11 mai 2016,
Sorin Ghica
Liviu Dragnea a condus Ministerul Dezvoltării Regionale în perioada 2012-2015
Jaf ca-n codru la Ministerul Dezvoltării Regionale, în perioada în care instituţia a fost condusă de Liviu Dragnea. Funcţionarii lui Dragnea au făcut adevărate scamatorii cu fondurile, risipind banii publici pe ajutoare „de urgenţă“ pentru Biserică sau pe proiecte tehnice inutilizabile.
Decontări duble, lucrări supraevaluate, subevaluarea patrimoniului, dispariţia unor active importante din evidenţele ministerului şi chiar evaporarea din contabilitate a 46 milioane de lei, sunt doar câteva dintre constatările cu iz penal făcute de auditorii Curţii de Conturi la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). Aşa cum a dezvăluit, marţi, „Adevărul“, experţii Curţii de Conturi au finalizat, în aprilie 2015, auditul performanţei Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) finanţat de la bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării şi derulat prin autorităţile locale (UAT). Controlul a vizat perioada 2013 – 2014, în care PNDL a înghiţit 531 milioane de euro. Nici până în prezent raportul de control nu a fost supus aprobării Plenului Curţii de Conturi, în vederea sesizării organelor de urmărire penală. Terenuri subevaluate cu zeci de milioane de euro Raportul arată că şefii Ministerului Dezvoltării nu au luat nicio măsură pentru protejarea bunurilor din domeniul public al statului şi au subevaluat patrimoniul în mod flagrant. Astfel, în 2014, MDRAP a modificat substanţial valoarea de inventar a unor bunuri din domeniul public şi privat al statului, aflate în administrarea ministerului. Potrivit Curţii de Conturi, „Patrimoniul privat al statului a fost subevaluat şi diminuat, ca valoare de inventar, cu suma de 85.613.231 lei (20 de milioane de euro), pentru terenurile aflate în administrarea MDRAP“. Este vorba, printre altele, de terenul Centrului de creaţie şi cultură Cântarea României – Esplanada, a cărui valoare de inventar a fost diminuată cu 76 de milioane de lei. Evaluatorul a determinat o valoare de 615 €/mp, în condiţiile în care un teren similar din zona Unirii se vinde cu circa 2.400 €/mp.
Un alt teren valoros, situat lângă Dâmboviţa Center, a fost subevaluat cu 9,6 milioane de lei, iar 15,49 hectare, din Alexeni (Ialomiţa), cotat iniţial la peste 10 milioane de lei, a fost trecut în scriptele MDRAP cu 2 milioane de lei.
Cea mai drastică subevaluare a suferit-o însă un lot de 117,25 de hectare, din aceeaşi localitate (Aerodromul Alexeni), care de la 66,7 milioane de lei a ajuns să fie cotat de conţopiştii Ministerului Dezvoltării la puţin peste 15 milioane de lei, adică o diferenţă de peste 51 milioane de lei. Mai mult, la reinventariere au fost omise bunuri în valoare de circa 1,7 milioane de lei, precum staţie hidrofor, centrală termică, grup electrogen, punct comandă balizaj, depozite, crematoriu gunoi, ateliere, magazii, clădire, punct control carburanţi / lubrefianţi etc.
Neglijenţă sau tentativă de tun imobiliar
Toate rapoartele de evaluare a imobilelor au fost întocmite de firma Mediator Group SRL, în urma unui contract încheiat prin încredinţare directă. Poate nu întâmplător a apelat Liviu Dragnea la serviciile acestei firme. Mediator Group SRL este controlată de un coleg de partid, Gabriel Tufeanu, fost consilier al premierului Ponta. „Expertul nu a ţinut cont de destinaţia terenului situat în Comuna Alexeni (Aerodrom) şi a luat ca bază de comparaţie alte terenuri cu suprafeţe mult mai reduse“, se arată în raport. Auditorii arată că în rapoartele de evaluare „nu se face referire la modalitatea de stabilire a valorii juste a terenurilor, în funcţie de inflaţie, de utilitatea bunului, de starea acestuia şi de preţul pieţei“. Mai mult, în niciuna dintre situaţii evaluatorul nu a făcut referire la „preţul zonei“, practicat de societăţile/filiale de imobiliare – vânzări/cumpărări terenuri. La fel de suspectă este şi omisiunea MDRAP de a intabula imobilele subevaluate pe care le administrează. CNI, căpuşa de la Ministerul Dezvoltării Controalele experţilor au mai scos la lumină modul în care Compania Naţională de Investiţii SA (CNI), aflată sub autoritatea MDRAP, şi-a tras ilegal „adaos comercial“ la operaţiunile pe care le derulează pentru Ministerul Dezvoltării. Concret, este vorba de o cotă de 5% din valoarea lucrărilor de construcţii şi montaj, pentru asistenţa tehnică asigurată de CNI. Aceste cote forfetare de 5% au fost încasate în baza prevederilor OG nr. 25/2001. Deşi din aprilie 2011, odată cu aplicarea OUG nr. 35/2011, nu mai avea dreptul să încaseze aceste venituri, CNI a continuat să ceară, iar MDRAP să plătească „adaosul comercial“ ilegal. Din valoarea totală a lucrărilor decontate de către MDRAP, în 2014, pentru intervenţii de urgenţă, CNI a încasat ilegal 967.283 lei.
CNI s-a comportat astfel ca o veritabilă căpuşă.
Deşi era obligată să asigure asistenţă tehnică la contractele respective, compania nu a prestat nimic, mulţumindu-se doar să încaseze bani. „În fapt, CNI a îndeplinit rolul de intermediar în derularea fondurilor între MDRAP şi beneficiari, pentru care s-a considerat îndreptăţită să încaseze 5% din valoarea devizelor de lucrări“, au precizat auditorii.
„Urgenţa“ MDRAP: Ajutor pentru Biserică
Din veniturile proprii ale MDRAP, în 2014, au fost virate către CNI 19,3 milioane de lei, pentru finanţarea lucrărilor de intervenţii în primă urgenţă la construcţii vulnerabile şi/sau care prezintă pericol public. Este vorba, în general, de lucrări de intervenţii la construcţii amplasate în zone de risc natural cauzat de cutremure de pământ, inundaţii sau alunecări de teren şi care prezintă pericol de prăbuşire.
Modul în care MDRAP a cheltuit însă aceşti bani este revoltător. În 2014, Ministerul Dezvoltării a finanţat lucrări de consolidare la Catedrala Mitropolitană „Întâmpinarea Domnului“, de la Iaşi, considerate „lucrări de intervenţie în primă urgenţă“, precum şi servicii de proiectare la alte obiective de investiţii. „Finanţarea acestor intervenţii de către MDRAP prin CNI nu justifică celeritatea cu care ar fi necesar să se demareze lucrările la construcţiile vulnerabile şi care prezintă pericol public“, se arată în raportul de control. Proiecte tehnice pentru lucrări inexistente În perioada 2012 – 2014, MDRAP a făcut plăţi pentru 285 de proiecte tehnice aferente unor obiective de investiţii, în vederea realizării unor lucrări ulterioare de execuţie.
Astfel, la finele anului 2013, MDRAP figura în evidenţa contabilă cu 60 de proiecte tehnice , în valoare totală de 10.232.384 lei. Rectificarea bugetară din noiembrie 2013, prin ordonanţă de urgenţă, a eliminat baza legală a MDRAP pentru executarea de lucrări de investiţii noi sau începute prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI).
Cu toate acestea, subordonaţii lui Liviu Dragnea, care era şi vicepremier, au continuat să comande proiecte tehnice cu o frenezie de neoprit. Aşa că, la finele anului 2014, în evidenţa contabilă figurau nu mai puţin de 225 de proiecte, în valoare de 44.364.969 lei (un milion de euro).
În total, MDRAP a aruncat pe fereastră 54,6 milioane de lei, pentru 285 de proiecte tehnice care nu vor fi valorificate niciodată.
Au dispărut 10 milioane de euro
Funcţionarii MDRAP nu au putut să explice, la control, cum s-a volatilizat din contabilitate mai bine de un milion de euro. Banii ar fi trebuit să se regăsească în „Contul de execuţie bugetară cheltuieli“, întocmit la 31 decembrie 2013. În anul respectiv, Ministerul Dezvoltării derulase contracte de finanţare în cadrul PNDL în valoare totală de 206.117.930 lei, creditele bugetare definitive fiind însă doar în valoare de 160.456.000 lei. Rezultă o diferenţă de 46.407.400 lei, care a fost de negăsit. „Angajamente legale care s-au încadrat în creditele bugetare definitive au fost în sumă de 160.456.000 lei, dar nu s-a putut identifica diferenţa de 46.407.400 lei, reprezentând angajamentele legale încheiate în cursul anului 2013 şi achitate în perioada ianuarie - martie 2014“, se arată în raportul de control.
Contracte pentru sponsorii de partid
Potrivit Curţii de Conturi, prin programul PNDL, iniţiat în 2013 printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului Ponta, Ministerul Dezvoltării a finanţat contracte grase pentru firmele-satelit ale PSD, prin intermediul consiliilor judeţene, care derulau aşa-zise proiecte de dezvoltare locală.
Printre beneficiarii contractelor finanţate de MDRAP se regăsesc firme cunoscute, ale căror legături cu fostul partid de guvernământ sunt de notorietate.
Culisele controlului
Poate mai interesante decât constatările auditorilor sunt culisele acestui caz. Deşi controlul a fost finalizat în urmă cu mai bine de un an, raportul întocmit pentru valorificarea constatărilor nu a ajuns nici până în prezent în plenul Curţii de Conturi, care să dispună sesizarea organelor de cercetare penală.
O posibilă explicaţie ar putea fi legăturile dintre Liviu Dragnea şi Cosmin Nicula. Nicula a fost senator PSD până să renunţe în favoarea fotoliului mai confortabil de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, unde a fost numit pe linie politică. O altă explicaţie, care ar putea avea conotaţii penale, conduce tot spre Nicula. Pe lista „ruşinii“, cu firmele de partid care s-au bucurat de contracte grase de la MDRAP, prin încredinţare directă, se numără şi Viva Construct SRL Hunedoara, care are puternice legături cu actualul vicepreşedinte al Curţii.
Astfel, Nicula deţine o casă ridicată de Viva Construct, în baza unui împrumut acordat chiar de antreprenor. Nicula a menţionat împrumutul în declaraţia de avere, nu însă şi casa. Valoarea creditului menţionat în declaraţie este de aproximativ 281.191 de lei, acesta fiind contractat în 2013, an în care Nicula era deja mutat în noua sa locuinţă.
La rubrica din declaraţia de avere referitoare la scadenţa împrumutului nu este trecută nicio dată.
Patronul firmei, Vasile Axinte, este cercetat în dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ. Potrivit DNA, Moloţ ar fi tras sforile pentru ca Viva Construct să primească mai multe contracte de la autorităţile judeţene.
Citeste mai mult: adev.ro/o6zmp2