Despre aşazise “promisiuni” de la Alba Iulia din 1919

Nu de mult - la începutul anului 2014 - a apărut o lucrare tipărit de Napoca Star sub forma unei caieţel de 24 de pagini în care autorul ar vrea să demonstreze că promisiunile unor persoane fizice nu poate obliga statul să se ţine de cuvânt şi să ofere minorităţile naţionale alte drepturi civice şi chiar autoguvernare.

Dar oare aşa stau lucrurile?

Dacă s-au adunat cca 100.000 de oameni la Alba Iulia şi au luat o hotărâre în urma căruia s-a putut realiza unirea Ardelalului cu Ţară Mamă, asta ar fi fost numai un act politic?

Dacă în actul pregătit şi votat cu unanimitate atunci actul acele ar avea, doar o valoare politică?

Actul are denumirea de REZOLUŢIE în care cei care au conceput responsabil şi cu multă atenţie şi bună intenţie, atunci nepoţii acelora nu mai trebuie să accepte ce s-a votat de către o masă de oameni – care erau delegate ca şi reprezentanţii altor milioane de confraţi, pentru a se hotări vreerea unei părţi ale populaţiei ardelene, părţi care defapt reprezenta o majoritate naţională.
Deci ar trebui să se facă distincţie dintre promisiuni şi ceeace credeau cei care au conceput şi votat Rezoluţia de la Alba Iulia. Ulterior putem face critici ce era corect sau ce nu , puteau străbunii noştrii să facă o adunare politică sau nu, însă lucrurile nu se vor schimba doar pentru că unii aşa vor.

REZOLUŢIA trebuie acceptat integral! 
Dacă însă se vrea o acceptare al unei părţi atunci s-ar putea să fie pus sub semnul îndoielii intregul document ceeace nu ar fi dorit.

Autorul aduce o serie de argumente care arată că defapt îl dezavantajează şi creează o imagine cum că a urcat pe cal, dar în sens invers, însă tocmai domnia sa nu ştie ce poziţie are.

Dar să luăm pe rând argumentele.

Domnia sa porneşte lucrarea cu o propoziţie al marelui I. Brătianu:  “In chestiuni cele mari, în acele de ordin moral care stăpânesc viitorul unui neam de care sunt legate interesele lui supreme de onoare şi de naţionalitate, nu pot fi preţuri de tocmeală”

Cititorul însă ar putea să aibă deja prima nedumerire: cum se face că autodeterminarea este acceptat doar pentru cei care au fost la Alba Iulia nu şi pentru cei care sunt pe un teritoriu şi au acelaşi limbă, religii, obiceiuri,etc. cum ar fi maghiari sau germani?

Cu alte cuvinte la autodeterminarea pot avea dreptul doar cei majoritar şi nu restul minorităţilor naţionale conlocuitoare!

Deşi se vrea o explicaţie din dreptul internaţional autorul dă cu stângul în drept pentru că în prima pagină deja atacă frontal populaţia maghiară care prin conducerea uniunii doreşte drepturi peste limită afirmând că elita politică trăieşte în simbioză cu cererile excesive produce acţiuni de destabilizare al democraţiei fragilă din Bazinul Carpatic...

Autorul dezavuează toate formaţiunile politice ale populaţiei maghiare şi critică presa şi media care ar stă neputincios fără a lua atitudine împotriva udemereului stând în expectativă...

Istoria însă a arătat că procedura celor 100.000 de delegaţi, reprezentanţi ai majorităţii din Ardeal a fost corectă şi democratică.

Autorul lucrării însă ori nu are cunoştiinţe depline despre evenimetele istorice, ori doreşte să se eschiveze, sau doreşte dezinformarea cititorului.

Dar să ne reîntoarcem la Rezoluţie pentru că acolo este dat posibilitatea unei concilieri tocmai pentru că în teritoriu au apărut grupe de autoapărare - înarmaţi – care trebuiau dezarmate. Peste acest aspect chiar a apărut alte formaţiuni statale şi teritoritoriale, care nu erau potrivite(de ex. Republica Bănăţeană. etc.)

Dar să vedem ce este scris în Rezoluţiune:

 “II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate (“Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească”, adica Partium -n.m.), a autonomie provizorie pînă la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:

1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sînul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.

3. Înfăptuirea desăvîrşită a unui regim curat democratic pe toate terenele vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe în vîrstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.

4. Desăvîrşită libertate de presă, asociere şi întrunire; liberă propagandă a tuturor gîndurilor omeneşti.

5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţînd fideicomisele şi, în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, se va da posibilitatea ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atît cît să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e, pe de o parte, promovarea nivelării sociale, pe de altă parte potenţarea producţiunii.

6. Muncitorimii industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sînt legiferate în cele mai avansate state industriale din apus.

[...]

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le va afla necesare în interesul naţiunii”

Vezi  fotocopia documentului original:

Dar să ne întoarcem la autorul lucrării, care probabil cunoaşte dar uită, că în Rezoluţia proclamată există un sens democratic şi pentru alte comunităţi naţionale zis “popoare conlocuitoare”:

Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sînul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

Autorul nu doreşte acceptarea acestei punct pentru că după părerea sa - persoane fizice nu pot face promisiuni în numele (unui-altui) stat care apoi ar fi obligat să satisfacă ce s-a promis...

Oare ar fi corect să nu te ţii de promisiuni? Admiţând că Adunarea de la Alba Iulia a fost doar una politică şi că acolo dacă s-a votat o Rezoluţie, dar dacă se acceptă doar ce este convenabil, se pune sub semnul întrebări însăşi actul de unire! Pe de altă parte neacceptarea în totalitate a Rezoluţiei ar fi jignire românilor din Ardeal (ca şi cum nouă ne trebuie doar teritoriu nu şi locuitorii lui...) Desfiinţarea prin decret regal al “guvernului” Ardealului autonom cu “ajutorul” şi “miticismele” lui Brătianu la fel s-a jignit atât fruntaşii mişcării unioniste cât şi ardeleanul de rând ... Drept pentru care unii fruntaşi nu au participat la încoronarea lui Ferdinand la Alba Iulia.

Autorul face confuzii şi prin faptul că susţine că Marea Unire ar fi doar o simplă alipire de teritoriu prin dreptul de război al câştigătorului.

Uită că Transilvania era un teritoriu cu multă drepturi autonome! Avea o Dietă (parlament), care era respectat atât de Austria – deşi ea în 1712 după pacea de la Satu Mare a anexat Transilvania – cât şi de Ungaria care făcea parte din Austria.

Această autonomie a Transilvaniei rămas aproape intact şi după formarea Austro-Ungariei(1867) drept pentru care era necesar hotărirea Dietei Ardealului pentru unirea cu noua formaţiune statală Austria-Ungaria(1868).

Autorul confundă actul formării Austro-Ungariei ca una dintre două state independente, ceeace nu este corect tocmai pentru că Impăratul Austriei nu a îndrăznit nici odată să se încoroneze cu coroana Ungariei, dar asta nu este echivalent cu independenţa statală.

Autorul aduce ca argument atât Pactul de la Bucureşti(1913) – când s-a obţinut Caudrilaterul - cât şi pactul Sazanov-Diamandi(1915) – când Rusia acceptă tacit "dreptul" României de a prelua teritoriile de la Austro-Ungaria - când va fi oportun - teritorii unde există o majoritate românească. Însă ambele argumente demonstrează doar faptul că exista o dorinţă de acaparare de noi teritorii, dezavuând profund mişcarea populară pentru unirea cu Ţară.

Interesant este cum foloseşte articolele dreptului internaţional pentru dobândirea unei teritorii: prin război, ca prada câştigătorului, prin unirea a două state independente şi prin anexarea unei teritoriu prin autodeterminare.

Autodeterminarea susţinut de fruntaşii europei şi pentru pedepsirea beligeranţilor, care au pierdut războiul. Cel mai afectat era Austro-Ungaria, care a pierdut multe teritorii prin formarea unor state sau alipirea teritoriilor la alte state învecinate      

Astfel ajunge la cele spuse de preşedintele Wilson: “Noi dorim să asigurăm pacea lumii şi să facem să dispară în viitor orice element de tulburare şi pericol” drept pentru care nu s-ar putea forma un stat nou. Această menţiune era explicit menţionat pentru că nu se dorea un stat sârbesc independent. Lucru convenabil şi lui Brătianu când lămureşte atât noii parteneri - unioniştii ardeleni - cât şi conducerile ţărilor câştigătoare, dar despre asta tace autorul în loc de asta se încurcă şi scrie două propoziţie cu conţinut diferit chiar opozant: “Drepturile Regatului României asupra provinciilor câştigate nu puteau fi modificate prin nici o hotărire a populaţiei” şi 

“Regatul nu era dator să răspundă la hotăririle provinciilor unite cu acesta”

Prima propoziţie este foarte curios şi pentru faptul că dacă unirea este acceptat, doar pe baza de autodeterminare atunci pentru ce nu se poate modifica tot prin vot popular...

După ce face trecerea în revistă toate aşazise argumente trece la atac frontal impotriva maghiarilor aducând în ajutor vorbele lui N.Iorga : “ungurii nu au aderat la alipire, nici la rupere, nici mai târziu” Aducând această propoziţie a lui N.Iorga, autorul admite că a fost o “alipire” şi nu una de “uniune” prin autodeterminare, ceeace jigneşte pe toţi ardeleni!

În capitolul IV autorul iar atacă naţionalităţi conlocuitoare şi încearcă să demonteze argumentul că aceştia sunt plătitori de taxe şi impozite la fel ca majoritari, deci pot avea şi pretenţii. Ca argument spune că şi firmele străine plătesc impozite dar nu cer autonomie!

Autorul în finalul lucrării pune 10 întrebări dar nu prea obsearvă că de fapt fuge într-un cerc ca să ajungă la coada proprie.

Chiar pune o întrebare fără rost: când s-a făcut unirea, unde au fost acelea care azi cer autonomie? Nu au aderat la Marea Unire şi nici nu s-au scuzat ptr acest lucru...

Arată că nu-i moral să cer autonomie, doar pe bază de etnie.

Desigur mai sunt multe lucruri ce ar fi de dorit să se spune dar ne oprim aici cu o precizare: Se vede de la o poştă că autorul nu se gândeşte cu creier, ci cu inima. 
Uită că ţara noastră a semnat cu UE o serie de acte unele dintre ele sunt obligatorii. Dintre care putem aminti cel cu formarea şi uniformizarea unităţilor teritoriale de tip NUTS.

NUTS -1 este teritoriu cuprins într-o ţară, NUTS -2 este o (euro)regiune şi NUTS – 3 un judeţ. Aceste categorii teritoriale sunt OBLIGATORII! Deşi ele sunt de ordin statistic! 
Se mai admit şi altele cum ar fi NUTS-4 pentru o microregiune şi NUTS-5 pentru o localitate.

Pentru categoriile obligatorii se dau date limite cum ar fi nr. de locuitori în special pentru NUTS-2. Acest fapt face ca acţiunea - mult trimbiţată - de regionalizare nu este benevolă!

Conducătorii au semnat la aderare la UE nişte termene, iar pentru formarea regiunilor euroconforme ultima dată fixată este anul 2015.

Pe timpul guvernului Tăriceanu s-a format cele 7 regiuni (euroconforme au nu) plus Bucureştiul. Actuala conducere trebuie să finalizeze ce în 2004 alţii n-au făcut. Lupta absurdă al refuzării formării Ţinutului Secuiesc v-a pierde teren în graba pentru formarea euroregiunilor. Însă pentru formarea euroregiunilor nu este necesar schimbarea actualei Constituţii pentru că formarea acestora în baza teritoriilor judeţene. Judeţele care doresc să se formeze o euroregiune NUTS-2 nu pot face pe baza unor acorduri conducerilor între judeţe, dar cu păstrarea numărul minim de locuitori(de la 1 milion la 3,5 milioane). vezi:http://eur-lex.europa.eu/legal-content/HU/TXT/?uri=CELEX:52007DC0287

Regulamentul NUTS este operaţional în cadrul sistemului statistic european şi serveşte scopului său principal ca şi cadru pentru statistici regionale la nivel european. Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 prevede că : “În general, având în vedere faptul că Regulamentul NUTS se referă la statistici, responsabilitatea de coordonare şi gestionare a nomenclatorului regional revine fiecărui birou de statistică din fiecare stat membru. Cu toate acestea, statele membre trebuie să notifice oficial Comisia cu privire la orice schimbare propusă, printr-o scrisoare din partea reprezentanţei permanente la UE”.

Traducând în practică dacă prin vot locuitorii unor judeţe hotăresc să facă pare dintr-o regiune euroconformă, birou numai coordonează dorinţa lor nu este necesar o aprobare pentru formarea acestuia. Astfel se inţelege regionalizarea şi nu printr-o aprobare sau negare!

Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 mai prevede că : Noul nomenclator NUTS se va aplica datelor furnizate începând cu 1 ianuarie 2008. Începând cu această dată, datele statistice furnizate trebuie să fie în conformitate cu noul nomenclator NUTS 2006.

Cu ocazia întâlnirii din 16 noiembrie 2006, Comitetul pentru programul statistic a aprobat un proiect de regulament al Comisiei în temeiul procedurii de „comitologie”.

Regulamentul (CE) nr. 105/2007 al Comisiei din 1 februarie 2007 de modificare a anexelor la Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS) (JO L 39, 10.2.2007, p. 1).

Din mai 2004 cinci ţări candidate au purtat discuţii cu Eurostat cu privire la nomenclatorul regional de statistici. Atâta timp cât acestea au statutul de ţară candidată, se va stabili un nomenclator al „regiunilor statistice” în vederea înlesnirii colecţionării de statistici regionale comparabile pe parcursul întregului proces de aderare. Pentru a stabili aceste regiuni şi pentru a evalua schimbările propuse, Eurostat ia în considerare prevederile Regulamentului NUTS, în special pragurile demografice menţionate la articolul 3 alineatul (2).

Bulgaria şi România au căzut de acord asupra regiunilor statistice înainte de aprobarea Regulamentului NUTS în 2003. Unele dintre acestea nu erau în totalitate în conformitate cu regulamentul (articolul 3 alineatul (2)). Pe parcursul pregătirii lor pentru aderare, Eurostat a purtat discuţii detaliate cu Bulgaria şi România în vederea alinierii regiunilor statistice din aceste ţări la prevederile Regulamentului NUTS.

În cazul României, programele de pre-aderare pentru sprijinul regional ale Comisiei, bazate pe definiţiile provizorii ale regiunilor statistice nivelul 2, (NUTS-2), s-au opus oricărei revizii imediat după aderare, în special pentru a asigura statistici regionale comparabile care să acopere perioadele de pre- şi post-aderare.

In consecinţă ţara noastră se obligă este obligată ca până în 2015 se să finalizeze regionalizarea lăsând la o parte orice opoziţie din trecut.

Asta fiind obligatorie formarea unei Euroregiuni statistic (NUTS-2) din trei judeţe Mureş, Harghita şi Covasna - cu sau fără  nume de “Ţinutul Secuiesc” - poate fi făcut cu votul populaţiei din zonă.