Franţa şi Germania au anunţat ieri că susţin proiectul „Europei cu două viteze”, în vreme ce România crede că o astfel de formulă va conduce la dezintegrarea proiectului comun european. Ce-i de făcut?
Principiul „Europei cercurilor concentrice“ prinde contur, după ce ieri Franţa şi Germania au anunţat că susţin proiectul anunţat miercuri de preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, a cărui linie de forţă este împărţirea Europei în „zone” diferite de integrare - celebrul concept al „Europei cu două viteze”. România va fi pe o orbită marginală, dacă proiectul devine funcţional.
„Proiectul unei Europe cu două viteze este deosebit de frustrant. Realizarea lui ar da senzaţia că am fost minţiţi tot timpul. Spun asta pentru că ideea aderării României a avut drept fundament să importăm instituţiile europene. Ne-am dorit nu portofelul european, ci instituţii ca în Vest, spitale ca în Vest, ne-am dorit să ne simţim cetăţeni europeni. Când am fost primiţi în Uniune, ei ştiau la ce nivel suntem.
Ni s-au fixat obiective de etapă - între care realizarea unor privatizări, ca să dau un singur exemplu. Nu că privatizările nu sunt bune. Dar unele s-au făcut sub presiune, neţinându-se cont de condiţiile de piaţă, pentru a ne încadra în obiectivele de etapă. Au fost situaţii în care, în transformarea economiei noastre, ei şi companiile lor au fost avantajaţi. Dar noi am mers înainte ca să «ne încadrăm» în obiectivele de etapă. Ca acum ei să vină să spună: e doar vina voastă că nu aveţi instituţii europene, că nu sunteţi aliniaţi, prin urmare rămâneţi la periferie! Ar fi extrem de frustrant”, comentează Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) şi preşedinte al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României. Economistul Dragoş Cabat comentează, la rândul său: „Noi ne-am dorit şi ne dorim să fim în grupul întâi, al acestei Europe noi, dar nici nu avem moneda euro, nici geografia nu ne ajută de data asta. Vom rămâne în grupul al doilea, cu toate consecinţele ce rezultă de aici. Când Uniunea era «împreună», oricât de mic erai erai băgat în seamă”, comentează economistul Dragoş Cabat.
Preşedintele Comisiei Europene Jean- Claude Juncker a prezentat miercuri un plan de reformă a UE, îmbrăţişat imediat de Franţa şi Germania. Sunt cinci propuneri în proiectul lui Juncker, dar ideea de forţă este realizarea conceptului de „Europă cu două viteze”, adică împărţirea clubului în două grupuri de membri.
„Definirea ambiţiei de a face parte din nucleul dur al Uniunii – susţinută de preşedinte şi de principalele partide - nu este o idee proastă. Marea problemă este că, între declararea ambiţiei şi capacitatea noastră de a ajunge acolo, este o prăpastie. Apoi, când eşti în ultimul cerc de la periferie în care te-a aruncat sistemul de guvernanţă şi starea economiei, este şi mai greu de făcut saltul spre centru”, comentează Mircea Geoană (desen stânga), fost ministru de externe, preşedinte al Aspen România.
Pentru economistul Adrian Codîrlaşu depinde de România ce drum vrea să apuce: „Cei care vor mai multă integrare vor merge în acest sens. Cei care nu vor, pot rămâne la stadiul în care sunt”. Codîrlaşu face parte din grupul mai optimist al economiştilor şi nu ar ezita să propună o cât mai grabnică aderare a României la zona euro, având în vedere că, după cum spune, apartenenţa la acest club „ne-ar disciplina” foarte mult. Altfel spus: depinde de România dacă va vrea să pătrundă în cercul select al noii Uniuni.
„Nu cred că nucleul dur va pune piedici. Cred că va dori ca mulţi dintre membrii Uniunii să meargă în direcţia consolidării instituţionale.”
Dimpotrivă, alţi economişti cred că apariţia acestei Europe a cercurilor concentrice va însemna bariere în plus pentru România, asa cum s-a întâmplat cu adererea la Spaţiul Schengen, unde sunt invocate chestiuni care nu au nici în clin nici în mânecă cu soliditatea frontierelor.
România a dorit în trecut să facă parte din primul cerc al UE înainte chiar ca cercurile să fi fost inventate – trebuie amintită insistenţa din 2012 a fostului preşedinte Traian Băsescu pentru o „Europă federală” sau de adoptarea în dreptul intern a „obiectivelor pe termen mediu” (MTO), deşi România nu era obligată să facă acest lucru, nefiind în zona euro. Opţiunea nu s-a schimbat de atunci. Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a dezavuat ideea unei Europe cu două viteze, arătând că România reconfirmă angajamentul „ferm de a contribui la consolidarea proiectului european”.
„Pentru România, continuarea integrării la nivelul UE rămâne un obiectiv strategic. Preşedintele României s-a poziţionat ferm împotriva ideilor vehiculate în ultimul timp cu privire la o Europă cu mai multe viteze - o Uniune a cercurilor concentrice. În opinia sa, asemenea formule de reconfigurare a Uniunii ar putea conduce la dezintegrarea proiectului european. Şeful statului a subliniat că România se pronunţă pentru o Europă puternică, consolidată, unitară şi incluzivă", anunţa miercuri Administraţia Prezidenţială. Ieri Liderul PSD, Liviu Dragnea, a a anunţat că formaţiunea sa îi propune preşedintelui Iohannis să iniţieze consultarea partidelor politice, în perspectiva participării României la dezbaterile privind viitorul Europei, pentru stabilirea unei viziuni comune care să fie promovată unitar. După cum vedem din trecut, România vrea să fie cât mai aproape de centru, dar una este să vrei şi alta este să şi poţi. Pe de o parte, este clar că în UE lucrurile nu mai pot continua aşa, sau, dacă actuala stare continuă, aceasta este reţeta spre disoluţie. Extrema acestei perspective, federalizarea, este şi ea o chestiune nepopulară, greu de înghiţit la nivelul întregii Uniunii, astfel că se va alege o cale de mijloc, comentează economistul Aurelian Dochia.
„Ceea ce rămâne pe masă va fi propunerea ca statele să meargă cum doresc sau cum pot. România nu are şanse să intre în primul cerc care va fi constituit din membrii zonei euro, dar nu din toţi membrii acestei zone ci, probabil, din Franţa, Germania şi Benelux care vor putea merge, fiscal şi bugetar, către integrare. Nu se va regăsi nici în cercul al doilea, pentru că nu face parte din zona euro şi este posibil şi ca, din aceste ţări, unele să părăsească moneda unică. România va fi în cercul al treilea, pentru că nici nu ar putea face faţă rigorilor din zona euro. Pentru ţările din acest cerc, între care şi România, deci, vor fi foarte multe lucruri de negociat – pentru că va exista capacitatea de negociere“.
Potrivit lui Dochia, dacă Europa cu două viteze devine realitate, şi evoluţia va deveni mai dificilă. România îndeplineşte de doi ani criteriile formale de aderare la euro, dar nu a făcut nici acum cerere pentru a intra în ERM 2, anticamera euro, din cauza nivelului redus al bunăstării cetăţenilor României care – s-a spus - ar face dificilă convieţuirea în acest club.
„Este o chestiune de dorinţă. Dar drumul va deveni mai dificil. Ţările de acolo vor fi mult mai reticente şi vor avea şi capacitatea a întârzia lucrurile. Tratatele vorbesc de «sustenabilitate». Vor zice: «da, aţi îndeplinit criteriile, dar sustenabilitatea?»”, comentează Dochia.
Cabat admite că, până la urmă, legile se pot adapta şi adopta, corupţia poate fi redusă, instituţiile pot fi puse la punct, dar marea rană a României rămâne nivelul de trai şi, din câte se vede, Europa se va despărţi potrivit acestui criteriu. Cei care au un nivel de trai ridicat nu vor avea problemă să-şi croiască instituţii compatibile – nu vor emigra olandezii în Germania, dacă cele două ţări ar avea o politică fiscală comună. România va avea însă probleme mari, dacă s-ar alinia la această politică, pentru că atunci ar pierde toţi investitorii care vin aici pentru că sunt mai puţin impozitaţi. Altfel spus, problemele sunt structurale, arată economistul. România a avut mult de câştigat de pe urma UE, mai spune Cabat , iar revenirea la trecut ar fi o dramă.
Însă, după cum arată Pogonaru, starea unei economii şi a unei societăţi precum cea românească erau cunoscute, iar vest- europenii au profitat şi ei de situaţie, promisiunea fiind o aliniere în timp a instituţiilor şi a economiei. Noi am îndeplinit o bună parte din ce ne era trasat – avem, de bine de rău, o economie de piaţă funcţională, deţinută pe jumătate de companii străine. Am privatizat economia, uneori pe puţin, pentru a ne încadra în cerinţele de etapă. Ce facem în continuare?
„Ce se va întâmpla cu multe din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinim pentru a evita infringementul pe diferite zone? Ce facem cu preţul la gaze, îl mai liberalizăm – iată trebuie să îndeplinim unele condiţionalităţi despre care nu putem să spunem că sunt neapărat bune pentru economia noastră. Continuăm acestea doar de teama infringementului, fără a mai spera la o armonizare, la o aliniere? Ne-am îndeplinit partea de datorie, dar ceilalţi nu-şi îndeplinesc partea lor de contract? De aceea spun că apariţia unei Europe cu două viteze ar fi un lucru extrem de frustrant pentru noi şi ne-ar da senzaţia că am fost mereu păcăţiţi”, comentează Pogonaru
