Castelul Bay
Castelul Bay se află în localitatea Treznea, județul Sălaj. Castelul a fost construit pe la mijlocul secolului al 19-lea. Situat chiar în centru satului Treznea , castelul este legat de familia grofului Bay Ferenc, ce a locuit în el până în 1944, an în care , cu doar câteva săptămâni înainte ca frontul celui de-al doilea război mondial să ajungă în zonă, a fost părăsit. Groful, alături de fiul și de soția acestuia , de cei doi nepoți, dar și de o parte din animalele pe care le avea la momentul respectiv s-a retras din fața armatei romane la Curtuișeni , în județul Bihor, aproape de granița cu Ungaria, în localitatea natală a surorii sale. După venirea comuniștilor la putere , castelul a fost sediul CAP-ului din localitate, perioadă în care a fost cât de cât întreținut. După 1990 însă, locația a fost abandonată și lăsata în voia sorții. Actualmente , deși inclus pe lista monumentelor istorice , ansamblul arhitectural este aproape o ruină, uitat de autoritățile locale și centrale. Acesta situatie se datoreaza in principal evenimentelor antiromanesti din Treznea din perioada hortysta. Primarul din treznea declarand ca doreste sa stearga de pe fata pamantului acest castel. Groful Bay este considerat de primar un dusman al romanilor. Castelul are în componența două corpuri principale, legate între ele de o reproducere a “punții suspinelor” din Veneția, unică în România, dar care sunt astăzi departe de strălucirea de altădată. Castelul are o structură și o formă legată strict de genealogia familiei ce a locuit în el. Deși atât bătrânul Bay Ferenc cât și soția acestuia proveneau din familii nobiliare, Ferenc era cu o treaptă mai sus în ierarhie , fapt pentru care corpul de clădire rezervat lui era mai mare , ea fiind a adevăratului nobil. Mai mult decât atât , cel rezervat soției nu este doar mai mic , ci a fost legat de cel al soțului printr-o “punte a suspinelor” ce simbolizează înnobilarea prin căsătorie a părții feminine a familiei.Cazul castelului Bay
28 februarie 2012, de Ciprian Plaiaşu
Istoria nu a fost niciodată dreaptă, ba dimpotrivă e crudă, brutală, nemiloasă şi absurdă. Ceea ce unora le pare a fi just la un moment dat este de fapt o atrocitate fără margini faţă de alţii. Compromisurile, unele care ne par azi inacceptabile, sunt fire de nisip în clepsidra trecutului.
Privesc şi mă întreb uneori cum sunt încă pe picioare clădirile lagărelor de concentrare de la Auschwitz, Dachau sau Treblinka. Cum de locurile acelea, care în urmă cu mai bine de jumătate de secol înainte au devenit malaxoare de suflete nu doar pentru evrei, ci şi pentru ţigani, slavi sau alte populaţii ce nu se încadrau în standardele rasei umane impuse de arienii nazişti, rezistă încă. De ce nu sunt făcute una cu pământul pentru a şterge cu buretele istoria criminală a naziştilor? De ce au rămas piatră pe piatră construcţiile ordonate de unul dintre cei mai mari criminali din istorie? Există monumente criminale? Răspunsul pe care îl primesc la aceste întrebări hoardele de turişti este unul pe cât de simplu pe atât de just şi poate intrigant: "Ca lumea să nu uite! Ca ceea ce s-a întâmplat aici să rămână mărturie pentru istorie şi niciodată să nu se mai întâmple." Mai este un răspuns pe care ghizii nu îl spun pentru că este atât de lumesc şi meschin încă contravine sobrietăţii impusă de asemenea monumente: păstrarea şi conservarea acestor locuri este adevărata sursă de venit a comunităţilor din zonă. Altfel spus PIB-ul polonez actual beneficiază de pe urma unui regim criminal. Dincolo de orice considerant moral lucrurile pot fi văzute şi aşa, în ciuda faptului că prezervarea acestor locuri suscită, pe de o parte, sume importante, iar, pe de alta, modalitatea în care se face, discuţii interminabile între urmaşii celor care şi-au pierdut pe cei dragi, mai cu seamă când sentinţa la moarte este transfrontalieră. Un astfel de loc controvesat există şi în România, undeva în judeţul Sălaj, în comuna Treznea unde se găseşte reşedinţa unui criminal de război. Castelul Bay, situat în această localitate şi inclus în Lista Monumentelor Istorice ca monument de importanţă locală, se află într-o stare avansată de degradare, porţiuni semnificative din acesta fiind definitiv ruinate. Clădirea a aparţinut grofului maghiar Bay Ferenc şi a fost contruit la mijlocul secolului al XIX-lea. Are în componenţă două corpuri principale legate între ele printr-o reproducere unică în România a celebrei „punţi a suspinelor" din Veneţia. Avocatul Călin Hârza cel care în 2008-2009 a propus autorităţilor publice locale din Treznea, în numele Balivatului Transilvaniei al Ordinului Suprem Militar al Templierilor din Ierusalim, să închirieze imobilul pe care ar fi urmat să îl restaureze şi să înfiinţeze un centru de cercetări medievale, oferă o perspectivă mai largă a importanţei arhitectonice a castelului. Acesta declara pentru ziarul Adevărul că monumentul „... este unic, nu doar în Transilvania, ci în vechiul Imperiu Austro-Ungar. Era foarte bine păstrată blazoneria, atât Bay cât şi soţia sa fiind de viţă regală. Castelul, construit pe la mijlocul secolului al XIX-lea, este în stil neo-baroc. Corpul familiei, care cuprindea şi birourile, era unit cu corpul în care locuia soţia printr-o replică a Punţii Suspinelor din Veneţia. Unicitatea clădirii este reprezentată şi de faptul că stilul eclectismului neo-baroc, gotic, este amestecat cu acela mai nou, ţărănesc. Ţăranii, lucrând acolo, şi-au lăsat influenţa ancestrală în toate elementele." Groful a locuit în acest imobil până în anul 1944, când s-a retras împreună cu familia din calea armatei române. A fost declarat criminal de război, fiind considerat autorul moral al atrocităţilor de la Treznea, din 9 septembrie 1940, când 93 de localnici (87 români şi 6 evrei) au fost masacraţi de trupele horthyste. În semn de cinstire pentru jertfele date şi pentru eroismul manifestat în timpul ocupaţiei fascisto-horthyste, localitatea Treznea a fost declarată localitate martir a neamului românesc, prin Legea nr. 76/1995. Acesta este principalul motiv, de ordin afectiv, pentru care cetăţenii şi conducerea comunei Treznea se opun restaurării castelului, deşi acesta este pe lista monumentelor istorice de interes local. Castelul Bay sub comunişti şi după Spre deosebire de ce s-a întâmplat cu alte conace şi castele ale nobilimii maghiare, care au devenit „închisori" pentru copii cu probleme, în timpul regimului comunist, monumentul a devenit sediu al Cooperativei Agricole de Producţie (CAP) din localitate, iar ulterior al Circumscripţiei Sanitar-Veterinare, fiind destul de bine întreţinut. Resentimentele faţă de imobil s-au intensificat destul de târziu, după anul 1998, când clădirea a fost abandonată. Totuşi după Revoluţia din 1989, clădirea a fost revendicată în două rânduri de moştenitorii lui Bay Ferenc: în anul 1990, de către Bay Francisc, iar în anul 1998 de către nepotul Bay Janos Gyorgy. Cu această ultimă ocazie dreptul de proprietate nu a fost reconstituit, pe motiv că legislaţia în vigoare nu permite reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele declarate criminali de război cărora li s-au confiscat averile. Între cele două acţiuni are loc ratificarea legii menţionată mai sus, în 1995, când localitatea este declarată martir. Click pe imagini pentru galerie foto Interesul manifestat de reprezentanţi ai unor organizaţii private pentru cumpărarea sau închirierea imobilului şi, ulterior, realizarea lucrărilor necesare de restaurare s-a lovit în permanenţă de refuzul reprezentanţilor Primăriei şi Consilului Local Treznea. Cazul avocatului Călin Hârza din Zalău care dorea să folosească imobilul drept sediu pentru Balivatul Transilvaniei al Ordinului Suprem Militar al Templierilor din Ierusalim şi dorea să înfiinţeze un centru de cercetări medievale, respectiv un muzeu care să evoce martiriul ţăranilor ucişi la Treznea, s-a soluţionat cu refuzul categoric al autorităţilor locale. „Primăria a fost deschisă la propuneri, pe faţă, dacă suntem de acord să facem investiţii. Am făcut expertize de peste 80 de milioane de lei vechi şi le-am dat la primărie. Mi-au spus mulţumesc şi au încheiat colaborarea noastră. Apoi a început să apară teoria conspiraţionistă. Primarul mi-a spus că sunt persoane sus-puse care vor castelul. Într-o adunare de la primărie, oamenii au vrut să mă linşeze. Eu nu cred că voia nimeni castelul. Toţi cei care l-au cerut, l-au cerut din cauza terenului, cu intenţia de a demola clădirea", povestea în vara anului trecut avocatul. Soluţia unui primar dintr-o ţară membră UE Dincolo de faptul că a existat un investitor, care ar fi putut face ceva pentru monument, sau de posibilităţile de finanţare ce pot veni prin programele Uniunii Europene, care ar ajuta creşterea economică a localităţii, în anul 2009, primarul Emanoil Stanciu a adresat Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional un memoriu solicitând declasarea castelului. În motivarea solicitării s-au invocat lipsa mijloacelor pentru întreţinerea şi conservarea acestuia şi pericolul prezentat pentru localnici de starea avansată de degradare a imobilului, existând riscul prăbuşirii şi al desprinderii unor materiale de construcţii. Totodată, primarul a propus ca, pe amplasamentul şi în proximitatea castelului să fie realizate un nou sediu pentru primărie, un dispensar, locuinţe ANL şi o bază sportivă. Întrebarea care se ridică este: cum a reuşit primăria din Treznea să aducă din 1998 până azi imobilul în această stare pe care singur o invocă edilul şef al localităţii? Ministerul de resort nu a luat în calcul solicitarea, iar reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sălaj refuză să susţină demersurile edilului Emanoil Stanciu de declasare a monumentului istoric. Este interesant următorul aspect în cererea Primăriei: pe de o parte, invocarea lipsei de mijloace pentru întreţinerea şi conservarea a unui monument unic în România, iar pe de alta disponibilitatea de finanţare a cel puţin patru noi construcţii. Degeaba legea a făcut dreptate Primăriei din Treznea lăsând în proprietatea comună a urmaşilor victimelor terenul şi reşedinţa fostului agresor, fapt ce ar putea să crească nivelul de trai a celor care vieţuiesc azi. Folosindu-se de resentimentele unui trecut din ce în ce mai îndepărtat, care ar trebui expus ca şi în Polonia - spre a nu se uita ce s-a întâmplat! - autorităţile locale încearcă să obţină profit rapid pentru un număr mic de oameni. Astfel în perioada 2009-2010, în apropierea monumentului istoric a fost amenajată o bază sportivă. Lucrările au presupus şi decopertarea unei porţiuni de teren în zona de protecţie a monumentului istoric (o zonă de 15 metri în jurul imobilului), fiind realizate cu avizul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sălaj. De altfel problema primarului era în vara anului trecut legată tot de proiectele domniei sale: gardul stadionului. „Noi vrem să fie declarat pentru a-l putea dărâma. Este într-o stare jalnică, nu se poate face nimic cu el. Ne cade molozul în cap, este pericol public, nu se mai poate reface. Dacă mai este 30 la sută din el în picioare. Nu pot pune viaţa oamenilor în pericol. Se autodemolează. Mi-a dărâmat gardul stadionului. Am făcut demersuri la Ministerul Culturii pentru a fi declasat", spunea primarul. Nu vom căuta să vedem cum s-au făcut licitaţiile pentru această bază sportivă şi cum s-a folosit banul public în acest caz, deşi poate pe viitor vom urmări mai atent, cine are o agendă legată de declasarea şi dărâmarea clădirii. Din păcate lucrurile sunt adesea mult mai pragmatice, iar manipularea emoţională cu elemente xenofobe este doar o unealtă pentru obţinea unor interese de moment. Pe lângă această atitudine a Primăriei, pe care nu o poţi amenda decât moral, autorităţile au „ajutat" la accentuarea degradării monumentului prin lipsirea acestuia de un paznic, aşa cum cere legea şi prin ignoranţa faţă de imobil. Astfel, în luna august 2009, un turn şi o porţiune a peretelului din partea sudică a castelului s-au prăbuşit; în luna martie 2011, un alt turn al castelului a avut aceeaşi soartă. Ulterior, pe fondul lipsei unor măsuri de protecţie, au fost furate cărămizi de la baza pereţilor, care au condus la prăbuşirea unor ziduri, iar în luna iulie 2011 au fost furate porţiuni ale acoperişului de tablă - aproximativ 700 kg. Este curios cum s-a putut realiza acest furt, în condiţiile în care sustragerea unei asemenea cantităţi de tablă necesita folosirea de unelte şi mjloace de transport. Cum îşi pierde comunitatea identitatea de martir? Legea presupune amendarea proprietarului în cazul în care nu asigură paza şi protecţia monumentului istoric, precum şi lipsa de grijă faţă de acesta. Totuşi cum aplici această reglementare clară în cazul în care comunitatea a fost victimă? În 1995 toată România se înclina în faţa atrocităţilor petrecute la Treznea. Însă o lege este mai perenă decât o piatră. Refacerea şi folosirea casei agresorului, dobândită de comunitate chiar împotriva unei dintre cele mai puternice legi făcute de om - cea a proprietăţii - ar fi fost mereu un viu document a celor petrecute în septembrie 1940.
Cu prilejul întâlnirii membrilor Filialei Sălaj a Asociaţiei Comunelor din România (septembrie 2011), şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sălaj, Doina Cociş, a lansat edililor sălăjeni invitaţia de a încheia parteneriate cu instituţiile abilitate în vederea reabilitării şi punerii în valoare a castelelor şi conacelor monumente istorice existente pe teritoriul judeţului şi includerea acestora într-un circuit turistic. Din păcate, dicutând cu domnia sa, cazul de la Treznea se dovedeşte a fi mai degrabă unul de rea voinţă din partea propietarului. Cum s-ar putea rezolva situaţia de la castelul Bay din Treznea pentru a nu pierde un monument unic în România mai ales că are anumite elemente de arhitectură unice? Acolo este o problemă mai veche şi lucrurile sunt destul de complicate. Acel monument este într-o stare deplorabilă. Este într-o stare avansată de degradare şi datorită lipsei de interes a autorităţii publice locale. Nu vreau să arunc anatema asupra domniilor lor, dar li s-au transmis în nenumărate rânduri obligaţiile pe care le au faţă de acest monument. La un moment dat, le-am oferit oportunitatea de a aplica un proiect la Ministerul Culturii pentru reabilitarea monumentelor, dar dumnealor sunt în situaţia în care doresc să declaseze acest monument, asta înseamnă să-l scoată din Lista Monumentelor Istorice, ca să-l poată demola şi să construiască altceva pe acel teren. Punctul de vedere al Ministerului Culturii, respectiv al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sălaj este că acel castel nu se va putea declasa. Ministerul Culturii nu are nici un interes să declaseze un monument de o asemenea importanţă, iar noi susţinem acest punct de vedere. Ceea ce ne dorim este ca imobilul să fie reabilitat. Totuşi Primăria, pentru că ei sunt proprietarii, trebuie să fie dispusă să facă acest lucru. Din păcate peste voia lor nu se poate întâmpla nimic. Noi putem, eventual, să-i amendăm pentru lipsă de interes, şi pentru grave prejudicii aduse monumentului. N-am făcut chestiunea asta din motive lesne de înţeles: dorim să ne păstrăm bunele relaţii, iar o amendă va aduce o tensiune în plus. Nu amenda rezolvă situaţia, ci faptul că autorităţile din Treznea trebuie să conştientizeze că monumentul merită păstrat, reabilitat şi trebuie să i se dea o destinaţie. Istoria proprietarului castelului este una controversată, acesta fiind responsabilul moral al masacrului de la Treznea din septembrie 1940. Nu credeţi că ar fi fost nimerit ca acel monument să fie făcut făcut un muzeu al terorii fasciste sau hortyste? Noi chiar le-am propus să realizeze un muzeu al terorii fasciste sau un muzeu al holocaustului. Domniile lor susţin că au nişte amintiri triste vizavi de monumentul acela şi comunitatea are un resentiment pe care încă-l păstrează. Sigur că nu poate fi vorba de aşa ceva. În primul rând au fost vremuri care au trecut de mult, iar în prezent cele două comunităţi română şi maghiară sunt în bune relaţii. Ideea ar fi că, acolo, acel monument ar putea fi redat unui circuit tocmai dându-i-se o astfel de destinaţie. Nu credeţi că dacă polonezii ar fi reacţionat la fel la Auschwitz n-am fi avut un muzeu al holocaustului azi? Sunt multe naţiuni, nu doar polonezii, care dacă ar fi avut un astfel de monument şi oportunităţile pe care le avem azi, ar fi ştiut ce să facă. Mergem în străinătate şi vedem pe la alţii cum dacă au o singură pietrică de care se leagă memoria unei personalităţi ei ştiu cum s-o împrejmuiască şi cum s-o pună în valoare. Din păcate, noi, iată, avem un monument de o asemenea valoare şi administraţia publică locală nu doar că nu întelege importanţa istorică a monumentului, dar nu vrea să vadă în imobil o posibilă sursă de venit pentru comunitatea pe care o reprezintă. Ca director al Direcţiei de Cultură le-am recomandat dacă nu pot să investească în el să îl concesioneze pe o perioadă de 50 de ani sau chiar în ultimă instanţă să îl vândă. Sunt convinsă că ar fi găsit doritori şi nu vorbesc din auzite. Sunt monumente în ţară unde au venit străini, s-au concesionat monumente, le-au redat în circuitul turistic, le-au pus în valoare şi le-au făcut cunoscute în întreaga lume. Până la urmă şi aceasta este o variantă. Trebuie să speculăm momentul în care sunt alţii doritori să vină să investească la noi, dacă n-avem bani suficienţi, asta este o oportunitate. Într-adevăr, Primăria invocă la nesfârşit faptul că nu are surse financiare şi îi înţelegem că au alte lucruri de făcut cu puţinele resurse pe care le deţin, dar este vorba de obligaţiile pe care ei le au. Totuşi, din păcate, în acest caz pornim de la faptul că dumnealor doresc ca acel monument să dispară. Asta este principala problemă din păcate şi din nefericire. Dincolo de cele spuse de directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional putem din această poveste putem concluziona următoarele. Trist este faptul că peste ani ceea ce s-a petrecut la Treznea în 1940 se va uita. Monumentul care în prezent aduce aminte de un agresor va dispărea din lipsa de interes a unui edil, iar povestea va mai rămâne doar prinsă de o lege, ce într-o marjă de timp, nu va mai avea efect pentru că nimic din istoria acelor clipe cumplite nu va mai fi acolo. În plus ne vom trezi mai săraci cu un monument pe care o lege dreaptă l-a dăruit comunităţii în numele abuzurilor înfăptuite de fostul proprietar. Atunci ne vom întreba unde putem cinsti memoria celor ucişi şi ce stă mărturie „ca lumea să nu uite"?
Citeste mai mult: adevarul.ro/cultura/istorie/daca-monument-apartinut-unui-criminal-razboi-credeti-trebui-demolato-cazul-castelului-bay-1_50ba07727c42d5a663b0d681/index.html
Castelul Bay din Treznea – între restaurare firavă şi coşul de gunoi al istoriei
MIHAELA MOLDOVAN NOIEMBRIE 6, 2012 11
Deşi o clădire nu se poate face vinovată de faptele proprietarului ei, Castelul din Treznea, care a aparţinut grofului Bay Ferenc – considerat autorul moral al masacrului hortyst ce avut loc în sat, în 1940 – mai că a fost ras de pe faţa pământului în ultimii 20 de ani. Învinsă de resentimentele localnicilor, de neputinţa şi indolenţa autorităţilor şi de timp, clădirea cu o structură unică în România şi considerată monument de patrimoniu naţional dispare bucată cu bucată, furată uneori de săteni, iar alteori de vicisitudinile vremii. În plus, firavele tentative de restaurare s-au lovit mereu de aceeaşi problemă: nepăsarea oamenilor locului şi incertitudinea statutului juridic al castelului.
Ca multe alte sate sălăjene, Treznea păstrează ruinele a ceea ce odinioară a fost un Castel în toată splendoarea lui şi aparţinând nobilimii maghiare. În fapt, construit pe la mijlocul secolului al XIX-lea chiar în centrul localităţii, castelul are în componenţă două corpuri principale, legate între ele de o reproducere a celebrei “punţi a suspinelor” din Veneţia, unică în România. Totul este, însă, departe astăzi de strălucirea de altădată.
În 2009, zăbrele de fier, aşezate în cruce, suplineau ceea ce a fost odată uşa de la intrarea principală a castelului. Acum uşa a dispărut demult şi pe treptele în semicerc care odată se aflau în faţa ei ne întâmpină doar moloz şi câteva scânduri prăfuite. Nu mai găsim nici toate ferestrele bătute în cuie, ca acum 3 ani, ci doar câteva goluri care rânjesc hidoase în pereţi, asemeni unor dinţi lipsă dintr-o imensă gură de căpcăun. Acelaşi personaj de poveste pare a fi muşcat serios şi din corpul de clădire din spatele castelului, pe jumătate ruinat.
Castelul cu “puntea suspinelor”
Ocolind pereţii scorojiţi, ajungem iar în faţa castelului, unde regăsim două vechi cunoştinţe: doi molizi gemeni sunt tot ce a rămas din grădina “ca din rai” pe care familia Bay a avut-o şi de care sătenii mai bătrâni îşi amintesc încă. În drepta, unde altădată se întindea eleşteul în care familia grofului maghiar se îmbăia în zilele toride de vară dăm cu ochii de terenul de fotbal al satului, împrejmuit de un gard de sârmă susţinut de stâlpi de fier vopsiţi în alb.
Revenind la castel, acesta are, în opinia avocatului Călin Hârza, un pasionat al construcţiilor de acest gen din Sălaj, o structură şi o formă legată strict de genealogia familiei ce a locuit în el. Deşi atât bătrânul Bay, cât şi soţia acestuia proveneau din familii nobiliare, Ferenc era cu o treaptă mai sus în ierarhie, fapt pentru care corpul de clădire rezervat lui era mai mare, ea fiind o dovadă a “adevăratului” nobil. Mai mult, cel rezervat soţiei nu este doar mai mic, ci a fost legat de cel al soţului printr-o “punte a suspinelor” ce simbolizează înnobilarea prin căsătorie a părţii feminine a familiei.
Părăsit de urgenţă în 1944
Familia lui Bay Ferenc a rămas puternic imprimantă în memoria colectivă a satului şi, din păcate, nu pentru aspecte pozitive, groful fiind considerat autorul moral al masacrului horthyst din 1940. Chiar şi după cumplitul eveniment, familia Bay a continuat să locuiască în castel alţi 4 ani, până în 1944, când, cu doar câteva săptămâni înainte ca frontul celui de-al Doilea Război Mondial să ajungă în zonă, să părăsească de urgenţă reşedinţa. Groful, alături de fiul şi soţia acestuia, de cei doi nepoţi, dar şi de o parte din animalele pe care le avea la momentul respectiv s-a retras din faţa armatei române la Curtuişeni, în Bihor, aproaope de graniţa cu Ungaria, localitatea natală a nurorii sale. Sătenii spun că se pare că de acolo familia Bay a fugit în Elveţia, unde bătrânul grof ar fi avut o soră. După venirea comuniştilor la putere, castelul a fost sediul CAP-ului din sat, perioadă în care a fost cât de cât întreţinut. După 1990, însă, clădirea a fost abandonată şi lăsată în voia sorţii.
Dosare penale că au furat castelul
Actualmente, deşi inclus pe lista monumentelor istorice, ansamblul arhitectural este supus distrugerilor de tot felul. Dacă, pe de-o parte, timpul, ploile şi vântul muşcă din zidurile vechi, pe de alta, castelul este rupt bucată cu bucată şi de unii săteni care ţin să îl vadă ras de pe faţa pământului, pe considerentul celor petrecute aici în urmă cu mai bine 70 de ani. Grinzi masive de lemn, cărămizi ori lemnăria şi acoperişul – tot ce a putut fi luat de la castel şi refolosit a dispărut. Unele lucruri furate mai ales noaptea au fost recuperate de către autorităţile locale, doi săteni fiind cercetaţi penal pentru furt, după cum susţine primarul Emanoil Stanciu. “Unul din cazuri a fost înregistrat anul trecut, când într-o dimineaţă am văzut că toată tabla de la acoperiş era decoperată. O luase un sătean noaptea şi a dus-o la fier vechi. Acum bărbatul este cercetat penal pentru furt şi distrugere. Cel de-al doilea caz îl priveşte pe un alt localnic, care a luat din grinzile metalice ale castelului. Am primit o sesizare privind acest aspect, ne-am deplasat la faţa locului şi am recuperat grinzile, iar acest localnic este şi el anchetat de organele de cercetare penală. Chiar ne-au contactat recent pentru a ne întreba dacă ne constituim în dosar ca parte civilă şi ne-au cerut date despre valoarea prejudiciului cauzat”, susţine primarul Emoanoil Stanciu.
Sătenii – bântuiţi încă de fantoma grofului
Acesta recunoaşte că oamenii şi locurile sunt bântuite încă de fantoma lui Bay Ferenc şi că multor săteni le vine greu să facă diferenţa între clădirea monument de patrimoniu şi groful care a declanşat masacrul hortyst din 1940. Din această cauză, singurele două cereri de concesionare/vânzare a castelului, pe care le-a primit de-a lungul anilor administraţia locală a comunei, s-au izbit de un zid de tăcere şi refuz.
Mai exact, conştient de valoarea ei, avocatul Călin Hârza a vrut în repetate rânduri să cumpere sau să concesoneze castelul, în 2006, 2007 şi 2008, dar toate discuţiile purtate cu cei din Treznea s-au soldat cu un mare eşec. “Avocatul Călin Hârza ne-a contactat şi ne-a spus că ar vrea să cumpere sau să concesioneze castelul, ca reprezentant al Ordinului Templier, şi să facă acolo sediul acestei organizaţii şi poate o grădiniţă de tip Waldorf. Am supus această cerere Consiliului Local şi iniţial consilierii au fost de acord cu concesionarea, mai ales că anual urma să intre în bugetul local suma de 8.000 de lei. Uleterior, însă, a venit în sat dr. Puşcaş, de la Şimleu, şi i-a întors şi pe ei, şi pe săteni. I-a întrebat cum de vor să mai păstreze în picioare şi să mai dea şi importanţă unei clădiri care a cauzat atâta durere şi care are legătură directă cu ce s-a întâmplat în 1940? Şi oamenii au dat înapoi, iar concesionarea nu s-a mai făcut”, povesteşte edilul, spunând că el, de unul singur, nu poate face nimic pentru castel, nici dacă ar vrea, întrucât este reprezentantul sătenilor, iar decidenţii în comună sunt aleşii locali. O a doua persoană interesată de punerea în valoare a castelului a apărut în ultimii 3 ani, dar fiind vorba de un cetăţean de etnie maghiară, cei din Treznea s-au arătat încă o dată reticenţi, având în vedere aceleaşi întâmplări petrecute în sat în urmă cu 70 de ani.
Aşa se face că ansamblul arhitectural a rămas în grija autorităţilor locale, asemeni unei pietre de moară care trage mereu în jos. Edilii comunei susţin că bugetul local nu permite investiţii în întreţinerea clădirii şi nici angajarea unui paznic, iar situaţia juridică neclară a castelului face aproape imposibilă orice tentativă de a găsi fonduri pentru susţinerea lui. “Castelul ne-a revenit, prin instanţă, nouă, dar nu ştim unde este actul de proprietate. Nu a ajuns niciodată la noi şi nu ştiu unde să îl căutăm. Ca să lămurim toate acestea, am cerut de mai multe ori Ministerului Culturii declasarea castelului, lucru care ne-a fost însă mereu respins”, spune primarul.
Deşi în 2009, declara ca declasarea a fost cerută pentru ca ansamblul arhitectural să fie scos din lista monumentelor istorice şi pentru a putea fi apoi demolat, în loc urmând să se facă un sediu nou pentru primărie, un dispensar şi locuinţe ANL, de această dată edilul a spus că nu s-a vrut şi nu se vrea demolarea construcţiei, ci clarificarea situaţiei juridice. Odată rezolvat acest aspect, castelul ar putea fi concesionat ori vândut mai uşor, susţin reprezentanţii autorităţilor locale. În plus, aceştia admit că zona în care se află castelul este singura din domeniul public unde poate fi construit centrul civic al comunei, dar precizează că noul bloc ANL prevăzut a fi ridicat aici va fi vecin cu bătrânul castel şi nu îi va “fura” locul. Primarul Stanciu neagă şi zvonurile vehiculate în zonă cum că noul bloc ANL ar fi destinat unor familii de rromi şi că aceştia, vrând să urgenteze construiţia blocului, ar lua noapte de noapte din ziduri, pentru a le face să dispară de tot. “Pentru blocul ANL, care va fi ridicat în vecinătatea castelului, avem o listă cu 37 de solicitări primite din partea familiilor de tineri din comună care nu au unde locui. Stau îngrămădite cu părinţii, cu socrii, trebuie să facem ceva pentru ele. De aceea am şi întocmit proiectul privind blocul ANL”, susţine primarul.
Declasarea nu este justificată
În ciuda cererilor de declasare înaintate de administraţia locală, reprezentanţii Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Cultural (DCCPNC) Sălaj susţin că ansamblul arhitectural din Treznea nu trebuie dărâmat, ci mai degrabă restaurat şi valorificat ca monument de patrimoniu. “Un demers de restaurare este viabil, dar mai întâi trebuie clarificată situaţia juridică a castelului. După aceea, se va putea întocmi un Proiect Tehnic – vom încerca să găsim fonduri pentru aceasta de la Ministerul Culturii, întrucât după 2014 se vor redeschide axele de finanţare pentru valorificarea patrimoniului naţional. Până atunci, ar trebui pus în siguranţă. Restaurarea castelului este modalitatea cea mai bună de a păstra istoria şi de a ajuta generaţiile viitoare să înţeleagă ce s-a întâmplat la Treznea”, a spus directorul DCCPNC Sălaj, Doina Cociş. Aceasta a spus că, în 2010, a mers la Ministerul Culturii pentru a obţine fonduri pentru un asemenea Proiect Tehnic, însă tocmai situaţia juridică neclară a ansamblului arhitectural de la Treznea i-a făcut pe cei de la Bucureşti să ceară mai întâi rezolvarea acestei probleme, timp în care fondurile au fost direcţionate către un proiect similar din Nuşfalău.
Tot pentru păstrarea şi punerea în valoare a reşedinţei familiei Bay opinează şi prefectul Sălajului, Filonaş Chiş, acesta considerând că ansamblul arhitectural ar putea fi restaurat şi introdus în circuitul turistic al comunei. Oficialul a relansat discuţii în acest sens în septembrie, când s-a aflat la Treznea pentru comemorarea victimelr horthyştilor din noaptea de 9 septembrie 1940, iar luni s-a întâlnit cu primarul Emanoil Stanciu şi cu directorul Direcţiei de Curură Sălaj pentru a stabili primi paşi care trebuie făcuţi în acest sens. “Cred că restaurarea şi punerea în valoarea castelului este soluţia corectă, chiar dacă pentru aceasta trebuie să învingem nişte mentalităţi. Până la urmă, oamenii din Treznea au suferit în 1940 şi nu este un lucru pe care să îl negi, însă trebuie recunoscută valoarea clădirii. Astăzi (luni) am avut o întâlnire cu primarul Emanoil Stanciu şi cu directorul Direcţiei de Cultură Sălaj şi am stabilit că, în primul rând, trebuie rezolvată cât de repede problema proprietăţii publice a terenului pe care este ridicat castelul. Acest teren aparţine comunei, dar nu a fost întabulat, ca urmare acest lucru trebuie făcut cât de repede”, a declarat prefectul.
Final (temporar) de poveste
Cât timp se vor face toate aceste demersuri şi până când va fi identificată o sursă de finanţare, Castelul lui Bay Ferenc rămâne în bătăia vremii, sub ploi, ninsori, arşiţă şi vânt. Peste zidurile tăcute trece foarte rar privirea vreunui turist ajuns din întâmplare în localitate, astfel că doar fantoma lucrurilor care au fost odată mai rezistă în încăperile acoperite de-a dreptul cu petice de cer. În rest, dezgolite până la ultima carămidă, zidurile legate între ele de “puntea suspinelor” încearcă să facă faţă singure anilor ce coboară peste ele, într-un sat unde nu puţini sunt cei care, sub impulsul emoţiilor, ar vrea să arunce istoria la coşul de gunoi.
Castelul crimelor de la Treznea, măcinat de timp şi de nepăsare
24 aprilie 2013, 16:48 de Olimpia Man
Castelul are o replică a Punţii Suspinelor de la Veneţia
Unul dintre cele mai frumoase castele ale Sălajului, unic nu doar în Transilvania, ci în vechiul Imperiu Austro-Ungar, cu o replică a Punţii Suspinelor din Veneţia, stă să se dărâme.
Construit la mijlocul secolului al XIX-lea, Castelul Bay din localitatea Treznea, monument istoric de interes local, se apropie cu paşi înceţi, dar siguri, de distrugerea totală. Castelul a ajuns în această situaţie după ce ani la rând localnicii s-au opus oricărui demers de reabilitare a imobilului, motivul fiind acela că vechea construcţie le aminteşte de masacrul ce a avut loc în Treznea în 9 septembrie 1940, masacru de care este responsabil tocmai cel care locuia atunci în castel, ca proprietar, groful maghiar Bay Francisc. De demolat, nu a putut fi demolat, întrucât este monument istoric. Castelul a fost, însă, vandalizat în mai multe rânduri, în special de hoţii de fier vechi, care au luat de acolo tot ce se putea valorifica la centrele de colectare.
După cum scria în 2011 Adevărul de Seară Zalău, avocatul zălăuan Călin Hârza, pasionat de clădiri şi obiecte vechi, a vrut, în perioada 2007-2008, să concesioneze sau să cumpere castelul, să-l restaureze şi să-i dea mai multe utilităţi. El a vrut să localizeze în el sediul Balivatului Transilvaniei al Ordinului Suprem Templier al Templului din Ierusalim, un centru ecumenic universal şi un centru de cercetări medievale şi templiere. De asemenea, în corpul al doilea, a vrut să aducă o şcoală Waldorf. Într-o altă parte a clădirii, avocatul a intenţionat să înfiinţeze, în parte, un muzeu al atrocităţilor horthyste şi în parte, un muzeu al satului. „Primăria a fost deschisă la propuneri, pe faţă, dacă suntem de acord să facem investiţii. Am făcut expertize de peste 80 de milioane de lei vechi şi le-am dat la primărie. Mi-au spus mulţumesc şi au încheiat colaborarea noastră. Apoi a început să apară teoria conspiraţionistă. Primarul mi-a spus că sunt persoane sus-puse ca vor castelul. Într-o adunare de la primărie, oamenii au vrut să mă linşeze. Eu nu cred că voia nimeni castelul. Toţi cei care l-au cerut, l-au cerut din cauza terenului, cu intenţia de a demola clădirea”, povesteşte avocatul. Hârza povesteşte că blazoneria castelului era foarte bine păstrată, atât Bay cât şi soţia sa fiind de viţă regală. Castelul, construit pe la mijlocul secolului al XIX-lea, este în stil neo-baroc. Corpul familiei, care cuprindea şi birourile, era unit cu corpul în care locuia soţia printr-o replică a Punţii Suspinelor din Veneţia. Unicitatea clădirii este reprezentată şi de faptul că stilul eclectismului neo-baroc, gotic, este amestecat cu acela mai nou, ţărănesc. Ţăranii, lucrând acolo, şi-au lăsat influenţa ancestrală în toate elementele. Acum toată stucatura a dispărut”, povesteşte Călin Hârza, dezamăgit. El spune că atitudinea localnicilor din Treznea este oarecum de înţeles, deoarece castelul este pentru ei un simbol negativ, pe care şi-l doresc dispărut de pe faţa Masacrul din Treznea (Trăznea) a avut loc în 9 septemebrie 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena, când trupele ungare horthyste au intrat în comună. Primele victime au fost copiii aflaţi cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. După ocuparea satului, unităţile maghiare au dezlănţuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de „Masacrul de la Treznea“. Români şi evrei au fost masacraţi cu focuri de mitraliere, străpunşi cu săbiile şi baionetele, iar casele atacate cu grenade şi incendiate. În urma acestor incidente, au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români şi 6 evrei. Schimbare de atitudine
Anul trecut, însă, localnicii au dat primele semne de iertare, primăria demarând procedurile de întabulare a castelului şi a terenului aferent în perspectiva obţinerii unei finanţări pentru reabilitare clădirii.
Demersul primăriei vine după ce, pentru prima oară în ultimii ani, la comemorarea a 72 de ani de la masacru, autorităţile judeţene şi cele locale au ajuns la un consens privind reabilitarea castelului, în condiţiile în care, până acum, o parte a localnicilor au făcut presiuni pentru a determina demolarea clădirii. Castelul de la Treznea
Castelul crimelor din Treznea ar putea fi reabilitat cu bani de la norvegieni
9 ianuarie 2014, 11:48 deAlina Pop
Castelul se află într-o avansată stare de degradare FOTO Adevărul Castelul Bay de la Treznea, cunoscut ca şi „castelul crimelor” după măcelul ce a avut loc acolo în septembrie 1940 la ordinul proprietarului, ar putea fi reabilitat, Ministerul Culturii lansând, săptămâna aceasta, o sesiune de depunere de cereri de finanţare printr-un program finanţat de guvernul norvegian şi de cele din Islanda şi Liechtenstein.
Reamintim că orice iniţiativă de acest gen a fost respinsă până acum de localnici, care voiau să vadă castelul dărâmat, pentru că le amintea de rudele măcelărite în 9 septembrie 1940, când 93 de localnici (87 români şi 6 evrei) au fost masacraţi de trupele horthyste. În ultima perioadă, însă, autorităţile locale au anunţat că sunt interesate de reabilitarea castelului, dar că nu au bani pentru asta. Prin acest program, Primăria Treznea ar putea obţine până la 2 milioane de euro finanţare nerambursabilă. Contactat telefonic, primarul comunei Treznea, Emanoil Stanciu, ne-a declarat că "s-ar bucura" să poată accesa acest program de finanţare, dar a început, imediat, să bată în retragere, invocând potenţiale probleme cu documentele pe care primăria le deţine. "Noi nu avem nici măcar un extras de carte funciară pentru castel. Avem doar o hotărâre de guvern prin care castelul este trecut, odată cu declararea fostului proprietar, Bay Ferenc, criminal de război, în domeniul public al comunei. Sper să fie de ajuns", spune edilul.
Fondurile sunt asigurate prin Programului PA16/RO12 Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural, lansat în noiembrie 2013, în care Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, deţine calitatea de operator.
Programul este finanţat prin intermediul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European 2009 – 2014 şi reprezintă una dintre cele mai importante surse de finanţare nerambursabile pentru sectorul cultural din România. Sprijinul financiar nerambursabil are o valoare totală de 16.470.588 euro (85% este acordat de statele donatoare – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, iar 15 % reprezintă cofinanţarea asigurată de la bugetul naţional) şi este destinat proiectelor care au ca obiect protejarea, restaurarea, conservarea şi facilitarea accesului publicului la patrimoniul cultural şi natural românesc. Sesiune de depunere a cererilor de finanţare se va încheia în data de 7 aprilie 2014 pentru proiectele mari, respectiv 25 aprilie 2014 pentru schema de granturi mici. Valoarea asistenţei financiare nerambursabile aferentă proiectelor mari este de 9.821.004 euro, iar cea aferentă schemei de granturi mici este de1.176.470 euro. Solicitanţii eligibili sunt instituţiile publice, ONG-urile din domeniul patrimoniului cultural sau al minorităţilor etnice, cultele şi asociaţiile religioase legal recunoscute, precum şi instituţ iile de învăţământ superior sau de cercetare. Activităţile ce vor fi finanţate în cadrul proiectelor vizează punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural, amenajarea zonelor de protecţie a obiectivelor de patrimoniu, precum şi crearea infrastructurii pentru digitizarea resurselor culturale.
Programul doreşte să susţină activităţi de conservare şi promovare a patrimoniului imaterial al comunităţilor etnice şi culturale, inclusiv a populaţiei rome.
Informaţii detaliate privind Ghidul solicitantului şi depunerea cererilor de finanţare sunt disponibile pe pagina web dedicată Programului –www.fonduri-patrimoniu.ro – începând cu data de 6 ianuarie 2014
adev.ro/mz4p6a
adev.ro/mlricbCastelul crimelor din Treznea ar putea fi reabilitat cu bani de la norvegieni
9 ianuarie 2014, 11:48 deAlina Pop
Castelul se află într-o avansată stare de degradare FOTO Adevărul Castelul Bay de la Treznea, cunoscut ca şi „castelul crimelor” după măcelul ce a avut loc acolo în septembrie 1940 la ordinul proprietarului, ar putea fi reabilitat, Ministerul Culturii lansând, săptămâna aceasta, o sesiune de depunere de cereri de finanţare printr-un program finanţat de guvernul norvegian şi de cele din Islanda şi Liechtenstein.
Reamintim că orice iniţiativă de acest gen a fost respinsă până acum de localnici, care voiau să vadă castelul dărâmat, pentru că le amintea de rudele măcelărite în 9 septembrie 1940, când 93 de localnici (87 români şi 6 evrei) au fost masacraţi de trupele horthyste. În ultima perioadă, însă, autorităţile locale au anunţat că sunt interesate de reabilitarea castelului, dar că nu au bani pentru asta. Prin acest program, Primăria Treznea ar putea obţine până la 2 milioane de euro finanţare nerambursabilă. Contactat telefonic, primarul comunei Treznea, Emanoil Stanciu, ne-a declarat că "s-ar bucura" să poată accesa acest program de finanţare, dar a început, imediat, să bată în retragere, invocând potenţiale probleme cu documentele pe care primăria le deţine. "Noi nu avem nici măcar un extras de carte funciară pentru castel. Avem doar o hotărâre de guvern prin care castelul este trecut, odată cu declararea fostului proprietar, Bay Ferenc, criminal de război, în domeniul public al comunei. Sper să fie de ajuns", spune edilul.
Fondurile sunt asigurate prin Programului PA16/RO12 Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural, lansat în noiembrie 2013, în care Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, deţine calitatea de operator.
Programul este finanţat prin intermediul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European 2009 – 2014 şi reprezintă una dintre cele mai importante surse de finanţare nerambursabile pentru sectorul cultural din România. Sprijinul financiar nerambursabil are o valoare totală de 16.470.588 euro (85% este acordat de statele donatoare – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, iar 15 % reprezintă cofinanţarea asigurată de la bugetul naţional) şi este destinat proiectelor care au ca obiect protejarea, restaurarea, conservarea şi facilitarea accesului publicului la patrimoniul cultural şi natural românesc. Sesiune de depunere a cererilor de finanţare se va încheia în data de 7 aprilie 2014 pentru proiectele mari, respectiv 25 aprilie 2014 pentru schema de granturi mici. Valoarea asistenţei financiare nerambursabile aferentă proiectelor mari este de 9.821.004 euro, iar cea aferentă schemei de granturi mici este de1.176.470 euro. Solicitanţii eligibili sunt instituţiile publice, ONG-urile din domeniul patrimoniului cultural sau al minorităţilor etnice, cultele şi asociaţiile religioase legal recunoscute, precum şi instituţ iile de învăţământ superior sau de cercetare. Activităţile ce vor fi finanţate în cadrul proiectelor vizează punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural, amenajarea zonelor de protecţie a obiectivelor de patrimoniu, precum şi crearea infrastructurii pentru digitizarea resurselor culturale.
Programul doreşte să susţină activităţi de conservare şi promovare a patrimoniului imaterial al comunităţilor etnice şi culturale, inclusiv a populaţiei rome.
Informaţii detaliate privind Ghidul solicitantului şi depunerea cererilor de finanţare sunt disponibile pe pagina web dedicată Programului –www.fonduri-patrimoniu.ro – începând cu data de 6 ianuarie 2014
adev.ro/mz4p6a
