2019-04-24

Vaticanul a publicat programul detaliat al vizitei Papei în România

2019. 04. 24. -  MTI
Bucureşti, miercuri, 24 aprilie 2019 (MTI) - Vaticanul a publicat, miercuri, programul detaliat al vizitei Papei Francisc în România, potrivit căruia Sfânta Liturghie celebrată de Suveranul Pontif la Şumuleu Ciuc va începe la ora 11:30.
Potrivit Biroului de Presă al Sfântului Scaun, la data de 1 iunie ora 10:00, Papa va pleca de la Bucureşti spre Bacău, urmând ca de la Bacău să fie transportat cu elicopterul la Şumuleu Ciuc.
Spre deosebire de anunţul anterior, elicopterul nu va ateriza pe stadionul de la Miercurea Ciuc, ci pe baza aeriană a brigăzii de vânători de munte din localitate. Slujba papală va începe la ora 11:30 şi va avea loc la altarul în aer liber, care până atunci va fi renovat şi extins.
La ora 16:10 Papa va pleca de la Şumuleu Ciuc cu elicopterul şi se va îndrepta către Iaşi, unde va vizita Catedrala Romano-Catolică din Iaşi, apoi va susţine un discurs pentru tineri şi familii, în faţa Palatului Culturii.
Papa Francisc va sosi în România în ziua precedentă, iar la data de 31 mai, la prânz, va fi primit la Palatul Cotroceni de către preşedintele României, Klaus Iohannis. Liderul bisericii catolice se va întâlni în acelaşi loc cu premierul României, respectiv cu reprezentanţii societăţii civile şi cu membri ai corpului diplomatic. După-amiază Papa va discuta cu patriarhul ortodox, ÎPS Daniel, întâlnirea desfăşurându-se cu uşile închise,
iar apoi va susţine un discurs în faţa Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe. Papa Francisc şi Patriarhul Daniel vor rosti o rugăciune comună la Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti, apoi Papa va susţine o slujbă la Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif din capitală.
Duminică, la Blaj, în cadrul liturghiei care va începe la ora 11, Papa Francisc va beatifica şapte episcopi greco-catolici martiri, iar după-amiaza va întâlni comunitatea locală de rromi, apoi va pleca de la Sibiu spre Roma.
Organizatorii mandataţi din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba-Iulia au anunţat, miercuri, că pentru slujba papală de la Şumuleu Ciuc s-au înregistrat peste 110.000 de persoane, care vor putea urmări liturghia din zona de securitate. Organizatorii au încurajat credincioşii să participe la
ceremonie şi fără să se fi înregistrat în prealabil, deoarece va exista loc şi pentru ei în afara zonei de securitate.