2018. 03. 27. forrás: MTI
Budapesta, marţi, 27 martie 2018 (MTI) - Volumul Ghidul Vinurilor din Bazinul Carpatic - Transilvania a fost prezentat marţi la Budapesta şi reuneşte 13 zone viticol şi soiuri de struguri, precum şi 14 vii şi pivniţe, toate din zona Transilvaniei.
Ghidul vinului transilvănean a fost realizat în cadrul Programului Naţional de Excelenţă în Vinificaţie, după o muncă de aproape un an, a atras atenţia Eliza Kiss, însărcinatul ministerial responsabil de vinificaţie al Ministerului Agriculturii din Ungaria, prezentă la eveniment.
Ediţia lansată marţi este doar primul volum, care prezintă soiurile de struguri, zonele viticole şi vinurile Bazinului Carpatic. Aceasta oferă ocazia de a cunoaşte vinurile şi pivniţele ardeleneşti, ajută la alegerea unui vin, precum şi la recunoaşterea soiurilor de struguri cultivate în zona Bazinului Carpatic. Eliza Kiss a subliniat că obligaţia ţării mame este să ofere sprijin şi ajutor de specialitate pentru ca vinurile transilvănene să ajungă pe piaţa din Ungaria.
“Bazinul Carpatic reprezintă un sistem ecologic unitar. Sunt tradiţii şi vinicultori maghiari peste hotare, nu doar în Transilvania, ci şi în Slovacia şi în Srem (Croaţia şi Serbia)”, a arătat însărcinatul ministerial.
András Horkay, preşedintele Comisiei Naţionale a Enologilor (OBB) din Ungaria a spus că volumul poate fi folosit şi drept ghid pentru turiştii care doresc să viziteze Transilvania şi oferă indicii despre pivniţele cu vinuri de aici. În timpul realizării ghidului, specialiştii au avut ocazia să deguste peste 40 de tipuri de vin, a adăugat Horkay.
Acesta a mai spus că din puntul de vedere al tipurilor, peisajul vinicol transilvănean este destul de mixt, iar la comisie au fost trimise în special vinuri de provenienţă regională. Dintre vinurile albe, cele mai multe au fost de tip fetească regală, dar au fost şi bakator, riesling italian, furmint sau chardonnay şi sauvignon blanc, din soiuri internaţionale. Dintre vinurile roşii, cel mai multe au fost de tip fetească neagră, iar dintre cele provenite din vie de tip cadarcă a fost pinot noir. Horkay a declarat că cele mai multe vinuri roşii prezentate au fost obţinute din soiuri locale de struguri.
Géza Balla, enolog maghiar din Transilvania, a amintit de acordul încheiat la finele lunii ianuarie între Asociaţia Vinicultorilor Maghiari de peste Hotare, Ministerul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior din Ungaria şi Ministerul Agriculturii din Ungaria cu scopul de a sprijini vinicultorii maghiari din afara Ungariei. Din asociaţie pot face parte vinicultori din afara Ungariei care îşi asumă calitatea de producători de vinuri maghiare, iar dacă participă la evenimente în Ungaria să eticheteze vinurile în maghiară.