3 martie 2014
România a devenit ţara europeană cu cea mai mare suprafaţă agricolă deţinută de străini: peste trei milioane de hectare. Aceasta, în condiţiile în care hectarul de teren agricol se vinde la cel mai mic preţ din Europa: 3.000 de euro, de unsprezece ori mai ieftin ca în Olanda, notează
digi24.ro.
Pământul este, la ora actuală, cea mai importantă resursă naturală. La nivel mondial, preţul cerealelor continuă să crească, iar alimentele sunt din ce în ce mai scumpe. Agricultura a devenit cu atât mai importantă, cu cât specialiştii avertizează că, pe viitor, ne-am putea confrunta cu o criză alimentară. În prezent, aproape un miliard de oameni suferă de foame, conform Organizaţiei Naţiunilor Unite.
„Terenul, la ora actuală, este o investiţie mai sigură decât investiţia în aur”, spune fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia.
România deţine a şasea suprafaţă agricolă ca mărime din Uniunea Europeană. Are peste 13,2 milioane de hectare de teren agricol, din care 8,3 milioane reprezintă teren arabil. Această resursă strategică este însă vândută pe nimic străinilor.
„Ne ducem undeva la 1,4-1,6 milioane de hectare vândute la această dată”, spune fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără.
„Trebuie să luăm în calcul şi cele aproximativ 2 milioane de hectare de teren care este luat în arendă de către investitorii străini (…) Putem spune că sunt vândute şi alea. Ceea ce înseamnă cam 30% din suprafaţa arabilă a României”, spune Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România.
În România, hectarul de teren arabil se vinde, în medie, cu 3.000 de euro. În Olanda, aceeaşi suprafaţă costă 40.000 de euro. Cu mult pământ, ieftin şi roditor, România a devenit ţara europeană cu cea mai mare suprafaţă agricolă deţinută de străini: peste 3 milioane de hectare.
Valeriu Tabără: „Nicio ţară din Europa nu are vândut către străini mai mult de câteva procente”
„Ceea ce este enorm! Repet, nicio ţară, deci nicio ţară din Europa nu are vândut către străini mai mult de câteva procente!”, spune Valeriu Tabără.
„Aici statul trebuie sa fie foarte atent! Să nu transformăm pamântul, sau pădurile, acastă bogăţie naţională enormă, în capricii pentru cămătari!”, avertizează Sorin Dogaru.
De la 1 ianuarie 2014, România le-a acordat cetăţenilor străini dreptul să cumpere, direct, terenuri agricole. Măsura este prevazută în tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Înainte de această dată, străinii puteau să facă achiziţii doar dacă înfiinţau o firmă românească. Cu restricţiile eliminate, teoretic, achiziţiile de terenuri vor creşte. Iar fără un control strict din partea statului riscurile sunt uriaşe.
„Pericolul ar fi într-adevăr specula asta de terenuri. Terenul o să stea la soare, nu o să îl lucrăm, îl cumpără unii, aşteaptă să îi crească preţul să îl vândă mai târziu”, spune Sorin Dogaru.
„În zece ani pământul românesc va ajunge la 15-.20.000 de euro hectarul, da? În ce bancă poţi să depui bani, să câştigi atâţia bani decât în pământ?”, crede Valeriu Tabără.
Străinii care au cumpărat terenuri agricole sunt cetăţeni europeni şi arabi, dar şi fonduri de investiţii cu afaceri de sute de milioane de euro.
„De ce se sperie lumea, zice domne vine străinul să cumpere terenul. Indiferent cine cumpără, tot românul îl lucrează la sfârşit,” crede Jihad El Khalil, fermier libanez.
„Vedeţi dumneavoastră, e sloganul ăla că nu pleacă cu pământul. Dar pleacă cu ce se obţine pe pământ şi este suficient”, spune Laurenţiu Baciu.
Ţăranii care şi-au vândut pământurile sunt, în general, bătrâni. Au renunţat la singura lor avere pentru că nu mai aveau puterea să muncească.
„Este foarte uşor să aruncăm cu piatra să acuzăm străinii că vin şi ne cumpără terenul, dar noi îl vindem!”, spune Stelian Fuia.
În unele regiuni ale ţării, investitorii străini au ajuns să deţină mai mult pământ decât românii.
“Aoleu! Am zis Banatul, de exemplu, eu nu ştiu, am auzit, peste 50% este cumpărat de străini. Ei, străini, firme româneşti, cu patroni străini”, spune Jihad El Khalid.
„Sunt multe terenuri agricole disponibile, la costuri mici, sunt posibilităţi de a face producţie pe care nu le mai avem în ţările noastre”, explică Francesco Scalia, membru al comisiei de agricultură din Senatul Italiei.
Ministerul Agriculturii nu are o statistică oficială
În ciuda riscurilor anunţate de unii specialişti, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, susţine că nu există nici măcar o statistică oficială cu privire la suprafaţa de pământ cumpărată de străini.
„Nu avem o statistică oficială (…). Cred că o să avem date exacte după ce această direcţie specială a Ministerului Agriculturii va fi înfiinţată”, a spus ministrul.
Realitatea este că străinii controlează, de ani de zile, suprafeţe uriaşe de teren agricol în România. În primii 5 cei mai bogaţi fermieri sunt doi străini: contele austriac Andreas von Bardeau şi libanezul Jihad El Khalil.
Cu o avere estimată la aproape 100 de milioane de euro, Jihad El Khalil este considerat cel mai mare latifundiar străin. Libanezul este preşedintele consorţiului „Maria Group”. Holdingul deţine peste 30.000 de hectare de teren agricol în judeţele Călăraşi şi Timiş şi ferme de oi în judeţul Constanţa.
„Suntem 18 IAS-uri aici, în Călăraşi. Singurul IAS din 18 care arată cum erau IAS-urile înainte, arată mai bine! Restul nu mai există! Nu mai există ferme, nu mai există, e în pământ! Nu mai există unde erau birourile nu mai există”, spune el.
Jihad El Khalih şi partenerii săi au preluat mai multe foste I.A.S-uri, care, în perioada comunistă, realizau producţii record. În prezent, grupul controlat de El Khalil obtine aproape 1% din producţia de cereale a ţării.
„Noi am venit aici, în România, în 1991. Domeniul nostru era creştere şi îngrăşare de animale, nu agricultura. Și în 2001 am început să caut teren. Dacă ai firma poţi să cumperi şi teren şi să faci ce vrei. Nu este nimic interzis”, spune Jihad El Khalil.
Libanezii exportă aproape întreaga producţie agricolă. Cerealele şi animalele crescute în România hrănesc popoarele din Orientul Mijlociu.
„Noi exportăm mai mult în ţările arabe. Ţările arabe, în Egipt, în Libia, în Liban, în Siria – înainte, acum în Siria sunt probleme. În Iordania. În Irak…”, spune el.
Omul de afaceri spune că vinde şi în România.
„Să spun ceva acuma… Economia, în România, acum trăieşte din export de cereale. După Dacia şi firmele alea mari, vin cerealele, pe locul 2, agricultura. Pentru că se sperie lumea, dacă faci export. Dar ce să faci cu ele? Dacă nu faci export, să rămână aici, să se strice?”, spune el.
Agricultura nu le-a adus libanezilor doar profit, ci şi probleme cu legea. În anul 2012, procurorii D.I.I.C.O.T au început o anchetă pe numele lui El Khalil şi a altor asociaţi de-ai săi, care vizează o evaziune fiscală de 30 de milioane de euro. Investigaţia este în derulare. El Khalil a refuzat să comenteze acest subiect.
„Acuma, de fapt, mai bine nu discutăm de treaba asta. (…) Eu sper să fie bine. Trebuie să apară adevărul. Dacă suntem vinovaţi, trebuie să răspundem. Dacă nu suntem vinovaţi… Asta este (…) Mergem înainte. Am zis, a afectat puţin cu… treburile, cu băncile. Dar mergem înainte, nu ne oprim”, spune el.
În ce priveşte legea care, de la 1 ianuarie 2014 le permite cetăţenilor străinilor să cumpere, fără restricţii, pământ românesc, Jihad El Khalil consideră că nu există motive de îngrijorare.
„Terenul este singurul care nu pleacă. Eu pot, de exemplu, mâine, să dărâm casa asta şi mergem mai departe. Dar terenul, ce să dărâmi? Luăm în buzunare şi plecăm cu el. Asta este poveste, că vin străini, să bage în lume frică. Nu este adevărat. Asta este o propagandă, cu străinii”, spune omul de afaceri.
De curând, ambasadorul Italiei la Bucureşti Diego Brasioli a confirmat că italienii sunt străinii care au cumpărat cel mai mult pământ românesc: peste 250.000 de hectare, cele mai multe în vestul ţării.
„A fost oarecare măsură intenţia, mai mult decât a face agricultură, de a specula probabil preţul. Unii nu exclud că au făcut acest lucru. (…) Astăzi vorbim de cu totul altceva, de afaceri, de a cultiva şi nu de a cumpăra, vinde în scurt timp”, spune Mauro Maria Angelini, preşedintele Confindustria România.
„E important chiar şi pentru industrie. Avem posibilitatea să ne transferăm tehnologiile noastre, know-how-ul. Multe firme sunt lideri mondiali în producţia de echipamente agricole”, spune reprezentantul Senatului italian. Localnic: „Să cumpere tot! Şi primăria!”
În ultimii ani, judeţul Timiş a devenit un „El Dorado” pentru agricultorii italieni. Zeci de mii de hectare sunt în proprietatea unor cetăţeni din peninsulă. Cel mai mare proprietar de terenuri este Luciano Martini, un misterios om de afaceri. Martini a înfiinţat aici o firmă care, de peste zece ani, lucrează 11.000 de hectare în zona comunelor Dudeştii Vechi – Vâlcani – Teremia. Iată ce spun oamenii locului despre latifundiar:
„Păi, nu-i prea bine. Să vină din Olanda sau de altundeva, să vină să ne ia pământul, să-l lucre ei… Nu ştiu. Oamenii care vând trebuie să se gândească la asta”.
„Pentru unii a fost un avantaj, faptul că le-a oferit un loc de muncă. Pentru alţii a fost un avantaj că le-a cumpărat terenul… Depinde de la caz la caz!”
„Să cumpere tot! Şi primăria!”
Cine este Luciano Martini? Reporterii Din interior au stat de vorbă cu Sebastiano Stoppa, cel care-i conduce afacerile în România.
„Aproape în fiecare lună vine aici două-trei zile. Iubeşte foarte mult ferma şi investeşte foarte mult şi în îmbunătăţiri funciare, a făcut foarte multe lucrări. El ţine foarte mult la frumuseţea peisajului, un pământ bine lucrat pentru el e prioritar. Italienii şi românii sunt foarte apropiaţi. Şi ca cultură, şi ca caracter”, spune Sebastiano Stoppa.
Producţia obţinută de italieni, la Dudeştii Vechi, este vândută peste hotare. Floarea-soarelui este comercializată în Italia şi Ungaria.
„Acum încercăm să dezvoltăm şi partea din România, pentru că şi România este o piaţă destul de activă şi încercăm şi aici să vindem marfa”, spune Sebastiano Stoppa.
Spre deosebire de alţi investitori străini, Sebastiano Stoppa consideră că noua lege privind vânzarea de terenuri poate aduce probleme grave fermierilor.
„Eu nu cred că contează cine este proprietarul terenului, ci ce face cu terenul respectiv. Noi investim foarte mult în pământ, aducem în plus. Noi le dăm românilor locuri de muncă, investim, nu facem o speculaţie. Nu cumpărăm teren şi-l blocăm acolo, în perspectiva că îi va creşte valoarea. Foarte riscant este ce se speculează. Adică cineva ia teren şi nu-l lucrează, îl lasă acolo în aşteptarea unui viitor preţ cât mai ridicat”, spune el.
Nu toţi agricultorii din comuna Dudeşti şi-au vândut pământurile italienilor. Damian Nicolau este inginer agronom şi lucrează 200 de hectare. A văzut cum, de-a lungul anilor, preţul pământului a explodat.
„Fiind şi inginer agronom de meserie, am lucrat pământul. Şi pământul, o dată îl vinzi şi după aia nu mai… Mai greu să cumperi decât să vinzi. Am în proprietate personală 48 de hectare şi lucrăm 105 hectare, aproape, în arendă, cu totul”, spune el.
Damian Nicolau adaugă că oferte de vânzare a pământului au fost dintotdeauna.
„La început, prin anii 90, era 100 de euro, 120, 150 de euro un hectar. Acum a crescut. A ajuns la aproape 4.000 de euro hectarul. 60%-70% s-a păstrat încă în formă particulară la oameni. S-a vândut o bună parte din el, iar restul… Sunt persoane care au simţul proprietăţii mai dezvoltat şi nu a renunţat să vândă aşa uşor, la preţurile mai mici…”, spune el.
Metoda italiană: colaborare cu agricultorii locali
Un alt italian care deţine trenuri agricole în Banat este Gabriele Bellini (foto). Lucrează, în judeţul Arad, peste 4.000 de hectare. Italianul a venit în România în anii `90. Nu direct din Peninsulă, ci din fosta Iugoslavie, forţat de împrejurări. Războiul din Serbia l-a determinat să renunţe la afacerile de acolo şi să înceapă o nouă viaţă, pe pământ românesc.
„Am venit în România în anul 1990, dar investiţiile masive în agricultură le-am început în 96-97. Şi am început în agricultură pentru că este domeniul la care mă pricep cel mai mult. Şi datorită faptului că şi investiţia a fost destul de rentabiliă de la început şi oricum am crezut în această activitate, investiţia a constinuat să se măreaască”, spune omul de afaceri.
Bellini a fost primul fermier din zona Aradului care a înfiinţat culturi extinse de soia. În prezent, italianul cultivă cereale, mai ales rapiţă, plantă foarte căutată pentru fabricarea biocombustibilului. Spre deosebire de alţi italieni, Bellini plăteşte fermieri români să îi lucreze terenurile.
„Politica noastră este de a conlucra cu agricultorii locali. Pentru că datorită fondurilor structurale şi fondului SAPARD s-au utilat foarte bine cu utilaje moderne şi atunci este intentia noastră de a colabora cu ei în vederea desfăşurării activităţii cum este mai bine şi, automat, de a îndeplini şi un scop social de a-i ajuta şi pe ei să se dezvolte mai bine”, spune Gabrielle Belini.
Lucian Popovici este unul dintre agricultorii arădeni care lucrează pământ în arendă de la fermierul italian.
„Până acum nu am avut nicio problemă. Până acum pot să zic că a fost ok din punct de vedere profitabil. A luat terenul, mi l-a dat, i-am plătit, a fost rezonabilă arenda, deci nu au fost probleme de care să mă sperii”, spune el.
Nu toţi italienii care au venit în România să investească în agricultură au avut noroc. În urmă cu patru ani, în judeţul Gorj, localnicii din Țânţăreni l-au bătut mar pe Severino Trivellin, un om de afaceri italian care făcea agricultură în zonă. Oltenii i-au recomandat lui Trivellin să se întoarcă în Italia şi să le lase pământurile în pace.
Italienii nu sunt suprinşi de faptul că unii români sunt împotriva străinilor care cumpără terenuri. Motivul este cât se poate de simplu. În Italia este aceeaşi mentalitate.
„Eu spun încă odată toată, lumea este la fel! Sunt tâmpiţi la noi, sunt tâmpiţi aici, sunt persoane foarte interesante!”, spune fermierul Franco Saccocci.
Investitorii italienii consideră că noua lege nu va produce schimbări majore în agricultură.
„Nu prea va schimba din doua motive. Investiţiile majore făcute de firmele străine s-au făcut deja în ultimii 10 ani şi fiecare s-a aşezat unde trebuia să se aşeze şi la ora actuală nici nu prea este locul pentru altă schimbare sau pentru altă aşezare”, spune Gabrielle Belini.
Foştii miniştri ai Agriculturii consideră însă că liberalizarea pieţei terenurilor agricole va pune probleme, în primul rând agricultorilor care nu au bani să concureze cu străinii la achiziţia de pământuri.
„Deci străinul vine cu un credit în care dobânda este de 1-2-3% în timp ce un român primeşte credit cu 7-8-9-10%. Păi ce piaţă liberă poate fi asta?”, spune Valeriu Tabără.
„Nu văd cu ochi buni acest lucru pentru că ar trebui noi ca români să ne mobilizăm şi să lucrăm acest teren”, crede Stelian Fuia.
Riscul speculei
Marea problemă rămâne achiziţia de pământuri în scop speculativ: concret, există riscul ca terenurile să fie cumpărate doar pentru a fi vândute la suprapreţ, fără a fi cultivate. Anul trecut, economia a crescut cu 3,5%, iar principalul motor de creştere a fost agricultura. România a ocupat locul unu în Europa la producţia de floarea soarelui şi locul doi la producţia de porumb. Recolta bogată a adus încasări la bugetul de stat de peste 18,5 miliarde de euro. Astfel, speculaţiile cu terenuri pot reduce potenţialul agricol al ţării.
„Capacitatea României de a produce este undeva la 40-50 de miliarde de euro. Deci aici este marea problemă (…) Agricultura, prin potenţialul, ei poate să fie o contribuabilă extrem de importantă la progres şi la ceea ce înseamnă creşterea economică”, potrivit lui Valeriu Tabără.
Fără producţii agricole, mediul rural, unde trăieşte aproape jumătate din populaţia ţării, s-ar putea confrunta cu probleme sociale grave, spun specialiştii.
„Luarea oamenilor şi transferul lor spre zonele urbane, mărirea unor presiuni spre zone urbane, sălbăticirea anumitor zone,” arată Valeriu Tabără.
Valeriu Tabără a fost ministru al Agriculturii în perioada septembrie 2010- februarie 2012. În prezent, deţine funcţia de vicepreşedinte al Academiei de Știinţe Agricole.Tabără susţine că a făcut demersuri la Uniunea Europeană ca România să amâne cu şase ani măsura de liberalizare a pieţei funciare, până în anul 2020. Tabără susţine că demersul său nu s-a concretizat din cauza miniştrilor care l-au succedat.
„Păi nu au dus mai departe acţiunea cel care a venit după mine. Eu zic că inclusiv Fuia a încetinit şi început a avut nişte reacţii de nu ştiu ce tip după care i-a văzut că ar da bine dacă ar spune facem, dar nu a făcut nimic”, povesteşte el.
Succesorul lui Valeriu Tabără la conducerea ministerului agriculturii a fost Stelian Fuia. Fuia a condus ministerul agriculturii în anul 2012, timp de cinci luni. În prezent, lucrează peste 1.000 de hectare de teren agricol în judeţul Călăraşi. Stelian Fuia îl contrazice însă pe Valeriu Tabără.
„Niciun document de lucru nu a fost antamat cu Comisia Europeană. Eu am trimis un document către ministrul fondurilor europene, domnul Orban, pentru a studia astfel de opţiuni. Răspunsul a fost foarte clar, nu putem să intrăm pe procedura de infrigement”, explică el.
În timp ce foştii miniştri îşi pasează responsabilităţile, marii fermieri sunt îngrijoraţi. Sorin Dogaru conduce divizia de agricultură a Interagro, cel mai puternic grup agro-industrial din România. Consorţiul condus de magnatul Ioan Niculae administrează o suprafaţă de 50.000 de hectare. Sorin Dogaru susţine că achiziţiile în scop speculativ cresc artificial preţurile pământurilor.
„În cazul în care există străini care cumpără terenuri în scopuri imobiliare aici trebuie să se intervină foarte clar. Vrei să cumperi teren imobiliar, nicio problemă, te impozitez în aşa fel încât să îţi piară cheful de imobiliare cu principalul mijloc de producţie al ţării”, spune el.
Sorin Dogaru susţine că investitorii străinii s-au arătat interesaţi şi de terenurile Interagro.
„Sunt şmecheri. Ei vor prima dată informaţii cam cum e, dacă zona asta ar fi bună pentru agricultură dacă zona asta ar fi bună pentru nu ştiu ce, dar cum vin, aşa pleacă”, spune el.
Omul care a cumpărat un sat întreg
Dincolo de afaceri, există români pentru care pământul înseamnă totul. Emil Părău este un om de afaceri din Lupeni, Valea Jiului. În urmă cu 11 ani, a cumpărat tot satul Roşia, o localitate din Munţii Apuseni, în mare parte părăsită. De ce? Emil Părău s-a născut la Roşia si a simtit ca are o obligaţie faţă de satul natal.
„În 2003, după ce nu mai fusesem aici de aproape 7 ani, taică-miu îmi tot spunea: s-a ales praful de munca mea, de a strămoşilor tăi, voi nu vă mai duceţi acolo… Şi atunci am zis mă nu pot eu să las aici să se aleagă praful. Hai să fac ceva şi să-i fac şi o surpriză, că dacă vine şi vede ce-i aici şi moare imediat de inimă rea bineînţeles. Şi-atuncea am luat mai mulţi meseriaşi, zidari, tâmplari, dintre oamenii care lucră la pădure.(…) am reparat casa, ceilalţi au lucrat la aranjatul grădinii, am curăţat terenul, am văruit pomii, garduri.(…) Când a văzut casa refăcută nu-i venea să creadă. Bineînţeles că a fost foarte bucuros şi poate a fost ultima lui bucurie din viaţă. Mi-am luat un angajament că nu voi lăsa niciodată să se aleagă praful de această zonă. Aici ai o responsabilitate, ai pe umerii tăi pe toţi strămoşii”, spune Emil Părău.
Initial, Emil Părău nu plănuia să cumpere 50 de gospodării şi 300 de hectare de pământ, câte deţine acum în satul natal.
„N-aveam chiar niciun gând decât asta să curăţ terenurile. Şi a venit un vecin de aici Tic, care stă la Vineri, are casă mare lângă Cugir şi face, bă Milule, eu nu mai vin pe aici. Nu vrei să-mi iei şi mie casa şi locul şi asta. (…) Şi am zis, hai mă să le iau. Şi le-am luat, zicând că nu mai vine, i-am luat tot. I-am dat banii, aşa a fost primul. După aia or început alţii. După aceea a început să-mi vină ideea: dom’le dar ce-ar fi să refac şi casele. (…) Am zis: băi, dar ce-ar fi ca în viitor, pe fundaţiile caselor respective să refac eu din nou casele şi în acest fel să refac satul şi de ce nu să încerc să fac un altfel de turism decât ce se face la ora actuală în lume”, spune el.
Toată afacerea de la Roşia l-a costat pe Emil Părău în jur de 100.000 de euro. Acum, vrea să-şi transforme satul natal într-o destinaţie turistică.
„Asta-i identitatea noastră românească, pe care trebuie să o păstrăm. Vedeţi, aici în sat când vii, sau în comună, te întreabă cineva, cine eşti tu? Eu de exemplu sunt Milu lu’ Ilina lu’ Simionu’ Şeicului. Vedeţi, deja sunt trei generaţii, am ajuns la străbunicii mei. De fapt eu duc povara lor, eu trebuie să duc mai departe acest lucru, pentru că şi copiii or să vină Alin lu’Milu lu’Ilina lu’ Simionu’ Şeicului. Vedeţi, aşa ar trebui să gândim toţi pentru că noi încet încet ne pierdem identitatea şi asta-i lucru mare. Şi asta aş vrea în primul rând în acest sat”, spune Emil Părău.
Când Emil Părău s-a întors la Roşia, în sat mai erau patru locuitori. Restul localnicilor au părăsit localitatea încă de acum 40 de ani, ca să lucreze la oraş. Astăzi, la Roşia mai trăieşte doar nea Aron Truţă. Bătrânul se încăpăţânează să trăiască o viaţă simplă, de ţăran. Încă îşi mai confecţionează uneltele agricole din lemn, ca pe vremea dacilor.
„Pământul înseamnă pentru mine o bucurie. După pământ trăim. Trăiesc şi animalele, trăim şi noi. Dacă e muncit. Dacă nu-l munceşti, nu pot trăi nici animalele, nici oamenii, că n-avem alt venit. Tineretul o şi plecat… Dacă-s singurul, eu am mai rămas pe aici. Am fost plecat şi eu, dar m-am întors iarăşi pe la pământul ăsta. Mă leagă moşia de aici. Pământul!”, spune Aron Truţă.
Pentru Emil Părău şi Aron Truţă, pământul de la Roşia este sfânt.
„Pământul nu-l dăm la străini. Dacă-l dăm, îl dăm tot la ai noştri. La ţara noastră, la ţara românească!”, spune Aron Truţă.
„Vă daţi seama că toţi care vin să cumpere terenuri îl cumpără cu un interes. El nu simte nimic, ceea ce simţim noi. (…) Asta ar trebui să înţeleagă orice român din ţara asta (…)Dacă pot şi au posibilitatea, să se întoarcă în satul lor, să nu-l vândă, să nu-şi vândă terenul. Terenul până la urmă are valoare, şi-o să aibă valoare. Dacă n-ar avea valoare, n-ar veni străinii să-l cumpere. Noi cu timpul ne pierdem identitatea, ne pierdem credinţa şi în felul ăsta, atunci chiar putem să ne pierdem şi pământul! Sper să nu se întâmple asta”, spune Emil Părău.
Exemplul Bulgariei
Românii şi-au înstrăinat aproape 30% din suprafaţa arabilă. Nu la fel au procedat însă vecinii bulgari: autorităţile de la Sofia au blocat vânzările de teren agricol către străini până în anul 2020.
„Bulgarii au luat clar, au tăiat pisica, şi au dat o lege în care pământul nu se vinde, da? Nici nu au întrebat U.E. Nici măcar nu începuseră demersuri cum am făcut noi”, spune Valeriu Tabără.
Pentru marile puteri agricole, cum sunt Franţa, Germania sau Austria, terenul agricol are statut special: este considerat un bun naţional.
„Eu am văzut legea Austriei (…) Vă spun, este la prima vedere liberală, când începi să cumperi e prăpăd, deci dacă nu ai făcut dovada că terenul acela se duce într-o treaptă de folosinţă superioară, nu îl cumperi”, spune Valeriu Tabără.
„Numai noi nu ne dăm seama de bogăţia pe care o avem. (…) Nu apreciem munca bunicilor noştri, părinţilor noştri. Ne-am dat bogăţiile subterane, din păcate. Ne-am dat petrolul, ne-am dat aurul. Până la urmă ne dăm şi pământul? Ce ne mai rămâne? Să ne dăm sufletul, nu? Cu pământul şi cu asta, ne dăm şi sufletul”, spune Emil Părău.
Banca Mondială şi ONU au avertizat că omenirea s-ar putea confrunta, în următoarele decenii, cu o criză alimentară gravă. Pământul românesc, gestionat eficient, poate să hrănească peste 80 de milioane de persoane. De patru ori mai mult decât populaţia ţării. În loc să devenim o putere agricolă, riscăm să ajungem un rai pentru speculatori. Un sat fără câini… vândut bucată cu bucată.
Cercetătorii de la Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad au descoperit o metodă de a prelucra cânepa, care ar putea relansa cultivarea industrială a acestei plante în România. Procedeul inovator de obţinere a fibrei economiseşte foarte multă apă şi reduce timpul de descompunere a tulpinilor de cânepă, de la două săptămâni, la două zile. Descoperirea a fost făcută în urma unui studiu care a durat mai bine de un an şi a costat 1,7 milioane de euro, bani din fonduri europene.
