2016-05-11

Dragnea şi Ponta, jaf în tandem la Ministerul Dezvoltării Regionale

10 mai 2016, 
Sorin Ghica
 Imediat după ce Liviu Dragnea a ajuns ministrul Dezvoltării, premierul Ponta a dat o ordonanţă prin care i-a permis acestuia să aloce fonduri în cadrul unui program naţional de dezvoltare prin simple ordine de ministru, nepublicabile în Monitorul Oficial, şi nu prin hotărâre de Guvern, aşa cum era până atunci. Ce s-a întâmplat cu banii o arată un raport al Curţii de Conturi, ţinut la secret.
Năravul fostului ministru al Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, de a construi în neştire săli de sport doar pentru a da de lucru firmelor de partid s-a perpetuat şi în ministeriatul lui Liviu Dragnea. O dovedeşte un raport al Curţii de Conturi, finalizat încă din primăvara anului trecut, dar ţinut la secret de actuala conducere a instituţiei. Asta cu toate că normele interne ale Curţii prevăd obligativitatea publicării constatărilor. În aprilie 2015, Curtea de Conturi a finalizat auditul performanţei Programului naţional de dezvoltare locală (PNDL) finanţat de la bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi derulat prin autorităţile locale. Controlul a vizat perioada 2013 – 2014. Concluziile raportului ar da mult de lucru DNA dacă documentul va ajunge pe masa procurorilor, aşa cum, de altfel, a propus Departamentul Juridic al Curţii de Conturi, care a emis un punct de vedere în favoarea sesizării organelor de urmărire penală. Potrivit unor surse din Ministerul Dezvoltării Regionale, raportul arată că prin programul PNDL, iniţiat în 2013 printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului Ponta, au fost date contracte grase firmelor satelite ale PSD, prin intermediul consiliilor judeţene care derulau aşa-zise proiecte de dezvoltare locală. 
Cele mai multe contracte nu au fost date prin licitaţie, ci prin încredinţare directă. 
Decontări duble, subevaluarea patrimoniului, dispariţia unor active din evidenţele ministerului şi chiar evapoarea din contabilitate a 46 milioane de lei sunt lucruri care completează lista constatărilor cu iz penal făcute de auditori. În total, în 2013 şi 2014, Ministerul Dezvoltării Regionale a alocat PNDL 531 de milioane de euro. 
Cum să dai de lucru la sponsorii de partid 
În 2011, pe când era ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea inventa Programul naţional de construcţie săli de sport, săli polivalente şi bazine de înot, aprobat prin hotărâre de Guvern, prin care au fost sifonate către firmele de partid milioane de euro. 
Doi ani mai târziu, după ce a preluat MDRAP, Liviu Dragnea a năşit şi el un program similar: Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin OUG 28/2013. 
Concret, PNDL a integrat toate celelalte programe care vizau obiective de interes local, cum ar fi modernizare de drumuri, alimentare cu apă, canalizare etc. Programul a fost făcut însă pe genunchi, acesta neavând nici până în prezent o strategie elaborată, potrivit raportului de control. 
Astfel, prin actul normativ de aprobare, nu s-au stabilit niciun fel de obiective pentru PNDL, ceea ce a condus la imposibilitatea evaluării gradului de realizare a acestora. ”Prin OUG nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, cu modificările şi completările ulterioare nu au fost definite obiectivele urmărite prin aprobarea PNDL”, se arată în document. 
Mai mult, ministrul Dragnea avea obligaţia ca, după intrarea în vigoare a OUG 28/2013, să iniţieze proiectul de lege care să aprobe ordonanţa de urgenţă, acesta să fie însuşit de Guvern şi trimis în Parlament pentru aprobare. Cât a fost însă ministru, Dragnea nu a făcut-o. 
Raportul Curţii de Conturi relevă un adevărat haos la MDRAP: lipsa monitorizării contractelor de finanţare, nerezilierea contractelor în care beneficiarii nu nu şi-au respectat atribuţiile şi responsabilităţile, capacitate redusă de identificare şi diminuare a riscurilor de fraudă în cadrul PNDL etc. 
Contracte grase pe bani publici 
Printre beneficiarii contractelor finanţate de MDRAP se regăsesc firme cunoscute, ale căror legături cu fostul partid de guvernământ sunt de notorietate. ”Regina” contractelor prin încredinţare directă, în perioada în care Liviu Dragnea a condus acest minister, a fost celebra Tel Drum SA, în spatele căreia s-ar afla chiar liderul PSD, deşi social-democratul a negat mereu evidenţele. 
Tel Drum nu a avut cele mai multe contracte finanţate de Ministerul Dezvoltării, dar cu siguranţă a încasat cei mai mulţi bani. Astfel, numai în perioada 2013 – 2014, controversata firmă a primit nu mai puţin de 41,2 milioane de lei. Locul al doilea este ocupat de o altă firmă celebră de partid, Tancrad SRL. 
Firmă de casă a lui Gheorghe Bunea Stancu în perioada în care acesta a fost preşedinte al CJ Brăila, Tancrad a încasat de la MDRAP 33 de milioane de lei în perioada menţionată. Lista ”ruşinii” este completată de zeci de firme ale căror patroni au, în prezent, dosare penale tocmai pentru legăturile cu baronii locali care le dădeau contracte din bani publici. 
Decontări duble 
Potrivit MDRAP, atunci când ministrul Liviu Dragnea a iniţiat Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), Ministerul Dezvoltării avea obligaţia de a verifica stadiul celelorlalte programe vechi integrate în PNDL. Astfel, MDRAP a uitat să inventarieze obiectivele de investiţii preluate în programul centralizat. 
Asta a permis ca proiecte demarate în cadrul altor programe (Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii - PNDI), decontate deja în cadrul acestui mecanism, să mai fie plătite încă o dată prin programul PNDL. 
„S-a constatat că MDRAP, în unele cazuri, pentru aceleaşi obiective de investiţii, a decontat proiecte tehnice atât prin Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii (PNDI) cât şi prin Programul naţional de dezvoltare Locală (PNDL)”, se precizează în raportul de control. În total, au fost descoperite 12 proiecte care au fost finanţate de două ori. 
În cele 12 cazuri de plăţi duble, au fost implicate aceleaşi firme: Primacons Group SRL, Vega 93 SRL, Arcada Company SA, Aquaform SRL şi Romstrade SRL. 
* Proiectul ”Modernizare DC 157 Valea lui Lalu, Com.Pardoşi (Buzău)” a primit prin PNDI 41.540 de lei, iar prin PNDL – 91.414 lei. 
* Proiectul ”Modernizare drumuri Comuna Moviliţa, Judeţul Vrancea” a fost finanţat prin PNDI cu 50.000 de lei, iar prin PNDL cu 90.936 lei. 
* ”Modernizare DC 36 KM 0+000-3+600,Ilişua (DJ171) – Uriu Hăşmaşu Ciceului, Judeţul Bistriţa Năsăud”: 77.500 lei (PNDI) şi 103.804,51 lei (PNDL) 
* ”Modernizare străzi Comuna Vinga Judeţul Arad”: 100.000 lei (PNDI) şi 168.919,15 lei (PNDL). 
Lista ruşinii 
Firmele care au primit sume însemnate prin încredinţare directă: 
• SC Tel Drum SA, firmă abonată la contracte pe bani publici, controlată pe hârtie de foştii colegi de liceu ai liderului PSD. 
• SC Tancrad SRL, reprezentată de Cristian Cătălin Stăncic, este firma de casă a CJ Brăila, inculpată în dosarul lui Gheorghe Bunea Stancu. 
• SC Zeus SA apare în două din cele trei dosare în care fostul preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a fost pus sub învinuire. Proprietarul companiei de contrucţii Zeus SA a fost implicat şi în dosarul Trofeul Calităţii în care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare. 
• SC Gecor Gecor SRL Gurgiu. Numele acestei firme a fost asociat cu cel al lui Cătălin Voicu - mama fostului senator PSD deţinea jumătatea din părţile sociale. 
• SC Selina SRL Oradea. Patronul firmei, Beniamin Rus, este cercetat de DNA pentru prejudicierea CJ Bihor cu 6 milioane de euro. În 2013, Rus ar fi încercat să-l mituiască pe ministrul Dan Şova, în timpul unei vizite în China. 
• SC Vega 93 SRL este controlată de milionarul Corneliu Istrate, sponsor recunoscut al PSD. Istrate are o relaţie specială cu Marian Oprişan, preşedintele CJ Vrancea. 
• SC Darcons SRL Neamţ este patronată de Romică Rotaru, membru PSD Neamţ, fost vicepreşedinte al CJ şi subprefect, tatăl preşedintelui filialei judeţene a TSD Neamţ, Alexandru Rotaru. În ultimii ani, Darcons a câştigat milioane de euro din asfaltări şi reparaţii de drumuri dar şi construcţii civile. 
• SC Lemacons SRL Tuluceşti este administrată de Alin Constantinescu, nepotul milionarului Corneliu Istrate, patronul Vega ’93, apropiat PSD. În 2015, împreună cu Vega ’93, Lemacons SRL a pus mâna pe lucrări de 40 milioane de euro la autostrada Braşov-Oradea. Tot în 2015, Lemacons a prins un contract de 5 milioane de euro pentru întreţinerea pe timp de vară a drumurilor din judeţul Tulcea. 
• SC Samus Construcţii SRL Dej este patronată de Ioan Tecar, lider al comunităţii penticostale din România. Numele lui Tecar apare în dosarul mitei de la CJ Cluj. Conform DNA, omul de afaceri ar fi trimis un plic cu bani pentru fostul şef al CJ, Horea Uioreanu, prin intermediul fiului său, Cristian Tecar. 
• SC Cast SRL, controlată de Costin Palada, a fost trimisă în judecată în dosarul fostului preşedinte la CJ Prahova, Mircea Cosma, pentru spălare de bani. 
• SC Citadina 98 SA Galaţi (fosta societate de Drumuri şi Spaţii Verzi a Primăriei Galaţi). A fost preluată de Corneliu Istrate şi integrată în grupul de firme Vega 93. 
• SC Dinamic Construct SRL Tulcea, patronată de fostul senator PNL Daniel Iluşcă. Dinamic Construct a a proiectat toate lucrările de infrastructură finanţate de UE în Tulcea. 
• SC Alma Consulting SRL, una dintre firmele de casă ale CJ Vrancea, condus de Marian Oprişan (PSD). În 2007, când Iulian Matache (PSD) şi-a construit casa, a apelat la serviciile Alma Consulting pentru a-i întocmi documentaţia necesară. În aceiaşi perioadă, firma avea în derulare contracte cu Consiliul Judeţan, unde Matache era şef al Direcţiei Tehnice. 
• SCADT SA Slatina, controlată de fostul senator PSD Ion Toma, a obţinut contracte de milioane de euro de la autorităţile centrale şi locale. Firma este clientă fidelă a consiliilor judeţene, prefecturilor, primăriilor, ba chiar şi a Bisericii. 
• SC Drusal Construct SA, sponsor al primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş (fost PSD şi UNPR), cercetat penal pentru corupţie.

Citeste mai mult: adev.ro/o6xs2u