2011-12-31

Dificilul an 2012: Cum stă România în regiune - deficite şi datorii

http://ro.news.yahoo.com/dificilul-2012-cum-st%C4%83-rom%C3%A2nia-%C3%AEn-regiune-deficite-210029119.html
Money.ro | money.ro – Ma, 27 dec. 2011
Reducerea deficitelor este cuvântul de ordine în Europa, mai ales în regiunea noastră. După ce anii de recesiune şi creştere economică slabă au dus la acumularea de datorie publică, guvernele trebuie să reducă cheltuielile în tentativa de a se menţine bancabile pe pieţele finaciare. Criza din Zona euro este un factor suplimentar de presiune, mai ales că aceasta este dublată de o posibilă recesiune în cele mai mari economii ale continentului. Multe dintre bugetele pentru anul viitor par a fi însă prea optimist gândite, pentru că atingerea ţintelor de deficit este condiţionată de o evoluţie în grafic a economiei.
Guvernul României îşi propune să încheie anul 2011 în ţinta de deficit de 4,4% din PIB. Pentru anul viitor, guvernul are de gând să reducă deficitul la 1,9% din PIB, cash, şi la 3% după contabilitatea europeană, în care sunt incluse şi pierderile companiilor de stat. Guvernul estimează o creştere economică de 1,8 şi 2,3%. Atât ţintele de creştere economică cât şi cele de deficit sunt considerate optimiste de către unii analişti. UniCredit vede deficitul la 4,5% în 2012, pe fondul alegerilor generale. Cei de la Raiffeisen cred că economia României va creşte cu doar 0,5% în 2012, pe fondul evoluţiei slabe a Zonei euro.
Datoria publică totală a României era de 38,7% în luna septembrie, la un PIB estimat pentru 2011 de 547,8 miliarde de lei. Datoria guvernamentală a fost de 31% din PIB în 2010 şi va creşte la 33,4% în 2011 şi 33,9% în 2012, dacă este atinsă ţinta de deficit.
Ţinta de deficit a Poloniei, ce pare că va fi atinsă în 2011, este de 5,6%. Pentru 2012, guvernul de la Varşovia îşi propune să reducă deficitul la 3% din PIB, în condiţiile în care economia va creşte cu 2,5%, ţintă considerată prea optimistă de către unii, printre care se numără şi agenţiile de rating Fitch şi Moody's. Datoria publică va ajunge la 53,8% din PIB în 2011 şi 53% în 2012, pe fondul deprecierii zlotului, fapt ce afectează ponderea datoriei externe denominate în valută, de la un nivel preconizat de 52,7%, respectiv 51,9% din PIB.
Ungaria pare cea mai vulnerabilă ţară din regiune în acest moment, mai ales după cum arată indicatorii de risc. Guvernul va sta în ţinta de deficit în acest an de 2,8-3%, conform declaraţiilor autorităţilor, în condiţiile în care economia va creşte cu 1,4%. Pentru anul viitor, însă, cel mai probabil guvernul nu va reuşi să reducă deficitul la 2,5% din PIB, aşa cum îşi propune. Banca Centrală a Ungariei estimează că deficitul va atinge 3,7% din PIB în 2012, asta dacă economia va creşte cu 0,5%, aşa cum prognozează. Analiştii Raiffeisen Bank din Budapesta au o previziune mai sumbră pentru Ungaria şi cred că economia se va contracta cel mai probabil cu 2% anul viitor. Banca Centrală se aşteaptă ca datoria publică să fie de 79,5% din PIB la sfârşitul acestui an şi de 78,5% anul următor, ca urmare a vânzării activelor naţionalizate de către stat de la fondurile de pensii private. Există multe presiune pe partea de datorie în monedă străină, jumătate din datoria guvernamentală, pentru că aceasta este vulnerabilă la fluctuaţiile cursului de schimb - fornitul a fost una dintre cele mai slabe monede din lume în ultima jumătate de an, pierzând 15% faţă de euro.
Cehia, probabil cea mai solidă economie dintre cele enumerate, aşteaptă un deficit bugetar de 3,7-3,8% în acest an, pe care speră să-l reducă la 3,5% în 2012. Asta la o creştere economică de 2,1% în acest an şi una de 2,5% pentru anul viitor. După aprobarea bugetului, Ministerul de finanţe şi-a redus prognoza de creştere la 1% şi a anunţat că lucrează şi la un scenariu de recesiune, conform AFP. Datoria publică va creşte la 40,5% în acest an, conform prognozelor Finanţelor, de la 37,6% în 2010, şi se aşteaptă un nivel de 41,9% în 2012.
Bulgaria este una dintre cel mai puţin îndatorate ţări din Europa, cu o datorie publică de 16,3% în 2010, 17,7% în 2011 şi 20,4% în 2012. În 2011 se aşteaptă o creştere economică de 2%, în timp ce guvernul se va încadra, cel mai probabil, în ţinta de deficit 2,5% din PIB în acest an. Deficitul bugetar propus pentru anul viitor este de doar 1,35% din PIB, la o creştere economică de 2,9% - ritm de expansiune a economiei considerat foarte optimist chiar şi de către ministrul de finanţe. Guvernul are ceva spaţiu de manevră, pentru că în rezervele fiscale ale Bulgariei încă se mai găsesc 2,3 miliarde de euro.

2011-12-29

Nordul Europei tine cu greu piept unei furtuni cum nu s-a mai vazut de 30 de ani: Dagmar

http://ro.news.yahoo.com/video-nordul-europei-tine-cu-greu-piept-unei-080600850.html
De Pro TV | stirileprotv.ro – Ma, 27 dec. 2011
Dagmar are forta unui uragan si a adus ploi puternice si vant care sufla cu pana la 200 de km la ora. Norvegia, Finlanda, dar si nordul Suediei si-au avertizat cetatenii sa ramana in case.
Aceasta masura vine dupa ce sute de copaci si stalpi de electricitate au fost doborati peste case sau masini. Multe sosele sunt si acum blocate, iar croazierele de pe Marea Nordului au fost anulate.
Atat de tare a suflat vantul pe coasta de vest a Norvegiei incat strazile erau complet pustii. Soferii pe care furtuna i-a prins la volan s-au descurcat cu greu in fata ploii si a rafalelor puternice, a caror viteza a ajuns si pana la 200 de km la ora. Multe sosele raman blocate din cauza copacilor doborati la pamant.
Dagmar, cum a fost botezata urgia, a lasat 100.000 de oameni fara energie electrica.
Autoritatile i-au avertizat pe localnici sa ramana in case. Un reporter s-a aventurat insa in mijlocul furtunii, dar a abandonat rapid misiunea, pentru ca nici macar nu reusea sa se faca inteles din cauza vantului.
"Vremea de aici e una extrema. Valurile isi croiesc drum pe tarm, pana destul de departe. Iar vantul sufla acum ca si cum am avea de-a face cu un uragan." - Arne Rovick, corespondent TV 2 Norvegia.
Multi oameni s-au refugiat in subsoluri cand au vazut ca vantul ridica acoperisuri, iar resturile ridicate in aer sunt proiectate in ferestre. La fel au procedat si finlandezii din sudul si vestul tarii, care au dat si ei piept cu Dagmar. Tot din cauza vantului, peste 200.000 de finlandezi au ramas fara curent.
Rafalele au culcat copacii la pamant, aruncandu-i peste cladiri sau masini. Un barbat a murit chiar in curtea casei sale, strivit de trunchiul unui arbore. Nici Capitala n-a fost ferita. Nivelul marii a crescut cu un metru peste cel obisnuit in Helsinki si cu aproape un metru si jumatate in orasul Hamina.

2011-12-24

Consilierul lui Emil Boc, Pal Peter, implicat intr-un accident la Valcele VIDEO

http://www.stiridecluj.ro/social/consilierul-lui-emil-boc-pal-peter-implicat-intr-un-accident-la-valcele-video
VideoFotografii
Consilierul lui Emil Boc, Pal Peter, a fostimplicat intr-un accident pe raza comuneiValcele, in timp ce se intoarcea acasa desarbatori.
Pal Peter conducea un autoturism de teren, marca BMW X3 si, pe raza comunei Valcele, s-a izbit de un autoturism marca Ford Mondeo care circula spre Turda. In accident a mai fost implicat un autoturism Opel.
"Accidentul a avut loc pe DN1E60. Florin G., de 37 de ani conducea un autoturism in directia Cluj-Napoca spre Turda si a pierdut controlul volanului intrand pe contrasens. Aici a lovit autoturismul condus la Pal P. (n.red. Pal Peter), aflat pe banda a doua, apoi a acrosat un al treilea autoturism aflat pe banda unu. In urma accidentului a fost ranit grav Florin G., conducatorul autoturismului care a produs accidentul si au fostraniti usor conduc?torul autoturismului de pe banda doi (n.red. Peter Pal) si un pasager din acest autoturism. 
In urma testarii cu aparatul etilotest a lui Florin G. a rezultat o alcoolemie de 0,24 la mie alcoolpur in aerul expirat, acesta fiind dus la IML Cluj pentru prelevarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei", a declarat purtatorul de cuvant al IPU Cluj, inspectorul Alma Bruha-Brehariu.
Cele trei masini s-au insirat pe mijlocul Drumului National 1. Doua persoane, intre care si Peter Pal, au fost transportate la UPU Cluj pentru ingrijiri.

2011-12-23

Bank of China intenţionează să intre pe piaţa românească


Delegaţia a fost formată din Zhang Gang, Director General Adjunct al Bank of China în Ungaria şi Wang Weri, Adminstrator al Bank of China în Ungaria, însoţiţi He Shaojun, Secretar III al Ambasadei Chinei în România.
"Zhang Gang a prezentat intenţiile Bank of China de a se stabili pe piaţa românească. În prezent, Bank of China deţine peste 1.000 de sucursale şi birouri în toată lumea, dintre care circa 20 în Europa. După deschiderea sucursalei din Ungaria, Bank of China analizează oportunitatea stabilirii şi pe piaţa din estul Europei", se arată în comunicat.
Mihail Vlasov a declarat deschiderea şi disponibilitatea Sistemului Cameral de a sprijini aceste demersuri.


2011-12-22

Practică plătită în Ungaria, pentru asistenţii medicali debutanţi din Oradea

http://www.adevarul.ro/locale/oradea/Practica-Ungaria-asistentii-debutanti-Oradea_0_595140702.html
21 noiembrie 2011, Autor: Claudia Vidican
Foto Adevărul
Orădenii care vor să debuteze cu dreptul în cariera de asistenţi medicali au ocazia de a se înscrie la un curs practic de 16 săptămâni, în oraşul Debrecen din Ungaria. Aplicanţii selectaţi vor beneficia de pregătire şi de diplome recunoscute în UE, dar şi de 150 de euro pe lună, bani de buzunar. Doritorii trebuie să vorbească fluent maghiara şi engleza.
Asociaţia pentru Tinerii şi Studenţii din Partium (ATSP), prin programul sectorial Leonardo da Vinci, parte a Lifelong Learning Programme, anunţă startul proiectului intitulat „Pregătire vocaţională pentru asistenţi medicali debutanţi în Debrecen". Pregătirea va avea loc la Centrul Universitar de Medicină şi de Sănătate din Debrecen. Durata proiectului este de 16 săptămâni, între 9 ianuarie şi 29 aprilie 2012. „Persoanele vizate sunt tineri licenţiaţi în asistenţă medicală (asistenţi medicali, infirmieri), interesaţi şi pricepuţi în domeniul asistenţei medicale, care încă nu au avut posibilitatea de a ocupa un loc de muncă în domeniul studiilor deja terminate", a spus Tarr Sandor, preşedintele ATSP.
Practică în Ungaria
Scopul proiectului este acela de a le oferi participanţilor posibilitatea unui exerciţiu practic de 16 săptămâni, perioadă în care tinerii aleşi vor învăţa metode medicale noi, aplicate în sistemul sanitar, şi vor câştiga experienţa practică de care au nevoie pentru a opta cu şansă la un post în domeniu. „Cei care doresc să candideze au posibilitatea de a alege între trei domenii de asistenţă medicală: anestezie-terapie intensivă, chirurgie şi obstetrică-ginecologie", a mai spus Tarr Sandor. Experienţele acumulate vor fi de nivel internaţional, recunoscute prin emiterea unui document Europass Mobility, document cunoscut şi acreditat în UE şi în afara acesteia.
Gratuit
Proiectul va fi demarat de Asociaţia pentru Tinerii şi Studenţii din Partium din România, partenerul maghiar fiind Asociaţia pentru Civili şi Studenţi din Hajdusag. Mobilitatea va avea loc la Centrul Universitar de Medicină şi de Sănătate din Debrecen. Toate costurile vor fi acoperite de Comisia Europeană prin Agenţia Naţională de Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. Costurile ce ţin de cazare, mese, transport (local şi internaţional) vor fi asigurate din bugetul alocat proiectului. În plus, fiecare participant va beneficia lunar de 150 Euro bani de buzunar.
Cerinţe
Aplicanţii trebuie să cunoască limbile maghiară şi engleză, la nivel conversaţional, şi să fie absolvenţi ai specializării de asistenţă medicală (facultate, studii postliceale sau alte forme de învăţământ de lungă durată). Persoanele interesate pot aplic completând un CV şi un Formular de candidatură, de pe site-ul www.pihe.ro. Termenul limită pentru înscrieri este duminică, 4 decembrie, orele 24.00.

Maghiarii ne dau lecții gratuite de turism, oferindu-ne în plus și bani de buzunar

http://www.adevarul.ro/locale/oradea/Maghiarii-lectii-gratuite-oferindu-ne-buzunar_0_598740276.html
27 noiembrie 2011 Autor: Claudia Vidican

ORADEA  Cursanții vor face practică la un complex de trei stele din Ungaria
După ce ne-au dat lecții de turism, la modul figurat, prin felul în care au reușit să atragă sute de mii de turiști români pe an, maghiarii ne oferă acum posibilitatea de a învăța de la ei ce înseamnă să oferi servicii de calitate, printr-un curs gratuit pentru tinerii absolvenți din domeniul turistic. Participanții la aceste cursuri vor primi 150 de euro pe lună și le vor fi asigurate cazarea, masa și transportul.
Asociația Științifică Michiel de Ruyter din Partium din Oradea lansează, în cadrul Programului Leonardo da Vinci, una dintre secţiunile Programului Lifelong Learning, proiectul „Training Vocațional Turistic" în Debrecen. Acest proiect este al treilea organizat de către asociaţie, primele două înregistrând succes atât din punctul de vedere al participanţilor, cât şi din punctul de vedere al asociaţiei şi al partenerilor implicaţi. „Obiectivul proiectului este de a oferi oportunitatea unui număr de 10 tineri de a participa la un training în domeniul turistic", a spus Szabo Attila, președintele executiv al Asociației Științifice Michiel de Ruyter din Partium. Training-ul vocațional durează șase luni, din 30 ianuarie 2012 până la data de 29 iulie 2012, și se va desfășura în complexul de 3 stele Spa- and Wellness Hotel Barátság.
De acest training pot beneficia persoanele tinere care și-au terminat recent studiile în domeniul turistic sau economic, sau persoanele care nu şi-au găsit încă un loc de muncă în domeniul absolvit. „Pe perioada celor șase luni de training vocaţional, participanţii vor avea ocazia să acumuleze noi experienţe prin intermediul unei game variate de activităţi din domeniul turistic. Ei vor avea şansa de a cunoaşte cum funcţionează un hotel, cultura economică şi turistică din Ungaria. Candidații vor avea posibilitatea de a alege din 5 module de formare: domeniul wellness, recepție, organizare de evenimente-ospătar, asistent manager (back office) și agent turism", a spus Szabo Attila.
Diplome recunoscute în UE
După etapa de selecţie, participanţii selectaţi vor urma un curs de pregătire lingvistică şi vor participa la activităţi de pregătire culturală, iar în urma pregătirilor vor începe training-ul profesional. După terminarea stagiului, participantii vor primi diplome Europass Mobility, recunoscute oficial în Uniunea Europeană, și vor avea experiența necesară în acest domeniu, crescându-le astfel șansa de a obține un loc de muncă în turism.
Înscrieri până la data de 9 decembrie
Proiectul este inițiat și coordonat de Asociația Științifică Michiel de Ruyter din Partium, partenerul din Ungaria fiind Észak-alföld Fejlődéséért Egyesület. Susţinătorul financiar al proiectului este Comisia Europeană prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP). Cazarea, masa și transportul vor fi asigurate din bugetul proiectului, iar fiecare participant va primi lunar 150 Euro bani de buzunar. Pentru a beneficia de acest proiect, aplicanții trebuie să cunoască limbile engleză și maghiară, la nivel conversațional, și să fie absolvenți de facultate sau liceu, în domeniul economic sau turistic. Informații suplimentare pot fi obținute pe site-ul www.deruyter.ro. Termenul limită pentru înscrieri este vineri, 9 decembrie, ora 24.00.

Maghiarii ne servesc o lecţie

http://www.adevarul.ro/opinii_la_zi/miercurea_ciuc_echipa_nationala_de_hochei_unguri_0_612538840.html
20 decembrie 2011,  Autor: Mălin Bot |
S-a inflamat România de trei zile, după ce maghiarii din echipa naţională de hochei au refuzat să intoneze „Deşteaptă-te române!", în deschiderea unui meci cu naţionala Ungariei. Dincolo de excese stupide, maghiarii ne servesc lecţii de patriotism.
Istoria recentă a României este plină cu exemple de atitudine agresivă din partea unor maghiari mai mult sau mai puţin cunoscuţi, care exagerează într-un mod indecent şi necivilizat.
Obsesiile cunoscutului europarlamentar László Tőkés, care declara că 1 decembrie este zi de doliu sau gestul stupid al anonimul Csibi Barna, din Miercurea Ciuc, care l-a spânzurat simbolic pe Avram Iancu, sunt derapaje aberante comise în numele minorităţii maghiare. Jucătorii români de etnie maghiară au refuzat să cânte „Deşteaptă-te române", după ce au cântat imnul Ungariei, şi au expus acelaşi tip de atitudine şovină.
Astfel de gesturi extreme dau apă la moară celor care doresc să profite politic de pe urma presupusului pericol pe care l-ar reprezenta moniritatea maghiară. Personaje care trăiesc tembel din inflamarea inutilă a publicului. Sunt copie „la indigo" a celor care exagerează de partea maghiară. Scopul lor este doar să agite spiritele, pentru a-şi justifica apoi existenţa şi mai ales ideile fixe.
Există însă o diferenţă fundamentală între românii şi ungurii cărora se adresează extremiştii din ambele tabere.
Europa FM a realizat luni o emisiune excelentă pe această temă, în care au intervenit şi maghiari. „Sunt unguri, nu poţi să-i obligi să se simtă români", a spus un ascultător care a intrat în direct.
Tokes, Barna şi toţi surescitaţii care înjură România suferă de forma extremă a unui fenomen pentru care minoritatea maghiară merită respect. Sunt peste 1,4 milioane de unguri în România şi veţi găsi foarte greu unul singur care să spună că maghiarii sunt un popor demn de disperţ sau că Ungaria este o ţară mizerabilă. Câţi români spun asta despre poporul lor în fiecare zi? Câţi sunt cei care, români fiind, declară zi de zi, cu toată convingerea, că România o ţară de nimic?
Putem spune despre noi că ne respectăm ca naţiune? Dacă nu ne respectăm, cum putem avea pretenţia să ne respecte alţii? Mai ales aceia care trăiesc cu frustrări istorice şi cu impresia stupidă că în Europa anului 2011 se mai poate reface ordinea impusă de imperii decedate.
Adevărul trebuie spus, oricât este de dureros pentru români. Adevărul e că maghiarii ne servesc, de 22 de ani, lecţii de patriotism şi demnitate naţională. Dacă lăsăsm la o parte extremismul patologic al câtorva indivizi, vedem în spatele circului inutil un popor mândru de istoria lui, de neamul lui, de ţara lui. Dacă mergem în Ungaria, vedem atitudinea aceasta la fiecare colţ de stradă. În curăţenia din oraşe, în modul cum au construit infrastructura, în felul în care îşi respectă istoria conservând monumentele naţionale. Până şi în refuzul de a se lăsa înghiţiţi de monstrul culturii de masă mondiale. Aveţi idee cât e de greu să găseşti, în Ungaria, în faţa unui liceu, un singur elev cu care să te poţi înţelege în engleză?
Înainte de a ne flamba atunci când vreun exaltat maghiar intră în convulsii şi de a face jocurile exremiştilor care vor scandal cu orice preţ, trebuie să ne privim critic în oglindă. Dacă ne uităm atent, găsim motive mult mai serioase să ne alarmăm. Faptul că nu ne place imaginea din oglindă şi că nu facem nimic pentru a schimba situaţia este mult mai grav.
Ne foloseşte mai mult să servim o lecţie de patriotism de la unguri, decât să dăm curs unor isterici din ambele tabere, care se hrănesc cu conflicte.
PS Lăsând retorica a la Vadim deoparte, chiar se aşteapta vreun om normal ca opt unguri să cânte „Deşteaptă-te române" la Miercurea Ciuc? Era o ştire doar dacă se întâmpla aşa ceva.  Mălin Bot este redactor-şef adevarul.ro

Grădina cu flori e paradisul lui Szocs Attila

http://www.adevarul.ro/locale/bistrita/bistrita_0_446355869.html
2011, Autor: Anamaria Cadiş
Szocs Attila este un împătimit al grădinăritului şi spune că nimic nu-l face mai fericit decât să aibă grijă de plante.  Szocs Attila s-a născut la Aiud în judeţul Alba, dar mama sa l-a părăsit la puţin timp după naştere şi a crescut în Casa de Copii din Prundul Bârgăului. Aşa a ajuns în judeţul în care şi-a petrecut toată viaţa şi de unde nu ar vrea să plece niciodată.
Szocs AttilaDespre perioada petrecută la Casa de copii povesteşte cu lacrimi în ochi. Nu lacrimi de tristeţe aşa cum fac majoritatea celor care au crescut fără părinţi ci lacrimi provocate de nostalgie. „De la 9-10 ani am învăţat să lucrez cu florile. Aveam acolo o seră în care cultivam plante de toate felurile, de la flori de apartament până la răsaduri şi legume. Profesorul de biologie ne ducea la plivit şi îngrijit sera, iar eu m-am ataşat foarte mult de această îndeletnicire. Cultivam anual peste 2 milioane de fire de răsad, aşa am ajuns să descopăr că fiecare plantă are secretul ei", povesteşte bărbatul despre perioada de care spune că fost cea mai frumoasă a vieţii sale.
Şi-a găsit mama după 35 de ani
El spune că acolo se simţea ca şi în paradis. „Toată şcoala era plină de flori, sălie de clasă, coridoarele, era ca un mic paradis cu flori. După ce am început să lucrez cu plantele din seră am ajuns să nu mai îmi trebuiască jucării pentru că mi-am găsit fericirea între flori", susţine cu tărie Attila.
Bucuria copilului s-a terminat în 1976, atunci când Casa de Copii de la Prundul Bârgăului a fost transformată în Unitate Militară, iar sera pe care o iubea atât de mult a fost demolată. „M-am pus în genunchi şi am plâns fără oprire când am văzut cum demolau acea seră. Cu câtă bestialitate spărgeau şi distrugeau tot ce noi am construit atâţia ani", îşi aminteşte bărbatul.
Ulterior a rămas îndrăgostit de horticultură şi astăzi a transformat spaţiul verde din jurul blocului în care locuieşte în cea mai frumoasă oază de verdeaţă din oraş. „Am plantat panseluţe, salvie, nu mă uita, arbuşti ornamentali, tisă, toate plantele care le-am găsit în piaţă de cumpărat sau care le-am crescut chiar eu. Anul trecut am câştigat premiul Primăriei pentru cea mai frumoasă grădină aferentă unei asociaţii de proprietari", povesteşte bistriţeanul.
După ce a plecat din Casa de copii şi şi-a făcut un rost în viaţă, singurul gol uriaş din viaţa lui Szocs Attila a fost lipsa mamei. „La 35 de ani după ce m-a născut am hotărât să merg să o caut, fără nicio urmă de resentiment, vroiam doar să o cunosc, să-i spun mamă. Pe data de 15 august 1992 am urcat pe tren şi am mers la Alba Iulia acolo unde la Consiliul Judeţean m-au ajutat opt ore să o găsesc în baza lor de date, nici nu ştiam dacă mai e în viaţă sau nu. După ce am aflat că locuieşte în localitatea Decea, în apropirea oraşului am pornit pe jos şi opt kilometri am mers până am ajuns acolo", rememorează cu lacrimi în ochi bărbatul ziua întânirii cu mama sa. „Purtam un costum alb şi papion roşu, şi acum am costumul acela în dulap şi când îl văd îmi amintesc de ea", spune bărbatul.
Profil:   Născut: 22 ianuarie 1957
Studii: şcoala profesională de operator mase plastice la Arad
Stare civilă: necăsătorit
Ce-i place: „Îmi place să am mulţi prieteni, oameni care să îmi ridice moralul. Îmi plac oamenii care fac lucrurile din suflet şi cu pasiune, care îşi doresc ca acest oraş în care trăim cu toţii să fie un loc mai bun, mai frumos şi mai îngrijit.îmi plac cei care plantează flori şi au grijă de ele", declară bărbatul.
Ce nu-i place: „Nu îmi place nedreptatea din această ţară, nu îmi place nelegiuirile şi oamenii care aduc acuzaţii nefondate. Cei care te arată cu degetul fără a ştii de ce eşti în capabil. De aseenea nu îmi plac oamenii care fac mizerie, care trec pe stradă şi aruncă ambalaje sau chiştocuri pe jos, care nu se apleacă să ridice ceva de pe jos", spune Szocs Attila.
Întrebare şi răspuns
Cum vă câştigaţi acum traiul?
Am lucrat opt ani la Teraplast la mase plastice şi apoi la Rombat, în 1992 am intrat în şomaj şi apoi am fost o perioadă asistat social. Am refuzat însă ajutorul financiar de la Primărie pentru că am considerat că pot să mă descurc singur. Acum am grijă de unele grădini de flori, de spaţii verzi, adun fier vechi şi fac muncă de voluntariat. Curăţ spaţii verzi şi îngrijesc grdini prin oraş, mătur trotuare. Nu îmi place să văd mizerie prin oraş şi consider că noi suntem cei care trebuie să îngrijim locul în care trăim dacă dorim să locuim într-un mediu plăcut.

Mișcarea Noua Dreaptă se vrea partid.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/miscarea-noua-dreapta-se-vrea-partid-demersuri-de-infiintare-initiate-la-tribunal-958919.html
Joi, 22 Decembrie 2011.
Şeful organizaţiei Noua Dreaptă, Tudor Ionescu, a depus, joi, la registratura Tribunalului Bucureşti, aproximativ 30.000 de semnături pentru înfiinţarea partidului. Înfiinţarea partidului urmăreşte "salvarea statului român".
Sursa: Vlad Stănescu
"Scopul principal al partidului va fi salvarea statului şi neamului românesc. Avem un program cu 25 de puncte care vor propulsa România printre primele 15 state ale lumii", a declarat Tudor Ionescu, citat de Mediafax.ro
Acesta a adăugat că printre cele 25 de puncte se află cele privind unirea cu Moldova după principiul RDG-RFG, stoparea declinului demografic, confiscarea averilor ilicite şi anularea privatizărilor frauduloase.

Iniţiativa Departamentului economic si de dezvoltare ruralã al Partidului Civic Maghiar

Ieri pe 21 decembrie Departamentului economic si de dezvoltare ruralã al Partidului Civic Maghiar (PCM) a lansat prima acţiune a "Proiectului eco-agro-social" pentru judeţele transilvănene. 
Conducerea clujeană al PCM-ului, prin domnul preşedinte Robert Keizer, precum şi filiala PCM din Huedin a prezentat o nouă posibilitate al gospodarilor de a moderniza utilajele invechite. Prin bunăvoinţa domnului patron Ioan Vincze, - care esete cunoscut mai bine de localnici prin porecla "Keke" - a fost organizat o mică festivitate de lansare al reprezentanţei ale fabricii de tractoare româno-chineză HOYO.
La festivitate organizat în centrul Huedinului a participat primarul oraşului şi un sobor de preoţi locală. 
Domnul primar a mulţumit conducerii PCM-ului precum şi al doamnei directoare Denisa Vasilescu al fabricii de tractoare HOYO  pentru că au ales ca prima reprezentanţă să fie în Huedin.
Sper că având această reprezentanţă gospodarii din microregiunea ADZ Huedin se vor putea dota cu noile utilaje şi vor asigura cu produse de calitate pieţile din zonă.
Domnul preşedinte Keizer a arătat, că prin această lansare PCM-ul demonstrează că pot fi elegibile şi proiecte, care să ofere maşini şi utilaje agricole la un preţi acceptabil şi de bună calitate. A mulţumit conducerii locale că a asigurat spaţiul şi prin prezenţa lor a întărit grupul condus de domnul Vincze pentru a se porni reprezentanţa HOYO. La fel domnul Keizer a mai mulţumit şi doamnei directoare Denisa Vasilescu  de la HOYO, pentru că au acceptat ca prima reprezentanţă să fie pornit încă din decembrie anul curent, oferind astfel un "cadou" de Moş Crăciun gospodarilor din zona Huedinului. 
Conducerea PCM-ului a ales ca şi reperezentant HOYO pe domnul Vincze Ioan pentru că domnia sa are toată gama de utilaje agricole necesar unei gospodărie individuală. Domnia sa este prezentă pe piaţă utilajelor agricole de zece ani, deci are o experienţă considerabilă şi impreună cu specialiştii HOYO poate asigura reparaţiile de service.
Specialiştii HOYO stau la dispoziţie gospodarilor cu o gama largă de tractoare de la 25 CP, 35 CP, 45 CP, 55CP, 90 CP. Preţul acestor tractoare variează de la 7.900 euro la 39.000. Deja au fost omologate şi tractoarele de mare putere respectiv de 110 şi 150 CP. 
După cum a fost prezentat tractoarele pot fi achiziţionate şi prin programul "rabla". Este de salutat iniţiativa conducerii HOYO la insistenţa specială a doamnei directoare Denisa Vasilescu, care a reuşit să convingă partenerii chinezi să accepte în anticipaţie varianta "rabla" adică, acelui gospodar care la achiziţie predă tractorul vechi se scade din valoarea noului tractor cca 4,000 euro.  (Civicul Ardelean)

Articole asemănătoare:

Chinezii de la Hoyo accelerează afacerea cu tractoare din România
http://www.curierulnational.ro/Actualitate%20Companii/2009-10-22/Chinezii+de+la+Hoyo+accelereaza+afacerea++cu+tractoare+din+Romania

Tractoare Hoyo a inaugurat, la sfârşitul lunii septembrie, la Râşnov, o fabrică de asamblat tractoare care va produce anual peste 20.000 de tractoare
 Articolul a apărut în 2009
Uzina de la Râşnov va deschide în fiecare judeţ câte o reprezentanţă
În luna martie a anului viitor ar putea fi inaugurate primele unităţi
Tractoare Hoyo, companie cu capital majoritar chinez care deţine o fabrică de asamblat tractoare de la Râşnov, va deschide începând cu luna martie a anului viitor cel puţin o reprezentanţă în fiecare judeţ al ţării, a declarat directorul executiv al companiei, Denisa Vasilescu, citat de Mediafax.
Potrivit acesteia, fiecare reprezentanţă va fi compusă dintr-un show room şi un punct service. "Deja am primit solicitări din partea potenţialilor parteneri care ne-ar putea reprezenta tractoarele în ţară. Sperăm ca din luna martie din 2010 să deschidem primele reprezentanţe. În judeţele în care nu vom găsi parteneri interesaţi să ne reprezinte produsele vom investi în sucursale proprii", a precizat reprezentantul uzinei.
Tractoare Hoyo a inaugurat, la sfârşitul lunii septembrie, la Râşnov, o fabrică de asamblat tractoare care va produce anual peste 20.000 de tractoare, investiţie care va ajunge la 50 de milioane de dolari.
20 de milioane de euro, în prima fază de dezvoltare
Vasilescu a menţionat că dacă lucrările la secţia de montaj a uzinei vor fi finalizate în intervalul propus, primul tractor va ieşi pe poarta fabricii până la sfârşitul lunii decembrie 2009. Fabrica din Râşnov se află în prima fază de dezvoltare, care a necesitat fonduri de 20 de milioane de euro pentru construcţia unei hale în care se vor face ansamblări ale componentelor importate din China.
"Investiţia noastră este structurată pe trei etape. În prima fază vom importa componentele, iar undeva peste trei ani ne extindem şi printr-o fabrică de componente pentru a da un caracter mai local tractoarelor produse la Râşnov. Ne gândim ca această fabrică de componente să se concentreze în principal pe cutii de viteze", declara la finele lunii septembrie directorul general al Hoyo Agricultural Machinery Equipment, Victor Liu. 
Potrivit reprezentanţilor companiei, numărul angajaţilor în cadrul uzinei va ajunge la 500 până în 2012, iar majoritatea muncitorilor vor proveni din Râşnov şi Braşov.
Tractoarele fabricate de chinezii de la Hoyo vor avea preţuri începuând de la 6.500 de euro
Hoyo Agricultural Machinery Equipment va asambla şi produce la Râşnov opt tipuri de tractoare a căror capacitate va fi cuprinsă între 25 şi 120 de cai putere, cel mai mic preţ de achiziţie urmând a fi de aproximativ 6.500 de euro.
Potrivit directorului executiv al fabricii din Râşnov, Denisa Vasilescu, compania chineză intenţionează să încurajeze fermierii români să cumpere tractoarele chinezeşti printr-un program "bonus" în care să fie implicate diverse instituţii financiare nebancare care să sprijine agricultorii.
Uzina de la Râşnov este deţinută de firma chineză Hoyo - SHK Modern, parte a grupului Shantuo Agricultural Machinery Equipment, cu o participaţie de 80%, şi de firma românească Goldex Industry, care deţine 20% din afacere. Denisa Vasilescu deţine integral firma Goldex Industry.  Adrian Ungureanu

Basescu, atac la sefa DNA Cluj, Elena Botezan, care il ancheteaza pe Apostu

http://www.stiridecluj.ro/social/basescu-atac-la-sefa-dna-cluj-elena-botezan-care-il-ancheteaza-pe-apostu

Presedintele Traian Basescu a vorbit la TVRdespre inregistrarea prezentata acum o luna, in care sefa DNA Cluj, Elena Botezan, facea presiuni asupra unui procuror suspectat. 

Basescu a spus ca un om simplu nu ar avea nicio sansa in fata unor asemenea presiuni. "Si eu am trecut prin fata procurorilor si niciodata nu si-au permis santajul, dar ce am vazut intr-o discutie inregistrata intre doi procurori de la DNA si un procuror suspectat m-am gandit ce face un om simplu in fata unui procuror", a declarat Traian Basescu.
Seful statului a mai sustinut ca "uneori procurorii sunt excesiv de independenti, fara nicio legatura cu celelalte puteri ale statului. Rezultatele date de instante nu sunt o confirmare a acuratetei cu care au lucrat procurorii de la DNA, in mod deosebit. Aici au fost oamenii politici ale caror mandate sau cariere s-au intrerupt. Cam jumatate din sentinte au aratat oameni nevinovati: din 8 sunt 4 si 4. Sunt si foarte multi care au fost luati de acasa sau de la serviciu, dusi la judecator, care e tentat de regula sa il creada peprocuror si, dupa ce oamenii au stat 29 de zile, nu a mai auzit nici Dumnezeu de dosarele acelea".
Basescu a dar ca exemplu cazul fostului ministru Paul Pacurar, care a fost achitat luni, 19 decembrie.
"Exista o usurinta in a pune oameni sub acuzare. Morega este achitat. Paul Pacuraru achitat pentruafaceri suspecte in legatura cu Morega. Pacuraru nu e o pierdere a politicii romanesti. Problema este de nevinovat si vinovat. Acest lucru pune un semn de intrebare asupra profesionalismului unor procuroriDNA. Conform legii, nu raspunde procurorul sau judecatorul pentru distrugerea carierei unui om politic. Asta indreapta spre ideea unei discutii cu majoritatea parlamentara asupra raspunderii magistratilor", a mai adaugat presedintele Traian Basescu.

Sorin Apostu ramane in arest de Craciun! Curtea de Apel a respins cererea de eliberare sub control judiciar VIDEO


http://www.stiridecluj.ro/social/sorin-apostu-ramane-in-arest-de-craciun-curtea-de-apel-a-respins-cererea-de-eliberare-sub-control-judiciar-video

Primarul suspendat al Clujului, Sorin Apostu, ramane in arest, dupa ce Curtea de Apel Cluj i-a respins cererea de eliberare sub controljudiciar.
Sorin Apostu, a fost dus miercuri, in jurul orei 9.00, la Curtea de Apel Cluj, unde magistratii au judecat cererea de eliberare sub control judiciar. Primarul le-a spus judecatorilor Curtii de Apel Cluj ca nu a incercat sa influenteze in nici un fel ancheta inainte de a firetinut si ca nu i-a cerut niciodata directorului de la RATUC, Liviu Neag, sa semneze contractul cu Aspazia Droniuc.
"Ma voi prezenta la toate termenele pentru ca eu sunt primul care sunt interesat sa se afle adevarul", a spus Apostu in fata instantei.
De asemenea, primarul suspendat a mai afirmat ca in ziua in care s-a inceput ancheta impotriva lui a pus la dispozitie toate actele necesare si in plus s-a prezentat singur la DNA, fara sa incerce vreodata sa influenteze martorii sau ancheta.

2011-12-21

Să ne amimtim : Strategia de mediu a UE, influenţată de un maghiar din România

http://www.adevarul.ro/actualitate/verde/Strategia-mediu-UE-influentata-roman_0_37797348.html


Zoltan Hajdu a conceput un program pentru dezvoltarea turistică a unei microregiuni, care a fost preluat ca model de Bruxelles . Zoltan Hajdu e unul dintre profesioniştii mediului, careZoltan Hajdu a conceput un program pentru dezvoltarea turistică a unei microregiuni, care a fost preluat ca model de Bruxelles .
Zoltan Hajdu e unul dintre profesioniştii mediului, care consideră că e inacceptabil ca oamenii să distrugă natura. După ce a terminat Facultatea de Turism din România, a vrut să se documenteze în problematica protecţiei mediului. Ca urmare, a plecat cu o bursă în Franţa, unde a studiat managementul mediului. La Strasbourg a obţinut şi titlul de eco-consilier. De câţiva ani face programe pentru educaţia ecologică a românilor din Târgu Mureş.

- Trebuie să ai studii ca să protejezi natura?

- Pentru mine protecţia mediului e o pasiune şi am fost întotdeauna fascinat de natură. Nici nu aveam 10 ani când am urcat pe Retezat cu bunicul şi am învăţat ce înseamnă o rezervaţie. Mai târziu, fiind student la Timişoara, am practicat orientarea turistică, iar verile mi le-am petrecut în munţi, cred că am cutreierat fiecare colţişor al Munţilor Carpaţi.
Mi se pare inacceptabil ca natura noastră, care e fantastică, să fie distrusă. După 1990, am văzut că mulţi vorbesc despre protecţia mediului, dar puţini se pricep. Aşa că m-am hotărât să mă profesionalizez şi am reuşit să obţin o bursă în Franţa, unde mi-am făcut masteratul în managementul şi analiza mediului. La Strasbourg am obţinut şi titlul de eco-consilier.
Cred că dezvoltarea economică actuală, orientată exclusiv spre creştere, e foarte periculoasă pentru mediu şi încerc să promovez principiile, unei dezvoltări durabile. Ca să vorbeşti la nivel de principii, trebuie să ai cel puţin cunoştinţe de mediu, iar ca să faci programe ecologice trebuie să fii specialist, deci să ai diplomă în acest domeniu.
- Ce înseamnă educaţie ecologică şi cât de deschişi sunt oamenii spre ea? 
- După ce am revenit din Franţa împreună cu câţiva colegi dedicaţi protecţiei mediului, am înfiinţat asociaţia Focus Eco Center, la Târgu Mureş, cu scopul de a crea un centru de eco-consiliere şi educaţie ecologică după modelul asociaţiilor similare din vestul Europei.
Era anul 1996 şi a fost primul centru de acest gen din ţară. În cadrul centrului, cu sprijinul financiar al fundaţiei olandeze Milieukontakt Oost-Europa şi în colaborare cu mai multe şcoli din Târgu Mureş, am elaborat programe de educaţie ecologică, care se refereau fie la cunoaşterea naturii (de exemplu, observarea unui râu ca sistem ecologic şi habitat al multor specii), fie se refereau la cunoaşterea efectelor poluării şi a metodelor de prevenire a poluării (de exemplu, poluarea provocată de diferitele deşeuri şi metodele de reciclare a anumitor materiale).Un exemplu practic a fost reciclarea hârtiei, copiii au realizat cărţi poştale din hârtie reciclată.
Campanii de informare
Educaţia ecologică are o importanţă foarte mare atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, chiar dacă la adulţi nu-i mai spunem "educaţie", ci mai degrabă "informare". Am constatat că foarte mulţi adulţi nu sunt conştienţi de efectele acţiunilor lor, aşa că am condus nenumărate campanii de informare privind compostarea materialelor organice, colectarea selectivă a deşeurilor, prevenirea poluării pânzei freatice cu nitraţi, protecţia sistemelor acvatice, reducerea consumului de energie.
- Aveţi un proiect de reabilitare a zonelor umede din Transilvania. Ce înseamnă să reabilitezi o zonă umedă? 
- Râurile au fost drastic regularizate şi s-a redus foarte mult aria zonelor inundabile, apele fiind acum încorsetate între diguri. Capacitatea de reţinere a apei în bazinele hidrografice s-a redus foarte mult. Ca să eviţi inundaţiile e foarte important să le redai apelor cursul lor firesc.
Şi în cazul fenomenelor extreme, adică în cazul inundaţiilor, toată apa se adună în albia minoră, iar în cazul secetei nu sunt rezerve de apă. Aceste fenomene sunt caracteristice şi sub-bazinelor mici din zona Transilvaniei, cum este, de exemplu, în cazul râului Niraj.
Noi am iniţiat un program de reabilitare ecologică a sub-bazinului râului Niraj şi am realizat mai multe modele de reabilitare ecologică. Primul program a fost finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi am realizat reabilitarea unei zone umede din satul Adrianu Mare. Au urmat mai multe programe, iar la ora actuală derulăm un proiect finanţat de Global Environment Facility, care vizează implicarea populaţiei locale în reabilitarea zonelor umede.
- Ce include reţeaua de ecoturism pe care aţi înfiinţat-o?
- Ecoturismul este o alternativă economică viabilă, care ar putea face ca modelul clasic de dezvoltare economică prin extindere să poată fi evitat. Nu credem că prin ecoturism se vor rezolva toate problemele economice ale unei zone, dar practicarea lui poate aduce un beneficiu comunităţii locale fără să distrugă patrimoniul natural. Organizaţia noastră este membru al reţelei europene de eco-agro-turism (ECEAT) şi sprijinim comunităţile locale ca să dezvolte asemenea programe turistice.
Drumul sării
Acum lucrăm la un proiect ecoturistic finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat, care vizează realizarea unui drum tematic numit "Drumul Sării". Prin acest proiect marcăm traseul vechiului drum roman prin care se transporta sare de la Praid în direcţia Târgu Mureş. Acest drum, odată marcat, va oferi posibilitatea turiştilor care vizitează oraşul nostru să ajungă pe jos la Praid, umblând prin zone pitoreşti şi beneficiind de ospitalitatea localnicilor. Pe traseul marcat împreună cu Asociaţia Judeţeană de Turism sprijinim acreditarea unor pensiuni agroturistice ale localnicilor.
- Aţi conceput o strategie de dezvoltare durabilă a unei microregiuni care a fost preluată de Uniunea Europeană ca model. Ce cuprinde strategia? 
- La ora actuală, dezvoltarea unei zone nu se poate face decât pe baza unei strategii de dezvoltare. Uniunea Europeană, prin programul LEADER, sprijină elaborarea acestor strategii la nivelul microregiunilor. Asociaţia noastră, în colaborare cu alte organizaţii de protecţia mediului, a elaborat o metodologie numită "Agenda Verde", prin care se poate realiza o dezvoltare durabilă a unei microregiuni.
Noutatea acestei metode este că noi pornim de la o problemă de mediu pe care dorim să o rezolvăm. Această problemă diferă de la caz la caz, poate fi vorba de gestionarea apelor, de agricultura ecologică sau de altceva. Pe baza acestei probleme, se va realiza toată strategia de dezvoltare a microregiunii, şi astfel se vor evita contradicţiile.
De exemplu, dacă o microregiune vrea să se axeze pe producţie agricolă ecologică, atunci se vor evita activităţile poluante sau zona va fi declarată liberă de OMG. Manualul realizat de noi a fost considerat foarte interesant şi a fost tradus în limba engleză, metodologia fiind folosită la ora actuală în mai multe ţări precum Croaţia, Macedonia şi Moldova.
Noutatea metodei este că noi pornim de la o problemă de mediu pe care dorim să o rezolvăm a spus Zoltan Hajdu, consilier european de mediu, Andreea Ofiţeru
NOTĂ  Articolul a apărut în 2007 în www.adevarul.ro


2011-12-13

Târguri în străinătate / Targuri in China


Targul auto de la Beijing 201


CIAACE este cel mai mare targ din China pentru accesorii auto, electronica auto, tuning si produse pentru ingrijirea autovehiculelor, fiind probabil targul de profil cu cea mai mare influenta pe piata mondiala. Anul trecut a adunat peste 3100 expozanti si aproape 200.000 vizitatori. In jur de 80% din produsele expuse vor fi noutati absolute, la prima prezentare pe piata. Pachetul include:
bilet avion pe ruta Bucuresti - Beijing - Bucuresti
cazare 5 nopti in camera dubla la hotel 4* in Beijing
transfer aeroport-hotel-aeroport
 Pret: de la 1000 euro/ persoana

Targul General de Import- Export Guangzhou 2012
Targul International de marfuri de la Canton inregistreaza anual peste 14.000 de expozanti si 190.000 de vizitatori din intreaga lume. Este considerat ca fiind manifestarea expozitionala cea mai importanta din China, unde cele mai mari firme chinezesti isi expun produsele din industria usoara (imbracaminte, incaltaminte), decoratiuni interioare, articole sportive, produse si instrumente medicale.
Pachetul include:
bilet avion pe ruta Bucuresti - Hong Kong - Bucuresti 
cazare in camera dubla la hotel 5* in Guangzhou 
transfer -aeroport - gara - aeroport cu ghid vorbitor de limba engleza 
transport cu trenul Hong Kong - Canton - Hong Kong 
Pret: de la 1268 euro/ persoana
Pentru mai multe detalii va invitam sa accesati site-ul nostru aici.