adevarul.ro | adevarul.ro
Primul sat din lut din România, care va îmbina construcţia ecologică cu economia socială, va fi creat …
Un nou sat prinde rădăcini în judeţul Satu Mare. Nu este vorba de o nouă aglomerare rurală, ci de un sat de vacanţă intitulat „Satul de lut”. Mai multe case vor fi construite prin acest proiect, iar mai apoi acestea vor fi puse la dispoziţia turiştilor. Trei familii din comuna Pomi deja au donat pământul pe care urmează să se realizeze mai multe case din pământ.
Un proiect social ambiţios, o idee bună şi dorinţa de afirmare a comunitaţii din Pomi aduc pe lume în judeţul Satu Mare un nou sat. Menirea acestuia va fi diferită faţă de satele tradiţionale, fiind dedicat turiştilor. “Satul de Lut” este un proiect social, prin intermediul căruia se doreşte ajutorarea copiilor proveniţi din familii defavorizate şi a celor cu handicap. Acesta va cuprinde şase case din lut, unde vor fi cazați turişti, iar banii rezultati vor fi utilizaţi în scopuri sociale şi caritabile.
Comuna Pomi, locul unde se va înălţa satul va intra astfel în circuitul turistic. Deşi din lut, casele nu păstrează linia tradiţională românească. Ideea acestora este împrumutată de la canadieni, fiind mult mai eficiente energetic şi mult mai ecologice. Acestea sunt construite dintr-un amestec de lut, paie, apa şi nisip, suficient de rezistente şi bine izolate. Fiecare casă va fi personalizată de către arhitecţii care le vor proiecta, promiţând să ofere însă condiţii moderne într-un dulce stil rustic. Acestea vor folosi doar materiale luate din natură, astfel încât să se potrivească în mediul natural din care vor face parte.
Campania pentru strângerea unor fonduri a început deja. Până în 30 octombrie 2013, fiecare dintre noi are posibilitatea de a susţine prin acordarea unui vot un mare proiect pe care Asociaţia socială Satul de Lut îşi doreşte să îl implementeze în judeţul Satu Mare în parteneriat cu Universitatea Tehnică Cluj Napoca. Proiectul intitulat sugestiv ‘’Construim natural’’, poate fi votat accesând www.taraluiandrei.ro, categoria Idei din TLA.
Asociaţia Socială doreşte să contruiască cu voluntari şi cu persoane din grupuri vulnerabile câteva case naturale care să aiba ca scop obţinerea de venituri din închiriere, din organizarea de teambuilding-uri, tabere, workshop-uri. Cu banii adunaţi se vor organiza tabere gratuite pentru copii cu rezultate bune la învăţătură care provin din familii fără venituri sau cu venituri foarte mici.
Cum a început totul
Totul a pornit de la un teren situat la marginea localităţii, în spatele pădurii unui vechi conac, pe care două generaţii s-au tot gândit cum să-l valorifice. „Pentru că nu doream să stricăm frumuseţea locului cu afaceri industriale, în urma participarii la un workshop în Sasca Montană, văzând cât sunt de frumoase şi de sănătoase casele de cob, ne-am hotărât să arătăm şi altora ce înseamnă să trăieşti sănătos, cât este de important să fi în natură măcar o săptămână dintr-un an, cât este de important pentru organismul nostru să se deconecteze de tot ceea ce înseamnă toxic şi poluant“, spune Anita Lenghel, una dintre fondatoarele acestui proiect. Femeia are un băieţel care suferă de sindromul Silver Russell. Pe lângă faptul că are o statură mică, asimilează şi foarte greu, ia în greutate 100 grame în două, trei luni. „Stând o săptămână la Sasca Montana copilul meu care avea doi ani atunci a pus în greutate 300 de grame într-o săptămână. De aici a început ideea de Asociaţie, pentru a arăta oamenilor beneficiile naturii“, mărturiseşte Anita.
Încetul cu începutul s-au strâns un grup 20 de persoane din care opt erau membrii fondatori ai Asociţtiei, care cred cu tărie în acest proiect şi doresc să-l vadă realizat. În grupul format, fondatorii au căutat să includă persoane din diferite domenii de activitate, începând de la simpli muncitori, până la peisagişti, arhitecţi, profesori, psihologi, actori, jurnalişti, translatori, economişti, stomatologi şi un medic veterinar.
Până în prezent, aceştia au reuşit să organizeze o campanie de curăţenie a terenului unde va fi amplasat satul şi un eveniment de strângere de fonduri pentru prima căsuşă, cu un moment artistic realizat de artişti voluntari, în cadrul căruia s-a adunat suma de 2.100 de lei.
Casele de lut sunt case vii, care respiră, îşi reglează singure umiditatea, sunt călduroase iarna şi răcoroase vara. Sunt unice şi irepetabile, deoarece sunt modelate cu mâna, iar între casa şi constructorul modelator se creează o legatură spirituală unică.
„Prin acest proiect ne dorim să facem cât mai multă lume să înţeleagă cât este de important să-ţi petreci măcar câteva zile în natură, după un an petrecut între betoane, praf, maşini şi substanţe toxice.