După o zi întreagă de plajă, nimic nu te mai poate scăpa de insolaţie. Iată câteva soluţii care te vor ajuta să te refaci complet.
În zilele foarte călduroase, chiar dacă stai sub umbrelă sau sub copaci, tot nu te păzeşti suficient de insolaţie. De aceea, specialiştii ne recomandă să evităm plimbările lungi şi activităţile fizice intense în aer liber, în miezul zilei şi să consumăm cât mai multe sucuri naturale de fructe, apă şi să folosim serveţele umede sau spray-uri pe bază de apă termală.
Primele semne de insolaţie
Vremea foarte caldă în combinaţie cu activitatea fizică în exces şi consumul redus de apă pot ajuta la instalarea insolaţiei. Simptomele clasice ale acesteia sunt ameţeala, lipsa transpiraţiei, vărsăturile fără stare de greaţă şi frisoanele.În cazuri mai grave sepoate ajunge la delir şi chiar la comă. De obicei, persoanele afectate de insolaţie au gura uscată, febră mare şi dureri de cap. Urina este închisă la culoare, inima începe să bată tare, iar ritmul respiraţiei este crescut.
Ce trebuie să faci
Pe vreme cu temperaturi ridicate, corpul încearcă să elibereze căldura prin creşterea circulaţiei sanguine şi prin transpiraţie. Dacă aceste mecanisme nu mai funcţionează, deshidratarea şi pierderea de săruri minerale sunt primele tulburări care afectează organismul. Iată câteva măsuri de prim ajutor în caz de insolaţie.
1. Persoana afectată de insolaţie trebuie să stea într-un spaţiu răcoros, ferită de razele solare.
2. Ea trebuie eliberată de cravată, gulere şi haine strâmte.
3. Bolnavul va fi răcorit cu apă, dar nu foarte rece, pulverizată sau aplicată cu ajutorul unui burete pe toată pielea. Acest lucru va duce la scăderea temperaturii corpului.
4. Temperatura bolnavului trebuie supravegheată în permanenţă. Dacă ea depăşeşte 38,5 de grade Celsius, atunci se pot pune comprese reci pe încheieturile mâinilor, subraţ şi gât şi se vor masa uşor extremităţile pentru a stimula circulaţia sângelui.
5. Dacă bolnavul poate să înghită, trebuie să i se dea să bea apă pentru a-l hidrata.
6. Dacă starea bolnavului se agravează, cu febră mare şi vărsături severe, atunci medicii recomandă consultul de specialitate. Mai mult, bolnavul nu are voie să ia medicamente împotriva febrei,aspirină, paracetamol sau orice alt tratament.
Copiii şi bâtrânii, mai expuşi riscurilor
Copiii şi bătrânii sunt mai sensibili şi riscă să facă mai uşor insolaţie. Aşadar, în zilele caniculare este bine să evite plimbările în parc sau orice alte activităţile fizice solicitante. De asemenea, medicii specialişti recomandă persoanelor în vârstă cu probleme cardiace să stea în camere bine aerisite, cu aer condiţionat. Aparatele de aer trebuie reglate la o temperatură cu maximum cinci grade mai mică decât cea de afară.