2016-06-03

Cod Portocaliu de inundatii pe rauri din 10 judete, pana sambata la pranz. Zonele care vor fi afectate de viituri

Hidrologii au emis un Cod Portocaliu de inundatii pentru mai multe rauri din 10 judete, incepand de joi, de la ora 16:00, pana sambata, la ora 12:00.
Potrivit Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA), in intervalul mentionat vor fi afectate raurile din bazinele hidrografice: Olt superior si afluentii sai din judetele Harghita, Covasna si Brasov, Buzau bazin superior (judetele Brasov, Covasna si Buzau), Trotus (judetele Harghita, Neamt si Bacau), Putna (judetul Vrancea), Ramnicu. Sarat (judetele Buzau si Vrancea), Barlad superior si afluentii sai din judetele Iasi, Vaslui, Bacau, Vrancea si Galati, Bahlui - bazin superior - judetul Iasi, afluentii mici aferenti cursului inferior al Siretului si cursului mijlociu si inferior al Prutului (judetele Vrancea, Galati si Vaslui).
In acelasi interval, fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenti de grad inferior ai raurilor mentionate.
De asemenea, de joi, de la ora 3:00, a intrat in vigoare o avertizare Cod Galben de inundatii valabila pana sambata, la ora 18:00, pe rauri din 17 de judete.
Fenomenele vizate sunt scurgeri importante pe versanti, torenti si paraie, viituri rapide pe raurile mici cu posibile efecte de inundatii locale si cresteri de debite si niveluri pe unele rauri din bazinele hidrografice mentionate, cu posibile depasiri ale Cotelor de Aparare.
Potrivit hidrologilor, bazinele hidrologice afectate sunt Bega superioara, Timis superior si mijlociu, Barzava, Moravita, Caras, Nera, Cerna, Desnatui, Jiu superior si afluenti, afluenti Mures inferior, Olt superior si mijlociu, Arges superior, Ialomita superioara si afluenti, Suceava, Moldova, Bistrita, Trotus, Putna, Rm. Sarat, Buzau - bazin superior si afluenti, Barlad, Jijia, Baseu, afluentii mici din bazinele inferioare ale Siretului si Prutului.
"Avand in vedere situatia hidrometeorologica actuala si prognoza meteorologica pentru urmatoarele 72 de ore se pot produce scurgeri importante pe versanti, torenti si paraie, viituri rapide pe raurile mici cu posibile efecte de inundatii locale pe unele sectoare de rau si cresteri de debite si niveluri pe unele rauri din bazinele hidrografice mentionate, cu posibile depasiri ale Cotelor de aparare", precizeaza INHGA.
Astfel, pana joi, la ora 14:00, este activ un Cod galben de inundatii pe raurile din bazinele hidrografice: afluentii Muresului inferior (judetele Alba, Hunedoara si Arad), Bega superioara, Timis superior si mijlociu, Barzava, Moravita, Caras, Nera (judetele Caras Severin si Timis), Cerna (judetele Gorj si Caras Severin), Desnatui (judetele Mehedinti si Dolj), Jiu superior si afluenti bazin mijlociu (judetele Hunedoara, Gorj, Mehedinti), afluentii Oltului inferior din judetele Valcea, Gorj si Arges.
De asemenea, de joi, de la ora 10:00 si pana sambata, la ora 18:00, va fi in vigoare Codul Galben de inundatii pe raurile din bazinele hidrografice: Olt superior si mijlociu si afluentii sai din judetele Harghita, Covasna, Brasov, Sibiu, Valcea si Arges, Arges superior (judetele Arges si Dambovita), Ialomita - bazin superior si afluenti (judetele Dambovita si Prahova), Buzau - bazin superior si afluenti (judetele Brasov, Covasna si Buzau), Suceava, Moldova, Bistrita (judetele Suceava, Harghita, Neamt si Bacau), Trotus (judetele Harghita, Neamt si Bacau), Putna (judetul Vrancea), Rm. Sarat (judetele Buzau si Vrancea), Barlad (judetele Iasi, Vaslui, Bacau, Vrancea si Galati), Jijia si Baseu (judetele Botosani si Iasi), afluentii mici aferenti cursului inferior al Siretului si cursului mijlociu si inferior al Prutului (judetele Vrancea, Galati si Vaslui).
Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atentionare Cod Galben de ploi insemnate cantitativ, valabila in 14 judete, incepand de joi la pranz, pana vineri seara.
Potrivit meteorologilor, in intervalul 2 iunie, ora 12:00 - 3 iunie, ora 21:00, instabilitatea atmosferica va fi accentuata in toate regiunile, vor fi averse, descarcari electrice, intensificari ale vantului ce vor lua aspect de vijelie si izolat grindina.
Judetele atentionate sunt: Suceava, Botosani, Neamt, Iasi, Bacau, Vaslui, Galati, Vrancea, Buzau, Prahova, Dambovita, Arges, Covasna si Harghita.
De asemenea, se vor inregistra frecvent cantitati de apa de 15 - 20 l/mp, iar in Moldova si in zona Carpatilor Orientali si Meridionali se vor cumula 40 - 80 l/mp.
ANM precizeaza ca ploi, in general, moderate cantitativ vor fi in noaptea de miercuri spre joi (1/2 iunie) si in prima parte a zilei de joi (2 iunie) in regiunile sud-vestice si in zona montana.