2020-04-29

Ministrul ungar de Externe: preşedintele României să acorde mai mult respect maghiarilor

2020. 04. 29. - forrás: MTI
Budapesta, miercuri, 29 aprilie 2020 (MTI) - Ministrul de Externe al Ungariei i-a solicitat preşedintelui român Klaus Iohannis să acorde mai mult respect maghiarilor.
Printr-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook, Péter Szijjártó a reacţionat la declaraţia de miercuri a preşedintelui Klaus Iohannis. În aceasta, şeful statului şi-a exprimat opinia după ce Camera Deputaţilor a adoptat tacit proiectul de autonomie al Ţinutului Secuiesc şi a spus că Partidul Social Democrat (PSD), majoritar în Parlament, “se luptă ca să dea Ardealul ungurilor”. Iohannis l-a salutat în limba maghiară pe preşedintele PSD şi l-a întrebat: oare ce i-a promis Viktor Orbán în schimbul acordului?
Potrivit şefului diplomaţiei ungare, declaraţia preşedintelui român este “una efectiv necivilizată şi care poate instiga la ură”.
Klaus Iohannis ar trebui să fie conştient de faptul că marea majoritatea a maghiarilor care trăiesc în Transilvania şi în Ţinutul Secuiesc l-au votat pe el cu ocazia alegerilor prezidenţiale din România, a spus Szijjártó.
Ministrul ungar de Externe a subliniat că Ungaria are interesul menţinerii unei relaţii bune cu România, întrucât cele două state sunt parteneri economici importanţi. Existenţa unei relaţii normale
între cele două state reprezintă şi interesul maghiarilor care trăiesc în Transilvania şi în Ţinutul Secuiesc.
Din păcate, în ultimele zile, reprezentanţi ai statului român au făcut, pe rând, declaraţii care îngreunează, efectiv, menţinerea unor relaţii de bună vecinătate, a mai adăugat Szijjártó.