08.02.13 de Cristian Sîrb
Singura „insultă” pe care o resimt venind ca un suflu pustiitor dinspre nația ungară, special țintită ca să păteze onoarea pierdută a României, este aceea că Ungaria contemporană are capitalistul tupeu să dețină și să folosească gospodărește, şi împarte aproape gratis cu noi, circa 700 de km de autostrăzi predate la cheie (subliniez acest detaliu, pentru că am remarcat că ai noștri, într-un demers compensator, încep să adune peticele date în folosință cu panglică pe te miri unde prin țară, ca să obțină o chinuită întindere de 500 km)!
Iată, deci, ultima & unica palmă etnic-jignitoare de pe obrazul națiunii române, primită în istoria recentă de la vecinii și conlocuitorii noștri maghiari. Realitatea celor 700 de km de autostradă finisată (pe care noi nu-i avem) e scuipată zgmotos dinspre țara vecină și, când nu-i împroșcată drept în mândrul nostru obraz dacoroman, e adusă în plai mioritic pe roțile automobilelor înscrise și plătitoare de taxe degeaba în România? Nu-i așa, ce insolență din partea lor: să ne-o ia înainte! Nu puteau să (ne) mai aștepte?
Ungaria cea umilită la Trianon, în amorul ei propriu de fostă parteneră cvasi-egală a Habsburgilor. Ungaria renăscută. Ungaria, de care noi râdem mereu cu o superioritate cam de neam prost, cum că abia numără 10 milioane de locuitori. Mustăcim, oare, de la „înălțimea” celor ce nu au putut organiza nici măcar un recensământ validabil, ca atare neștiind nici în ziua de azi câți suntem de toți?
Abia atunci când ne vom arăta jenați și calomniați, în cap cu nefolositorii guvernanți rrromâni care ne reprezintă (și compromit cu succes ideea de stat), nu de atentatul cuiva la simboluri, ci tocmai de acest fapt insultător ce ne dă zilnic cu tifla de peste graniță - că ei și-au pus la punct toate drumurile din țară și noi, încă, nu - voi accepta și eu să ne smiorcăim grijulii la „simboluri”, la tradiții și la alte, până atunci nejustificate, sensibilități. La steaguri arborate sau nearborate, arse, călcate în picioare, mânjite cu căcat, la efigii ale lui avramiancu spânzurate în piața publică de un bolnav psihic. Până vine ziua aceea, ce-ar fi să vă mai micșorați ciocul, români verzi?
Administrații după administrații, cât se poate de băștinașe, au păstrat țara asta cu tot dinadinsul, din prostie sau din rea credință, într-o cruntă înapoiere - vizibilă chiar în acest moment, numai de vă uitați pe fereastră, darmite să pășiți în stradă! Așadar, de ce m-ar înțepa mai mult la simțul meu patriotic un ungur care-mi arde un steag sau îmi spânzură un avramiancu făcut din cârpe, decât m-ar înțepa un român bun, corupt din tată-n mă-sa, doctor la cinci universități particulare și la una de stat, care-mi conduce țara ca pe o latrină ce pentru el nu valorează nici doi lei, locul unde înapoiatul-bun-la-afaceri-cu-statul își face nevoile fără să se șteargă!?
Ce sens mai au simbolurile naționale, zise sacre, la ce servește naționalismul, de ce aș mai fi rasist, de ce m-aș uita chiorâș la minorități, ce sens mai are ofensa în sine, și reacțiile diplomatice „ferme”, corlățenești, când consângenii mei din „elita” politică mă tratează ca pe un nimic în propria țară!?
