2016-02-07

Expert britanic: „Micile ferme românești sunt o comoară națională”

Interviu cu Nat Page unul dintre „părinții” Fundației ADEPT
Într-un moment în care oamenii îşi părăsesc ţările, visând la liniştea, prosperitatea şi siguranţa Occidentului, există unii care fac drumul invers, înspre Orient, în căutarea unei altfel de linişti şi a unui altfel de confort, specific Europei de Est, în România. Sunt câţiva britanici care par a se regăsi în ţinuturile transilvănene, din centrul ţării, unde se implică activ în salvarea micilor comunităţi rurale şi a agriculturii tradiţionale, considerată a fi „agricultura viitorului”.
Un exemplu în acest sens este Nat Page, zoolog pasionat şi fost membru al Serviciului Diplomatic Britanic, unul dintre coordonatorii Fundaţiei ADEPT. Acesta îşi împarte timpul între ferma sa de vaci din Anglia şi Podişul Târnavelor, locul care îi aminteşte de ţara sa, aşa cum era pe vremuri, un paradis atunci, prea puţin apreciat de localnici, în ciuda bogăţiei sale incomensurabile, care consta în biodiversitate şi natural.
Nat Page a ajuns pentru prima dată în România în 1991 ca diplomat, membru al Ambasadei Britanice. Deși trăise deja experienţa unor ţări exotice precum China, Japonia sau Thailanda, România a fost atunci pentru el un ţinut fascinant, ţara de care era legată mai ales soţia sa, Kate, înrudită prin alianţă cu vechea familie Bibescu, prin Anton Bibescu, fost diplomat, şi nepoată a unui fost diplomat englez, detaşat la Bucureşti. Întors în Anglia în 1995, fostul diplomat nu a putut uita România, aşa că s-a întors în ţinuturile care i-au rămas în suflet, pentru a contribui la conservarea caselor tradiţionale transilvănene. Şi-a dat seama rapid că, în ciuda eforturilor sale, clădirile nu puteau fi salvate pe termen lung, dacă nu erau salvate, înainte, comunităţile locale din zonă, oamenii care le locuiau. Pentru ca oamenii să nu renunţe la case era nevoie de soluţii care să le ofere un viitor în ţara lor, în satele lor. Aşa a început odiseea englezului, în inima României. A avut de făcut faţă unor provocări, dar nu s-a lăsat bătut şi a câştigat ceea ce îşi dorea: certitudini şi încrederea oamenilor din zonă. Toţi îl ştiu în satele din zona Sighişoarei, toţi îi recunosc de departe vesta.
În numele fundaţiei ADEPT, Nat Page a primit din partea Comisiei Europene cel mai important premiu european pentru protejarea naturii, pentru un proiect de dezvoltare a zonei rurale Podişul Târnavelor şi de conservare a biodiversităţii. Oamenii locului spun despre el că este „o maşină de gândit proiecte” sau „un haiduc al Uniunii Europene” şi îl admiră, chiar dacă uneori râd de româneasca lui cu un puternic accent englezesc, inconfundabil. Ce crede el despre sine şi relaţia sa cu România, în schimb, e mult mai simplu…
Cu alura sa inconfundabilă de britanic, Nat Page este un erou local pentru agriculturii din Podișul Târnavelor

Când şi cum aţi descoperit România?
Am venit pentru prima data în România, cu soţia mea Katie, în luna februarie a anului 1991. Prima noastră noapte în România a fost la vila Ambasadei Marii Britanii , din Timişul de Sus, de lângă Braşov. Am fost foarte încântaţi să venim în România, o ţară necunoscută şi misterioasă pentru străini, în acel moment. Dar, interesant este faptul că familia soţiei mele Katie are legături mult mai vechi cu România. Mătuşa tatălui ei a fost căsătorită cu un român, cu Anton Bibescu. Ea a murit la Bucureşti în 1944 si este înmormântată la Mogoşoaia. De asemenea, bunicul lui Katie a fost ambasador la Bucureşti, în 1930, aşa că soacra mea a fost educată în Bucureşti. Deci legăturile noastre cu România, dacă te uiţi înapoi, în timp, au o istorie, un drum mult mai lung.
Ce aţi găsit special aici?
Sunt un fermier din vestul Angliei, dintr-o zonă unde oamenii se ocupă mai ales de creşterea animalelor. În zonă sunt multe proprietăţi mici, delimitate de garduri vii, copaci şi păduri. Îmi plac peisajele de acest gen, fiindcă oferă spaţiu şi pentru om, şi pentru natură. Am un mare respect pentru agricultori. Transilvania are cam aceeaşi suprafaţă ca vestul Angliei, dar este mult mai bogată în resurse naturale, deoarece pajiştile ei sunt încă bogate în flori sălbatice, iar acestea permit supravieţuirea a numeroase insecte şi păstrarea cuiburilor de păsări. În păduri trăiesc urşi şi chiar lupi. Aceste păşuni pline de flori, păsările care îşi construiesc cuiburi, urşii şi lupii, toate au fost pierdute în Anglia din cauza apariţiei agriculturii intensive.
Ceea ce este special pentru mine este că pot să înţeleg peisajul… seamănă cu zona mea din Anglia. În acelaşi timp, aici se regăsesc multe lucruri pe care peisajele din Anglia le-au pierdut. De asemenea, Transilvania este locul în care există încă comunităţi agricole prospere de mici dimensiuni… Acestea nu mai există în Anglia şi nici în majoritatea ţărilor din Europa.
Experienţa pe care o aveţi în diplomaţie v-a ajutat aici, în România?
În anii 1990, am învăţat limba română, în timpul detaşării mele la Bucureşti. De fapt, este foarte important că vorbesc limba română. Am un accent englezesc teribil, pe care colegii mei îl imită şi de care râd uneori… Important e că pot comunica direct cu localnicii. Sunt norocos că oamenii din Transilvania vorbesc un pic mai rar decât cei din București!
Ei bine, această capacitate de a vorbi direct cu fermierii români cu care lucrăm este crucială… Sunt sigur că nu mi-ar plăcea atât de mult această zonă şi oamenii ei dacă nu aş putea vorbi cu ei, mai ales după câteva pahare de pălincă.
De asemenea, fiind un diplomat, am înţeles mult mai bine cererile oficialilor şi modul în care putem colabora. Oficialii te apreciază atunci când le oferi şi soluţii pentru probleme, nu doar probleme de rezolvat. Această abordare ne-a ajutat să colaborăm mai bine cu oficialii români, în special cu cei din ministere şi primării, să lucrăm într-un mod foarte creativ.
Sunteţi unul dintre fondatorii Fundaţiei ADEPT, o organizaţie care încearcă să încurajeze dezvoltarea rurală. De ce aţi ales să vă implicaţi în proiect?
Când mi-am început activitatea în Transilvania, în anul 1999, am fost director al unei organizaţii non-guvernamentale care se ocupa de restaurarea patrimoniului cultural, a construcţiilor – dând o mână de ajutor pentru salvarea gospodăriilor din satele Transilvaniei. Dar în câţiva ani am înţeles că restaurarea caselor nu avea cum să fie durabilă, dacă fermierii care locuiau în ele nu aveau viitor. De asemenea, am înţeles că peisajele naturale şi biodiversitatea sunt şi mai importante, dar şi mai ameninţate de dispariţie decât casele.
De fapt, doar fermierii pot cu adevărat să păstreze şi să protejeze ţinuturi. De aceea eu, cu câiva tineri colegi minunaţi din zonă, am înfiinţat Fundatia ADEPT, pentru a lucra cu fermierii pentru a-i ajuta să obţină un profit din comerţul cu alimente de calitate superioară, pentru mărfurile pe care le produc în zonă. Fundatia ADEPT este o organizaţie de conservare orientată către agricultori şi agricultură. Sunt mândru de asta.
Sunteţi un fel de erou pentru locuitorii din zona Târnavei Mari. Toţi vă cunosc şi vă respectă, de la reprezentanţi ai autorităţilor, la mici fermieri. Cum aţi reuşit să deveniţi atât de popular, aici, în această parte a Transilvaniei?
Eu, cu siguranţă, nu sunt un erou, iar dacă sunt plăcut de localnici, este pentru că ei ştiu că îi respect. Mă ajută şi faptul că vorbesc româna, dar elementul-cheie este respectul, fiindcă oamenii pot simţi dacă cineva îi respectă sau nu. De fapt, eu îi respect cu adevărat pe agricultori, pentru că şi eu sunt un fermier şi cunosc relaţia pe care o au cu terenul şi cu animalele lor. Este clar că, în cazul în care nu îşi iubesc pământul şi animalele, vor continua să aibă şi în viitor viaţa dură pe care o au.
Un alt motiv pentru care oamenii mă plac este că sunt foarte deschis. Spun ce simt. Uneori, am probleme din cauza aceasta, dar în general, sinceritatea este un lucru bun.
De ce aţi ales să veniţi Transilvania? Este aceasta specială?
Este uşor pentru români să subestimeze specificul zonei, unicitatea patrimoniului lor agricol. În orice ţară, în cazul în care ceva este familiar, acel ceva este de cele mai multe ori privit ca fiind normal, şi, în general, românii nu apreciază la fel de mult ca străinii importanţa unică a peisajelor din fermele din România.
România este, de fapt singura ţară din Europa în care mai există aceste ferme tradiţionale. Vreau să subliniez faptul că aceste ferme nu sunt „depăşite”, ele reprezintă mult mai mult decât un interes cultural, pentru noi. Acestea oferă resursele necesare traiului pentru un procent ridicat al populaţiei din România. Aproximativ 20% din terenurile agricole din România aparţin micilor fermieri şi de pe acestea produc peste 25% din alimentele cultivate în România. Deci, aceste ferme nu sunt doar foarte frumoase, ci au un potenţial imens, în acelaşi timp, fiindcă produc mai multă hrană pe hectar decât fermele mai mari. Ele sunt o comoară naţională.
Transilvania nu este singura zonă din România în care se regăsesc acest tip de ferme. Ele apar şi în alte zone, cum ar fi pantele sudice ale Carpaţilor. Judeţele Argeş şi Vâlcea sunt la fel de bogate şi sper că aceste zone vor primi la fel de mult sprijin şi protecţie ca cele din Transilvania.
Care au fost cele mai mari provocări, aici, în Transilvania?
Provocările s-au schimbat în timp. La început, cea mai mare provocare a fost de a obţine fondurile necesare pentru a ne pune în practică viziunea. Apoi, la scurt timp după ce am început să muncim, în 2005, Orange România a spus că ne-ar putea sprijini… şi ne sprijină până în ziua de azi, adică după 10 ani. Fără Orange România nu am fi putut realiza la fel de multe lucruri. Colaborarea ne-a permis susţinerea costurilor muncii noastre şi, de asemenea, ne-a permis să adoptăm o abordare care să conducă la rezolvare a problemelor în mod flexibil, nu cu restricţii în timp, ca în cele mai multe proiecte de finanţare.
Următoarea provocare a fost aceea de a câştiga încrederea fermierilor şi primarilor. De prea multe ori, ONG-urile şi organizaţiile de cercetare nu fac altceva decât să îi facă pe fermieri şi pe cei din primării să îşi piardă timpul cu colectarea de informaţii, obţinerea de informaţii fără rost. Cu noi toate au fost clare, de la început, am muncit pentru a obţine beneficii reale pentru agricultori şi pentru comunităţi şi, după ce am obţinut rezultate, fermierii au început să aibă încredere în noi.
Peisajele tradiţionale din România sunt rezultatul unui parteneriat între om şi natură. Bogăţia imensă a acestor zone, a pajiştilor pline de flori bogate, cu toate speciile de animale, cărora le oferă adăpost şi hrană depinde în întregime de menţinerea şi continuarea sistemului de management tradiţional al resurselor. Fără comunităţile agricole, natura ar fi pierdută. Potenţialul natural al zonei le permite agricultorilor să producă alimente de calitate foarte bună.
Nat PageCea mai recentă provocare a venit, paradoxal, din partea altor ONG-uri de conservare. În ultimul timp am avut probleme cu unele ONG-uri care se ocupă de conservarea faunei sălbatice, ai căror reprezentanţi cred că natura este mai importantă decât fermierii. Noi înţelegem că interesele agricultorilor trebuie să fie întotdeauna la fel de importante, pentru că fără fermierii nu am avea nici natură.
Credeţi că noua Politică Agricolă Comună (PAC) încurajează dezvoltarea satelor tradiţionale, pe cele româneşti, în special?
Noua Politică Agricolă Comună nu aduce o îmbunătăţire, în adevăratul sens al cuvântului, faţă de vechea PAC. Este foarte complicată, iar fermierii trebuie să facă faţă metodelor dificile de aplicare. O mare parte a noii PAC va ajuta fermierii mijlocii, chiar dacă micii fermieri reprezintă 90% din comunitate. Vom lucra cu Ministerul Agriculturii în următorii câţiva ani pentru a sprijini fermierii mici, cât de mult se poate. Unul dintre obiectivele noastre cheie este de a ajuta următoarea generaţie de tineri fermieri, pentru ca comunităţile rurale să aibă un viitor.
De ce este atât de important să se păstreze acest tip de comunitate? Dar biodiversitatea?
Peisajele tradiţionale din România sunt rezultatul unui parteneriat între om şi natură. Bogăţia imensă a acestor zone, a pajiştilor pline de flori bogate, cu toate speciile de animale, cărora le oferă adăpost şi hrană depinde în întregime de menţinerea şi continuarea sistemului de management tradiţional al resurselor. Fără comunităţile agricole, natura ar fi pierdută. Potenţialul natural al zonei le permite agricultorilor să producă alimente de calitate foarte bună.
Scopul principal al ADEPT este de a închide cercul, astfel încât agricultorii să obţină preţuri mai bune pentru produsele lor, pentru că sunt mai naturale şi, în acelaşi timp, să se bucure de beneficii suplimentare, obţinute din turism. Dacă acest lucru se va întâmpla, vor fi avantajaţi şi omul, şi natura, care se vor sprijini reciproc.
Ce părere aveţi despre alimentele româneşti? De ce noi importăm alimente şi uităm de gospodăria românească? Am pierdut câteva elemente ale lanţurilor alimentare?
Alimente româneşti sunt delicioase. Gusturile cărnii, cele al legumelor şi fructelor sunt destul de diferite de gusturile alimentelor produse în masă în alte părţi ale Europei. Există, de asemenea, câţiva mari bucătari români, care gătesc nişte mâncăruri extraordinare. Problema este de imagine: românii au fost izolaţi pentru atât de mult timp, încât ei cred acum că produsele străine sunt mai bune. Dar cred că acest sentiment se schimbă deja, şi că, în câţiva ani, românii vor înţelege că hrana lor este mai gustoasă, mai sănătoasă, mai naturală…şi aşa îşi vor sprijini agricultorii mai bine, pe piaţă.
Credeţi, asemenea Alteţei Sale Regale Prinţul de Wales, că Transilvania poate fi un model pentru Europa, că aici este secretul salvării Pământului?
Da! Şi aceasta nu este o perspectivă romantică. Uniunea Europeană este îngrijorată pentru sustenabilitatea agriculturii, din cauza pericolului în care este securitatea alimentară, pe termen lung din cauza proastei gestionări a terenurilor. Ponderea agriculturii intensive a crescut, se aplică pesticide şi îngrăşăminte mai scumpe, pentru a se produc mai puţin pentru retur, iar producţia de alimente a crescut. Distrugerea elementelor naturale din terenurile agricole este o ameninţare, deoarece din cauza ei agricultura devine mai puţin elastică şi mai puţin capabilă de adaptare.
Europa investeşte sume imense de bani pentru a readuce ceea ce este natural în agricultură. România, nu doar Transilvania, a păstrat un mod natural de a face agricultură. Acesta este recunoscut în Europa ca fiind un model pentru agricultura viitorului. Este un model real pentru securitatea alimentară pe termen lung, legată de comunităţile sustenabile şi de cultivarea pământului, pe termen lung.
Este foarte important să recunoaştem acest lucru şi să sprijinim aceste zone, prin construirea unui viitor real, din punct de vedere economic, pentru comunităţile locale.
Fundația ADEPT
Fundaţia ADEPT Transilvania derulează proiecte de conservare a biodiversităţii şi dezvoltare rurală în Transilvania şi îi sprijină pe fermieri să solicite subvenții europene pentru dezvoltarea de metode agricole durabile. Pentru micile comunităţi care gospodăresc peisajele din zona Târnava Mare, aceste acţiuni sunt menite să le asigure instrumentele necesare unui trai prosper, păstrînd practicile agricole tradiţionale care au. Până la momentul aderării României la UE, 90% dintre fermierii locului trăiau de pe urma producerii laptelui. Aderarea la UE a însemnat pentru ei interzicerea mulsului de mână, şi, în consecinţă, moarte sigură pentru fermele mici, în condiţiile în care legislaţia europeană are în vedere fermele mari. Micii producători de lapte au fost susţinuţi de Fundaţia ADEPT să creeze op centre de colectare a laptelui, care sunt deţinute de comunitate. În plus, fermierii au acces la cursuri de igienă a laptelui şi agricultură ecologică şi primesc asistenţă în promovarea produselor pe piaţă. În cifre, proiectul a adus venituri suplimentare anuale de peste 150.000 de euro, pentru 200 de fermieri. Iar prin menţinerea fermelor de lapte active în zona au fost conservate 1500 ha de fâneţuri cu valoare naturală ridicată (HNV – High Nature Value Farmland