Povestea oltencei care şi-a descoperit sufletul maghiar după un accident casnic dramatic. „Am trăit 35 de ani ca româncă, dar am renăscut ca unguroaică“
Stefan Both
O întâmplare nefericită a făcut-o pe Roxana Tudor (37 de ani) să se îndrăgostească iremediabil de cultura maghiară, despre care nu ştia absolut nimic până în 2015. Atunci, biblioteca de acasă a căzut pe ea şi a urmat o perioadă lungă în care a rămas la pat. Avea să descopere muzica lui Zámbó Jimmy, un îndrăgit artist din Ungaria (care a murit în 2001). După refacere, a vrut să înţeleagă versurile cântecelor care "au schimbat-o". Aşa a început să înveţe singură limba maghiară, să descopere cultura, arta, istoria, bucătăria, modul de viaţă, spiritul maghiar... A ajuns să fie foarte îndrăgită de maghiarii din Ardeal (şi nu numai), în special de secuii. Iar sentimentele au fost reciproce, mai ales după ce Roxana a început să călătorească în Ţinutul Secuiesc. Roxana Tudor, economist originar din Băileşti, judeţul Dolj, locuieşte la Bucureşti de opt ani. Lucrează în domeniul publicităţii. Spune că în ea „trăieşte lacrima, dar şi zâmbetul maghiar”. A învăţat despre secui, să gătească ungureşte, spune că îmbracă cu plăcere costumul popular secuiesc şi că trăieşte ungureşte.
Într-o poezie, intitulată „Punct”, Roxana Tudor îşi rezumă transformarea: „E dimineaţă până în decembrie, între munte şi biserică, din ianuarie până în zori, între soare şi iarbă, între iubire şi lună, ADVERTISING de la începutul zâmbetului meu până la sfârşitul lacrimii mele, între lumini şi urme, inima mea e maghiară. Nu există întrebări în mine. Nimic nu e mai curat. Nu mai e nimic altceva”.
"Sunt conştientă că voi avea o viaţă grea"
Roxana Tudor face parte şi din proiectul „MaghiaRomânia”, unde contribuie cu idei care ilustrează pasiunea ei pentru lumea maghiară, încurajând cunoaşterea reciprocă şi dialogul interetnic. „Îi povesteam unui prieten maghiar la începuturile maghiarizării mele ceva de genul: . Am văzut că scria un maghiar ieri că în principal mă interesează să obţin cetăţenia, că acesta ar fi scopul. Cetăţenia mi-o doresc din tot sufletul pentru a mă simţi completă... Până şi mama mea, româncă, mereu îmi spune aşa - nu eşti maghiară, nu te mai prosti! uită-te ce scrie în buletin! Şi aceste lucruri mă afectează, recunosc. Este adevărat că şi fără acte eu voi simţi la fel, apartenenţa sufletului la o naţie nu stă într-un buletin. Ce simt eu n-ar putea încăpea în niciun act din lume! Dar, pe lângă faptul că aş fi mândră să aparţin şi social ţării care îmi ocupă sufletul, un alt aspect este acela că m-aş simţi cumva mai puternică în faţa acelora care mi-ar reproşa ”, a spus Roxana Tudor, pentru Adevărul.ro. “Inima niciodată nu trădează” Atunci când la maghiari a fost ziua celor numite Roxana, olteanca a fost copleşită de mesaje pe Facebook. Iată ce a răspuns aceasta pe contul personal de pe reţeaua socială: “M-aţi făcut să plâng de emoţie în fiecare zi! M-aţi numit în repetate rânduri , mi-aţi recunoscut că aţi început să luaţi în calcul posibilitatea existennţei reîncarnării, m-aţi invitat în casele şi pensiunile voastre din Secuime, din Ardeal, din Ungaria, din Helsingborg... Mi-aţi povestit bucuriile şi necazurile voastre, mi-aţi oferit ajutor necondiţionat în aprofundarea limbii maghiare, mi-aţi povestit că m-aţi citit cu lacrimi în ochi, m-aţi încurajat, ne-am îmbrăţişat virtual, în română, în maghiară... Unii v-aţi întrebat dacă exist cu adevărat, mulţi v-aţi dori să ne cunoaştem, toţi mi-aţi mulţumit, onoraţi. Eu vă mulţumesc! Fiecare cuvânt al vostru a ajuns acolo unde îi era locul: în inima mea. Aşa cum îi spuneam unuia dintre voi, v-aş ruga să vă urmaţi inima în tot ce faceţi, doar ea ştie.
Mintea încurcă uneori, oricât de ascuţită ar fi. Inima niciodată nu trădează. Daţi 100% din pasiunea voastră în tot ce faceţi! În română, în maghiară. Dacă nu simţiţi, nu mai faceţi! Găsiţi-vă calea! Aveţi curaj! Şi nu uitaţi că lucrurile cu adevărat profunde vin la pachet cu eforturi, sacrificii, suferinţe! Fiecare om are o scânteie magică în el, latentă. Aprindeţi un foc din ea! Fiţi curaţi, luminoşi, încrezători! Nu spune nimeni că va fi uşor, dar cu siguranţă va merita. Veţi trăi. M-aţi inspirat. Sunteţi dovada vie că inima mea ştie drumul care i-a fost destinat. Vă mai rog un lucru: oricât de tentante ar fi experienţele online, nu picaţi în cursa acestor timpuri - viaţa se trăieşte în lumea reală! Acolo, în lumea reală, duceţi-vă cu drag emoţiile. Lumea aceea reală are nevoie de emoţiile voastre, de pasiunea voastră, de acţiunile voastre. Like şi share şi comment ajută uneori, dar nu sunt suficiente. E nevoie de strângeri de mâini, de a împărţi aceeaşi pâine, de a privi cu lacrimi în ochi lacrimile din ochii celuilalt, de a-i simţi tremuratul din glas, speranţa din privire, e nevoie de a inspira, de a auzi glas fără ură, e nevoie de râs la aceleaşi glume şi autoironii, e nevoie de multe întrebări şi de cel puţin la fel de multe răspunsuri…Duceţi lucrurile fantastice de aici afară, manifestaţi-vă în toată minunăţia caracterelor voastre! M-aş bucura să vă întâlnesc la evenimente culturale. Să vă văd expoziţiile, creaţiile, să vă ascult muzica privindu-vă, să vă strâng mâna... Aş vrea să vă ascult povestind, mai vesel ori mai trist. Aş vrea să mă învăţaţi. Aş vrea să cântăm în seri de mai. Aş vrea să vă spun personal că totul este posibil. Să vă spun să nu vă pierdeţi speranţa... Voi face tot posibilul să interacţionăm cumva şi în viaţa reală, să vă strâng mâna, să vă convingeţi că sunt reală, la fel şi trăirile mele. În Ciuc, în Odorhei, în Braşov, în Cluj, în Târgu Mureş, în Şimleu, în Budapesta, în Bruxelles... Vă mulţumesc. Mă lăsaţi fără cuvinte, abia am reuşit să-mi adun câteva gânduri. Vă mulţumesc szívemből! Hálás vagyok!”, a scris Roxana Tudor. Interviu pentru un prestigios ziar din Budapesta Vestea despre Roxana Tudor a ajuns şi în Ungaria. Românca a oferit un interviu pentru cotidianul Magyar Hirlap. “O melodie ungurească a vindecat-o, cultura maghiară a vrăjit-o, iar în final a decis să devină unguroiacă. Iată povestea inedită a Roxanei Tudor, managerul unei firme de publicitate din Bucureşti”, scrie Magyar Hirlap. Vom reda câteva fragmente importante din acest interviu. De unde a răsărit conştiinţa maghiară? Aveţi rădăcini maghiare? Nicio rădăcină. Sunt din Oltenia, regiunea de sud a României. În urmă cu opt ani m-am mutat în Bucureşti, să pot lucra în domeniul pentru care m-am pregătit. Sunt manager de dezvoltare la o agenţie de publicitate. Înainte, nici măcar nu simpatizam cu cultura maghiară, nici cu cuvinte ungureşti nu prea m-am întâlnit. Şi, dintr-o dată, a căzut peste mine o bibliotecă… O bibliotecă? Da. Acasă. Aproape că mi-a fracturat coloana vertebrală. S-a întâmplat în mai 2015. Luni de zile am umblat prin spitale, am fost legată de pat, abia mâncam, zi şi noapte urlam de durere. O melodie ciudată maghiară îmi răsuna în urechi, pe care am ascultat-o înainte de accident. A fost o piesă de la Zámbó Jimmy. Ştiu că nu e cea mai profundă muzică, dar pentru mine a fost ca un medicament, care mă liniştea. Apoi, am început să cercetez despre melodie şi limbă. Am încercat să învăţ maghiara de la zero, în special cu ajutorul internetului. Degeaba am încercat să reţin numele pieselor. Cu toate că am un hobby pentru limbile străine, vorbesc engleză, franceză, italiană, un pic de bulgară, portugheză sau ebraică, dar şi puţin germană, spaniolă, turcă şi persană, limba maghiară mi s-a părut imposibilă. Am şi vrut să renunţ, dar era deja prea târziu. A devenit parte din mine. Cred că dacă ceva te-a făcut să rămâi în viaţă, va rămâne cu tine mereu. Am cumpărat cărţi, am ascultat muzică maghiară - şi acum cânt mai bine în maghiară decât vorbesc, am început să mă împrietenesc cu maghiarii… Ce au spus despre asta cei din jurul tău? Familia şi prietenii s-au gândit că e o glumă proastă, au sperat că mă voi vindeca, că renunţ la toate. Unde ajungi cu limba maghiară? Mă întrebau. Am răspuns că tocmai ei îi datorez viaţa, şi că nici nu mai pot să trăiesc fără ea. Până la urmă au înţeles şi ei că m-am schimbat, că inima mea e deja maghiară. De atunci, la locul de muncă mi se spune , prietenii mă întreabă despre cultura maghiară, despre obiceiuri şi gastonomie. Mă face fericită să le pot vorbi despre minunea care există lângă ei. Desigur, sunt şi români care mă blestemă că , mă consideră trădătoare, ba chiar mai mult, dar asta deja nu mă interesează. Este problema lor dacă sunt atât de limitaţi. Maghiarii însă m-au primit cu braţele şi inimile deschise…Am primit sute şi sute de mesaje de la necunoscuţi. Cele mai multe sunau aşa: sau , ba chiar . De multe ori citeam cu ochii în lacrimi. Colecţionez însă şi urmele trecutului. Cum ar fi? De exemplu, colecţionez vechile cărţi poştale maghiare. Cea mai veche are 110 ani. Colecţionez şi documente vechi din Ungaria şi Ardeal… Am început să strâng şi cărţi maghiare vechi. Aţi călătorit în Ungaria? Da. Budapesta a fost o dragoste la prima vedere şi înainte de accident. M-am simţit acasă acolo, poate că a contat şi faptul că şi eu am crescut lângă Dunăre. Numeroasele monumente, clădirile, Parlamentul, aerul, zâmbetele, ospitalitatea, toate acestea m-au atins. Ca şi cum strămoşii mei m-ar fi chemat să vadă ţara sfântă, inima mea aparţine acestui lucru…Am primit numeroase invitaţii acolo, sentimental e că mă duc în vizită la rude. Desigur, duc şi flori la mormântul lui Zámbó Jimmy… Bănuiesc că de atunci s-a mai lărgit paleta muzicală. Sigur, acasă, la locul de muncă şi pe drum ascult muzică ungurească. Imnul secuiesc a dat tonul, dar ascult şi Ismerős Arcok, Edda Művek, Omega, Koncz Zsuzsa, Rúzsa Magdi, Budapest Bár şi mulţi alţii, Poate că muzica leagă naţiunile, dar o face şi bucătăria. Care e mâncarea preferată? Cu siguranţă gulaşul, de multe ori gătesc. Îmi place şi păpricaşul, carnea de vită şi friptură de porc, cârnaţi şi multe altele…O mare preferinţă este berea Csiki. Când pot, mă duc la târgul tradiţional maghiar de la Bucureşti…Dar e greu să trăieşti aşa departe de lumea maghiară. Îmi lipseşte limba, oamenii, viaţa de zi cu zi din secuime, nu pot fi înlocuite de televiziunea maghiară sau de internet. De ce nu vă mutaţi într-o regiune maghiară? Din păcate, nu pot face asta datorită locului de muncă Aşa rămân drumuri multe la Miercurea Ciuc, prietenii de acolo şi . Este măgulitor când mă cheamă la ei. Un om de afaceri de acolo mi-a spus o dată, la plecare, . Aici am scris poezia , care vorbeşte despre lucrurile care mă leagă de maghiari… Printre costumele populare, cel de la Harghita este preferatul meu. Îl port cu mândrie. În ziua mea de naştere, cu acest costum am mers la lucru. Una dintre dorinţele mele este să primesc cetăţenia maghiară. Să am un document care să certifice că aparţin acestui popor… Am trăit 35 de ani ca româncă, dar am renăscut ca unguroaică. Sunt ca un copil pentru care totul e nou în această lume şi vrea să cunoască cât mai multe. În fiecare seară îmi fac rugăciunea în limba maghiară, şi sper că Domnul să mă ajute să pot susţine şi sprijini spiritul maghiar în lume. Muzica lui Zambo Jimmy a cucerit-o pe Roxana Tudor. Artistul, care s-a sinucis în anul 2001, era poreclit "Regele". A fost unul dintre cei mai iubiţi muzicieni pop din Ungaria.
