Interesant interviu, mai ales că doamna Alna Achim-Imayeh face interesante observații deși fost angajat al unei coprorații de tip Șoroș... In multe privințe putem fi deacord cu domnia sa. Insă cm uită și domnia sa de Principiile lui Wilson, care enunță că dorința populației trebuie să primeze. Iar în cazul Donbassului nu numai dorința populară și chiar vreerea lui este principala atuu. care a fost precedat de un referendum la care mare parte a fost deacord cu refuzarea legii limbii întrodus de noul guvern format din participanți la Maidan, și care exculdea existenței vreunei autonomie teritorială unde trăiau cam 10 milioane de ruși...
Cum gurvernul a decis să ”rezolve” prin forță problema, a uitat însă că și în rândurile militarilor și ofițerilor, sunt mulți de etnie rusă, care în cazul unei divergență militară mai întâi se vor gândi ca un rus, nici de cum ca și un ucrainean, așa cum s-a și întâmplat și armele și tehnică militară au căzut în mâna a insurgenților organizați adhoc, care astfel s-a putut să se răzbune pe securiștii lor. Așa cum s-a și întâmplat în Donbass când taburile forțelor de securitate la un moment dat s-au aflat în față-n față cu tancurilor ale armatei ucrainene conduși de însurgenți și au primit lovitură grea materializat în atacuri distrugătoare din partea insurgenților...
Alexandra Șerban, Ada Constanda, Miercuri, 23 februarie 2022,
„Toată această criză ar fi putut fi evitată, dacă Occidentul nu ar fi ignorat atât de mult timp ceea ce face Putin, nu numai în Ucraina”, spune Alina Achim-Inayeh, care conduce biroul din România al German Marshall Fund, un think-tank american de politici publice.
Recunoașterea independenței regiunilor separatiste ucrainene Donețk și Luhansk a dus conflictul cu Rusia într-un punct de mare efervescență. Orizonturile lui Putin nu se limitează însă doar la estul Ucrainei, ci se pot extinde până spre gurile Dunării, adică la granița României, avertizează Alina Achim-Inayeh, într-un interviu pentru Libertatea.
În acest context, Alina Achim-Inayeh arată că România ar trebui să-și protejeze interesele și să construiască relații stabile atât cu Ucraina, cât și cu Rusia, folosindu-se mai degrabă de soft power și soft diplomacy. Directoarea German Marshall Fund România explică și că Rusia aplică aceleași tactici exersate în Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud, însă ambițiile președintelui Vladimir Putin au luat amploare imperială. Iar următoarea țintă a Rusiei ar putea fi chiar un stat membru NATO – Polonia. Alina Achim-Inayeh conduce și Black Sea Trust, din cadrul German Marshall Fund (GMF), care are ca scop dezvoltarea de politici publice pentru promovarea democrației, a securității și prosperității în regiunea Mării Negre.
Înainte de a prelua biroul din București al GMF, Alina Achim Inayeh a fost directorul biroului Freedom House din Ucraina şi al biroului National Democratic Institute din Rusia. Agerpres
Criza ucraineană ar fi fost evitată, dacă Vestul vedea semnalele de la Kremlin Libertatea: Considerați că era previzibil scenariul recunoașterii independenței celor două regiuni separatiste din Ucraina, iar în acest caz ar fi putut fi împiedicat să se întâmple?
- Alina Achim-Inayeh: Faptul că Putin ar fi făcut orice ca să blocheze parcursul către NATO al Ucrainei era un lucru, într-adevăr, previzibil. Faptul că el va acționa în acele două foarte mici regiuni – trebuie spus că sunt niște orașe foarte mici pe care le controlează de fapt, și asta era previzibil, a fost anunțat în repetate rânduri. De altfel, și ideea de a semna decretele de recunoaștere a independenței a acestor republici era unul dintre scenariile vehiculate, mai ales că Duma a mai avut o astfel de tentativă acum câțiva ani. Era unul dintre scenariile puse pe masă și ar fi putut fi evitat. Așa cum ar fi putut fi evitată toată această criză ucraineană, dacă Occidentul nu ar fi ignorat atât de mult timp, încă din 2008, ceea ce Putin face nu numai în Ucraina, ci în toate țările din regiunea Mării Negre, pentru a-și păstra sfera de influență. Este exact același scenariu pe care el l-a aplicat în mod repetat – și în Transnistria, și în Abhazia, și în Osetia de Sud – și pe care noi, pur și simplu, l-am ignorat.
– Ce ar fi trebuit să facă NATO și UE după 2008 și mai ales după 2014?
– În primul rând, o politică coerentă și unitară față de Rusia. Atât timp cât aveam, și încă avem, țări în UE care percepeau diferit relația lor cu Rusia și nivelul de agresivitate al Rusiei, atât timp cât aveam țări care continuau, ba chiar își dezvoltau relațiile economice cu Rusia, o politică unitară și coerentă, care să țină Rusia în făgașul în care ar fi trebuit să fie din punctul de vedere al dreptului internațional, s-a dovedit a fi imposibilă. Acesta este primul lucru pe care ar fi trebuit să-l facă Occidentul, Uniunea Europeană în principal, ar fi fost testul cel mai potrivit. Apoi, în Transnistria, la fel ca în Georgia, faptul că foarte mult timp trupele rusești care erau acolo au fost acceptate ca „trupe de menținere a păcii”, deși toată lumea știa că nu asta sunt, este un lucru pe care Putin îl folosește acum. Rămâne de văzut dacă cu sau fără succes. Noi am ignorat și acest lucru de-a lungul deceniilor, iar acum iată că și acesta se întoarce împotriva noastră. Cred că o altă greșeală a Vestului față de Rusia a fost faptul că nu a urgentat în niciun fel, ci a tărăgănat rezolvarea tuturor conflictelor mai mult sau mai puțin înghețate, pe care Rusia le menține în regiune. Alina Achim-Inayeh, directoarea German Marshall Fund România: „România ar trebui să aibă motive serioase de îngrijorare”
– Credeți că în Ucraina urmează să apară un nou conflict înghețat, așa cum sunt cele din Transnistria sau Georgia, sau mai degrabă o anexare după modelul Crimeei?
– Din câte ne putem da seama, le e neclar și oficialilor ruși, care nici măcar acum nu mai clarifică dimensiunea geografică a teritoriului asupra căruia s-a declarat independența. Deocamdată, așa cum arată lucrurile, scenariul e mai apropiat de Crimeea decât de Transnistria. Aici intervine nedumerirea, pentru că scenariul de tip Crimeea pentru Donbas și Luhansk nu-l ajută pe Putin foarte tare. În blocarea ascensiunii în NATO a Ucrainei îl ajuta mult mai mult un scenariu de tip Transnistria. Încă există nelămuriri cu privire la intențiile finale ale lui Putin, dar nu exclud nici faptul că se va folosi de aceste două republici, alipite Rusiei, pentru o incursiune militară care să meargă până la gurile Dunării. Ar fi un scenariu nebunesc din partea lui Putin, dar a dovedit că se descurcă destul de bine la astfel de scenarii. Alina Achim-Inayeh, directoarea German Marshall Fund România:
– Credeți că România ar trebui să aibă motive de îngrijorare din punctul de vedere al securității?
– Ar trebui să aibă motive serioase de îngrijorare! Nu neapărat în ideea că integritatea noastră teritorială ne-ar fi amenințată. Trupele rusești nu vor ajunge în România, dar a fi vecin cu Rusia nu-i ușor. Cred că o vecinătate cu Rusia ar fi greu de gestionat și la gurile Dunării, și în Marea Neagră. Lucrurile s-ar complica foarte tare pentru România. Mai mult decât că ar trebui să avem motive serioase de îngrijorare, cred că acum deja ar trebui să lucrăm pe scenarii.
Dacă devenim vecini cu Rusia, ce facem? Cum gestionăm situația? Cum evoluează relațiile? Cred că România ar trebui să-și pună aceste întrebări.
– România poate face ceva să preîntâmpine aceste scenarii în acest moment?
– Nu are ce să facă mai mult decât a făcut până acum în cadrul NATO, anume să fie cât mai aproape de politica Alianței, dar în același timp să atragă atenția asupra dificultății unui membru, destul de important pe acest flanc, de a deveni ulterior vecin cu Rusia. România trebuie să ridice o mie de întrebări cu privire la situația care va urma războiului, când va fi o instabilitate securitară pe o perioadă îndelungată.
- A pus Putin ochii pe Polonia? Vorbind de vecinătatea României și de fostele state sovietice care au căzut victimă Rusiei, ne putem gândi că Republica Moldova ar fi următoarea țintă?
– Dacă mergem pe calea rațională, nu cred că Republica Moldova va fi următoarea țintă, pentru că este o țară destul de mică pentru Putin și nu îl amenință cu nimic. Moldova are neutralitatea trecută în Constituție. Îngrijorătoare găsesc obsesia foarte recentă a lui Putin pentru Polonia. A menționat-o și în discursul de luni seară, dar și în alte dăți. Pare absurd, pentru că Polonia e membră NATO. Exclud orice fel de acțiune militară, dar un război hibrid intensificat cu Polonia nu-l văd deloc exclus. Alina Achim-Inayeh, directoarea German Marshall Fund România:
– Care ar putea fi scopul final al lui Putin în provocarea acestor evenimente în Ucraina? Are legătură doar cu extinderea NATO, așa cum clamează el?
– Așa am crezut și eu, și acesta era și raționamentul logic, până am ascultat discursul lui Putin. A trecut dincolo de blocarea intrării în NATO a Ucrainei și s-a dus înspre ambițiile imperialiste, din vremea țarilor, din vremea URSS. Ceea ce a spus el avea foarte puțină legătură cu împiedicarea aderării la NATO a Ucrainei, dar avea foarte mare legătură cu redobândirea statutului și poate chiar a teritoriilor de pe vremea Imperiului Rus. „Nicio soluție nu poate fi în avantajul Ucrainei”
– Ce considerați că poate Putin să câștige în situația de față?
– Cred că poate să câștige două lucruri. Încă poate să blocheze pe termen nedefinit intrarea Ucrainei în NATO – o țară care are un conflict deschis pe teritoriul ei nu poate să obțină acest statut. Și mai poate să mențină sfera de influență în regiune destul de mult timp de acum încolo. Pe de altă parte, un factor destul de important e că, după părerea mea, Putin a câștigat acum o foarte mare vizibilitate, un și mai mare respect în fața poporului rus, dovedindu-se a fi nu numai liderul care vrea să producă pierderi Vestului și să fie pe picior de egalitate cu mai-marii zilei, dar și cel care poate să redea Rusiei grandoarea, mărimea, puterea. El ar putea să câștige și pe plan extern, în regiune, dar și pe plan intern. – - În condițiile actuale, mai este posibilă o soluționare pașnică sau este în continuare probabil un război convențional?
– Mi-e greu să văd cum poate fi soluționat pașnic acest conflict, altfel decât printr-un compromis de toate părțile. Însă eu nu văd nicio soluție – nici pașnică, nici militară – care să fie în avantajul Ucrainei. Ucraina este pusă într-un colț și cred că cel mai bun lucru pe care ar fi putut să-l facă e să acorde o autonomie sporită micilor regiuni Donbas și Luhansk, pentru a le păstra astfel pe teritoriul său. Numai că Putin nu-și mai dorește acest lucru și își dorește mai mult decât atât: probabil ieșire la Dunăre sau să controleze Ucraina prin aceste două teritorii. Singura sancțiune care doare
– Încep să apară sancțiuni la adresa Rusiei. De pildă, Germania a anunțat că oprește temporar procedura administrativă de autorizare a gazoductului Nord Stream 2. O astfel de măsură e suficient de dură, lovește în Rusia acolo unde o doare?
– Nu. Sigur că o lovește un pic, dar nu atât de tare încât să-l întoarcă pe Putin din drumul său. Oricum Rusia și-a diversificat exportul de gaze către China, cu care are un contract destul de generos. Deci Rusia nu o să sufere foarte tare din cauza opririi Nord Stream 2. Singura sancțiune care ar lovi Rusia cel mai tare ar fi încetarea plăților bancare: blocarea SWIFT. Dar nu cred că se va întâmpla, pentru că este o sabie cu două tăișuri: lovește restul lumii așa cum lovește și Rusia. Nu există consens între aliați pe aplicarea acestei sancțiuni.
– Poate fi Rusia izolată pe termen lung într-o serie de sancțiuni?
– Dacă ești serios și ești gata să-ți asumi costurile, ai putea să o sancționezi pe termen destul de lung și destul de sever. Numai că toate acestea vin cu niște costuri foarte mari – costuri politice interne în țările NATO și UE. Orice sancțiune puternică împotriva Rusiei ne lovește economic și pe noi. Or, acest lucru prelungit duce la nemulțumire în rândul popoarelor și poate duce chiar și la schimbări politice. Nu știu dacă liderii actuali doresc să se sacrifice în acest fel. În plus, primul lucru care se va întâmpla este creșterea în continuare a prețului gazului și benzinei.
– Pe de altă parte, se poate argumenta și că, atunci când izolezi un stat și-l persecuți, îi crești frustrările și nu îi lași posibilitatea să se redreseze.
– Da, dar să nu uităm că vorbim de Rusia, nu de orice stat. Eu cred că exact asta s-a întâmplat până acum – sigur, nu am izolat-o așa cum se pune acum problema. Timp de 30 de ani, de când s-a dizolvat Uniunea Sovietică, am ignorat orice fel de frustrări – legitime, nelegitime, pe fundament serios sau închipuit – ale Rusiei și ale producătorilor ei. Pur și simplu, ne-am văzut de treburile noastre și am ignorat și ceea ce spuneau, și ceea ce făceau, și ceea ce voiau. A fost o politică greșită. Dar nu cred că se poate în această lume a interdependenței o izolare completă. Este o utopie. Și oricum ar crește frustrările țării respective. România n-ar trebui să se bazeze doar pe UE și NATO în relațiile cu Rusia și Ucraina
– Cum credeți că ar trebui să evolueze relația României cu Ucraina?
– Până ce se desenează mai clar finalul acestui conflict, nu putem decât să rămânem în cadrul politicii UE și NATO. După aceea, bineînțeles că ar trebui să ne cultivăm în continuare relația noastră cu Ucraina, pentru că ea nu se limitează doar la cooperare pe plan militar, ci este mai nuanțată. Avem mai multe dosare cu Ucraina pe care ar trebui să le rezolvăm, lucru foarte dificil, având în vedere că Ucraina va fi un stat lovit, un stat victimizat. Dar relația noastră bilaterală cu Ucraina trebuie să oglindească și interesele României, nu doar pe ale NATO și UE.
– Dar cu Rusia?
– Răspunsul e foarte complicat, pentru că depinde foarte mult de ce se va întâmpla, de cât de departe va merge Putin. Când toată această poveste va trece, peste câteva luni, ce facem? Ignorăm complet Rusia? Intrăm într-un dialog cu Rusia? Care va fi politica NATO și UE față de Rusia? Cred că aceasta e prima și cea mai importantă întrebare. Cred că România ar trebui să-și deseneze propria ei politică față de Rusia. Bineînțeles că această politică nu va sări 180 de grade din politica UE și NATO, nici n-are de ce, nici n-are cum. Dar cred că sunt lucruri și în afara cadrului UE și NATO pe care România le-ar putea dori, le-ar putea vedea în viitoarea ei relație cu Rusia. Alina
– Dați-ne un exemplu.
– La nivel de societate civilă, cred că se pot aduce în discuție anumite aspecte care la nivel diplomatic sau oficial nu se pot discuta. De exemplu, putem discuta niște relații economice, fie ele și minimale, cu Rusia – asta în cazul în care nu intră sub cele mai grave sancțiuni. Trebuie să abordăm și securitatea Mării Negre. Cum putem face asta fără să discutăm personal cu Rusia? Sigur, în cadrul NATO, dar tot trebuie discutat. Tot legat de Marea Neagră, un alt canal de comunicare cu Rusia poate fi ecologia Mării Negre, unde vorbim de un dezastru ecologic. Cu cine discutăm acest lucru, dacă nu cu țările litorale, printre care și Rusia? Eu cred că în câțiva ani, când lucrurile se vor limpezi într-un fel sau altul, un oarecare dialog cu Rusia, fie el și prin second track diplomacy (contacte informale și neguvernamentale între membri ai societății civile, n.r.), nu poate fi exclus.
