2013-06-15

Grapini: "Cine califică forţă de muncă prin POSDRU să garanteze că 80% din cursanţi vor fi angajaţi"

14 iunie 2013, 
Mediul de afaceri s-a plâns de calitatea programelor de calificare Firmele care derulează programe de calificare a forţei de muncă prin proiecte europene finanţate prin POSDRU vor trebui să garanteze de anul viitor că 80% dintre cursanţi îşi vor găsi un loc de muncă la finalul etapei de pregătire, a declarat Maria Grapini, ministrul pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism. 
"Cei care doresc să califice personal pe fonduri europene, pe diferite profesii, trebuie să vină, ca o cerinţă la dosar, să zic aşa, cu angajament din partea companiilor că pe profesiile respective vor angaja 80% din persoanele pe care le califică", a afirmat ministrul delegat pentru IMM-uri. Ea a declarat într-o întâlnire cu oamenii de afaceri din judeţul Hunedoara că una dintre problemele cu care se confruntă mediul de afaceri este lipsa forţei de muncă bine pregătită, calificată. 
"Nu a fost o eficienţă în cadrul Programului POSDRU. Mediul de afaceri se plânge că, deşi au fost organizate foarte multe programe de calificare, ei nu-şi găsesc forţă de muncă pregătită corespunzător", a afirmat Grapini. 
Ministrul delegat pentru IMM-uri a spus că a discutat cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, pentru a găsi o modalitate prin care unul dintre criteriile de evaluare a unui proiect de reconversie a forţei de muncă, prin POSDRU, să includă şi cerinţa ca un anumit număr de absolvenţi să fie şi angajaţi la finalul cursurilor de calificare. Citeste mai mult: adev.ro/moe04f