2013-07-05

Județul Cluj pe locul 3 în țară ca număr de locuitori

Potrivit rezultatelor definitive ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor - 2011, anunţate joi de Institutul Naţional de Statistică, populaţia stabilă a României la 20 octombrie 2011 era de 20.121.641 de persoane, în scădere cu 1.559.300 de persoane.
"Faţă de situaţia existentă la recensământul anterior, populaţia stabilă a scăzut cu 1.559,3 mii persoane (din care, 779,2 mii femei), în principal din cauza migraţiei externe", potrivit datelor comunicate de reprezentanţii INS.
Ca număr de populație stabilă, Bucureștiul avea un număr de 1.883.400 de persoane, potrivit datelor de la INS. CLujul s-a clasat pe locul 3 în topul județelor cu cea mai mare populație, cu un numAr de 691.100 de persoane.
Iată primele şase judeţe, cu excepţia Bucureştiului, ca număr de populaţie stabilă:
1. Iaşi - cu 772.300 de persoane,
2. Prahova - 762.900 de persoane,
3. Cluj - 691.100 de persoane,
4. Constanţa - 684.100 de persoane,
5. Timiş - 683.500 de persoane
6. Dolj - 660.500 de persoane.
Județele cu cea mai scăzută populație stabilă sunt Covasna (210.200), Tulcea (213.100), Sălaj (224.400), Mehedinţi (265.400), Ialomiţa (274.100) şi Giurgiu (281.400).