2018. 04. 19. MTI
Budapesta, joi, 19 aprilie 2018 (MTI) - În condiţiile competiţiei globale, Europa are nevoie de o nouă politică industrială, care sporeşte capacitatea de inovare, promovează introducerea mai rapidă a noilor tehnologii şi stimulează spiritul întreprinzător, asigurând astfel ca ţările Grupului de la Visegrád (V4) să rămână în continare motorul creşterii economice în cadrul Uniunii Europene (UE) - a afirmat joi, la Budapesta, Mihály Varga, ministrul ungar al economiei naţionale cu ocazia semnării declaraţiei de intenţie de cooperare dintre ţările V4.
La consfătuire au mai luat parte Marcin Ociepa, ministru adjunct în cadrul Ministerului Întreprinderilor şi Tehnologiei din Polonia; Vladimir Bärtl, ministru adjunct în cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului din Cehia şi Rastislav Chovanec, ministru adjunct în cadrul Ministerului Economiei din Slovacia.
Cu ocazia întrevederii, şefii instituţiilor naţionale de statistică ale ţărilor V4 au încheiat un acord de cooperare în vederea unei colaborări mai fructuoase, a schimbului de experienţă şi a schimbului mai eficient al dezvoltărilor metodologice.
Mihály Varga a relevat că în ultimii ani ritmul de creştere al ţărilor Grupului V4 a fost superior mediei statelor membre ale UE: în timp ce anul trecut media comunitară a fost de 2,4%, ţările V4 au înregistrat, în medie, o creştere economică de 4,3%, ceea ce arată că decalajul dintre celelalte state şi ţările V4 se micşorează. Iar datorită creşterii performanţei economice a sporit şi ponderea economică a acestor state: în anul trecut performanţa economică a ţărilor V4 a crescut în proporţie de 16-24%, în
condiţiile în care media creşterii a fost de doar 10% la nivelul UE- a subliniat ministrul ungar.
Mihály Varga a arătat că Formaţiunea Competitivitate (COMPET) a Consiliului Uniunii Europene ar dori ca industria să contribuie cu o pondere de 20% la performanţa economică a comunităţii, iar Grupul V4 nu numai că este de acord cu acest deziderat, ci în cadrul cooperării de la nivelul grupului ţările chiar şi-au propus sporirea acestei ponderi, fiindcă recesiunea economică mondială a demonstrat rolul important pe care-l are industria în creşterea economică.
Rastislav Chovanec, ministru adjunct în cadrul Ministerului Economiei din Slovacia a explicat că ţările V4 se confruntă cu probleme şi provocări identice, de exemplu cu schimbarea de generaţie în cadrul întreprinderilor familiale. În opinia sa, cooperarea este necesară printre altele la elaborarea concepţiilor referitoare la industria inteligentă şi oraşele inteligente, la consolidarea lanţurilor de furnizori, precum şi în promovarea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-urilor).
Vladimir Bärtl, ministru adjunct în cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului din Cehia a salutat cooperarea dintre institutele naţionale de statistică.
Marcin Ociepa, ministru adjunct în cadrul Ministerului Întreprinderilor şi Tehnologiei din Polonia a remarcat că Europa şi ţările Grupului V4 sunt nevoite să se confrunte cu provocările globalizării. El a adăugat că în opinia guvernului polonez electromobilitatea, noile trend-uri industriale şi oraşele inteligente ar trebui să se bucure de prioritate.