2019. 05. 30. MTI
Szolnok, joi, 30 mai 2019 (MTI) - Proiectul JoinTisa a avut drept scop şi îmbunătăţirea stadiului ecologic al râului Tisa, acesta presupunând colaborarea dintre ministerele de resort, instituţiile de hidrologie din Ucraina, România, Slovacia, Serbia şi Ungaria şi mai multe organizaţi internaţionale din domeniu - a anunţat joi, la Szolnok, Attila Lovas, şeful Direcţiunii Hidrologice a Regiunii Tisei Centrale.
Lovas a declarat: coordonatorul proiectului demarat pe 1 ianuarie 2017 este Direcţia Generală Naţională de Hidrologie a Ungariei (OVF), în colaborare cu instituţia pe care o conduce.
Scopul proiectului JoinTisa este armonizarea planificării administrării bazinului hidrografic cu prevenirea inundaţiilor pe toată suprafaţa de 157 de mii de kilometri pătraţi ai bazinului hidrografic al Tisei pentru îmbunătăţirea calităţii apelor.
Acesta a adăugat: partenerii ucraineni, români, slovaci, sârbi şi ungari ai proiectului s-au ocupat de coordonarea îndeplinirii sarcinilor din pachetele de lucru.
Pe lângă analizarea şi actualizarea Planului Integrat de administrare al Bazinului Hidrografic al Tisei, parte a proiectului internaţional este şi apărarea împotriva inundaţiilor şi secetei, precum şi sistemul urban de gospodărire a apelor.
Potrivit materialului de presă Proiectul JoinTisa a avut o valoare de 2,2, milioane de euro, care au provenit din fonduri comunitare şi co-finanţare din partea Ungariei.
Înainte de conferinţa de închidere care a avut loc joi, la Szolnok, reprezentanţii celor cinci ţări prin care curge Tisa au atras atenţia, prin plantarea a cinci tise în Parcul Rozelor din oraş, asupra importanţei colaborării statelor din bazinul hidrografic al râului.