În timp ce Polonia a avut creştere economică pe perioada crizei, în România corupţia şi incompetenţa ne lasa definitiv fără cea mai mare parte din fondurile UE. România a încercat prin multe dintre politicile aplicate să urmeze traseul Poloniei, din păcate însă de puţine ori i-a reuşit. Chiar dacă există diferenţe culturale, istorice şi politice, modelul polonez este unul de invidiat când vine vorba de absorbţia fondurilor europene. Articolul este o analiză comparativă generală între situaţia corupţiei în domeniul fondurilor europene.
Subiectul este unul sensibil în ambele ţări şi lumea pare să fie conştientă că frauda cu bani europeni este o realitate, apar articole în presă sau reportaje la televiziune despre acest subiect. Deşi atât în Polonia, cât şi în România există în continuare o nevoie de date concrete, cuantificabile, rapoarte sau analize despre numărul proiectelor pe fiecare PO, care au fost suspectate de fraude şi nereguli datorate actelor de corupţie, ce nu poate fi contestat este faptul că Polonia s-a descurcat mult mai bine decât România în ce priveşte absorbţia banilor europeni. Cum au procedat pentru a combate şi preveni corupţia, cum au crescut eficienţa gestionării fondurilor? În continuare voi prezenta un răspuns ce priveşte trei direcţii : abordarea din domeniul administraţiei publice, eficienţa controlului gestionării fondurilor europene şi măsurile concrete pentru absorbţia în unul dintre programele operaţionale cu probleme.
1. 1. Administraţia şi reforma sistemului public strâns legate de fenomenul de corupţie
Politica de coeziune a UE este gestionată şi pusă în aplicare în primul rând de către administrația publică a statelor membre ale UE şi, prin urmare,contextul instituțional şi sistemul de administraţie publică al unei țări sunt principalii parametri pentru o realizare eficientă şi eficace a politicii. Când vine vorba de
absorbţia fondurilor europene Polonia reprezintă modelul care nu a putut fi urmat de România. Divizarea administrativă urmată de procesul de descentralizare, precum şi stabilitatea politică şi guvernarea eficientă au fost factorii care au contribuit la realizarea unei bune absorbţii a fondurilor europene, în comparaţie cu România. Un grafic preluat de la Comisia Europeană şi prezentat în 2012 de Societatea Germană pentru Cooperare Internaț ională arată că rata de absorbţie a Poloniei, pentru anul 2011 este de aproape 38%, în timp ce România se clasează pe ultimul loc cu o rată de 16,51%. Diferenţa dintre cele două ţări este vizibilă în cazul unei comparaţii a datelor oferite de ministerele de resort. Dacă în România, pe site-ul Ministerului Afacerilor Europene situaţia fondurilor structurale pâna în luna octombrie a acestui an arăta ca au fost depuse peste 35.000 de proiecte, dintre care 9.000 sunt contracte semnate, site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale din Polonia arată că până în luna octombrie a acestui an au fost depuse peste 242.000 de proiecte, dintre care aproape 76.000 sunt contracte semnate.
În Polonia, procesul de descentralizare a dus la o reformă a administraţiei publice, principalul beneficiar al fondurilor europene. Deşi rolul PO de Dezvoltare a Capacităţii Administrative era să contribuie la îmbunătăţirea procesului de elaborare a politicilor şi a proceselor decizionale în domeniul managementului public, reforma mult dorită a sistemului public românesc s-a realizat în proporţie mică. Conform unui studiu al Institutului de Politici Publice 75% din fondurile acestui program au mers către administraţia publică centrală şi în general pentru activităţi similare cu acţiuniile desfăşurate de acele autorităţi, deci banii europeni au fost accesaţi pentru aduce la îndeplinire activităţi, ce trebuiau realizate în mod legal prin statutul de funcţionare.
Asta în condiţiile în care România , comparativ cu alte țări de dimensiunea sa, este unul dintre statele cele mai centralizate din Europa. Un raport realizat de şeful departamentului de Administraţie Publică din cadrul Universităţii din Varşovia arată căcentralizarea inseamnă ineficienţă, inechitate şi corupție . Potrivit aceluiasi studiu ineficiența economică are multe aspecte: fondurile bugetare,în loc să fie cheltuite în locul în care sunt generate, sunt trimise mai întâi lacentru, prelucrate de către un aparat birocratic gros,şi revin în teritoriu prin intermediul principiilor arbitrare, pe linie politică. Centrul nu ştie sau nu-i pasă de prioritățile regionale , prin urmare, alocarea este ineficientă.
Aceasta este una dintre diferenţele majore între Polonia şi România când este vorba de principiul subsidiarităţii, de regiunile NUTS II, de politicile de dezvoltare regională precum şi de activitatea Agenţiilor de Dezvoltare Regională. Ca majoritatea ţărilor din centrul şi estul Europei, ambele state au moştenit de la sistemul comunist un amestec foarte dăunător între politică şi funcţiile pur administrative, care a creat o diviziune neclară între responsabilitatea politică şi competenţele administrative. În cazul Poloniei, dezvoltarea societății civile şi a comportamentului democratic, precum şicreşterea economică, ar fi fost imposibilă fără reforma administrativă, realizată prin procesul de descentralizare. Faptul că în Polonia există 16 regiuni (voievodate) de dezvoltare, corespondente zonelor NUTS II, care administrează 25% din banii europeni, permite fluidizarea procesului de absorbţie, eliminând birocraţia şi eventualele cazuri de corupţie.
În România situaţia e diferită, managementul fondurilor fiind centralizat. Cele opt Agenţii de Dezvoltare Regională, corespondente zonelor NUTS II, funcţionează ca instituţii neguvernamentale, nonprofit şi de utilitate publică şi sunt organele executive ale Consiliilor de Dezvoltare Regională, care grupează reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale. Aceste Consilii de dezvoltare sunt conduse prin rotaţie de către preşedinţii de Consilii Judeţene, ceea ce constituie o imixtiune periculoasă între politic şi administraţie publică, care poate degenera uşor în acte de corupţie. Nu de puţine ori primari sau preşedinţi de Consiliu Judeţean au fost acuzaţi de acte de corupţie privind deturnarea de fonduri europene. Conform unui studiu realizat de Institutul de Politici Publice în 2011 , culoarea politică a conducătorilor instituţiilor a constituit o variabilă în câştigarea proiectelor pe POR, acolo unde beneficiarii au fost autorităţiile publice locale (consilii judeţene şi consilii locale). De asemenea, licitaţiile şi achiziţiile publice din cadrul unor PO, au fost oferite pe criterii de clientelism politic, în funcţie de sumele care au fost oferite de anumite firme la bugetele partidelor politice.
2. 2. Corupţia-factorul care împiedică accesarea fondurilor; performanţa sistemului judiciar face diferenţa între cele două ţări.
Corupția şi politizarea excesivă a administrației publice locale, regionale şi naționale este, probabil, unul dintrecei mai importanți factori care împiedică capacitatea de absorbție a fondurilor UE, în România.
Chiar dacă percepţia corupţiei nu reprezintă o variabilă din care se poate identifica clar nivelul de corupţie al unei ţări, opinia cetăţenilor despre acest fenomen trebuie luată în considerare atunci când se analizează situaţia acestui factor. Este vorba de o tehnică de cercetare sociologică ce conţine metode cantitative şi calitative folosită de Transparency International şi numită Indicele de Percepț ie al Corupț iei , care clasează țările pe baza percepţiei publice a fenomenului de corupţie în sectorul public. În anul 2011 România era situată pe locul 75, având un indice de percepţie al corupţiei de 3.6, în timp ce Polonia ocupa poziţia 41 cu un indice de percepţie al corupţiei de 5.5. Ceea ce este îngrijorător este evoluţia celor doua ţari: dacă Polonia avea în 2006 un indice de 3.7, asemănător cu cel de astăzi al României, indicele României din acea perioadă era de 3.1, deci evoluţia noastră a fost de sub 0.1 pe an, având o îmbunătăţire a indicelui de percepţie al corupţiei de 0.5, în ultimii şase ani!
Potrivit unui studiu realizat printr-un proiect european, “Studiul diagnostic privind fenomenul de corupţie în administraţia publică locală” , aproape 88% din cei intervievaţi sunt de părere că nivelul de corupţie din România este “ridicat” sau “foarte ridicat”, iar la nivelul administraţiei publice locale procentul este de asemenea foarte ridicat – peste 75%. Chiar dacă aceste date nu contribuie la identificarea reală a fenomenului de corupţie, este îngrijorătoare percepţia cetăţenilor faţă de corupţia în sistemul public (la nivel de management şi la nivel de beneficiar al fondurilor structurale).
Ineficienţa sistemului public românesc, caracterizat prin lipsa de competitivitate, transparenţă şi responsabilitate, coroborat cu fenomene de corupţie cum ar fi nepotismul, conflictul de interes, şpaga şi mita au urcat România pe primul loc în topul statelor membre UE care deturnează fonduri europene. Potrivit unui raport întocmit deOficiul European de Luptă Antifraudă OLAF şi publicat în luna iulie în Romania s-au înregistrat anul trecut 225 de cazuri de fraudă, situând ţara pe primul loc, în faţa Germaniei 168 de cazuri şi a Italiei cu 112 cazuri. Marea problemă a României este însă justiţia conform jurnaliştilor de la TV5 , în condiţiile în care deşi are cele mai multe investigaţii privind fraudele cu fonduri europene, are şi cele mai puţine anchete finalizate. Reprezentantul Biroului European Antifraudă, Lothar Kuhl, declara pentru postul francez că “Ceea ce este îngrijorător în cazul Romaniei este rata slabă a condamnărilor în urma procedurilor judiciare începute”, cauzele fiind anchetate fără ca suspecţii să fie condamnaţi. OLAF pune accentul nu pe numărul mare de cazuri transmise, ci pe eficacitatea cu care acestea sunt rezolvate. România dă încă o dată dovada ca are un sistem judiciar ineficient, în peste 73 % din cazurile anchetate s-a renunţat în final la acuzaţii, doar 23% din dosare ajungându-se la condamnări.
Potrivit aceluiaşi raport OLAF , pentru anul 2011 în Polonia s-au înregistrat 90 de cazuri dintre care la 50% dintre acestea s-a renunţat, iar 36% dintre dosare s-a ajuns la condamnări. În anii trecuţi, decalajul dintre cele două ţari a fost şi mai mare: potrivit raportului OLAF din 2011,pentru anul 2010 Polonia a înregistrat 32 de cazuri de fraudă iar 38% dintre acestea au constituit condamnări definitive. În 2010, în România au fost semnalate 256 de cazuri dintre care peste 77% dintre acestea s-a renunţat înainte de proces.
Conform unui document publicat de către Centrul European de Cercetare pentru Anti-corupţie şiConsolidarea Statului din Polonia, principalele domenii care sunt afectate de corupţie sunt politica şi administraţia publică. Acest raport sugerează că, deşi corupția este relativ răspândită în Polonia, nivelul său este în declin, ceea ce se poate vedea şi din rapoartele OLAF.
Legi şi reglementări îmbunătăţite sunt efectul modului de guvernare a organizațiilor societății civile şi a activităților comunității internaționale , precum şi de o monitorizare continuă a vieții publice şi afuncționarilor, efectuate de către organele de stat cât şi de câinii de pază ai societăţii civile au contribuit în mare măsură la remodelarea mediului anti-corupț ie în țară. Astfel în 2009 s-a înfiinţat Scutul Anti-Corupţie cu scopul de a efectua controale şi de a monitoriza licitațiile publice importante, iar mult mai devreme în 2005 s-a înfiinţat un corp pe lângă guvern care se ocupă cu depistarea activităţiilor de corupţie în instituţiile publice.
Societatea civilă este mult mai dezvoltată în Polonia decât în România. Unstudiu publicat de către Grzegorz Wolszczakevidenţiază faptul că în Polonia există 50.000 de asociaţii şi 7.000 de fundaţii, ce adună 8 milioane de membrii dintre care 1 milion de voluntari. Din aceasta reiese că Polonia are o tradiţie in ceea ce înseamnă ONG-uri, tradiţie izvorâtă din mişcarea Solidarność din anii 70-80. Conform aceluiaşi document societatea civilă are un impact mare asupra fenomenului de stopare a corupţiei: documente oficiale guvernamentale fac trimitere la publicaţii ale ONG-urilor, iar unele sondaje realizate de ONG-uri constituie surse de informaţii pentru o analiză pe termen lung a acestui fenomen din partea instituţională. În Polonia ONG-urile se constituie în coaliţii pentru lupta împotriva corupţiei (Coaliţia Anti-corupţie a Organizaţiilor Non-guvernamentale), iar ca fapt inedit, faţă de sistemul civic românesc în Polonia există o colaborare între administrația centrală şi locală şi sectorul ONG. (agenţiile de stat iau poziții cu privire la rapoartele ONG-uri referitoare la punerea în aplicare a activităților anti-corupție în sfera publică). Conform aceluiaşi raport, mass-media poloneză este unul dintre cei mai importanţi factori de luptă împotriva corupţiei.pSprijinul mass-media a atras atenția publicului asupra problemei şi a contribuit la creşterea gradului de conştientizare cu privire la (anti)corupție şi efectele sale.Media este capabilă să exercite o presiune puternică asupra politicienilor şi funcționarilor publici , precum şi să comunice cât mai larg cu privire la fraudele cu fonduri europene,şi astfel să „agite” oamenii şi instituţiile la acțiune . Cu toate acestea şi Polonia mai are un drum lung de parcurs pentru a eradica corupţia, însă spre deosebire de România, Polonia a făcut progrese mari în ultimii ani. Schimbările sociale se realizează lent şi necesită un efort continuu din partea guvernului cât şi sectorului ONG pentru a asigura sustenabilitatea acestei evoluții .
În România situaţia este mult mai gravă. România trebuie să asigure respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar pentru a recâştiga încrederea partenerilor săi din UE, se afirmă în raportul adoptat de Comisie încadrul mecanismului de cooperare si verificare (MCV) , în luna iulie a acestui an. Raportul analizează ultimii cinci ani, pornind de la aderarea României la UE în 2007, şi evaluează progresele înregistrate în acestă perioadă, concentrându-se pe reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei, puncte deficitare ale ţării.
Conform unui sondaj Eurobarometru al Comisiei, 72% dintre români cer Comisiei
sa sprijine reforma în România până când reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei vor atinge standarde comparabile cu alte state membre.
Cele două puncte deficitare dar şi problema absorţiei fondurilor europene, au constituit agenda de discuţii din luna septembrie între Barosso şi Ponta. „Deşi un efort major a fost făcut în cursul ultimului an, capacitatea de absorbţie rămâne extrem de mică şi România riscă să piardă sume semnificative care ar fi avut un impact benefic major asupra cetăţenilor români şi a mediului de afaceri. Preşedintele Barroso a solicitat guvernului să ia măsurile imediate necesare pentru a îmbunătăţi capacitatea administrativă şi achiziţiile publice“, se arată în comunicatul ComisieiEuropene .
3. Analiză a doua PO ce au ridicat probleme de corupţie- POR în Polonia (2004-2006) şi POSDRU în România (2007-2013)
Programul Operaţional Regional (POR) din Polonia a avut reale probleme în perioada 2004-2006, probleme legate de corupţie, în rândul administraţiei publice şi a clasei politice, conform unui raport elaborat de Institutulde Afaceri Publice din Varşovia . În acest document se sublinază faptul că o centralizare excesivă a sistemului de management al POR poate favoriza apariţia cazurilor de corupţie. Chiar dacă procesul de descentralizare admnistrativă era realizat încă din 1999, POR pentru perioada 2004-2006 a fost centralizat, pentru toate din cele 16 regiuni, ceea ce nu a permis implicarea voievodatelor în procesul de dezvoltare regională. Conform aceluiaşi studiu, alţi factori care au dus la apariţia unor cazuri de corupţie sunt legaţi de procesul complicat de management, diviziuni inadecvate de responsabilitate între diferite autorități publice , precum şi între politicieni şi funcționari, instituțiileprostconcepute (Comitetele Regionale care elaborau priorităţiile de dezvoltare regională), reglementări imprecise privind necesitatea de a asigura transparența procedurilor, lipsa unor reglementări speciale pentru a preveni corupția, cultura politică şi administrativă din Polonia. Unii dintre aceşti factori au fost remediaţi pentru perioada 2007-2013 şi exemplul cel mai concludent este faptul că s-a creat câte un Program Operaţional Regional diferit pentru fiecare regiune în parte, iar cele 16 regiuni au primit responsabilitate totală în ceea ce priveşte managementul şi implementarea POR.
Comparativ, în prezent finanţarea României de la bugetul UE prin fonduri structurale se află într-un blocaj fără precedent în istoria ţării. Trei programe operaţionale (PO) care sunt gestionate de Directoratul General Regio, al Comisiei Europene sunt blocate: PO Mediu, PO Transport, PO Regional. Pe anumite axe prioritare din cadrul acestor PO Comisia va aplica anumite sancţiuni cuprinse între 10 şi 25%. Un alt PO cu probleme mult mai mari este cel de Resurse Umane. Pe acest PO nu se mai fac decontări de aproape trei luni, beneficiarii riscând să compromită proiectele sau în unele cazuri chiar să se desfiinţeze din cauza incapacităţii de plată. Deşi Ministerul Muncii a anunţat reluarea plăţilor pentru începutul lunii octombrie, va fi capabil AM POSDRU să verifice şi să valideze cereri de rambursare într-un ritm alert?
POSDRU este unul din programele cele mai importante, care trebuia să formeze capitalul uman, atât de necesar pentru o dezvolatare sustenabilă a economiei românesti prin crearea de noi locuri de muncă, performanţă în rândul angajaţilor şi angajatorilor, formare profesională continuă, dezvoltarea spiritului antreprenorial. Într-un cuvânt, programul trebuia să contribuie major la rezolvarea problemei capacităţii administrative, a birocraţiei şi a competitivităţii, domenii deficitare. Din păcate, POSDRU a fost cel mai uşor de fraudat, din cauza unei gândiri din start greşite a programului şi a criteriilor de selecţie a proiectelor.
Principalele probeme semnalate inraportul de audit al CE sunt legate de deficienţe în evaluarea si selecţia proiectelor, dar şi de ambiguitatea regulilor naţionale de eligibilitate care au permis o alocare şi o utilizare ineficientă a resurselor în implementarea proiectelor. Pe lânga acestea au mai apărut şi deficienţe în cadrul verificărilor de management ale proiectelor, precum şi costuri ridicate ale consultanţilor implicaţi în proiecte care nu au putut fi justificate prin rapoartele de activitate sau prin documentele de suport.Toate acestea au dus la îngheţarea plăţilor pentru POSDRU de la Bruxelles. Potrivit comunicărilor oficiale ale Comisiei, din limbajul instituţional întelegem că plăţile pentru POSDRU au fost întrerupte din cauza deficienţelor de management şi control, însă motivele reale sunt corupţia şi incompetenţa. Faptul că doi miniştri (Ioan Botiş şi Vasile Cepoi) din două guvernări diferite, au demisionat după ce Agenţia Naţională de Integritate s-a autosesizat cu posibilele infracţiuni de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene şi infracţiuni de corupţie, în cadrul a două proiecte POSDRU, evidenţiază modul în care acest program a fost gestionat de către Autoritatea de Management, Ministerul Muncii. Mai mult decât atât, a fost una dintre autorităţile de management cel mai puţin transparente, pierzând chiar un proces în instanţă cu Institutul de Politici Publice, care a dat in judecată Ministerul Muncii pentru că nu avea acces la informatii. Pe de altă parte POSDRU a devenit o afacere extrem de profitabilă pentru firmele de consultanţă care formează persoane în domenii care nu sunt cerute pe piaţa muncii. Conform aceluiaşi raport IPP , una dintre firmele de training şi calificare personală a câştigat proiecte în valoare de peste 27 de milioane de euro !!! Apoi,
unele cursuri nu s-au făcut, existând doar în hârtii, au existat experţi care au fost plătiţi pentru mai mult de 24 de ore pe zi într-o anumită perioadă, pe mai multe proiecte, s-au creat poziţii inutile în unele proiecte, dar care figurau pentru ca anumiţi oameni să fie plătiţi. Şi cel mai mult au de suferit beneficarii care au urmat cu stricteţe paşii proiectelor POSDRU, ONG-uri care s-au desfiinţat sau riscă să intre în incapacitate de plată.
Concluzii
Polonia, ca şi oricare dintre ţările din centrul Europei, suferă încă de mentalitate „est-europeană ». Cazuri mari de corupţie au existat şi există în continuare, mita, şpaga sunt larg răspândite în obiceiurile polonezilor, însă în comparaţie cu România se observă un uşor declin al acestui fenomen, conform datelor prezentate în acest articol. Faptul că in 2010, pe o perioadă de criză, rata economică de creştere a fost cea mai bună din Europa, 3,9 conform Oficiului Naţional de Statistică , bazat in primul rând pe gradul ridicat de eficienţă ȋn absorbţia fondurilor europene, semnalează faptul că în Polonia corupţia nu a afectat major cheltuirea banilor europeni.
Cele mai importante elemente care trebuie luate în considerare în România sunt legate de întărirea sistemului instituţional şi a statului de drept, factori care reprezintă condiţii esenţiale în procesul de absorbţie al fondurilor europene. Transparenţă, responsabilitate, eficienţă, competitivitate, multi-level governance reprezintă factorii principali care ar trebui să fie pilonii oricărui sistem. În Romania toţi aceşti factori sunt în fază incipientă. Dacă nu există îmbunătăţiri şi responsabilităţi pentru reducerea corupţiei alte reforme vor avea doar un impact limitat. După 20 de ani de economie de piaţă, Romania este încă la coada clasamentului, în spatele tuturor ţarilor post-comuniste, când vine vorba de performanţă instituţională sau de cheltuirea banilor europeni. Corupţia, care apare ca o reflectare a cadrului instituţional slab şi a unui sistem de control al banilor europeni neperformant, continuă să fie un impediment serios pentru procesul de absorbţie al fondurilor europene.Modelul polonez arată că absorbţia eficientă şi corectă a fondurilor europene este sprijinită de o colaborare între o societate civilă activă care vine cu argumente solide si cu date concrete şi mass-media, precum şi cu instituţiile statului implicate în acest fenomen. Poate fi acest model viabil şi în România?”
Graţian Mihăilescu, consultant Dezvoltare Regională & Afaceri Europene
Articol publicat in cadrul proiectului “Proasta guvernarein cheltuirea banului public in Romania intre anii 2004 si 2012“, derulat de SAR cu sprijinul financiar al Open Society Foundations. 16.10 2012 in Fonduri europene,
Comment:
Nick Sava 18.10 2012 at 00:00
Interesant studiul – dar aproape ca nu era nevoie de el. Era suficient sa se incerce sa se raspunda la intrebarea: “De ce in tarile UE sunt cunoscuti “instalatorul polonez” si “cersetorul/hotul roman”?” E vorba de atitudinea diferita a celor doua popoare fata de munca, responsabilitate, morala, eficienta, competitivitate si, in ultima instanta, binele public. Sa nu mi se spna ca “si la ei sunt”… Desigur. Ceea ce ne diferentiaza este PROCENTUL! Probabil de aceea, nici polonezii nu s-au putut ridica peste 40% absorbtie. In Romania sunt cu MULT mai multi care, in momentul in care initiaza un proiect PO, se intreaba: “mie ce-mi iese?” Probabil, dublu fata de citi sunt la polonezi.
Nick Sava 18.10 2012 at 00:00
In situatia cumplita a economiei romanesti, mai ales dupa reducerea stricta a investitiilor, au ramas putine alternative pt un tinar (absolvent sau somer). Probabil, cei care nu indepplinesc conditiile de a pleca din tara (competenta, simt al riscului, dorinta de afirmare) si trebuie sa ramina in Romania, cea mai atragatoare este “cariera” de politician. Intri intr-un partid “mare”, cu relatii, unde poti gasi ceva lucrativ fie ca functionar, fie la vreo furma privata (eventual chiar a ta), cu speranta ca, incet incet, salti spre virful piramidei. Daca nu esti “bun” de politician, iti faci un ONG. Romanii sunt inventivi, pot gasi un nume frumos… Ceva bani d ela guvern, altii de la sponsori straini… Nici macar nu trebuie sa faci ceva. Eventual, pui ong-ul la dispozitia vreunui partid. Daca vrei bani multi si repede, iti faci o firma specializata pe cursuri (nici nu conteaza de care) – OK, e nevoie sa ai o diploma obtinuta oricum – si te inscrii in POSDRU. Ai nevoie totusi de oarece relatii (deci, e bine sa fii in politica sau “societate civila”) pt a p[utea incheia contracte. E greu sa gasesti “cursanti”, e mai usor sa ti-i trimita vreo companie… Nici nu conteaza ce predai. La un moment dat, sotia mergea la u curs de “operare Windows”. Nu ca-i trebuia – toti colegii ei stiau mult prea bine sa foloseasca programul. Dar oo trmitea “Seful”. A mai facut: unul de “introducere in contabilitate” – desi ea e contabila -, unul de “computere” (acum stie ca uruitul indica un ventilator uzat), unul de “comunicatie” (asta a fost fun, 2 saptamini la Neptun), si acum face ceva ce nici ea nu stie ce (oarece despre “fiberoptics”). Banuiesc ca intregul program POSDRU la romani este asemanator: ceva pe banii eurpeni care imbogateste citiva, de care profita alti citiva (timp pierdut in schimbul diurnei, cazarii, mesei, transportului…), care da nimic folositor si se finalizeaza printr-o diploma/certificat care nu-ti ajuta la nimic.
