14.03.2013, Roma (Catholica) - Alegând-ul ca Papă în a doua zi de Conclav pe Arhiepiscopul Jorge Mario Bergoglio de Buenos Aires, Cardinalii au făcut o mişcare nu doar surprinzătoare şi ci genială. Surprinzătoare pentru cei care – aproape toată lumea de fapt – nu au sesizat în zilele precedente Conclavului apariţia numelui lui în conversaţiile dintre Cardinali. Este relativ în etate, la 76 de ani şi trei luni, ceea ce a făcut să fie considerat mai degrabă un important elector decât un papabil.
În Conclavul din 2005, s-a întâmplat opusul. Bergoglio a fost unul dintre cei mai importanţi susţinători ai numirii Cardinalului Joseph Ratzinger ca Papă. În schimb s-a trezit el însuşi votat, împotriva voinţei proprii, tocmai de cei care încercau să blocheze numirea ca Papă a celui care până atunci condusese Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. Rămâne însă fapt că atât unul cât şi altul au devenit Papi.
Cardinalul Bergoglio şi-a luat un nume fără precedent în istoria de nume ale Papilor: Francisc. Un nume care reflectă viaţa sa umilă. Când a devenit Arhiepiscop de Buenos Aires, în 1998, a părăsit somptuoasa reşedinţă episcopală amplasată imediat lângă Catedrală. A mers să locuiască într-un apartament aflat la o distanţă mică, alături de un Episcop bătrân. Seara era el cel care gătea. Rareori lua maşina, preferând autobuzul, îmbrăcat în haine de preot. Dar este şi un om care ştie cum să guverneze. Cu fermitate şi împotriva valului. Este iezuit – primul care a devenit Papă – şi în teribilii ani 1970, când dictatura îşi făcea de cap şi unii dintre confraţii săi erau gata să îmbrăţişeze armele şi să aplice lecţiile lui Marx, el s-a opus energic acestei tendinţe din poziţia sa de provincial (superior) al Societăţii lui Isus din Argentina.
Este un păstor cu o doctrină sănătoasă şi de un realism concret. Argentinienilor care sufereau de foame le-a dat mai mult decât pâinea. I-a îndemnat să pună din nou mâna pe catehism. Pe cel al celor Zece Porunci şi al Fericirilor. “Aceasta este calea lui Isus”, spunea el. Iar cel care îl urmează pe Isus înţelege că “a călca în picioare demnitatea femeii, bărbatului, copilului, bătrânului este un păcat grav, care strigă la cer” şi de aceea se hotărăşte să nu îl mai facă, spunea el. Simplitatea viziunii sale se simte în sfinţenia vieţii lui. Cu câteva cuvinte simple, abia apărut ca Papă, a câştigat inimile mulţimii din Piaţa San Pietro. A reuşit să o facă să se roage în tăcere. Şi el s-a rugat pentru predecesorul său, pe care nu l-a numit Papă ci Episcop. Surpriza abia începe. (material al vaticanistului Sandro Magister)
