In urmă cu câteva zile am scris că ne mirăm de cele scrise de autoarea articolului de mai jos, dar ne-am înșelat, se poate mult mai jos și pentru ea nu există limita de jos, ba chiar observăm o înrăutățire a stilului și prostiei văzând ce se scrie și felul cum se prezinte părerea unora dintre conducătorii europeni, mai ales acelora care sunt adepții imigrației ilegale în UE.
Doamna scrie articolul ca și cum ar primi de undeva ordine și încearcă să minimalizeze dorința votanților maghiari de a trăi într-o țară unde poporul rãmânã creștini și nu v-a fi forțat să treacă la o religie străină și netradițională.
Este greu înțeles poziția ambiguă al BOR-ului, care ar trebui să ia în calcul că odată cu creșterea numărului imigranților musulmani există pericolul real de a pierde enoriașii proprii, care se vor amesteca cu noii veniți rezultând familii mixte dar care sigur vor trece la religia străină.
Dar revenind la articolul de mai jos, putem afirma că autoarea nu a citat corect spusele premierului maghiar! Citatul corect scris este: ”Cetățeni maghiari au votat pentru păstrarea valorilor UE, adică uniunea popoarelor europeni și nu pentru o Uniunea paneuropeană” - care să aibă la bază societate deschisă șoroșiană.
Deși autoarea enumără părerea unor oficiali europeni, dar alege cu migală pe acele care au fost și sunt impotriva premierilor maghiar pentru că nu dorește să accepte cota de imigranți ilegali și să facă amestecarea maghiarilor cu aceștia.
Autoarea nu vrea să înțeleagă că așa zisă ”criza imigrației” nu a fost creat de premierul maghiar ci de birocrații din Bruxelles, care dau ascultare lui Soros și doresc să pune în aplicare elementele unei societăți șoroșian numit și ”deschisă” - dar numai pentru imigranți.
Notăm că aceștia nu mai reprezintă popoarele europeni ci numai interese de ei cunoscute interese care can converg cu planul paneuropean a lui Kalergi și care este modelul societăți deschise șoroșian.
Interesant că autoarea a schimbat felul cum il numește pe domnul Orban. După ce a fost aspru criticat în comemntariile ce au scis cititori și îl face premier ”iliberal” de unde se poate trage concluzia că a primit mai e sus note pe care trebuie să-l ”cânte”.
Autoarea redă greșit ce ar fi spus premierul Orban: „după victorie mă voi ocupa de inamicii mei, cu mijloace morale, politice şi legale" dar nu așa a fost rostit și este scos din context referindu-se la atacuri înjositoare ale politicienilor din opoziție la adresa membrilor din guvern.
Dar ne punem întrebarea, dacă autoarea știe că FMI a anunțat că dorește ca rata mică de natalitate și lipsa de mâna de lucru să fie corectat prin acceptarea imigranților, iar asta v-a fi chiar impus și țării noastre...
Oare autoarei iar conveni ca într-o zi să fie ”vizitată” de vreo 10 imigranți, dornici de activitate de reproducere sau numai din lipsa nevestelor...
Oare autoarei iar conveni ca într-o zi să fie ”vizitată” de vreo 10 imigranți, dornici de activitate de reproducere sau numai din lipsa nevestelor...
Conducători țărilor V4 s-au bucurat de realegerea premierului maghiar, oare autoarea de ce nu vede acest fapt. Până și doamna Merkel a felicitat premierului maghiar ptr că asta înseamnă diplomație deși nu părea foarte bucuros, dar a înțeles că votul unei popor trebuie să fie respectat, diferit de autoarea articolul de mai jos, care uită cu desăvârșire de normele deontologice - obligatoriu. HZ
10 aprilie 2018, Viorica Marin
Mai mulţi lideri europeni s-au arătat îngrijoraţi după victoria zdrobitoare de duminică a premierului iliberal Viktor Orban în alegerile legislative din Ungaria. UE a cerut Budapestei să apere valorile şi să menţină unitatea Blocului comunitar, iar acesta a răspuns că „lucrurile nu mai pot continua aşa“.
Uniunea Europeană i-a cerut, luni, Ungariei să apere valorile şi să menţină unitatea Blocului comunitar, pe fondul victoriei formaţiunii de guvernământ din Ungaria, Fidesz, în cadrul alegerilor parlamentare de duminică, scrie agenţia Reuters. „Cetăţenii Ungariei au votat ieri (duminică n.r), iar Uniunea Europeană este o uniune a democraţiei şi a valorilor.
Preşedintele Juncker şi Comisia consideră că apărarea acestor principii şi valori reprezintă datoria comună a tuturor statelor membre, fără excepţie.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a transmis o scrisoare de felicitare premierului ungar Viktor Orban pentru succesul din alegerile parlamentare. „În numele Consiliului European, doresc să vă felicit pentru rezultatul din cadrul alegerilor de ieri. Pe durata unui nou mandat de prim-ministru, contez pe faptul că veţi avea un rol constructiv în menţinerea unităţii noastre în cadrul UE. Aştept cu nerăbdare să lucrez din nou cu dumneavostră în cadrul Consiliului European", a spus Tusk.
Orban avertizează UE mai jos: „lucrurile nu mai pot continua aşa“
Premierul ungar Viktor Orban a declarat luni, că „Ungaria este ţara celor curajoşi care au transmis clar Europei că doresc un discurs cinstit şi rezolvarea problemei care afectează acest continent“, referindu-se la criza migraţiei, relatează MTI, citată de mediafax.ro.
Liderul de la Budapesta a transmis un mesaj Bruxellesului că „lucrurile nu mai pot continua aşa“, referindu-se indirect la criza migraţiei. „Atunci când continentul nu este capabil să vorbească deschis despre problemele care îl afectează, despre temerile sale sau despre lucrurile pe care le consideră importante pentru viitor, nu contează dimensiunea militară a ţării, PIB-ul sau regiunea în care se află, ci puritatea gândirii şi a exprimării. Şi nu este vorba despre naţiuni mari şi naţiuni mici, ci despre naţiuni curajoase şi oameni curajoşi. Şi Ungaria este o ţară cu oameni curajoşi. Acesta este continentul nostru, aceasta este patria noastră. Nu ne opunem Europei şi Uniunii Europene, ci mai degrabă ne dorim ca Europa, Uniunea Europeană să aibă succes şi să fie puternică. Dar pentru asta trebuie mai întâi să vorbim deschis despre tot ce ne chinuie“, a mai spus Viktor Orban.
Premierul iliberal consideră că statele mari şi bogate ale Europei au comis multe greşeli, iar Ungaria urmăreşte să le corecteze. „Ungaria nu doreşte să facă greşelile pe care le-au comis ţările mai mari şi mai bogate şi nu vrem ca Europa să fie distrusă de aceste greşeli; vrem să le corectăm. După alegerile de ieri, Ungaria va fi pregătită să contribuie pe deplin la sarcini europene comune. În primul rând, dorim ca Ungaria să rămână o ţară a maghiarilor. Avem o cultură şi, indiferent de abordarea cuiva faţă de Dumnezeu, o numim o cultură creştină; aceasta s-a dezvoltat dintr-o tradiţie de o mie de ani a statului creştin. [...] Modelul Ungariei este o politică europeană care deserveşte libertatea“, a precizat Orban.
Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei, a declarat, marţi, că „Ungaria va avea de dus lupte grele în lunile următoare, iar una dintre ele este cea privind dezbaterea de la Bruxelles legată de cotele obligatorii de relocare a imigranţilor. Victoria din alegeri oferă o împuternicire masivă guvernului pentru a proteja securitatea ungurilor”.
În ceea ce priveşte politica Externă a Ungariei, Szijjarto a precizat că imigraţia va continua să fie prioritatea Guvernului de la Budapesta. Dar cu toate atacurile sale la adresa Bruxelles-ului, avântul economic înregistrat de Ungaria sub Orbán în ultimii opt ani nu ar fi fost posibil fără UE – deoarece a fost susţinut puternic cu fonduri europene. Primul ministru ungar ştie, fireşte, acest lucru.
OSCE: resursele excesive ale partidelor de guvernământ au subminat capacitatea opoziţiei de a concura într-un mod echitabil Alianţa de guvernământ Fidesz - Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) a câştigat alegerile parlamentare din Ungaria de duminică şi va avea 133 dintre cele 199 de locuri în Parlament, potrivit datelor Biroului Electoral Naţional. Liderul Fidesz, Viktor Orban, va începe cel de-al treilea mandat de premier al Ungariei.
Douglas Wake, şeful misiunii de observare a alegerilor din partea OSCE, a anunţat că procesul electoral din Ungaria şi resursele excesive ale partidelor de guvernământ au subminat capacitatea opoziţiei de a concura într-un mod echitabil la scrutin. Totodată, „intimidarea şi retorica xenofobă, favorizarea din partea mass-media şi finanţarea opacă a campaniei electorale“ din partea alianţei Fidesz-KDNP au împiedicat dezbaterile politice reale.
Şeful guvernului a mizat totul pe denunţarea imigraţiei, care reprezintă un factor de insecuritate, în opinia sa. El a reiterat teoriile conspiraţioniste vehiculate până acum de extrema dreaptă, afirmând că Bruxelles-ul şi ONU doresc să organizeze înlocuirea populaţiilor din Europa Centrală cu refugiaţii din Orientul Mijlociu şi din Africa.
Stăpânul Budapestei poate dormi liniştit acum: el va domni încă patru ani în această ţară din Europa Centrală, cu 9,8 milioane de locuitori, o naţiune pe care intenţionează să o "salveze" şi să o "apere". Confruntat cu lumea exterioară, pe care o consideră un inamic şi un pericol, el se poate lăuda cu o legitimitate reînnoită, scrie „Le Monde“. În calitate de observatori simpli, aceşti deputaţi proeuropeni vor asista neputincioşi la atacurile la adresa statului de drept pe care Viktor Orban intenţionează să le continue în lunile următoare, în ciuda procedurilor de încălcare a dreptului comunitar deschise de Bruxelles împotriva Ungariei.
Zoltan Kovacs a anunţat deja închiderea "organizaţiilor care se angajează în politică". Această formulare ar putea include şi mass-media deţinută de miliardarul Lajos Simicska, un oligarh care a devenit un inamic personal al lui Orban, al ONG-urilor finanţate de evreul american George Soros şi al Universităţii Central-Europene, o instituţie prestigioasă de învăţământ superior fondată de acesta din urmă, notează publicaţia franceză. Orban a declrat că „după victorie mă voi ocupa de inamicii mei, cu mijloace morale, politice şi legale".
Şeful diplomaţiei luxemburgheze: UE trebuie să acţioneze asupra „tumorii valorilor“ din Ungaria Ministrul luxemburghez de Externe, Jean Asselborn, a declarat luni că Uniunea Europeană trebuie să acţioneze asupra „tumorii valorilor“ din Ungaria, după succesul premierului ungar Viktor Orban în cadrul alegerilor parlamentare de duminică. „După aceste alegeri din Ungaria, Germania, Franţa şi toate statele membre care nu sunt indiferente trebuie să se implice, rapid şi fără ambiguitate, în baza tratatului european, şi să neutralizeze această tumoare a valorilor. UE a fost creată astfel încât dezastrele din prima jumătate a secolului 20 să nu se repete, iar pacea actuală a fost garantată doar prin unitatea valorilor noastre“, a spus Asselborn. Şeful diplomaţiei din Luxemburg şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibilitatea ca alte ţări din Europa Centrală şi de Est - sau chiar una dintre ţările fondatoare ale UE – „să adere, în viitor, la descompunerea valorilor şi la atitudinea alarmist“. Jean Asselborn a solicitat suspendarea Ungariei din Uniunea Europeană pentru încălcarea valorilor fundamentale democratice şi tratarea refugiaţilor ca pe nişte „animale“. „Orbán şi colegii săi nu sunt un exemplu pentru copiii din Uniununea Europeană. Problema reală a Ungariei nu este imigrarea a câteva sute de persoane, ci emigrarea tinerilor maghiari în alte ţări ale UE” – a adăugat Jean Asselborn. Frans Timmermans: UE are datoria de a preveni reinstaurarea dictaturii în spaţiul comunitar Prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că UE are „datoria“ de a preveni reinstaurarea dictaturii în spaţiul comunitar, făcând referire la situaţia din Ungaria şi Polonia. Timmermans a efectuat o vizită în Polonia pentru a discuta cu oficialii polonezi privind controversata reforma a justiţiei propusă de Executivul de la Varşovia, despre care UE susţine că va avea ca efect trecerea sistemului judiciar sub controlul politic al majorităţii parlamentare. Europarlamentarul belgian Guy Verhofstadt a condamnat faptul că discursul urii al premierului ungar Viktor Orban este acceptat şi legitimat de Partidul Popular European (PPE), el susţinând că este cea mai întunecată epocă pe care a cunoscut-o vreodată Europa. ”O campanie în care evreii bogaţi au fost acuzaţi de toate problemele din lume a funcţionat încă o dată, conducând la cea mai întunecată epocă pe care a cunoscut-o vreodată Europa. Este cu atât mai îngrijorător faptul că discursul urii practicat de Orbán este acceptat şi, în consecinţă, legitimat de familia sa politică, PPE. Ungaria şi Europa merită mai mult”, a scris Verhofstadt pe pagina sa de Facebook. Europarlamentarul se declară însă încrezător că există şi o alternativă. ”Am fost la reuniunea de final de campanie a Momentum, o petrecere pentru tinerii care doresc ca Ungaria să joace un rol constructiv în Europa. Există speranţă pentru Ungaria!”, încheie Verhofstadt. Liderii formaţiunilor eurosceptice jubilează după victoria lui Orban Liderii formaţiunilor de dreapta şi eurosceptice jubilau luni după victoria electorală a premierului Viktor Orban, probabil adversarul cel mai eurosceptic al imigraţiei. Lideri de dreapta din Franţa, Italia, Olanda, Austria şi Germania l-au felicitat pe Orban, care va guverna Ungaria pentru al treilea mandat consecutiv. „Le Monde“ scrie că „amploarea victoriei partidului premierului la scrutinul legislativ ungar” va fi interpretată „ca o încurajare solidă pentru partidele populiste din UE şi va constitui un avertisment serios pentru Bruxelles”. Iar liderii europeni, care au menajat până acum puterea de la Budapesta, în timp ce criticau Polonia, mai mare şi mai ambiţioasă, vor trebui acum să condamne clar discursul xenofob şi deriva autoritară a partenerului lor ungar”. Dar „ The Telegraph“ apreciază că „Uniunea Europeană este paralizată şi divizată în faţa avansului autocraţiei în Ungaria”.