16 mai 2012
Mare zarvă s-a mai iscat în urma publicării studiului efectuat de Greenpeace România cu privire la situaţia defrişărilor din pădurile ţării. Ca şi în cazul altor semnale de alarmă provenite de la diferite organisme care au dat dovadă de implicare în problema comuniunii omului aşa zis modern cu natura, sunt convins că şi acesta va fi doar un foc de paie. Care arde cu flacără mare, frumoasă, dar ţine doar o clipă.
Aceasta a fost soarta tuturor atenţionărilor referitoare la distrugerea fără precedent a pădurilor româneşti, căci preocupare constantă pentru problema gravă de mediu din ţara noastră nu am putut afla decât cel mult la unele grupuri de activism ecologicprecum cei de la Greenpeace.
Căci vasta majoritate a mass-mediei e mai preocupată să ne alimenteze constant cu ştiri negative, dar mai cu seamă cu spectaculosul macabru, cu sexul deşănţat, cu teme şi tonalităţi ce stimulează instinctele de bază ale animalului mult mai puţin inteligent – se vede treaba – decât se consideră el însuşi, omul.
Proiectul Greenpeace prezentat zilele trecute este, ce-i drept, la fel de spectaculos, dacă privim puţin hărţile prezentate, care reprezintă deforestările din ultimii unsprezece ani, în perioada 2000-2011 şi unde putem aprecia cu ochiul liber că ele ar putea reprezenta cam o treime din fondul forestier, aşa cumn este el prezentat pe hartă.
Totuşi, să reţinem că acele suprafeţe reprezintă zone din care s-a tăiat şi nu care au fost rase complet. Dar chiar şi aşa, statistica e crâncenă şi într-o ţară normală ar trebui să dea serios de gândit autorităţilor.
Greenpeace arată că dispar nu mai puţin de trei hectare de pădure pe oră, ceea ce este înfricoşător de-a binelea.
Adevăratul impact asupra cerebelelor celor care pot decide în această ţară cum se continuă relaţia cu mediul ar trebui să-l aibă însă un articol din 2010 al distinsului academician octogenar Victor Giurgiu, în care acesta arată că de fapt statisticile luate în considerare la Ministerul Mediului şi Pădurilor, după care s-a ghidat probabil şi Greenpeace, sunt incorecte. Astfel, procentul de împădurire raportat optimist este undeva la 29%, dar în statisticile specialiştilor silvici el se situează la 27%.
Partea cu adevărat gravă o reprezintă faptul că raportările, chiar şi pentru acel 27%,prezintă carenţe în calculare, care “ia în considerare toate terenurile fondului forestier, inclusiv cele despădurite prin tăieri rase legale sau ilegale (cum sunt cele din ultimii 20 de ani), suprafaţa culturilor tinere neajunse la starea de pădure, arboretele brăcuite şi degradate, nefuncţionale sub raport ecologic ş.a.” (Victor Giurgiu, “Consideraţii asupra stării pădurilor României – partea I: declinul suprafeţei pădurilor şi marginalizarea împăduririlor”, Revista Pădurilor, nr. 2/2010).
Aşadar, sub raport ecologic, procentul de împădurire funcţional este de aproximativ 22%, ceea ce reprezintă de fapt jumătate din procentul de împădurire optim calculat pentru ţara noastră, care este de 45.
“S-a ajuns la o gravă destructurare ecologică a ţării”, apreciază reputatul om de ştiinţă. Domnia sa mai explică de ce s-a ajuns la 45% procent optim de împădurire, faţă de 40 cât fusese până în 2004 prin faptul că, în actualele şi viitoarele condiţii, generate şi de modificările climatice globale, această ţintă trebuie ridicată la 45%, nivel luat în considerare şi la elaborarea de către Guvern a “Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României”, în 2008.
Specialistul în silvicultură mai arată că, dacă nu va fi înlăturat cât mai curând, decalajul considerabil între procentul de împădurire optim şi gradul de împădurire adevărat, în condiţiile schimbărilor climatice globale, este în măsură să afecteze calitatea vieţii românilor şi chiar siguranţa naţională a României.
Aş vrea să văd Ministerul Mediului şi întregul Guvern la fel de hotărât să aplice măsuri cu adevărat eficace pentru protejarea efectivă a pădurilor pe cât de îndârjit se arată în preluarea de pe spinarea posesorilor de autovehicule pe bază de combustibili fosili a tot felul de taxe jecmănitoare.
Dar atenţie! Atât prin iniţiative legislative cu adevărat constructive în domeniu, care să limiteze drastic defrişările şi să oblige la plantări pe suprafeţe semnificative, cât şi prin lupta efectivă, cu sprijinul organelor specializate ale legii, împotriva tăierilor ilegale.
Cu înăsprirea fără precedent a pedepselor şi cu aplicarea lor efectivă. Cu sporirea suprafeţelor obligatorii de plantări de puieţi plecând de la raportul tăiat/plantat de 1/10 de exemplu.
Pentru că la situaţii excepţionale vorbim de necesitatea fără drept de apel a aplicării de măsuri excepţionale!
Ion SCUTARU
