poetul nostru naţional nu are nevoie de nicio prezentare, opera sa literară fiind cunoscută de toată lumea. Din păcate, cam aici se opresc cunoştinţele majorităţii românilor, care nu cunosc, de exemplu, nimic despre celelalte aspecte ale vieţii scriitorului. Pe numele său adevărat Mihail Eminovici (1850-1889), Mihai Eminescu este considerat de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Poet, prozator şi jurnalist, Eminescu a avut însă, înainte de toate, o rădăcină ideologică economică şi politică conservatoare. Prin scrierile sale, Eminescu oferă o radiografie a întregii vieţi politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă. Ca şi cum nu ar fi fost suficient, ziaristul Mihai Eminescu a fost, la nevoie, şi cronicar literar sau teatral, scria despre orice nevoie: despre viaţa mondenă, despre evenimente de mai mică importanţă, fiind un veritabil cronicar al momentului. Trecând peste toate, munca lui a ieşit rapid în evidenţă prin analizele pertinente în tot felul domenii. George Călinescu chiar a spus despre Eminescu, după ce-i citise constant scrierile, că „este, poate, cel dintâi gânditor politic român care să-şi sprijine doctrina pe economie”. Tot Călinescu afirmă că Eminescu avea “noţiuni integrale de istoria problemelor şi doctrinelor filozofice” şi că era “apt să priceapă şi să mânuiască abstracţii oricât de înalte”. “Opţiunea politică a lui Mihai Eminescu a corespuns principiilor politice ale conservatorilor şi junimiştilor. Chiar se spune că scopul lui Eminescu era să acţioneze ca un care elimină astfel încât societatea să poată să-şi însănătoşească . A criticat constant clasa politică, mai ales persoanele pe care le considera ca fiind nulităţi politice, şi nu s-a sfiit să folosească de multe ori un limbaj mai dur faţă de aceştia“, este de părere profesorul Ion Ivaşcu. În apărarea sa, Eminescu răspundea că foloseşte “pentru orice idee expresia cea mai exactă posibilă” şi numai dacă ar dori să glumească „am putea să spunem lucrurile mai cu încunjur”; dar, pentru că „lucrurile la noi nu se petrec cu încunjur”, ele trebuiau spuse direct, nu folosind eufemisme: “Suntem noi oare de vină dacă adevărul curat, spus neted, e deja o injurie? Ne propunem câteodată a fi foarte urbani – ce folos? Adevărul simplu, descoperirea simplă a neştiinţei şi a mărginirii multora din partidul la putere este deja o atingere. Cauza e simplă. Nu sunt oamenii la locul lor, nu sunt ceea ce reprezintă. Compararea între ceea ce sunt într-adevăr, nimica toată, şi ceea ce reprezintă, demnităţi înalte ale statului, excitează deja râsul şi ironia cititorilor, încât o vină din partea noastră, o intenţie de a ponegri, nu există defel” (Mihai Eminescu). În vreme ce îi acuză pe liberali că nu respectau tradiţiile pe care le considerau nişte prejudecăţi şi credeau că pot să inventeze după bunul lor plac legi noi sau să importe legi, Eminescu a luat de multe ori apărarea conservatorilor. Pentru poet, legea supremă în politică era conservarea naţionalităţii şi întărirea statului naţional. Prin atitudinea sa, Eminescu nu dorea să constrângă cetăţenii de altă etnie să devină români sau să-i excludă din viaţa publică. Ceea ce îşi dorea era ca interesul naţional să fie dominant, nu exclusiv. În fapt, Eminescu nu era împotriva liberalilor în general, ci numai împotriva celor care prin hoţie, minciună şi înşelăciune dezorganizau viaţa socială a ţării. Eminescu a fost un fin analist a vieţii socio-economice, fapt mai puţin cunoscut. S-a ocupat în articolele sale din perioada cât a lucrat ca jurnalist de toate problemele societăţii româneşti, nu numai de marile evenimente politice şi sociale legate de Războiul de Independenţă: răscumpărarea căilor ferate, noua constituţie şi legea electorală, bugetul, înfiinţarea Băncii Naţionale, dările, inamovibilitatea magistraţilor, politica externă, situaţia românilor de peste graniţe - în primul rând a celor din Ardeal -, şcoala românească sau problema ţărănească, despre care Eminescu credea că era singura clasă pozitivă a societăţii româneşti, pe munca ei sprijinindu-se toate instituţiile înfiinţate de la Unirea din 1859. 
Mircea Eliade, probleme din cauza crezului legionar Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, Bucureşti – d. 22 aprilie 1986, Chicago) a fost istoric al religiilor, scriitor de ficţiune, filozof şi profesor român la Universitatea din Chicago. De la mijlocul anilor ‘30, Eliade a îmbrăţişat ideologia Mişcării Legionare, în cadrul căreia devine rapid un activist cunoscut. Nu a ezitat să îşi reflecte opiniile în acest sens în articolele pe care le-a scris pentru diferite publicaţii ale vremii, inclusiv în ziarul oficial al legionarilor – “Buna Vestire”, dar şi în campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937. Eliade a fost arestat pe data de 14 iulie 1938 în timpul unei campanii împotriva Gărzii de Fier, campanie autorizată de regele Carol II. La vremea arestării el tocmai publicase “Provincia şi legionarismul” în publicaţia “Vremea”, astfel că ministrul de interne de atunci, Armand Călinescu, a considerat că are toate motivele să-l considere pe Eliade ca fiind un autor de propagandă legionară. Drept urmare, Eliade este ţinut trei săptămâni în arest la sediul Siguranţei Statului de la Malmaison, unde autorităţile au încercat să-l convingă să semneze o declaraţie de disociere de Garda de Fier, dar el a refuzat. În închisoare fiind, Eliade a început să scuipe sânge în octombrie 1938, moment în care a fost dus la un sanatoriu din Moroeni, iar o lună mai târziu, a fost eliberat. Ulterior, Eliade s-a distanţat de legionari. Atitudinea sa cât timp a activat ca filo-legionar nu a fost mereu una liniară: în vreme ce scria articole anti-semite, Eliade nu a ezitat totodată să ia atitudine faţă de expatrierea unor mari intelectuali. 
Petre Ţuţea, un Socrate român Tot un adept al Mişcării Legionare este cunoscut şi Petre Ţuţea (n. 6 octombrie 1902 - d. 3 decembrie 1991). Eseist, filosof şi un mare economist, Ţuţea a fost membru de bază al Mişcării Legionare, activitatea sa reducându-se însă aproape de zero după 6 septembrie 1940. Deşi doctor în Drept, el era specializat în economie, astfel că, după 6 septembrie 1940, conducerea Mişcării Legionare îi încredinţează funcţia de secretar general la Ministerul Economiei Naţionale şi, în această calitate, face parte din diverse delegaţii care au purtat negocieri economice la Berlin şi la Moscova. După evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1940, cunoscute sub numele de “Rebeliune legionară”, el este deţinut pentru scurtă vreme în lagărul de la Târgu Jiu, apoi este eliberat şi repus în funcţie. Ţuţea spunea: “Fără să gândesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămân indiferent la incapacitatea democraţiei de a asigura selecţiunea naturală a valorilor. Democraţii gândesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate şi, unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democraţie”. Petre Ţuţea este iar arestat la 12 aprilie 1948, fiind încarcerat în arestul Siguranţei din str. Rahova din Bucureşti, acuzaţiile aduse fiind de spionaj în favoarea anglo-americanilor. În realitate, în 11 februarie 1948, diplomatul britanic John Bennet a înaintat la Oficiul pentru Străini un raport asupra situaţiei economice din România, citând pe larg dintr-o lucrare redactată cu ani în urmă de Petre Ţuţea în cadrul Oficiului de Studii al Ministerului Industriei şi Comerţului (Economiei Naţionale) privind relaţiile economice româno-germane din trecut ca bază de comparaţie cu relaţiile economice româno-sovietice. Anchetatorii Securităţii sunt incapabili să probeze vreo încălcare a legii de către Ţuţea, dar tot este condamnat la închisoare. În 29 septembrie 1959, Colegiul de fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare îl condamnă pe Ţuţea Petre la “18 ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică”. Petre Ţuţea şi-a executat pedeapsa în penitenciarul Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964, graţiat prin Decretul nr. 411/1964. Odată eliberat, se va afla permanent sub urmărirea oamenilor Securităţii până în 22 decembrie 1989, posibil şi ulterior. Petre Ţuţea a fost supranumit un Socrate român datorită preocupărilor filosofice şi a rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul personal în orice circumstanţe, chiar şi în închisoare. De altfel, Ţuţea chiar avea să mărturisească ulterior, într-un interviu acordat lui Vartan Arachelian: “Eu n-am fost legionar, nici comunist”. Majoritatea istoricilor actuali apreciază articolele din “Stânga” drept o frondă contra sistemului, în textile sale vorbindu-se despre marxism, nu despre comunism. Cât despre stalinismul de atunci din Uniunea Sovietică, Petre Ţuţea este extrem de tranşant: “Stalinismul e definiţia comunismului. Unde nu e stalinism, după trei luni cad de la putere, că nu sunt în stare să dea nici... apă. Nu se poate impune comunismul decât cu bâta, cu parul!”. Din cauza interdicţiei de a publica, ca şi persecuţiilor de după 1989, Petre Ţuţea nu a apucat să-şi vadă numele pe coperta unei cărţi în timpul vieţii. Ulterior însă, scrierile şi interviurile sale au început să fie difuzate în toate segmentele media.

2019-06-19

Reacții de la Bruxelles după alegerea lui Cioloș în funcția de lider de grup al Renew Europe

19.06.2019 
Dacian Cioloș a fost felicitat de oficiali europeni pentru câștigarea funcției de șef de grup al noului grup liberal, Renew Europe, din Parlamentul European. Cioloș a primit mesaje de felicitare de la Guy Verhofstadt, fostul lider de grup al ALDE Europa, formațiune care va face parte din noul grup și Vera Jourova, actualul comisar european pentru Justiție. 
Este pentru prima dată când un român câştigă şefia unui grup politic în Parlamentul European, şi nu orice grup, al treilea ca mărime cu 106 eurodeputaţi. Dintre aceştia, 64 au votat cu Dacian Cioloş, restul au susţinut-o pe Sophie in 't Veld din Olanda. Un al treilea candidat, din Suedia, s-a retras din cursă cu doar o zi înaintea votului când a devenit clar că fostul comisar pentru Agricultură are sprijinul necesar pentru a-şi asigura conducerea liberalilor şi progresiştilor din Parlamentul de la Strasbourg.
Cea mai influentă susţinere a venit din partea Franţei, în special a lui Emmanuel Macron al cărui partid a şi fost motorul din spatele formării acestui nou grup politic care înlocuieşte ALDE. De altfel, fostul lider ALDE din Parlament, Guy Verhofstadt a fost printre primii care l-au felicitat pentru Dacian Cioloş.
„Am ales un lider proeuropean puternic care se va asigura că vocea noastră va fi auzită.", a scris politicianul belgian. Politico scrie că Guy Verhofstadt nu şi-a dorit şefia grupului pentru că ţinteşte funcţia de preşedinte al Parlamentul European.




Congratulations to @CiolosDacian, our new incoming Group leader! Together, we will prepare the first constituent session in Strasbourg.
With Dacian, the Group has elected a strong pro-European leader who will make sure our voice will be heard.
A salutat misiunea europeană a lui Dacian Cioloş şi comisarul pentru Justiţie, Vera Jourova. Liderul PLUS nu e doar primul român care conduce un grup politic important în legislativul de la Strasbourg, este şi primul est-european care primeşte această responsabilitate.

Congratulations @CiolosDacian!!!Great to see you back working for Europe and the best of luck. #RenewEurope https://twitter.com/reneweurope/status/1141262158929547269 …
Alegerea lui înseamnă că principalele trei forţe proeuropene din Parlament au de acum lideri şi pot începe negocierile pentru distribuirea celorlalte funcţii şi pentru platformele politice.

2019-06-15

Raluca Ouriaghli, despre reintegrare socială și lupta cu sărăcia: „Prin muncă, oamenii defavorizați devin o resursă pentru societate!”

De mai bine de 10 ani, Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF) se implică activ în remodelarea și reintegrarea persoanelor vulnerabile în societate. O activitate demnă de laudă, care la nivel internațional nu reprezintă o noutate, iar statele dezvoltate sunt de cele mai multe ori direct implicate în acest proces.
În România, lucrurile nu stau la fel de bine, însă, întreaga preocupare a acestui ONG a reușit să vină în ajutorul mai multor oameni aflați la marginea prăpastiei, care fie și-au aboandonat familiile pentru că nu mai aveau cu ce să le întrețină, fie au renunțat pur și simplu la a mai lupta.
Dramatic este și modul în care societatea se raportează la a reintegra persoanele vulnerabile, alegând mai degrabă să pună etichete și să stigmatizeze, decât să găsească o cale de mijloc în folosul tuturor. Această lene cognitivă a oamenilor este eliminată de astfel de ONG-uri, care reamintesc oamenilor faptul că, într-adevăr „munca înnobilează” și că oricine merită o a doua șansă.
De ajutorul Asociației Ateliere Fără Frontiere (AFF), s-au bucurat mai multe persoane, printre care și Claudia, povestea de viață a acesteia fiind și exemplul preferat al Ralucăi Ouriaghli, fondator și manager al ONG-ului. Aceasta a vorbit în exclusivitate pentru Editiadedimineata.ro despre principalele direcții ale AFF și despre modul în care programele de reintegrare socială ajută atât statul cât și individul.
„O să vă spun una dintre poveștile mele preferate. Claudia este o doamnă care s-a născut în stradă și care a crescut la Gara de Nord și care făcea parcare la Gara de Nord. Claudia are trei copii care erau la momentul respectiv în centre de plasament pentru că nu putea avea grijă de ei. La Ateliere Fără Frontiere a început de la zero și și-a recuperat copii, acum s-a mutat în chirie și acum lucrează la un restaurant, este o mamă responsabilă și își construiște o viață în viitor”, a menționat aceasta.
Principiul de funcționare al Asociației Ateliere Fără Frontiere se bazează în mare parte pe ajutorarea persoanelor aflate în nevoie, fie prin acordarea unor locuri de muncă, fie prin oferirea unui coș lunar cu alimente familiilor aflate la limita subzistenței. Activitatea se desfășoară într-un mod ciclic, astfel că, cei care ajung să lucreze aici, pentru a avea o nouă șansă la viață îi ajută și pe cei mai puțin norocoși.
„Noi am deschis trei ateliere de inserție. Două în București și această activitate, ferma socială Bio&Co unde suntem astăzi, care au ca scop oferirea unui loc de muncă, punerea în situația de muncă, oferirea unui salariu și a unei acompanieri personale și profesionale personalizate pentru fiecare dintre ei, în funcție de nevoile și de problemele cu care se confruntă”, a mai explicat Raluca Ouriaghli.
Ferma Bio&Co este principala sursă de hrană a oamenilor aflați în nevoie. De aici pleacă, în funcțe de sezon, alimente bio, cultivate și crescute cu grijă. „Aici suntem în solarul în care facem răsadurile. Este important în cultura ecologică să facem răsad acolo unde se poate, pentru că nefolosind chimicale, pesticide, erbicide, este și foarte multă buruiană și atunci este foarte bine când plăntuța este puțin mai mare. Aici avem răsaduri de dovleac, varză kale creață și una care se numește neagră de Toscana. Aici avem cimbru și busuioc din sămânță păstrată de la noi din fermă. Aici la Bio&Co cultivăm legume certificate ecologic și le distribuim într-un coș săptămânal către membrii noștri abonați care primesc producția din perioada respectivă”, ne-a mai spus Raluca. 
Sărăcia este o problemă gravă la nivelul întregii societăți. Sute de mii de familii nu au ce pune pe masă, iar din acest motiv, copiii nu au șansa de a merge la școală, de a le fi asigurate necesarul de resurse academice. Lipsa educației atrage după sine faptul că forța de muncă nu este calificată, prin urmare sărăcia se perpetuează, însă: „Sărăcia nu este o fatalitate. Sărăcia este rezultatul unor alegeri politice, socio-economice pe care le facem. Persoanele cu care lucram sunt excluse și defavorizate. Sărăcia trece de la o generație la alta. Le este imposibil fără un sprijin din afara să iasă din starea de dificultate în care se află. Integrarea în muncă și prin muncă e primul pas. Când ai salariu, ai demnitate!”, a explicat aceasta.
Ambiția și motivația stau la baza fiecărui lucru bine făcut. Aceasta este rețeta pe care a urmat-o Raluca, fiind extrem de motivată pentru a aduce societății o șansă la reintegrare: „N-aș putea să trăiesc într-o societate în care oamenii aflați în dificultate sunt lăsați pe lângă orice sistem de integrare. În celelalte ateliere ne ocupăm de reciclare și reutilizare. La Reconect colectăm, testăm, reutilizăm, resoftăm, recondiționăm, dezmembrăm deșeuri pentru echipare echipamente electrice”, a adăugat Raluca Ouriaghli.
ONG-ul a contribuit la reintegrarea a unui număr mare de persoane în societate. Fondatorul ne-a povestit despre unul dintre cazurile cu final fericit, care a reușit să își construiască o viață mai bună: „Lavinia este o luptătoare, o mămică care a ajuns în stradă în urma consumului de droguri. O asociație a găsit-o bolnavă, fără păr și își dăduse seama că a ajuns cel mai jos posibil. A ajuns să lucreze în atelierul Remash unde deșeurile stradale sunt transformate în sacoșe promoționale pentru evenimente responsabile. Lucrând la Remash și-a construit un viitor. S-a recăsătorit. În prezent, stă cu soțul și copilul într-un apartament. Lucrează în continuare la Remash și se pregătește pentru o viață mai bună.”, a mai menționat aceasta. 


2019-06-12

Simfonia naţionalistă a prostiei. Cum au ajuns românii şi maghiarii să se războiască chiar şi de dincolo de moarte

Costel Crangan 7 iunie 2019, 
Imaginea urii FOTO Adevărul

În mod normal, Valea Uzului ar trebui să fie, pur şi simplu, o vale a Plângerii. Nimic mai mult. Jalea nu are naţionalitate. Jalea nu-i membră a UDMR şi nici ALDE (enumerarea acestor partide, veţi vedea, nu-i întâmplătoare). Durerea apasă la fel şi în ungureşte, dar şi în româneşte. Însă nu-i aşa, căci până şi „odihna veşnică” a ajuns în moft în România de azi.
N-aş zice că-i chiar aşa, căci poate că doar mi se pare. Poate c-am îmbătrânit fără să-mi dau seama şi am început să gândesc „ca babalâcii”. Poate că am ajuns să-i judec pe oameni după nişte standarde vetuste, pe care cândva le blamam. „Deh, vârsta, maică!”, se scuza bunica atunci când nu înţelegea ce este şi ce face vreo tehnologie nou apărută.
Doar că pe mine nu mă frământă gadgeturile şi tehnologia. Pe astea – slavă Domnului! – încă le înţeleg. Ceea ce mă apasă de la o vreme este impresia tot mai acută de senilizare morală a poporului român. Ceva pare să nu funcţioneze cum trebuie în delicatul şi complicatul mecanism care stabileşte (la urma-urmelor, normele morale sunt chestiuni subiective, convenţionale) un ipotetic cod al bunei cuviinţe.
Contrar a ceea ce credeam eu – mai exact, că normele morale sunt cumva inflexibile, iar eventuala lor modificare ţine de un proces mai lent ca digestia unui şarpe boa cosmic, căci se petrece într-un orizont de timp ce însumează mai multe generaţii – românii au devenit extrem de volatili în a-şi formula, expune şi, evident, renega valorile de bază.
Până mai acum vreo cinci zile, ca un fel de ţigară de după (zbuciumul alegerilor), se vorbea înflăcărat (şi cam artificial, cred eu) despre toleranţă. Era la mare trend să fii tolerant. Şi să-ţi iubeşti aproapele, chiar de-i el român, ungur, rus, gay, alb, negru, albastru, verde, tâmpit, genial, pro-psd, anti-psd, înalt, scund, gras, slab samd. Am citit atâtea pseudo-cugetări pe tema asta că aş putea scrie o carte. În multe volume.
Echilibrul acesta mirabil s-a rupt însă, brusc, dintr-un motiv despre care nu credeam să mai aud vreodată: naţionalismul împins până dincolo de limită. Credeam că treaba asta sordidă s-a dus în mormânt odată cu Vadim şi că n-o să mai avem parte de încăierări absurde, care nu au legătură cu logica, ci cu latura patologică a minţii umane. M-am înşelat.
Deodată, toată furia naţionalistă pe care o credeam cenuşă s-a aprins undeva, într-un spaţiu care, prin însăşi definiţia sa, ar fi trebuit să fie „no man's land”: cimitirul eroilor din Valea Uzului. Pariez că 99,99% dintre locuitorii teritoriului României nici măcar nu auziseră vreodată de Valea Uzului. O vale a plângerii (la propriu) situată într-un teritoriu ce a fost vreme îndelungată al nimănui dar care, pe nebănuite, a ajuns un fel de piatră din capul unghiului pentru facţiunile extremiste din România.
În fapt, Valea Uzului este un cătun minuscul ce ţine de comuna harghiteană Sânmartin. Are vreo 14 case, dar numai TREI locuitori. Toţi secui. Cât se poate de firesc, localnicii îşi numesc aşezarea „Úzvölgy”, iar nimeni nu are de obiectat. De altfel, până la Înălţarea Domnului din 2019 niciunui român nu-i păsa de Valea Uzului. În valea asta dintre munţi, la care se ajunge pe un drum cu pietriş, lung de 20 de kilometri, nu există electricitate, apă curentă, internet sau alte mofturi moderne. Nu-i prilej de turism, nu se pot face afaceri, nu-i mai nimic de furat.
Dar să nu ne pripim. Acolo există un „magnet” latent, bizar, care doar aştepta ocazia potrivită pentru a ieşi la iveală: cimitirul în care-şi dorm somnul de veci mii de ostaşi - unguri, austrieci, români, cehi, slovaci, ruşi, germani – căzuţi în Primul şi în Al Doilea Război Mondial. Unii sunt ştiuţi după nume, alţii sunt anonimi. Cei mai mulţi au o cruce la căpătâi. Însă sunt şi alţii, care n-au avut norocul ăsta. Zac în morminte neştiute, ba chiar – zis unii istorici – în gropi comune. Luptele au fost cumplite în zonă, mai ales în 1916.
Cimitirul de la Valea Uzului a fost, la început, loc de îngropare pentru morţii din armata austro-ungară. Apoi, după ce Primul Război Mondial s-a încheiat, românii au adunat morţii de prin vâlcele şi i-au îngropat alături de foştii duşmani. Nu mai exista vreun motiv să nu stea alături... Mulţi n-au mai putut fi identificaţi nici măcar după uniforme, căci au zăcut şi doi ani prin râpe, pradă lupilor şi vulturilor.
În mod normal, Valea Uzului ar trebui să fie, pur şi simplu, o vale a Plângerii. Nimic mai mult. Jalea nu are naţionalitate. Jalea nu-i membră a UDMR şi nici ALDE (enumerarea acestor partide, veţi vedea, nu-i întâmplătoare). Durerea apasă la fel şi în ungureşte, dar şi în româneşte. Asta, evident, după cutumele morale pe care eu le credeam, în naivitatea mea, valabile oricând.
Principiile acestea nu funcţionează însă în Valea Uzului, teritoriul strivit între orgoliile alimentate cu kerosenul urii de primarul UDMR din comuna harghiteană Sânmartin şi edilul ALDE din oraşul băcăuan Dărmăneşti. Ei susţin de fapt, bătălia sinistră pe ciolanele putrezite ale unor oameni care au murit în numele unor orgolii naţionaliste alimentate de jocurile europene ale Puterii.
Fiecare tabără îşi revendică exclusivitatea asupra cimitrului. Iertată să-mi fie comparaţia, seamănă cu două găşti de interlopi care se ciomăgesc pentru întâietate la uşa unui bordel. Disputa nu contează, de fapt, pentru nimic, însă „principiile” sunt mai presus de logică, iar furia, bine alimentată prin conducte politice, se revarsă plenar.
Coana Europa se uită năucă la noi, căci în vremea asta, în care toleranţa post-creştină a trimis la coşul de gunoi antagonia naţionalistă (chiar şi controversele legate de identitatea de gen par deja desuete), în România mai există oameni care cred că esenţa existenţei lor este să pună o bucată de cârpă cu colorile naţionale pe nişte cruci de la căpătâiul unor oameni pe care nu i-au cunoscut niciodată, dintr-un loc uitat de lume, în care n-au mai ajuns vreodată. „Odihna veşnică” a devenit un moft. Trăiască extremismul mortuar!
În loc să oferim lumii acest spectacol sinistru, poate că ar fi mai bine să folosim energia pentru a face bine. Ar fi fost frumos să vedem românii şi maghiarii, cot la cot, făcând curăţenie în cimitir. Simplu, în tăcere. Dar unde-ar mai fi fost distracţia, nu? Faptul că românii se mobilizează pe internet (adică la vedere, ostentativ), sub nişte „umbrele” extremiste şi politicianiste, pentru a sfida o minoritate, este ruşinos. La fel de ruşinos este că politrucii din cealaltă tabără, mirosind oportunitatea creşterii capitalului electoral, incită maghiarii „să ia atitudine”. Atitudine la ce?
Niciunul dintre cei care au făcut „lanţ uman” în poarta cimitirului, pentru ca românii să nu poată intra, nu-i din Valea Uzului. Niciunul nu are o rudă acolo. Totul e din principiu. La fel, niciunul din românii care au bătut atâţia kilometri până acolo nu are morţi în acel cimitir. Aş paria că, până acum, nu au aprins vreo lumânare şi n-au mai pus fâşii tricolore la vreo cruce de erou necunoscut, deşi sunt cu miile în Bacău, Vrancea şi Neamţ. Naţionalism tâmpit, de paradă!
Pare un fapt divers. Dar nu este. Avem un simptom al unei boli chiar mai grave decât extremismul. Avem un simptom cert, hâd, al prostiei. Boală veche, fără leac. Toată această tevatură sinistră este un efect al României demente, sfertodocte, cotropită de ideea anarhistă că structurile sociale, legile şi normele morale sunt nişte lucruri detestabile.
Fiecare e cel puţin rege pe wall-ul lui de pe Facebook şi – de ce nu? – pe întreg mapamondul virtual. Aşa că dă cu toate cele de pământ, că prea a suferit el în viaţă fiind obligat să-i respecte pe cei mai deştepţi, pe cei mai vârstnici, pe şefi, pe femei şi câte şi mai câte. El n-a vrut niciodată asta, dar uite că acum e liber. Zburdă pe internet aşa cum e el, cu caracterul nud, cu înjurătura şi nesimţirea la îndemână.
Asistăm la o simfonie a prostiei. O globalizare a demenţei. Cam asta avem. 
Şi n-aş putea paria că nu merităm ceea ce avem. Sau, cum a spus-o deja un „emanat” al democraţiei noastre superbe, deputatul Rădulescu-mitralieră, „Daţi în cap, violaţi, că de azi ăsta e trendul în România”. Nec plus ultra... Chiar dacă nu-s deloc de acord...

Jandarmii l-au amendat pe vicepreşedintele CJ Covasna pentru protestul paşnic din Valea Uzului

2019. 06. 12.   MTI
Bucureşti, miercuri, 12 iunie 2019 (MTI) - Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Harghita l-a amendat pe Róbert Grüman, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna pentru protestul paşnic al secuilor de la Cimitirul militar din Valea Uzului, din 6 iunie, deoarece acesta nu a fost anunţat în prealabil, conform legii.
Amenda în valoare de trei mii de lei a fost dată publicităţi miercuri de către Grüman pe o reţea de socializare. Viceliderul CJ Covasna a declarat agenţiei ungare de presă MTI: din procesul verbal de constatare reiese doar că protestul trebuia anunţat cu 48 de ore înainte, acesta fiind motivul sancţionării. Politicianul susţine că va cere anularea amenzii în instanţă, iar pe parcursul procesului speră să afle mai multe despre poziţia jandarmeriei.
Fiind întrebat dacă vede o legătură între amendă şi faptul că el a fost cel care a anunţat şedinţa extraordinară de lucru a CJ Covasna în Valea Uzului, pe 6 iunie, deoarece astfel a dorit să se solidarizeze forul judeţean cu acţiunea de împiedicare a ilegalităţilor petrecute în cimitir, Grüman a spus: este posibil, dar toate acestea nu reies din procesul verbal, iar jandarmii nu l-au chestionat.
Reprezentanţii mai multor administraţii locale din Ţinutul Secuiesc şi persoane fizice s-au deplasat la Cimitirul militar din Valea Uzului, aflat în administrarea primăriei secuieşti Sânmărtin pentru a împiedica inaugurarea, cu slujbă ortodoxă, a parcelei amplasate în mod ilegal de administraţia locală a localităţii moldovene Dărmăneşti şi a monumentului din cimitir. Aceştia au format un lanţ uman în faţa intrării în cimitir, dar miile de români veniţi la inaugurare au pătruns cu forţa înăuntru.

2019-06-07

Nu a înțeles nimic din scandalul de la cimitirul din Valea Uzului: reacția penibilă a lui Meleșcanu

Puiu Alexandru  07.06.2019
Joi seară, la cimitirul internațional din Valea Uzului, au avut loc niște evenimente greu de descris. Reaacția disproporționată a unor naționaliști români a fost criticată aspru de către oficialii de la Budapesta, dar Meleșcanus-a arătat ignorant la conflictul grav iscat.
Scandalul de la Valea Uzului a început la mijlocul lunii mai. La momentul respectiv, în mod arbitrar, Primăria localității Dărmănești a ridicat zeci de cruci de beton pentru eroi români în cimitirul internațional de la Valea Uzului. Până atunci, maghiarii din zonă și autoritățile de la Budapeste au considerat cimitirul ca fiind dedicat eroilor maghiari căzuți în primul război mondial. Pentru că nu există dovezi clare că ar existe oseminte de români în acel perimetru, după ridicarea crucilor de beton, câțiva cetățeni maghiari le-au acoperit cu saci negri.
Pe data de 3 iunie, Consiliul Județean Harghita, pe raza căruia se află cimitirul, a stabilit ca cimitirul nu poate fi vizitat decât o oră pe săptămână. Imediat după acel anunț, s-au anunțat pe Facebook mai multe deplasări la fața locului de către grupuri de români sub pretextul că, pe 6 iunie, este Ziua pomenirii eroilor români. În aceeași zi, senatorul UDMR Tanczos Barna a anunțat că membrii comunității maghiare din Harghita și Covasna vor organiza un protest pașnic la cimitir. Scopul protestului era de a preveni orice inaugurare sau sfințire a crucilor, până la soluționarea conflictului din Valea Uzului.
Câțiva redactori Hotnews au confirmat, de la fața locului, atitudinea pașnică a maghiarilor așezați într-un lanț uman în jurul cimitirului. În schimb, românii prezenți la eveniment au venit cu boxe cu cântece patriotice, multe steaguri, o atitudine agresivă, iar unii dintre ei se aflau în stare de ebrietate.
„Noi cei din prima linie am intrat prin spate (spatele cimitirului – n.r.) și am deschis porțile. Maghiarii au fost prinși la mijloc și i-am fugărit cu parul. Au plecat, așa că am putut să ne cinstim eroii țării așa cum se cuvine! Această ilegalitate pusă la cale de maghiarii care conduc Consiliul Județean Harghita trebuie să înceteze!”, a declarat un constănțean prezent la eveniment.
La 17:28, conform Hotnews, ”un grup de români a intrat prin spatele cimitirului și s-a urcat pe gard, de unde a început să lovească maghiarii cu steaguri și să-i scuipe, strigând „Marș afară”, „Marș la Budapesta”. În acest moment, grupul de maghiari este prins între gardul cimitirului, pe care sunt urcați mai mulți români, jandarmi și celălalt grup de români aflat în afara cimitirului”. Câteva minute mai târziu ”Unii dintre românii aflați în cimitir au rupt cruci și le-au aruncat afară. Un sobor de preoți români a intrat în cimitir pentru o slujbă religioasă.”
În mod previzibil, evenimentul a supărat nu doar membrii comunității maghiare din România, dar și autoritățile de la Budapesta, care s-au simțit nevoite să adreseze o scrisoare manifest Guvernului Dăncilă. Având în vedere întreaga situație, te-ai fi așteptat ca ministrul Afacerilor Externe să promită inițierea unei investigații și aflarea vinovaților. Din păcate, din comunicatul emis joi seară de către MAE, se distinge o atitudine ignorantă până la penibil a oficialului român.
Ministrul Teodor Meleșcanu ”a avut joi o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó. În timpul convorbirii, cei doi miniștri au abordat situația de la cimitirul militar internațional din Valea Uzului. Șeful diplomației române i-a adresat omologului ungar solicitarea de a transmite un mesaj foarte clar comunității maghiare de a evita confruntările și escaladarea tensiunilor”, se precizează în comunicat.
Încercând în cel mai neinspirat moment din viața lui să fie echidistant, Meleșcanu a „evidențiat importanța identificării unor soluții practice care să fie acceptate de întreaga comunitate locală, români și maghiari deopotrivă, și a subliniat dreptul neîngrădit al fiecărui stat de a-și comemora eroii îngropați în acest cimitir”. Din păcate pentru noi, astfel de reacții vor ajunge să ne coste scump în Uniunea Europeană, mai ales că speram să intrăm și noi, în viitorul apropiat, în spațiul Schengen.

2019-06-03

Interviu din avion cu Papa Francisc: “N-am văzut niciodată ceva mai minunat”

S-a încheiat o vizită istorică, iar la final Papa Francisc a făcut un rezumat al celor trei zile petrecute pe tărâm românesc.
Într-o conferință de presă susținută în avion, Suveranul Pontif s-a arătat fascinat de frumuseţea Transilvaniei, pe care a fost nevoit să o traverseze cu maşina, din cauza vremii.
Şi nu a uitat să-i mulţumească din nou patriarhului Daniel, pe care l-a numit “frate”.
Papa Francisc a lăudat peisajele minunate din ţara noastră: “Am luat contact cu realitatea”, a spus Sfântul Părinte, după ce a mulţumit ploii pentru că a fost nevoit să circule cu maşina şi nu cu elicopterul, aşa cum era prevăzut.
Papa Francisc: “Din cauza vremii ieri a trebuit să merg cu maşina. Aşa am văzut un peisaj splendid, cum n-am mai văzut niciodată în viaţa mea. Am traversat toată Transilvania. E o frumuseţe, n-am mai văzut niciodată ceva atât de minunat. Un lucru frumos, frumos, frumos călătoria în această ţară.”
Suveranul Pontif nu a uitat şi de comunitate de români din Italia, peste un milion, iar gândul său s-a îndreptat spre familiile nevoite să îndure despărţirea
Papa Francisc: “Mă face să mă gândesc la dragostea de familie pentru că ruperea în 2, în 3 nu e un lucru bun. Există mereu nostalgia de a se regăsi. Când sunt despărţiţi nimic nu lipseşte mai mult dintr-o familie decât iubirea. Dar de ce pleacă? Nu pentru a se plimba, ci de nevoie.
Papa Francisc a amintit şi de întâlnirea cu Patriarhul Daniel, pe care l-a numit “frate”.
Papa Francisc: “Aveţi un mare patriarh . E un om cu inima mare, un erudit. Cunoaşte mistica părintelui din deşert, mistica spirituală. A studiat în Germania şi este un om de rugăciune, E uşor să te apropii de el. E uşor să te împrieteneşti cu Daniel. Îl simt ca pe un frate şi noi am vorbit ca fraţii.”
Iar la final, Sanctitatea Sa a făcut o analiză scurtă a scenei politice pe plan mondial, care este măcinată de o boală cruntă.
Papa Francisc: “Una dintre bolile politicii, peste tot, este corupţia. Peste tot este.”
Finalul vizitei în România a fost marcat şi de un mesaj postat de Papa Francisc pe Twitter în limba romană. “Fecioarei Maria vă încredințez pe voi toți și mă rog pentru că ea să vă călăuzească pe calea credinței.”, este mesajul transmis Suveranul Pontif