2020-05-31

Criză națională în SUA: cine e în spatele protestatarilor violenți. Vandalizarea sediului CNN în câteva imagini


Foto: Protest în Atlanta, lângă sediul CNN (Guliver Getty Images)

Atlanta, Washington D.C, New York City, Chicago, Baltimore, Houston, Seattle, Denver, Oakland, Philadelphia au fost azi invadate de protestatari violenți.
Demonstrații au avut loc în peste 40 de orașe americane în acest week-end.
Există temeri că violența se va intensifica și că poate scăpa de sub control.
Sediul CNN din Atlanta a fost devastat, mașini de poliție au fost peste tot incendiate.


Casa Albă a fost pusă sub regim de izolare totală.
Au avut loc două atacuri ale demonstranților din Capitală, care au plănuit pătrunderea în Casa Albă, unul noaptea trecută la ora 3 AM, al doilea în această după amiază, amândouă respinse de Serviciul Secret.
Manifestanții au fost avertizați că dacă pătrund dincolo de gardurile Casei Albe vor fi atacați cu câini antrenați și cu gaze toxice.
Minneapolis a declarat stare de asediu, dar protestatarii refuză să se împrăștie.
Noaptea trecută a fost un val de incendieri în Minneapolis, care a rezultat în distrugerea multor case, magazine și restaurante, cele mai multe fiind proprietatea unor antreprenori de culoare.
Un polițist a fost ucis în Los Angeles.
Și orașul Los Angeles a declarat stare de asediu, cu interzicerea circulației după ora 20:00.
Proteste multiple au avut loc în Houston, orașul în care s-a născut George Floyd.
Trupele din mai multe centre militare au primit ordinul de a fi permanent pregătite pentru deplasare în câteva ore.
La Detroit a fost omorât un manifestant.
Sute de arestări au fost făcute în mai multe orașe.
80% dintre cei arestați în Minneapolis nu sunt din statul Minnesota.
Procurorul general a anunțat că cei care călătoresc în alt stat și comit acolo violențe comit un delict federal
Guvernatorul statului Minnesota a spus că tulburările au încetat de mult să mai fie legate de moarte lui George Floyd și sunt acum mișcări distructive organizate de grupuri cu valori deosebite de cele ale celor mai mulți cetățeni americani.
Fundalul pe care au apărut tulburările a fost cel al unei perioade de aproape trei luni de izolare, cu știri proaste în fiecare zi, cu peste 100.000 de morți produse de noul coronavirus și cu peste 40 de milioane de șomeri.
Și cu frica permanentă, vizibilă sau ascunsă, cel mai probabil generală, infiltrată în fiecare cotlon, în fiecare minte.
Până acum patru zile frica, nesiguranța, tensiunea și senzația de viitor incert păreau să fie sub control.
Nu mai sunt, de la scânteia unei tragedii oribile, văzută de toți, prezentă pe toate ecranele, reluate de sute de ori.
Un om imobilizat sufocat sub genunchiul unui polițist dement. În văzul tuturor. La lumina zilei.
O țară într-o condiție de sistem politic profund disfuncțional, cu o alterare persistentă a climatului politic, cu un guvern format din piese ostile și care își scoate acum la iveală marile contradicții nerezolvate, cu vechiul rasism nevindecat în cap de listă.
Nemulțumirile Americii de azi nu sunt formulate în cuvinte, sunt exprimate doar prin strigăte, lovituri, furturi, stricăciuni, distrugere...
Și prin multe amenințări.
Prin pumni ridicați, semnalul cererii pentru și mai multă violență, simbolul Black Power, care a dormitat sub aparența de liniște pentru multă vreme.
Până acum.
Dacă în primele trei zile atacurile au părut să fie spontane, anarhice, necoordonate, acum sunt dovezi clare că în spatele manifestanților aduși în marile orașe sunt rețele de organizații cu agendă politică definită, care urmăresc amplificarea violenței și a distrugerilor.
Grupul cel mai experimentat și cel mai activ, care are un trecut bogat în acte de vandalism și de violență direcționată către adversarii politici, este organizația de extremă stângă antiFa.
Ea își are originea în formațiunile comuniste din Germania din timpul Republicii Weimar, care se opuneau prin acțiuni directe batalioanelor de asalt naziste. De la care a preluat organizarea, strategia de acțiune și violența.
Steagurile organizației antiFa au apărut pe străzile orașului Minneapolis din noaptea de 28 mai.
Provocatori din grupul suprematiștilor albi, care sunt porecliți „acceleratorii”, au fost și ei identificați în mijlocul zonelor de agresiune. Ei își instruiesc partizanii să atace în secret cetățeni de culoare și sunt suspectați că au provocat moartea unor demonstranți.
Au apărut și inițiative de merit: în centrul comercial din Minneapolis grupe de cetățeni înarmați păzesc magazinele și restaurantele, iar în Washington D.C., demonstranți pașnici, cu tricouri pe care sunt scrise și barate cuvintele alb/negru, au făcut cordoane care închid căile de acces către Casa Albă.