2013-08-27

Problema transilvană. La ce sunt buni extremiştii unguri?

Am scris de multe ori despre Transilvania sau relaţia dintre români și unguri, dar în ultima vreme încep să nu mai găsesc rostul acestei întreprinderi. Primesc sute de mesaje pe tema asta pe mail, sms sau pe facebook, dar sunt mesaje mai ales de la ardeleni. Mai radicali sau mai puţin radicali, de fiecare dată partenerii mei de dialog revin cu aceleaşiîintrebări, cu aceleași tristeţi, iar, până la urmă, discuţia se înfundă în punctul în care analizăm modul în care sunt reprezentaţi politic ardelenii şi la o idee mai veche legată de înfiinţarea unui partid al ardelenilor. Cum eu nu sunt de acord cu un asemenea proiect, într-o Românie fragilă și prea puţin pregatită să gestioneze diversitatea, pentru că nu ştiu înspre ce direcţie poate duce, discuţia ramâne, de regulă fără soluţie. Nu înseamnă că nu îmi pasă și nu sunt la fel de nefericit, ca și alţi intelectuali ardeleni, de lipsa de înţelegere a compatrioţilor noştri față de o realitate tristă. Aleg totuşi să scriu despre acest subiect pentru că mi-este frică de faptul că nepăsarea generală și ticăloșia unor politicieni ar putea afecta viitorul copiilor mei pe care vreau să-i văd trăind fericiți în Transilvania noastră, nu la Boston sau în Germania. Dar nu voi aborda, decât tangențial, declaraţiile Preşedintelui de la Izvorul Mureşului, deoarece discuţia s-a politizat mult prea puternic şi nu cred că poate fi dusă mai departe cu folos. Poate că Președintele României a avut un ton prea ofensiv după gustul diplomaţilor, nu mă pricep, dar de ce nu a reacţionat consistent nimeni din clasă politică atunci când Tökés a cerut protectorat la şcoala de vară de la Balvanyos din acest an? În plus, nu am vazut oficiali maghiari de la Budapesta făcând scandal prea mare, semn că neînţelegerile lor cu Slovacia şi Serbia le ajung, în actuala lor situaţie nu au chef şi de un scandal cu România.
Problema transilvană revine doar de maximum două ori pe an, de 15 martie sau cu prilejul Şcolii de Vară de la Tuşnad sau Balvanyos, momente în care vreun politician din Ungaria, călător prin Transilvania, spune ceva cuvinte asmuţitoare, iar atunci încep să latre toţi câinii, din Ardeal, până pe Dâmbovița. Discuţia despre Transilvania ar trebui să fie una serioasă, strategică, nu o întâmplare sau o ceartă de trei zile cu ungurii sau, mai rău, o nouă ceartă între putere sau opoziție. În douăzeci şi trei de ani de democraţie ştiu doar un singur eveniment în care politicienii de la Bucureşti au lansat un proiect, acesta este Autostrada Transilvania, pe care s-au chinuit apoi cu toții să-l îngroape. Se vor împlini peste puţin timp 100 de ani de la înfăptuirea Marelui Vis, unitatea naţiunii române. Dar noi cum decontăm asta? Nu am reuşit să facem nici măcar o autostrada peste Carpați într-un secol. Nu ajunge sentimentul că ”noi suntem români” pentru a construi o Românie puternică și prosperă. Dacă clasa politică din Romania nu ar suferi de o crasă cultură istorică, am fi cu toţii ingrijorați de faptul că şi ardelenii ar putea să-şi pună întrebarea: ce s-a întâmplat timp de 100 de ani cu comunitățile noastre? Cei care ştiu ceva istorie îşi aduc aminte că, la implinirea a zece ani de la Marea Unire, răspunsul la această întrebare a fost o expresie a dezamăgirii. Acum, la 100 de ani, vom putea face un bilanț pozitiv care să fie acceptat de majoritatea straturilor societății ardelene? Dacă nu avem nici acum un răspuns cred că sunt două soluţii: ori punem rapid un proiect în lucru, ori nu mai sărbătorim nimic, mergem pe burtă, nu mai punem această problemă, nu-i mai întrebăm nimic, aşa cum facem de obicei. Dar putem fi linistiţi, indiferent de ceea ce vom face noi, Ungaria nu va uita să comemoreze, afisându-și din nou rana Trianonului.
Faptul că Transilvania nu este subiect de strategie naţională este lucrul cel mai grav, rădăcina tuturor relelor. Îmi veţi spune, poate, că nici România nu este subiect strategic pentru politicieni şi aș putea să accept că așa este, dar aceasta nu poate fi o scuză. Un singur argument aduc pentru prioritatea strategică a Transilvaniei: este zona cu cele mai importante resurse ale României, nu doar minerale, dar și umane, ca să nu mai vorbim că este necesară o integrare completă şi firească în matca națiunii române, nu ajunge să proclami unirea politic pentru ca ea să se realizeze spontan. Am scris mai demult un proiect politic, dar m-au convins colegii de partid că nu e momentul pentru el, că trebuie să mai aşteptăm. Altădată, într-o poziţie executivă, am inventariat proiectele, riscurile și oportunitățile legate de Transilvania, alături de o echipă de oameni îngrijorați, am scris o strategie, dar am fost din nou liniştit cu formula că ar putea fi un proiect pe care „să-l prindă spionii unguri care ar fi în stare să …”. Când am întrebat ce ar putea face ei cu proiectul nostru, personajul politic important era deja plecat de lângă mine. Faptul că nu avem un proiect naţional pentru Transilvania, că nu avem nicio strategie şi niciun gând de viitor este cel mai mare pericol pentru integritatea statului naţional, nu extremiștii unguri.
Ce se poate lesne observa este faptul tulburător că avem nevoie de extremiştii unguri. Da, avem nevoie pentru ca să direcționăm spre ei toate lașitățile noastre, toate impotențele şi ticăloșia politică din ultimii 23 de ani. Pe spinarea lor se nasc politicieni, se câştigă alegeri, se ascund târguri făcute cu elita ungurească din acest moment sau din momentele trecute. Mai ales că se îmbracă precum la operetă, că flutură steaguri şi steme, ungurii cu minte înfierbântată sunt necesari ca aerul pentru politicienii români. Când te lupţi cu ungurii nu mai trebuie să decontezi nerealizările ce se văd chiar de pe Lună. Când ţara este amenințată de nişte iredentişti periculoși, cum putem să ne ocupăm de nimicuri cum ar fi descentralizarea sau dezvoltarea comunităților. Când în România toţi politicienii vorbesc doct despre energie şi despre cum va deveni ţara noastră mare jucator strategic în acest domeniu, ar fi bine să ne amintim că mai avem aproape 100 000 de gospodării neelectrificate, iar 96 de localități sunt neelectrificate complet. De remarcat, majoritatea sunt în Transilvania. Atunci nu este mai simplu să jonglăm cu sabia fină a diplomaţiei cu adversarii din Ungaria? Mă rog, uneori putem să-i dăm unuia şi cu o bâta în cap, cum a facut recent Preşedintele, pentru a-i stârni pe ceilalţi politicieni care nu vor mai avea nimic de făcut cu floretele lor subţiri şi usor ruginite. Dar lipsa de reacţie este şi mai gravă: la ofensele aduse românilor în ultimii ani, nu a mai reacţionat decât foarte puţină lume.
Politicienii români din Transilvania se duc la Bucureşti cu căciula în mâna, pe la guverne, dar dacă vad că nu se poate, nu se mai războiesc. Dacă nu sunt cuminţi nu vor mai fi aprobaţi pe liste la următoarele alegeri, Bucureştiul validează orice candidatură, chiar şi a unui amarît de candidat dintr-o comună izolată din Apuseni. Bucureștiul îi va accepta doar pe cei umili și cuminți. Capitala a ”reuşit” chiar și performanța de a ucide orice discurs sau program nationalist. La început, a promovat clovni și artiști de operetă, exemplul lui Vadim Tudor fiind cel mai bun, oameni care să te facă apoi să roșești cănd spui cuvântul patrie. Funar a fost lansat cu numărul 1 din Evenimentul Zilei cu un titlu imens ”Clujul stă pe un butoi de pulbere”, pe baza unei colaborări Ion Cristoiu – Cornel Brahaș. Poate că era un proiect necesar atunci, dar acel proiect nu a lăsat mare lucru în urmă. Zona discursului naţionalist a devenit astfel înconjurată de un cordon sanitar sau, cum spunea recent un jurnalist, ”a fost împuțit locul”. Trebuie să ne întrebăm dacă este bine ca Transilvania să fie reprezentată doar simbolic de câte unul sau doi politicieni în guverne sau în conducerile partidelor importante. Nu pot să nu recunosc că și în Transivania este o criză de leadership, dar ea ar putea fi depășită cu un mic efort din partea Bucureştiului, cel care deţine acum monopolul puterii selectiei cadrelor în partide. Dacă vor fi promovaţi doar politicienii ardeleni conformişti şi fără personalitate, iar cei care au o voce mai ridicată vor fi executaţi în diferite forme, atunci România nu va avea politicieni care să înţeleagă şi să fie utili în cazul problemei transilvane.
Transilvania, cu problemele etnice, politice sau sociale a fost francizată politic şi cercul celor cu acces a fost destul de redus. La PSD, de două decenii deja, deţinătorul francizei este Viorel Hrebenciuc. El face mereu legături, negociază, aduce voturile de aur ale ungurilor, împreună cu un prieten drag. Eu ştiu multe detalii, ştiu că dincolo de oprobiul public care-l stigmatizează, Viorel Hrebenciuc a participat la menţinerea unui echilibru, şi indiscutabil a făcut lucruri bune pentru convieţuire pașnică, mai ales în anii de început când a pus bazele unei relaţii normale cu UDMR, când a negociat cu americanii, dar a trecut destul de mult timp de atunci.
A fost vremea legăturilor ascunse, dar acum ar trebuie să trecem la o relaţie transparentă şi fluidă cu ungurii. Inclusiv la o negociere serioasă, în cadrul comunităţilor sau regiunilor. Nu este normal ca relaţia UDMR cu un partid românesc din Cluj, să spunem, să fie dictată la Bucureşti, în detalii. Strategia generală a partidului este una, dar măcar detaliile trebuie puse de acord pe plan local. Mulţi candidați social-democraţi din Transilvania au fost sacrificaţi pentru ca UDMR să sprijine Guvernul central, iar acest preţ este plătit şi astăzi de organizaţiile de stânga din această zonă. Sprijinul pentru comunitățile maghiare trebuie să fie real și transparent. Nu este normal ca în zona Harghita şi Covasna alocaţiile bugetare să fie făcute mai ales pe bază de târguri politice în care banii pentru un drum sau o şcoala sunt aduşi în coşuleţul bunicii de la UDMR. La masa negocierilor cu UDMR ar trebui să stea politicieni din Transilvania, ei ştiu cel mai bine ce înseamnă coabitarea interetnică, ei plătesc apoi toate costurile acestei coabitări. La un moment dat, atunci când era prim ministru, Adrian Năstase m-a introdus pe mine şi pe Vasile Puscas în grupul celor care negociau cu UDMR, dar după câteva luni, negocierea a devenit, din nou, una underground.
Românii din Harghita şi Covasna au fost lăsați în plata Domnului pentru că sunt prea puţini, mi-a spus un politician bucureştean, ei nu sunt o miză electorală. Pentru ei nu negociază nimeni, nu au fost măcar sprijiniţi să-şi constituie o elită nouă, militantă în stil nou, ca să spun aşa. Un lucru pe care noi, românii, nu l-am observat, este că ungurii de la UDMR au schimbat garda politică. Au adus o nouă generaţie cu oameni şcoliţi, interesaţi şi ei să scape de vechile figuri ale compromisului româno-maghiar. Poate că şi ei aşteaptă o generaţie mai tânără de români cu care să negocieze un compromis în care inclusiv românii să fie ambasadorii zonei Harghitei şi Covasnei, la Bucureşti. În acest moment, situaţia românilor din comunitățile unde sunt minoritari nu este măcar comparabilă cu a ungurilor minoritari din localităţile româneşti. În mare masură este și vina noastră, nu doar vina extremismelor ungureşti. Românii din Harghita și Covasna nu trebuie lăsaţi singuri, mai ales, nu trebuie lăsați să-şi dezvolte singuri spaimele sau ura, au nevoie să fie incluşi în negocierea generală cu administraţia maghiară din aceste judeţe. Noua generaţie a elitei maghiare cred că poate fi un partener corect de dialog, dar are nevoie şi ea de justificări pentru electoratul ei, la fel de speriat, bântuit de spaimele insuflate de vechea negociere romano-maghiară.
Noua negociere ar trebui să reconsidere poziţia statului faţă de comunităţile secuieşti din Harghita şi Covasna. Secuii au fost lăsaţi prizonieri discursurilor politice, mai mult sau mai putin extremiste sau demagogice, un fel de filosofie de genul Pieţei Universității: ”să fiarbă în suc propriu”. Nu este corect deoarece sunt plătitori de impozite şi au drepturi egale cu majoritarii. Un pic de respect nu ar fi rău din partea noastră pentur că nu noi suntem cei care trebuie să le spunem cine sunt, dacă sunt unguri sau nu, nici nu putem să-i obligăm să se declare români la recensământ. E adevărat că stramoşii lor ne-au maghiarizat forţat, dar apoi a venit Ceauşescu şi a făcut la fel. Ţinutul Secuiesc nu înseamnă politicieni unguri sau doar discursuri extremiste, este vorba de o cultură veche, unică în această parte a lumii. Ne putem mândri și noi cu asta şi putem să-i sprijinim pe secui să dezvolte această moştenire. Nu este un joc cu sumă nula, chiar dacă unii politicieni vor graniţă pentru Tinutul Secuiesc. Zona lor este o zona cu nevoi speciale aşa cum este şi zona moţilor din Munţii Apuseni şi o strategie pentru această zonă făcută împreună cu elita maghiara ar fi decredibilizat unica soluţie pe care au trâmbiţat-o politicienii în campanii: autonomie teritrorială. Soluţia pentru linişte în Harghita şi Covasna nu cred că mai stă în târguri politice cu UDMR sau PCM. Leacul la autonomia teritorială, inacceptabilă pentru statul român, nu este forta, ci mobilitatea, libertatea zonelor de a se dezvolta prin descentralizarea finanţelor publice și a deciziilor, stimularea energiilor locale. Nu cred că Victor Orban a adus vreun tractor în satele secuilor, dar Guvernul României era dator s-o facă.
Din păcate, marea bătălie pentru Transilvania este cea legata de cine câştigă sau nu câştigă ceva electoral din discursul naţionalist sau din replici dure date politicienilor maghiari. Acum, discursul lui Traian Băsescu de la Izvorul Mureşului a incitat toată media şi clasa politică doar din perspectiva cîştigului electoral probabil sau posibil. Nu ştiu dacă Preşedintele a vrut să obţină beneficiu electoral pentru Mişcarea Populară, probabil că a dorit și asta, dar dacă tot izbucneşte un scandal, să vedem dacă este şi ceva serios de făcut. Sigur, scandalul va trece în trei zile, iar apoi nu se va mai întâmpla nimic. Dacă un asemenea scandal măcar ar naşte o competiţie pozitivă între partidele politice care să vadă cum se poate realiza Autostrada Transilvania sau electrificarea satelor de care vorbeam anterior sau un program pentru dezvoltarea de investiţii în infrastructura culturală din comunitatile interetnice sau orice alt proiect de acest tip. Nu va rămâne nimic din această dezbatere şi nici oamenii nu vor înţelege nimic. Ce să înţeleagă ardeleanul, de exemplu: este bine sau nu să reacţionezi când vine liderul unui partid maghiar şi ameninţă România? Oricum ardelenii de rând nu înteleg cum de se plimbă liderii maghiari prin Transilvania de aproape două decenii şi spun tot ce vor, fără ca cineva să-i deranjeze. Unii dintre ei cred că statul român mai are ceva putere ca să reacţioneze măcar pe plan intern, însă nu înţeleg de ce politicienii români se certa unii cu alţii şi apoi nu fac nimic. Cei mai cu minte dintre ardeleni sunt evident socaţi de faptul că această zona contează mai mult doar ca și furnizoare de voturi.
Dacă tot am ajuns la acest subiect al relaţiei cu Ungaria, sunt de acord că dincolo de orice eforturi, noi nu vom reuşi sa găsim o soluţie ”nevrozei ungureţti”. Ca să răspund în acelaşi fel discursului şefului Jobbik, nu vreau să fiu eu psihanalistul lor, pe canapeaua istoriei, fiecare trebuie să-şi descopere singur problemele, dar trebuie să găsim o soluţie comună de conduită pentru clasa politică şi, mai ales, pentru statul român. Nu o mai fi Ungaria un pericol pentru zona noatră, dar este normal să fim mereu cei care nu ne amestecam în treburile interne, chiar dacă este vorba despre Transilvania? M-am bucurat de progresele făcute, în ultimii 15 ani, în relaţia cu statul maghiar, dar este un pic prea mult să acceptam mereu provocările care vin dinspre Ungaria, mai ales prin intermediul politicienilor ce „dau ture” prin Transilvania. Nu sunt maestru în treburi diplomatice, dar există uzanţe şi proceduri pentru toate situaţiile. De ce le folosim atât de rar? Faptul că politicienii unguri cu funcţii în stat spun lucruri trăznite pentru că sunt în campanie electorală nu este explicaţie şi nici o scuză. Nici respiraţia gură la gură pe care o fac politicienii de la Budapesta fraţilor lor din Transilvania nu ar trebui să fie acceptată cu atâta usurință. Am facut politică la vârf, la un moment dat, dar nici atunci nu am detectat vreo strategie coerentă, pe termen lung faţă de Ungaria. Chiar atunci când s-au făcut lucruri bune, acestea au fost rodul unor inspiraţii personale sau întâmplări. Dacă am şti că există la Bucureşti sertariul ală secret cu strategia, multi ardeleni ar fi mai linistiti. Pentru că altfel nu înţelegem cu statul român acceptă o mafie a retrocedărilor în Transilvania, pe bază de documente false sau procese cumpărate. Dacă nevroza ungurească şi utopiile ei tămăduitoare nu trebuie să ne îngrijoreze prea mult, noi, ardelenii, ar trebui să-i întrebăm trotusi, pe politicienii de la Bucureşti, poate în campaniile electorale, atunci când vin pe la noi: frați români, totuși, care este planul cu Transilvania? Pe cel maghiar îl vedem in fiecare zi, suntem de acord să nu punem mâna pe puşcă pentru asta, dar noi avem un plan? Nu de alta, dar marii lideri români ne-au pus să ne speriem de faptul că ungurii dau legitimaţii sau duble cetăţenii şi că ne vor pleca ungurii (ca şi cum am fi fost tare îngrijoraţi!) şi când colo am văzut că ungurii nu au plecat şi nici nu au făcut revoluţie cu legitimaţiile lor, în schimb Transilvania se depopulează continuu, peste 1 milion şi jumătate de români au plecat deja, zilnic ne pleacă medicii şi inginerii în timp ce noi vedem singura ameninţare din partea unor unguri care fac scandal?
Transilvania este tot mai izolată, geografic, dar şi politic şi, mai grav este că politicienii de la Bucureşti nici nu realizează asta. Autostrada Transilvania a fost scoasa ca prioritate, de către Anca Boagiu şi de vremelnicul ministru moldovean Nazare, din strategia Consiliului pentru Transport, Telecomunicatii şi Energie al Uniunii Europene (TEN-T). Ei au înlocuit acest traseu care leagă Clujul de Bucureşti cu o iluzorie cale ce leagă Bacăul sau Iaşiul de Târgu Mureş sau Braşovul de Bacău. Trebuia de mult timp să avem un drum din Transilvania spre Moldova, dar nu este normal să lași un traseu la care se lucrează pentru ceva ce se va configura în viitor. Ardelenii ajung mai repede la Viena şi la Bucureşti, deşi nu acolo au treabă, ci la București. Daca vă uitaţi pe noile hărţi ale infrastructurii (visate) la Bucureşti o să vedeţi că Ardealul de Nord, anexat dupa Dictatul de la Viena, devine o zonă lăsată în afara căilor de comunicaţie, deci în afara dezvoltării. Ce se va întampla peste 50 de ani în Transilvania ne interesează sau lăsăm să plutească totul, în derivă,pe fluviul istoriei?
Vedeţi de ce avem nevoie mereu de extremiștii unguri, veniţi pe drumurile proaste din Transilvania? Numai aşa România își aminteşte de Transilvania. Din păcate, este nevoie de extremiştii unguri să ne aducă aminte tuturor că Transilvania nu este doar o monedă de schimb cu UDMR, că este o zonă care trăieşte, uitată, de regulă, de guvernele de la Bucureşti, unde românii şi ungurii sunt la fel de săraci sau bogaţi, dar participă la PIB-ul ţării. Când unii unguri se îmbracă în costume militare, scoase de prin muzee, ardeleanul simplu din Transilvania nu înţelege de ce românii se ceartă la Bucureţti pe tipul de reacţie la acest gest și finalmente nu iese nimic. Din nefericire, certurile acestea nu schimbă cu nimic viața de zi cu zi a oamenilor și nici nu cresc sentimentul de siguranţă națională. Dar extremiştii nu vin cu un memento care ar folosi, ci ei aduc la Bucureşti motivul pentru politica de conflict. De aia mă enerveaza şi pe mine politicienii budapestani care se plimbă prin Transilvania ca „Vodă prin lobodă” şi ne ţin discursuri belicoase, ei sprijină politicienii de pe Dâmbovița să se ascundă de adevăratele probleme ale Transilvaniei şi să facă uitată ineficienţa politicii de la Bucureşti, inclusiv marile ”realizări” ale compromisului româno-maghiar din ultimele decenii. Când politicienii unguri umblă prin Transilvania cu sabia scoasă și nimeni nu-i aruncă peste graniţă unii dintre noi avem sentimentul că Transilvania este un no mans land şi asta ne întristează, ca ardeleni care păstrăm vie memoria lui Avram Iancu. Nu ajunge sa fluierăm după ei, dar, în lumea moderna si civilizată, nu putem nici să punem mâna pe bâte. Dar am trece şi peste asta, însă marii duşmani pentru Transilvania şi ai întregii Românii sunt alţii, mai periculoși decât toți „yobbicii” sau „tokeşii”.
Lipsa lucidităţii politice, lipsa proiectelor animate de interes colectiv și lipsa de solidaritate între politicienii români când este vorba de Transilvania sau statul vecin şi prieten, acestea sunt marile pericole.
Un comentariu
Viking vineri, 23 august 2013
Domnule Dâncu
Nici Dvs. nu sunteţi sincer. Ştiţi foarte bine, că Tőkés (şi nu Tokes – apropo Transilvania!! – urăsc superficialitatea) a cerut un lucru care există nu departe de noi, chiar pe teritoriul fostului K.u.K.: exemplul este Tirolul de sud, Italia şi Austria. Şi nu pentru Transilvania, ci pentru entitatea maghiară din Transilvania.
Numai bine

2013-08-24

Ce a pățit domnul M, Guran?

De vreo doi ani în urmă am urmărit cu mare interes pe domnul Moise Guran comentatorul emisiei economice și am fost un pic derutat, cărui fapt se datorea poziția domniei sale asupra problemei exploatării aurului cu tehnologiei cu cianuri.
După cum se poate vedea și în emisiunea domniei sale din anul 2011 emisiune ce a fost apreciat de mulți , după cum se poate vede și din articolul mai jos:                                                                                            
Moise Guran, jos pălăria!
20 NOV 2011 BY CETATEANUL, 
Am găsit video-ul ăsta în care Moise Guran spune două chestii genial de bine așezate. 
Unu: Proiectul RMGC (de la Roșia Montană) este o minciună media. 
Doi: marketingul corect este încununat de satisfacții.
Mai jos am atașat video-ul:

Fragment din Ora de business din 2.11.2011 cu Moise Guran, in care vorbeste despre manipularea facuta de cei de la RMGC
Am fost mirați și când am ascultat cuvântarea domnului CVTudor la Parlamanetul UE:

Apoi a venit emisiunea de ieri 23 aug 2013 în care se poate observa o manipulară foarte bine pregătit încă din timpul primei emisiuni despre Roșia Montană
http://www.tvrplus.ro/editie-ora-de-business-125870

http://www.youtube.com/watch?v=p43fV0UcYIw&feature=share

Ar fi mare păcat de osteneală a miilor de oameni, care au fost alătur de cei care doresc păstrarea avuției celor de la Roșia Montană:

Multe expresii ce folosea domnul M.Guran în emisiunea domniei sale sunau cam la fel cu o renunțare ptr că nu s-ar mai poate face nimic ptr că conducătorii actuali al țării sunt fanii proiectului... sau că ”săracii” din Canada au băgat prea mulți bani în proiect sume care - în caz de renunțare-ar trebui să plătească toți din România!!!!
Nu sunt luate în calcul  multe lucruri, ce a fost recunoscut și de domnul Guran la prima sa apariție !
Domnia sa chiar face apologie în al doua emisiune a celor care au făcut reclamele agresive cu oameni agresivi și chiar cu femei agresive...
S-au făcut niște calcule și au fost fixate de cei de la corporație care dorește exploatarea metalelor cu o cantitate aproximativă de aur și argint.
Insă cantitățile estimate nu au fost verificate de alți specialiști !
După începerea  exploatației se presupune că vor dispare 4 mari culmi și v-a apărea un ses de mare dimensiune cu nisip
Până acum nu apărut clar ce fel de metale adiacente sunt prezente în zăcământul polimetalic din Roșia Montană!
Se știe doar că cei din Canada au primit dreptul de exploatare a aurului și al argintului însă zăcământul are în componență metale rare cum ar fi beriului titanul și uraniul!
Metalele strategice ca beriliul și titanul apar ca și produse secundare dar nu din exploatare ci din procesul tehnologic ptr care exploatatorii nu mai au obligația de a obține dreptul de concesionare și de export...
Cei care au fixat cantitățile de aur și argint știu foarte bine că ele au o valoare mult mai ridicată decât al aurului și al argintului...
Dar domnul M.Guran - deși este la o emisiune economică - nu dorește să vorbească ca un economist ci se compoartă ca și cel care a primit un ordin ne zice că nu pute, adică mai precis  nu mai  putem face nimic ceeace evident este minciună
Pe vremea  răposatului  au fost făcute calcule cum că în nisipurile aurifere care au trecut de procesul de cianurare - că doar procesul era cunoscut și practicat și pe vremea acela - se pot regăsi cca 0,05 - 0,07 %
aur sub forma ce putea fi exploatat după metode străvechi de spălare, metode ce era folosit până în anii 1940 , adică spălarea nisipului din Arieș pe suporturi de postav pe 5-10 metrii și cei care se ocupau cu acest tip de”exploatație”aveau”producție” de până la 1,5 kg pe an...
Dacă a lua aceste procente ca baza de pornire am avea marea constatare că cei care au enunțat cifrele ale aurului și al argintului nu au dat procentele corecte...
Se vorbește de mutarea munților care au probabil zeci de milioane de tone de greutate...
Dacă se face un calcul simplu se poate observa că nici nu poate fi vorba de cantități enunțate ci unor cantități de zece sau chiar de sute de ori mai mari!
Ca exemplu putem lua o cantitate de 10.000.000 tone material ce ar conține până la 0,07 % zăcământ ce rezultă că cca 70.000 de tone de metal pur s-ar putea găsi la Roșia Montană,dar se știe că doar 30 % ar avea filoni distruși de aur  în ele, deci cantitate se reduce la numai cca 23300 tone de zăcământ. Acest simplu calcul arată că undeva este greșit interpretat cantitatea de zăcământ ce se ascunde în burta Munților din Țara Moților...
Apropo de M, Guran cel care amintește de un puști de pe Facebook,se poate admite că a avut o revelație când a citit ce i s-a scris dar ce a urmat după aia credem că nu mai este corect prezentat ! Altfel toată osteneală a celor care au luptat ptr a se putea păstra intact zona în care se ascund lucruri ce pot concura cu celebra zona 51!
Zona51 , fotografie din spațiu, satelitul NASA LandSat
http://ro.wikipedia.org/wiki/Zona_51


ERA SĂ IAU BĂTAIE DE LA ANGAJAȚII RMGC

GOANA DUPĂ AUR #23 De Oana Moisi

Marţi am participat la vizita Comisiei pentru UNESCO și a ministrului Culturii Daniel Barbu în Roșia Montană. Aproape am fost luată la bătaie de angajații companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), am fost jignită de colegii din presă și evitată de politicieni.
Primii erau nervoși că voiam să le iau miile de locuri de muncă promise de companie, ziariștii că le stricam materialele comandate, iar politicienii că nu le serveam întrebările pentru care fuseseră pregătiți să răspundă.
Raluca Turcan, membru al Comisiei pentru UNESCO, Dorin Dobra, secretarul Comisiei și Gabriela Firea, vicepreședintele lor, zâmbind pentru RMGC. Foto via.
Conform site-ului psd.ro, scopul vizitei era să „informeze reprezentanţii administraţiei locale, dar şi cetăţenii din zonă în legătură cu avantajele înscrierii pe lista tentativă a patrimoniului UNESCO a localităţii”. De fapt, vizita lor a fost orchestrată de RMGC: întâlnirile s-au derulat în spațiile companiei miniere, transportul s-a făcut cu mașini RMGC, au vizitat doar obiectivele din proprietatea Gold și au adus cu autobuzele oameni din comunele învecinate, să ceară locuri de muncă.
Am coborât la prânz în Piața Veche din Roșia Montană, direct în inima unui protest comandat de companie încă de la primele ore. Nu aveam niciun însemn de activistă, dar parcă toți simțeau că sunt împotriva proiectului, când îi întrebam de ce protestează. Ba mă acopereau în huiduieli niște doamne, ba mă alungau niște domni sau mă încolțeau alții și urlau la mine că le iau locurile de muncă. Dintre cei cu care am apucat să schimb două vorbe, nimeni nu a știut să-mi zică de ce se aflau acolo. Am aflat în schimb că au fost aduși de Companie. I-am recunoscut pe câțiva dintre protagoniștii reclamelor RMGC și am întrebat-o pe Sanda Lungu ce ar lucra la companie, în contextul în care în spot spune că ocupația ei este tricotatul de șosete. Mi-a zis: „Aș fute buha” și „Aș trage clopotele pentru morți, iar într-o zi o să le tragă și pentru noi.” M-am retras să respir și am văzut că pe una dintre clădirile RMGC apăruse un banner pe care scrie c-au investit 70 de milioane de dolari în Patrimoniul de la Roșia Montană. La câțiva metri de bannerul ăla, o clădire istorică a fost demolată de către Companie și reconstituită sub forma unui șopron de lemne.
Minerii ăștia coboarau pe lângă șopronul-monument istoric în aplauzele comandate de șeful Sindicatului Viitorului Mineritului, Cristian Albu. De dragul argumentelor cu care încerca să mă convingă că toți ăia erau roșieni, i-a rugat să ridice mâna pe cei îmbrăcați în uniforme. Spre mirarea lui, doar un miner și o doamnă de pe margine au dat curs invitației.
Președintele Asociației Alburnus Maior, Eugen David, îi cere vicepreședintelui Comisiei pentru UNESCO, Gabriela Firea, să onoreze și invitația la discuție cu opozanții, nu doar a susținătorilor proiectului de minerit
M-am dus spre locul în care urma să se desfășoare conferința de presă. Mă aflam în spatele vicepreședintelui Comisiei, Gabriela Firea și o întrebam dacă ea și comisia au vizitat în Roșia și altceva decât ce le-a indicat RMGC, ceea ce a supărat mai mulți bărbați. Mai întâi, am fost îmbrâncită. Apoi am simțit un vârf de bocanc în gleznă, unul a încearcat să-mi ia pălăria, cineva m-a tras de ghiozdan și altul mi-a spus: „Pleacă dracului de-aci.”
Am scăpat de furia minerilor datorită purtătorului de cuvânt al RMGC, Cătălin Hosu. Dar tot el m-a împiedicat să fac un interviu cu directorul RMGC-ului, Dragoș Tănase. Mi-a spus: „Politica firmei nu permite superiorului meu să răspundă curiozităților jurnalistice.” Am profitat totuși de prezența sa și l-am întrebat ceva ce mă frământa de când lucram la investigația despe traficul de morți din Roșia: „Cât costă o deshumare făcută de companie?”, „O să-ți răspund la momentul potrivit”, „De un an aștept acel moment.”, „O să afli cândva”, mi-a spus.
Conferința s-a desfășurat în clădirea vechii Primării a comunei, despre care am încercat toată ziua să aflu dacă este publică sau privată. Paznicii Gold mi-au spus: „E privată și ar trebui să ne mulțumești că poți sta în curtea noastră.” Eugen Furdui, primarul comunei, m-a asigurat că e publică, renovată printr-un parteneriat cu RMGC și că imobilul nu a fost concesionat investitorului privat. Totuși, o mică armată de angajați avea grijă ca, dincolo de porți, să nu pășească niciunul dintre opozanții proiectului. Asta în contextul în care Comisia pentru UNESCO invitase la o discuție de juma de oră și localnicii care nu vor minerit, ci munți și agricultură. Localnicii însă, în frunte cu președintele Asociației Alburnus Maior, Eugen David, nu au vrut să dicute în „casa Goldului” și au chemat delegația la sediul opoziției. Comisia a refuzat.
În fața clădirii păzite de RMGC, unde cei câțiva oponenți ai proiectului erau jigniți, udați și țintiți cu ouă constant, erau doar patru jandarmi. La sediul Alburnus Maior, opt îl păzeau pe Eugen David, președintele asociației, care așteapta Comisia și pe ministrul Culturii într-un spațiu independent de compania minieră.
Așteptam să înceapă conferința pe treptele clădirii când unul din angajații Goldului mi-a propus să-l vizitez pe seară. Șeful pazei îmi făcea poze într-una. Mi-a spus: „Câinele ăla care doarme lângă tine a murit pentru că puți”. Nu i-am răspuns. Oricum, îl văzusem pe academicianul Alexandru Vulpe, un susținător înfocat al proiectului, care îi spunea unui jurnalist de la Radio Cluj: „Sarmisegetuza dacilor ar fi norocoasă să aibă și ea un Gold Corporation (...) Proiectul Roșia Montană este cel mai frumos exemplu de cum ar trebui să fie cruțat și conservat patrimoniul.” L-am întrebat dacă și cele 150 de clădiri demolate de RMGC în ultimii ani,printre care și monumete istorice, sunt cel mai frumos exemplu, dar au sărit pe mine colegii de presă: „Ești nesimțită. Nu mai pune întrebări, că ai pus destule.” Academicianul Vulpe s-a făcut că nu înțelege: „Despre care clădiri demolate vorbești? Alea din București, de la Văcărești?”
Conferința de presă s-a ținut la etajul doi. În capătul scărilor stătea o uniformă RMGC în poziția crăcănat cu mâinile la spate. Aveam senzația că intru într-un club privat. Dintre cei 18 membri ai Comisiei, opt ocupau scaunele publice/private din clădirea publică/privată păzită de RMGC, alături de ministrul Culturii, Daniel Barbu. Aceeași Comisie a promis public în 2010 că va face toate demersurile posibile pentru includerea Roșiei Montane în UNESCO. L-am întrebat de asta pe șeful Comisiei, Traian Igaș și a zis după o pauză e gândire: „Faptul că noi ne-am deplasat astăzi aici înseamnă că avem o preocupare și vizavi de munca colegilor noștri [...]”. Am înțeles că, au plănuit vizita asta timp de trei ani.
Mihai Goțiu, un alt jurnalist independent care-a fost huiduit toată ziua, l-a întreabat pe Ministrul Culturii, dacă în traseul lor de informare asupra patrimoniului au vizitat și ce va fi distrus. Daniel Barbu a răspuns: „Nu am văzut tot, dar la ce vă referiți mai exact?”. Asta ca să mărturisească la finalul conferinței că „voi vizita monumentele naturale și istorice care vor fi distruse de proiectul de minerit când se va pune problema declasării lor ca monumente, ca să știu ce declasez”.
Poza asta a pus-o Gabriela Firea pe pagina personală de Facebook, în ziua vizitei, după care a șters-o, în urma sutelor de comentarii care nu o flatau.

Vicepreședintele Comisiei, Gabriela Firea, și-a început discursul prin sublinierea problemei sociale, a lipsei locurilor de muncă, pe care tocmai o constatase datorită protestatarilor aduși cu autobuzele de RMGC. A mai trăncănit și despre beneficiile economice ale proiectului, despre entuziasmul care a cuprins-o în minele amenajate de Gold (în cele care aparțin statului nu a intrat) și ne-a asigurat că Guvernul lucrează pentru proiectul de minerit. Spre sfârșit a pomenit și de patrimoniu, care era (teoretic) motivul prezenței sale acolo. Din ce-a spus, era evident că, la fel ca și colegii ei, îl văzuse doar prin ochii companiei. Când credeam că nu poate face lobby mai hotărât, a concluzionat: „Am înțeles că toată discuția și proiectul se învârt în jurul unui program care țintește trei sute de tone de aur și o mie de argint, dar lucrul foarte dificil pentru tehnologia actuală este acela că trebuie prelucrată o tonă de rocă pentru doar un gram și jumătate de aur.” Iar asta are foarte mare legătură cu patrimoniul.
Speram să aud măcar un discurs care să nu servească imaginii RMGC. Dar secretarul Comisiei, Dobrin-Mircea Dobre, a zis: „Față de cei care până astăzi au investit sute de milioane de euro avem o minimă datorie morală.” Dacă tot știa atât de multe detalii despre banii Companiei, l-am întrebat cât valorează patrimoniul care va dispărea din cauza proiectului. A zâmbit și a încearcă să-mi explice că nu valorează nimic. A adăugat: „Oamenii politici trebuie să-și asume și pierderi colaterale. Eu îmi voi asuma.” Ce își va asuma, însă, nu știe. Pentru că, așa cum au declarat, nu au vizitat ce se va distruge, deși fix ăsta era scopul lor în Roșia Montană.
Am vrut să aflu și pe ce criterii se evaluează potențialul patrimoniului pentru UNESCO, iar după zece secunde de liniște, Raluca Turcan se întreba: „Răspund sau nu la o astfel de provocare?” Apoi a tranșat: „Unul dintre criterii, unicitatea, nu este respectat.” Asta după ce Firea menționase cu câteva minute înainte „unicitățile Roșiei Montane”.
N-am mai putut întreba altceva, deși invitații au promis că vor răspunde la tot. Voiam să aflu de la Gabriela ce o califică să facă parte din această comisie, dar s-a răstit la mine: „Conferința s-a încheiat”. Aș fi insistat, dacă nu mă împiedica un mustăcios cu ochelari de soare alarmat că sunt activistă.
Am ieșit din clădire cu sentimentul că tocmai am trăit o zi în comunism, îmbrăcată în hainele ăluia care nu tace. Mi-era greață. În fața mea, membrii Comisiei pentru UNESCO și ministrul Culturii erau aplaudați, li se ura „Noroc bun.”, iar trei goldiști îi pupau mâna Gabrielei. În cordonul de mineri era și un puștan de 14 ani îmbrăcat în uniformă, pe care l-am întreb ce e UNESCO. Nu știa, dar chiar dacă ar fi știut, n-ar fi putut să-mi spună, pentru că un burtos l-a tras de-o parte: „Nu mai vorbi cu ea”.
Foto: Daniel Vrăbioiu
Am scris reportajul ăsta din ușa cortului, rămasă așa de săptămâna trecută de la Fân Fest. Privesc în zare: în fața mea, Masivul Cârnic cu labirintele sale imense de galerii unice, romane, din antichitate și moderne, închise vizitatorilor de statul român din anul 2006. Probabil ca nu cumva să mai vadă și altcineva ce minunății vor dispărea pentru totdeauna odată cu exploatarea Cârnicului. Din vârful lui am văzut cel mai frumos apus, cocoțată pe Piatra Corbului, monument al naturii. Compania vrea să decupeze vârful ăsta și să-l așeze, probabil, într-un muzeu numit „Ce-am distrus în Roșia Montană”.








2013-08-23

Incep sa-i apreciez tot mai mult pe unguri

Am dat o fuga pana in Piata Unirii ieri pentru a da o geana la evenimentul Zilele Culturale Maghiare,ce are loc in aceste zile in orasul nostru drag si pot spune ca mi-am facut cruce de am vazut. Civilizatie, frate! Atata civilizatie pe metru patrat n-am vazut de cand is in tarisoara asta. Nu tu cocalari cu freze care mai de care mai traznite, nu figuranti cu basini in cap care te privesc superiori cu iphone-ul la urechi, nu adolescenti zvapaiati care din cinci cuvinte folosite doua is pula. Am vazut oameni simpli, care urmareau linistiti un spectacol folcloric absolut incantator, stateau la o sueta si mai beau cate o bere pe care, atentie, o aruncau la primul cos de gunoi. Daca cosul de gunoi era plin, se duceau cu paharul de bere in mana pana la primul tomberon mai gol. Am vazut cu ochii mei asta si am ramas socat. Nu erau jeguri si pahare de plastic pe jos, lucru care m-a facut sa realizez ca maghiarii ar trebui sa ne fie un model. Noi suntem problema. Poporul nostru e de vina ca exista nesimti care nu stiu sa-si respecte tara si sa pretuiasca mediul inconjurator, oameni care nu cunosc notiunile de bun simt, respect si civilizatie. Noi suntem de vina ca exista oameni care atunci cand merg la un gratar nu au bunul simt sa stranga jegurile dupa ei. Noi suntem de vina, cei care ne plangem de lucrurile astea. Am putea sa-i educam pe ăştia, să le explicăm că nu fac bine ce fac, dar oare există cetăţeni care au curajul să ia ATITUDINE?
Din pacate, si imi pare rau pentru mine ca un nationalist convins ca afirm asta, ungurii sunt cu zece clase peste noi la capitolul civilizatie. Asta-i adevarul. Radem noi radem ca ungurii sunt naspa ca ne vor Ardealul, ca vor autonomie, ca limba lor e naspa, ca ungurii sunt cum sunt, dar crudul adevar e ca la capitolul dezvoltare si civilizatie musai sa ne scoatem palaria in fata lor. Chapeau! Avem multe de invatat de la ei, noi ca popor, si asta o zic io, care am fost foarte inversunat la adresa lor si eram foarte impotriva maghiarilor, mai ales impotriva alora care vor autonomie. Bine, pe astia ii urasc in continuare. Pe astia si pe Tokes, dar astia nu reprezinta ungurimea, iar multi de-ai lor se dezic de faptele si parerile lor. Dar nu asta e subiectul aici.
Ungurii stiu sa-si respecte tara. Ungurii sunt uniţi între ei. Daca dai o fuga pana la ei în ţară, ai impresia ca ai intrat intr-o alta lume. Strazi curate, asfaltate, fara gropi, autostrazi berechet, fara ambuteiaje si nervi la volan, fara oameni disperati, fara tigani. Ungurii merg relaxati pe strada, zambitori, veseli, la noi nu vezi asa ceva. Romanii merg incruntati pe strada, tristi, nervosi si abatuti. E o diferenţă uriaşă între cele două popoare.
Ca roman sadea, mi-as dori ca Romania sa fie macar jumatate din Ungaria, iar aici nu ma refer teritorial, ci la capitolul civilizatie si dezvoltare.

2013-08-13

PCM Covasna: Băsescu azi e un politician, mâine poate nu, dar Ţinutul Secuiesc a fost, este şi va fi

12 August 2013  SURSAMediafax
Preşedintele Traian Băsescu este azi "doar un politician" care poate "mâine nu mai e", în schimb Ţinutul Secuiesc "a fost, este şi va rămâne", declară liderul PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, care recomandă şefului statului să urmeze exemplul Ungariei, unde democraţia funcţionează bine.
PCM Covasna: Băsescu azi e un politician, mâine poate nu, dar Ţinutul Secuiesc a fost, este şi va fi

Preşedintele organizaţiei judeţene a PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că Traian Băsescu este azi "doar un politician" care "mâine poate nu mai e", în schimb Ţinutul Secuiesc "a fost, este şi va rămâne”.
"Preşedintele Traian Băsescu e azi doar un politician, mâine poate nu, în schimb Ţinutul Secuiesc a fost, este şi va rămâne. În locul domniei sale mi-ar fi ruşine să vorbesc în acest mod despre politicienii ungari, după ce la Universitatea de Vară de la Tuşnad Băi a stat lângă premierul Orban Viktor. Mă întreb dacă s-a folosit de Orban Viktor în scop electoral", a spus Kulcsar Terza.
Totodată, liderul PCM Covasna a atras atenţia preşedintelui Băsescu că România a intrat în Uniunea Europeană şi oricine poate circula liber pe teritoriul ţării.
"Dacă nu-i convine, să reînfiinţeze graniţele din perioada comunistă şi atunci poate să decidă cine poate să intre sau nu în România. Preşedintele Băsescu nu ştie ce vorbeşte sau poate face asemenea declaraţii doar din motive electorale. (...) Îl recomand să ia exemplul Ungariei. În timp ce în România există corupţie, Ungaria înregistrează dezvoltare economică. De asemenea, în Ungaria democraţia funcţionează mai bine, acolo nu se interzice, de exemplu, folosirea simbolurilor, cum se face în România", a afirmat Kulcsar Terza.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Izvoru Mureşului (Harghita), că 2013 e ultimul an în care politicienii ungari au putut să se plimbe atât de relaxat în România, el avertizând că statul român "îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei".

Scrisoare deschisă a lui Gábor Vona pentru politicienii români

Dragi politicieni români! Unul dintre D-voastră, Bogdan Diaconu după discursul meu ținut la Tabăra de vară al Asociației Tinerilor Maghiari care a avut loc la Borzont în România a exprimat dorința de a fi interzisă activității ale partidului JOBBIK - condus de mine - precum și dreptul de mai veni în România, subminând dreptul meu de a-mi putea exprima punctul nostru de vedere.
Conținutul discursului meu a fost complet denaturată de mass-media, astfel creând confuzii, chiar isterie licitând unul peste celălalt, care a fost încoronat de declarațiile confuze ale Departamentului de Stat. 
In mod clar nu traducerea și prezentarea corectă a conținutul discursul meu a fost țelul final. 
Astfel ne punem întrebarea că s-a vrut doar iscarea unei scandal? 
Au vrut să arată o imagine falsă lumii că politica românească pașnică  ar interfera cu politicile agresive maghiare. 
De ce este nevoie de această distorsionare lucrurilor și iscarea scandalurilor? 
De ce nu este arătat realitatea, vorbele, faptele așa cum au fost rostite? 
De ce nu se caută un dialog semnificativ și constructiv unul cu altul? 
Motivul pentru acest lucru, în opinia mea, este conștiința rău înțeleasă, pentru a împiedică minorității maghiare în eforturile legale Transilvania într-un mod peiorativ, și nu prin respect reciproc. Dar nu sunt și nu vreau să fie un psiholog pentru unii români, este mai bine dacă acesta este motivul profund  ce se ascunde de propria lor încercarea de a afla mai multe.
Eu scriu această scrisoare deoarece doresc să vorbim între noi, între unguri și români pentru că consifer că ar fi mai constructiv și util. Aprige provocări și vorbe inutile prin mass-media, ignorând faptele nu este de Noi. Acest lucru poate numai să distrugă. 
Sunt pentru o dezbatere sinceră! Am declarat cu tărie și cu argumente că suntem credincioși din naștere. Bazându-se pe realitatea toți suntem  datori să încercăm să ajungem să ne cunoaștem și nu să creăm alte manipulări și fapte străine de realitate. Cu ce am spus la Borzont, de ce am creat un astfel de scandal?
Un jurnalist a cerut reprezentarea intereselor maghiare în raport cu starea în care ”conflictul” este asociat cu românii. Am spus da, și am arătat că nu ar fi treaba un partid maghiar. In schimb suntem datori pentru a prelua dezbatere nu un dezacord, sau conflict de angajament, pentru a-și apăra propriile lor interese? Acesta însă a creat pentru Voi un al sens cum că aș fi declarat război României, lucru ce reiese din răspunsul Departamentului de Stat. Chiar e nevoie de o astfel de distorsionare, domnilor? 
Eu întrebi de la Voi, dacă aveți nevoie să vă luați conflicte în drepturile românilor dintr-un un alt stat, nu ați fi dat același raspuns ca am dat eu? Nu-i așa? Deci, ce este tot acest isterie?
De asemenea, la conferința de presă a fost susținut că am fi împotriva poporului român! Nu suntem împotriva lor, dar apărăm poporul maghiar. 
De fapt, am vorbit despre pași ce se pot face pentru a vedea dacă am putea rezolva problema minorității, pentru că am observat că toate problemele noastre sunt asemănătoare și, prin urmare, viitorul este comun. 
Cu alte cuvinte, dacă am fost toleranți am reușit o înțelegerea reciprocă între Noi pentru a ne asigura drepturile necesare. Va fi capabil de a rămâne reciproci se poate vedea că nu suntem inamici, ci aliați. De asemenea, am vorbit că Ungaria și România ar trebui să se rețină  de eviscera capitalismul UE și la nivel mondial în ce suntem comuni. 
Iar Oamenii din România ar trebui să acționeze împreună maghiarii pentru a fi mai fericiți împreună. 
Este și motivul pentru care am rămas fidel acestor principii și chiar am cerut suplimentar de la mass-media, ca traducerile să fie corect la prezentate la știri?
Conștiința mea este curată, prin urmare, sunt înainte de toate pentru dezbatere, și nu vrem cu nimeni o confruntare . 
De aceea propun și de fapt, vă  rog să vă verificați dacă personalul de la ziarele românești care sunt prezente la tabăra EMI a știut - sau știe - bine limba maghiară pentru a se evita confuziile, impreciziile. 
La conferința de presă am avut o redare completă și netăiată ale posturile de TV, radio și ziare, care n-au fost  denaturate anterior de publicare. Acesta este interesul nostru comun. 
Nu puteți înțelege totul greșit că am putea avea o mulțime de probleme între noi. 
Dar sper că și în opinia dumneavoastră: baza pentru orice discuție poate fi doar de onestitate, adevăr și fapte. 
Domnilor, dacă am îndeplini această cerință, fără să  se denatureze adevărul, se va dovedi benefic tuturor, ce poate fi în interesul tuturor.
Credem într-o atitudine constructivă și un viitor mai bun
 Vona Gábor,
 președintele Jobbik și, în același timp, admirator sincer a lui Mircea Eliade

2013-08-09

DUBIOS. Un ofiţer SRI îl urmărea în timpul liber pe primarul din Miercurea Ciuc - SRI îşi asumă, în premieră, identitatea unui angajat acuzat că încerca să intimideze liderul unui partid minoritar

7 August 2013de SABINA FATI
Un ofiţer SRI îl urmărea în timpul liber pe primarul din Miercurea Ciuc
UPDATE Potrivit unor surse, numele real al ofiţerului SRI este Holircă Bogdan Constantin.

„L-am prins pe securist”, s-a lăudat Robert Raduly, primarul UDMR al municipiului Miercurea Ciuc, după ce l-a alergat prin centrul oraşului pe concitadinul său H.C., de 46 de ani, pe motiv că acesta l-a urmărit pas cu pas în ultimele săptămâni. H.C. este ofiţer al Serviciului Român de Informaţii, ne-a declarat Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al Serviciului, fără să ne spună numele întreg al personajului.
Iniţialele celui despre care Raduly se plânge că l-a urmărit şi hărţuit au fost date publicităţii de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Harghita în urma “altercaţiei” dintre cei doi. Potrivit relatărilor Transindex şi Maszol, cele mai mari site-uri de ştiri în limba maghiară, Robert Raduly se afla în holul unui hotel împreună cu oaspeţii săi din Ungaria atunci când l-a văzut din nou pe “urmăritorul” său, care de altfel nici nu se ascundea atunci când îl fotografia. 
“Nu e clar dacă este vorba despre o provocare”, ne-a spus deputatul UDMR, fost ministru al Mediului, Attila Korodi, care a venit la faţa locului imediat ce a aflat despre incident şi care a observat că “oamenii unei instituţii invizibile s-au strâns în apărarea colegului lor şi au făcut paradă toată noaptea”. Ofiţerul SRI „se afla în timpul liber atunci când s-a întâmplat incidentul”, ne-a explicat Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al Serviciului, adăugând că H.C. era într-un spaţiu public şi îşi folosea telefonul personal: „Nu îndeplinea nicio misiune a Serviciului Român de Informaţii”
Lucrurile s-au întâmplat destul de repede după ce Robert Raduly s-a enervat când l-a văzut în holul hotelului pe H.C., cel despre care povesteşte că se afla mereu pe urmele sale, aşa că a vrut să-l prindă: primarul a fugit după el, până când acesta s-ar fi împiedicat, a căzut şi s-ar fi lovit destul de rău, susţin martorii primarului, sau până când Raduly l-ar fi ajuns din urmă şi l-ar fi bătut, susţine H.C., care a fost mutat de la Secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean Harghita la Spitalul Militar Braşov.
„O modalitate prin care ofiţerul SRI să poată fi protejat”, spun surse apropiate incidentului. În comunicatul de presă al IPJ Harghita se precizează şi dispariţia borsetei pe care ar fi purtat-o la brâu ofiţerul SRI şi care încă nu a fost găsită. “Cercetările sunt continuate, sub supravegherea şi coordonarea procurorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe”, conform IPJ Harghita, care mai precizează că ancheta care a început urmează să stabilească “detaliile legate de dispariţia borsetei” şi „toate cauzele şi împrejurărilor exacte ale producerii acestui eveniment”.
Ofiţerul SRI care l-a făcut pe Robert Raduly să-şi iasă din fire pare să fie victima perfectă, fiindcă a apărut doar în spaţii publice, folosindu-şi ostentativ telefonul personal pentru a-l fotografia pe primarul din Miercurea Ciuc, dar fără să comită, la prima vedere, nici un fel de ilegalităţi. O provocare, pe care edilul UDMR nu a ştiut cum să o evite, căzând într-o capcană pusă la cale de un profesionist “aflat în timpul liber”. H.C. “nu era străin de oraş”, ne lămureşte şi deputatul Attila Korodi, precizând că acesta fusese identificat inclusiv de ziariştii locali pentru insistenţa cu care îl “focaliza” pe primarul Raduly. Apartenenţa lui H.C. la “sistem” a fost tranşată de Korodi de îndată ce a văzut “colegialitatea” poliţiştilor faţă de acesta.
Purtătorul de cuvânt al SRI ne-a spus că Serviciul aşteaptă finalizarea cercetărilor începute de procurori, înainte de a lua orice decizie în privinţa ofiţerului care îl urmărea pe primarul UDMR. Este o premieră faptul că SRI îşi asumă imediat identitatea unuia dintre lucrătorii instituţiei, care a încercat pe cont propriu să-l intimideze pe liderul unui partid minoritar. Efectele “incidentului” se vor multiplica, pornind de la faptul că în interiorul SRI se mai află încă ofiţeri cu reflexe venite din perioada în care poliţia politică era omniprezentă.

2013-08-03

Ponta, ai habar cu cine negociezi pentru Roşia Montană? Citeşte “The Guardian” şi mai întreabă pe la FBI cum e cu “marii investitori”

 Mihai Goţiu  31 Jul la 13:59 
“Magnatul, soţia dictatorului şi afacerea de 2,5 miliarde de dolari din Guineea” (“The tycoon, the dictator’s wife and the $2.5bn Guinea mining deal”) este titlul unui amplu material publicat ieri de “The Guardian” în ediţia online. Un articol care prezintă cu lux de amănunte modul în care miliardarul Beny Steinmetz, unul dintre acţionarii principali şi la Gabriel Resources (compania care controlează Afacerea Roşia Montană), a pus mâna pe rezerve minerale impresionante în Guineea, ajungând însă, în cele din urmă, în atenţia FBI.
Imaginea capitalei Conakry scoate în evidenţă diferenţele majore dintre hotelurile strălucitoare care îi găzduiesc pe directorii companiilor europene, din Australia şi Brazilia şi viaţa localnicilor care colectează resturi din “gropile de gunoi plutitoare”, de pe malul Atlanticului (foto: “The Guardian”). Din aceste hoteluri strălucitoare, afaceriştii închiriază avioane pentru a ajunge la siturile îndepărtate, cu rezerve abundente de diamante, aur, uraniu, minereu de aluminiu şi bauxită. “Această ţară este un exemplu aproape clasic de ceea ce unii numesc “paradoxul abundenţei”: Gunineea se află deasupra unora dintre cele mai importante rezerve minerale neexploatate din lume, în timp ce oamenii ei trăiesc în mizeri, fără apă curată, electricitate, educaţie sau infrastructură”, scriu reporterii “The Guardian”.
Explicaţia e simplă: majoritatea acestor rezerve minerale au ajuns în mâna unor companii străine, contra unor sume, de cele mai multe ori derizorii, în special în perioada conducerii autoritariste a generalului Lansana Conté (1984-2008). Oficial, Lansana Conté a lansat un program de reforme economice (inclusiv devalorizarea monedei şi reducerea cheltuielilor guvernamentale), cu sprijinul şi aprobarea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi o deschidere către naţiunile occidentale pentru încurajarea investiţiilor străine. În anii 2000, s-a dovedit însă că regimul lui nu era în mod esenţial diferit de al predecesorului Ahmed Sékou Touré. În august 2006, Human Rights Watch a prezentat un raport de 30 de pagini, în care erau condamnate încălcările drepturilor omului în Guineea. Câteva luni mai târziu, în noiembrie 2006, Transparency International a actualizat indicele anual de corupţie. Guineea se plasa pe locul al doilea în lume (după Haiti) în topul celor mai corupte ţări din lume. Conform raportului Transparency International, companiile străine “sunt în imposibilitate de a funcţiona în Guineea fără a plăti mite uriaşe oficialilor guvernamentali cu funcţii înalte, dar dacă sunt prinşi că fac acest lucru se pot confrunta cu acţiuni în justiţie în ţările lor de origine”.
“Steinmetz, cel mai apropiat alb de dictator”
Cunoscând această stare de fapt, Beny Steinmetz a ajuns în Guineea în ultimele zile ale regimului lui Lansana Conté. “Beny Steinmetz, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, a venit aici, spun sursele, cu o misiune clară. “Beny Steinmetz a vrut să se asigure că era cel mai apropiat om alb de președintele Conté,”, a declarat un fost consilier prezidențial al lui Lansana. Magnatul, de asemenea, a vrut, și a obținut, dreptul la exploatarea minelor din Simandou – un lanț muntos care conține milioane de tone de minereu de fier. Conform unor estimări, minereul din Simandou ar putea genera in jur de 140 de miliarde de dolari în următorii 25 de ani, mai mult decât dublarea PIB-ul țării”, notează “The Guardian”. “Până acum bogățiile din Guineea au fost exploatate într-un mod aleatoriu, de care a beneficiat un număr mic de persoane în țară. Responsabilitatea pentru această stare de lucruri o are Lansana Conté, al cărui guvern a fost caracterizat nu numai prin “abuzuri sponsorizate de stat și represiune”, ci şi de “o incriminarea tot mai mare a statului”, în care activele au fost sechestrate și exploatate de către colaboratorii săi apropiați”, conform raportului Human Rights Watch (din 2011 n.a.).
O “lovitură” uluitoare
“Regimul Conté a acordat inițial dreptul de exploatare firmei anglo-australiene Rio Tinto, în anii ‘90. În 2008, Rio Tinto a fost îndepărtată – în ceea ce se spune că a fost unul dintre actele finale de guvernare ale dictatorului înainte de moartea sa – iar jumătate au fost acordate BSGR (Beny Steinmetz Group, compania lui Beny Steinmetz – n.a.). Tranzacţia a fost remarcabilă nu numai pentru că expertiza BSGR era, mai degrabă, în exploatarea diamantelor şi nu în extragerea şi exportul minereului de fier, ci şi pentru că premiul strălucitor de la Simandou a costat compania atât de puţin: în loc să plătească Guvernului Guineei pentru concesiune, aceasta a investit 165 de milioane de dolari într-un program de explorare în zonă. Acest lucru nu reprezintă o practică neobişnuită în domeniu, iar BSGR insistă că a făcut această investiţie “fără nicio garanţie a succesului”. Regiunea era însă cunoscută ca fiind foarte bogată în minereu de fier, iar valoarea concesiunii a devenit clară în aprilie 2010, când BSGR a anunţat că a vândut 51% din pachetul de acţiuni – adică un sfert din minereul de fier din munţi – companiei braziliene de minerit Vale. BSGR şi Vale au format o companie joint-venture, VBG, care ar urma să extragă aproximativ 2.000 de tone de minereu pe an, şi care a promis să suporte şi un miliard de dolari pentru a construi o cale ferată pe care să fie transportat minereul pe coastă. Preţul plătit de Vale pentru tranzacţie: 2,5 miliarde de dolari (preţ plătit pentru jumătate din concesiunea pe care BSGR a cumpărat-o cu 165 de milioane de dolari – s.a.).
Chiar şi în lumea speculatorilor minieri din Africa, acordul a fost considerat ca fiind uluitor. Pentru o investiţie de doar 165 de milioane de dolari, BSGR-ul lui Steinmetz şi-a asigurat o valoare a activelor de aproximativ 5 miliarde. Un veteran al mineritului din Africa, citat în presa financiară, spunea că Steinmetz a luat “jackpot”-ul. Cu toate acestea, multor afacerişti din regiune nu le-a venit să creadă. Reacţia miliardarului african din telecomunicaţii Mo Ibrahim nu a fost atipică: “Cei din Giuneea care au făcut asta sunt afacerişti idioţi sau criminali?”, a întrebat el. “Sau ambele?””. Conform celor de la “The Guardian”, răspunsul trebuie căutat în preajma fostului dictator.
“În perioada regimului Lansana Conté prospectorii resurselor minerale au avut acces la preşedinte tot mai mult prin intermediul celor patru neveste, dăruindu-le cadouri generoase şi mită pentru a obţine favoruri. “Toate soțiile lui Lansana Conté au fost implicate în tranzacții miniere și de afaceri”, a declarat Abdoul Rahamane Diallo, coordonatorul programului pentru Guineea al Open Society Initiative for West Africa, și specialist în comerț la ambasada SUA în timpul regimului Conté. În special o soție a fost favorizată de către președintele bătrân: al patra și cea mai tânără mireasa a lui, Mamadie Touré. “Mamadie a fost considerată ca soţia cea mai influentă – a trăit în orașul natal unde locuia Conté, este tânără, a fost aproape de el, a avut o influență reală”, a spus Diallo. “Orice ar fi vrut oamenii să aducă în Guineea, orice ar fi vrut să scoată, trebuia să treacă pe la una din soţiile sale””.
Indignarea populară
După primele alegeri integral democratice din Guineea, din decembrie 2010, noul preşedinte, Alpha Condé (unul dintre principalii opozanţi ai lui Lansana în timpul regimului), a promis că va pune capăt anilor de corupţie şi de guvernare proastă şi, de asemenea, că va examina îndeaproape controversatele proiecte ale predecesorilor săi cu marile companii miniere. Departamentul de Justiţie al SUA s-a alăturat Guvernului din Guineea pentru a stabili dacă cea mai profitabilă şi controversată dintre aceste afaceri – concesionarea zăcămintelor din Simandou – s-a făcut cu încălcarea legii americane privind practicile de corupţie a firmelor înafara SUA şi a legii împotriva spălării banilor. Acest lucru a dus la investigarea lui Steinmetz de către FBI. Conform “The Guardian”, Steinmetz neagă cu fermitate că ar fi plătit orice mită sau că ar fi comis alte infracţiuni. Steinmetz spune că nu e vorba de BSGR, ci de o companie înregistrată în Guernsey, controlată prin intermediul trustului familiei. Magnatul insistă că acuzaţiile sunt “absurde” şi sunt înrădăcinate “în invidia pentru marele lui succes”. “The Guardian” trece în revistă şi indignarea publică provocată de această afacere. “Oamenii sunt indignaţi de ceea ce s-a întâmplat cu BSGR şi sunt mobilizaţi”, a declarat Abdoulaye Bah, un jurnalist de la cel mai popular site de afaceri naţional, “Guineea News”. “Se vorbeşte despre asta la radio, se scrie în ziare. Nimeni nu se înţelege ce s-a întâmplat, dar sunt siguri că în cazul Simandou şi a tuturor celorlalte contracte miniere există o mare corupţie. Toată lumea ştie că atunci când acordul a fost făcut Conté era bolnav și nu mai deţinea controlul”.
“Ştim despre diamante şi de fier, dar nu ştim nimic despre ce fac să-l exploateze”, a declarat Adama Camara, de 20 de ani, student la “științe politice” la Universitatea din Conakry, citat de “The Guardian”. “Nu e vorba că noi suntem împotriva companiilor străine care vin aici. E vorba dacă acestea vin și se duc sau dacă doresc să rămână și să se implice în dezvoltarea țării. Uită-te la sărăcia și mizeria din jur… Se vede pur şi simplu!”.
“Oamenii de pretutindeni din Guineea sunt foarte săraci. Mai mult, când călătoreşti în interiorul țării, situaţia este şi mai rea”, a declarat Dr. Faya Millimono, liderul unui nou partid de opoziție, Blocul Liberal, care provine dintr-o regiunea de pădure din apropiere de Simandou . “Lucrurile pe care le cer sunt de bază: școli pentru copiii lor, spitale pentru bolnavi. Există spitale, dar dacă cineva s-ar interna în ele cu malarie, s-ar externa cu două sau trei alte boli. Cei din Conakry sunt suficient de bogaţi pentru a zbura la Dakar pentru tratament medical. Cei din interior mor”.
Sprijin de la Blair, Soros şi FBI
Cel puţin la nivel declarativ, Alpha Condé a început reconstruirea ţării şi folosirea minelor ca sursă de venituri în acest scop. În acest sens, Alpha Condé a cerut sfatul Iniţiativei de Guvernanţă a Africii, condusă de fostul premier britanic Tony Blair şi miliardarului american George Soros. “Cu guvernele din partea de vest (a Africii – n.a.) cântând imnul din aceeaşi foaie şi cu Blair şi Soros promiţând sprijin public, noul preşedinte a avut în mod clar nişte aliaţi puternici”, notează “The Guardian”. “Guvernul Condé a elaborat un nou cod de minerit, destinat să combată corupția și să ofere o mai mare protecție a mediului. După mai multe revizuiri, un investitor în Conakry a declarat noul cod ca fiind “excelent”. Cu ajutorul lui Soros, Condé a angajat avocați din SUA şi anchetatori cu experienţă în investigarea afacerilor corupte. Aceste persoane au asistat o comisie de anchetă stabilită în Conakry. De asemenea, din luna ianuarie FBI-ul a fost convins că ar trebui să investigheze afacerea Simandou, pentru a stabili dacă legile din SUA au fost încălcate.”
“Pe măsură ce munca comisiei de anchetă a progresat, au apărut rapoarte în “The Financial Times” şi, ulterior, în “The New Yorker” care acuză faptul că o serie de cadouri de lux şi plăţi au fost făcute către rudele şi asociaţii lui Lansana Conté înainte de moartea lui, precum şi către conducerea militară de scurtă durată care i-a urmat. În acestea sunt incluse şi o miniatură a unei maşini de Formula 1, încrustată cu aur şi diamante, care i-a fost dată unui fost ministru. BSGR a răspuns la această acuzaţie spunând că mașina nu ar fi valorat mai mult de 2.000 de dolari, și a fost dată Ministerului Mineritului, nu unui individ, într-o ceremonie care a avut loc în public. Comisia, anchetatorii şi FBI au început să caute documente care ar pune în lumină modul în care concesionarea pentru Simandou a fost încheiată.”
Angajatul BSGR, arestat de FBI
“În martie un asociat al lui Steinmetz, Frederic Cilins, de 50 de ani, de naţionalitate franceză, a contactat văduva lui Conté, Mamadie Touré, la casa ei din Jacksonville, Florida. Ce Cilins nu știa era că Touré fusese deja abordată de către FBI, și fusese de acord să coopereze cu ancheta. Apelul telefonic a fost înregistrat, iar atunci când Touré s-a întâlnit cu Cilins la o cafenea din aeroportul Jacksonville şi încă de trei ori ulterior, avea cu ea microfoane. După întâlnirea finală, când urma să urce la bordul unui avion pentru Miami, Cilins a fost arestat. El se așteaptă acum procesul.
Când Cilins a apărut în instanță pentru o audiere preliminară, a devenit clar că FBI-ul încearcă să descopere dacă BSGR au plătit mită oficialilor din Guineea, în scopul de a garanta drepturile la bogățiile Simandou-lui. Departamentul de Justiție al SUA l-a acuzat pe Cilins că încearcă să obstrucţioneze ancheta prin eliminarea unora dintre dovezi. Conform probelor prezentate la o audiere preliminară, Cilins e înregistrat oferindu-ui lui Touré o mită substanțială pentru a distruge o serie de documente. “Avem nevoie urgent, urgent.. Distruge urgent toate acestea,” ar fi conţinutul înregistrării. Cilins neagă că a încercat să influențeze cursul justiției – o infracțiune a cărei pedeapsă ajunge la 20 ani de închisoare. El insistă că a vrut să distrugă doar documente false, care au fost folosite într-o încercare de a-l şantaja pe el și BSGR.
Când a auzit de arestare, BSGR a căutat să minimalizeze orice conexiune între companie şi Cilins. Ian Middleton, purtătorul de cuvânt al lui Steinmetz la Powerscourt, o firmă de PR din Londra, a declarat: “Cilins nu este un agent al companiei lui Steinmetz”. Cu toate acestea, uterior, Powerscourt a recunoscut că Cilins a fost anterior angajat al BSGR în Guineea.
“CC-1” e Steinmetz?
După prima apariţie în faţa Curţii a lui Cilins, FBI a depus o plângere oficială în instanţă, în care sunt arătate motivele pentru arestarea lui. Documentul face trimitere la faptul că o altă persoană este, de asemenea, în curs de investigare. În document e descrisă o conversație telefonică în care Touré se presupune că l-a întrebat Cilins dacă un individ identificat ca “CC-1” a fost de acord cu plata pe care ea urmează să o primească. Se presupune că Cilins a răspuns: “Desigur.”. Încă de la începutul lunii trecute, atât ziarul israelian “Yediot Aharonot”, cât și “The New Yorker” au au prezumat că CC-1 – sau “co-conspirator numărul unu” – a fi Beny Steinmetz. Persoane care sunt familiarizatecu ancheta au afirmat pentru “The Guardian” că presupunerea este corectă.
Mai mult, “The Guardian” a văzut documente care arată că până în momentul arestării lui Cilins, FBI îl investiga deja pe Steinmetz, într-o încercare de a stabili dacă a jucat vreun rol în presupusa infracţiune. Întrebat despre acest aspect al investigației, Departamentul de Justiție al SUA a declarat: “Departamentul nu comentează.”. Steinmetz și BSGR au negat puternic orice plata de mită și orice alte infracţiuni. Într-un interviu pentru “ Yediot Aharonot”, în iunie, a respins acuzațiile , afirmând că se confruntă ca “zvonuri ridicole”, determinate de invidie. “Nu există schelete în dulap”, a spus el. “Compania nu plătește nimic la nimeni.” Întrebat despre ancheta SUA și Steinmetz, Middleton, purtătorul său de cuvânt la Powerscourt, a răspuns amenințând Guardian, cu o acțiune de calomnie. “Linia interogatoriului dvs. implică riscuri defăimătoare la adresa domnului Steinmetz și poate da naștere la o acțiune în justiție”, a spus acesta. Câteva ore mai târziu “The Guardian” a primit o scrisoare de avertizare de la Mishcon de Reya, una dintre firmele de avocatură din Londra, care reprezintă Steinmetz.
Middleton a emis, de asemenea, o declarație spunând: “Nu avem nici un motiv să credem că domnul Steinmetz este în curs de investigare în SUA sau în altă parte. Domnul Steinmetz este un om de afaceri extrem de respectat, care a operat în zeci de țări de 35 de ani și nu s-a confruntat cu acuzații dovedite undeva”. Într-o declarație ulterioară a spus: “El nu a fost abordat de către autorități și neagă orice cunoaștere a unor fărădelegi”. Middleton a adăugat că întrebările “The Guardian” despre ancheta din SUA au fost rezultatul direct a ceea ce el a descris ca fiind o “campanie de defăimare disperată” a lui Steinmetz, care ar fi condusă de către Condé, într-o încercare de a distrage atenția de la problemele politice interne. Aceasta afirmație a fost negată de președintele din Guineea.
La începutul acestei luni încercarea lui Cilins de a obține eliberarea pe cauțiune a fost respinsă, iar procesul său a fost stabilit pentru luna decembrie. Directorul BSGR pentru Guineea, Asher Avidan, a primit interdicţie de a intra în Guineea și doi dintre directorii locali firmei – Scuze Touré și Issaga Bangourain – au fost arestați și sunt deținuți în închisoarea centrală. Avocaţii francezi care îi reprezintă pe cei doi directori au declarat că încarcerarea lor a fost “tulburătoare” şi o încălcare a drepturilor lor şi a constituție Guineei. Powerscourt a emis o declarație în numele BSGR plângându-se că cei doi au fost “reținuți ilegal” de ceea ce este descris ca fiind un “guvern ilegitim”, și că BSGR a fost, de asemenea, vizată ca parte a unui complot de șantaj”.
“Un rezultat mai bun pentru Guvern” (Vă sună cunoscut?)
Oficialii din Giuneea intervievaţi de “The Guardian” au declarat că reprezentanţii BSGR refuză în mod sistematic să coopereze în cadrul anchetei guvernamentale, care încearcă să afle cum e posibil ca jumătate din resursele din Simandou să fie cedate în contul unei investiţii de 167 de milioane de dolari, iar la scurt timp după aceasta, 51% din afacere să fie vândută cu 2,5 miliarde de dolari. Fără ca Guvernul să câştige ceva din asta. Aceeaşi oficiali susţin că BSGR plăteşte avocaţi francezi, specializaţi în drept constituţional, care încearcă să dovedească că întregul proces este ilegal. Pe alocuri, declaraţiile guvernamentalilor din Guineea seamănă cu cele ale lui Victor Ponta legate de “negocierile” din cazul Roşia Montană. “Obiectivul comisiei de anchetă este de a ajuta guvernul să gestioneze sectorul minier, pentru a obţine un rezultat mai bun din resursele noastre naturale. Nu este o acţiune împotriva domnului Steinmetz personal sau a unei anume companii. Trebuia să începem de undeva… Primul caz a fost BSGR”, afirmă Nava Touré, actualul ministru al Finanţelor.
După ce purtătorul de cuvânt al BSGR a fost rugat să răspundă la observațiile lui Touré, “The Guardian” a primit o a doua scrisoare din partea avocaților lui Steinmetz, în care e amintit pericolul unei acțiuni de calomnie. Se înțelege că poziția BSGR și a lui Steinmetz este că “acuzațiile de corupție sunt nefondate și acest lucru va fi suportat atunci când BSGR si Steinmetz vor fi absolviţi de orice vină”.
Momentan, proiectul Simandou stagnează, iar partenerul lui Steinmetz din VSG, grupul brazilian Vale, e mai rezervat în declaraţii, afirmând că se pune la dispoziţia Guvernului SUA pentru a coopera în cadrul investigaţiilor. Vale a plătit 500 de milioane de dolari din suma convenită cu BSGR, şi spune că va plăti restul de 2 miliarde doar dacă proiectul avansează.
***
BSG şi Roşia Montană
BSG Capital Markets, parte a BSGR, a intrat în Afacerea Roşia Montană pe 18 decembrie 2009, după negocieri care au durat (cel puţin la nivel oficial) mai bine de o lună. BSG a cumpărat atunci un pachet de 30 de milioane de acţiuni (9%), cu clauze privitoare la mărirea participaţiei, contra sumei de 67,5 milioane de dolari. Tranzacţia a fost perfectată la doar câteva ore după ce Adriean Videanu (viitor ministru al Economiei) anunţase că proiectul de la Roşia Montană va intra în programul de guvernare al noului Cabinet Boc (anunţul făcut de Videanu a fost făcut într-un moment în care nici măcar nu se încheiaseră negocierile cu UDMR pentru formarea unui nou guvern).
Amănunte despre BSG în domeniul afacerilor imobiliare în România, dar şi despre istoricul grupului (în special despre “diamantele însângerate” din Sierra Leone) au mai apărut în mass-media autohtone înainte de această dată. Pe 12 noiembrie 2008, “Evenimentul Zilei” a publicat articolul”Steinmetz, imperiul nevăzut”, în care sunt descrise relațiile și conexiunile diviziei imobiliare a BSG (Beny Steinmetz Group) la București. ”BSG şi-a asumat investiţiile de peste jumătate de milion de euro rulate prin firma Seven Hills, care ridică apartamente şi vile în Bucureşti, Corbeanca, Săftica şi Ploieşti”.
Legăturile Seven Hills cu lumea politică autohtonă au fost nediscriminatorii. Cel care le-a facilitat dezvoltările din România a fost Remus Truică, fost director al cancelariei premierului Adrian Năstase (PSD), dar și membru al Cabinetului Tăriceanu (PNL). Principalul prieten s-a dovedit a fi însă Adriean Videanu, primar al Capitalei între 2007 și 2008, perioadă în care divizia imobiliară a BSG și-a extins afacerile în București. Prin Seven Hills, Steinmetz a început, în 2006, numeroase proiecte imobiliare. După șase ani, într-un articol despre marile eșecuri imobiliare în România, realizat de ”Capital”, Steinmetz figura la loc de frunte. ”Miliardarul Beny Steinmetz (56 de ani), cu activităţi în industria diamantelor, este prezent pe piaţa imobiliară locală prin firma Seven Hills, divizie a grupului BSG. Compania a cumpărat în 2006, pentru 14 milioane euro, proiectul rezidenţial West Park din Militari, început de Rom Canada. Proiectul trebuia să ajungă la 1.400 de apartamente, însă a rămas doar la prima fază, care cuprinde circa 200 de locuinţe. Reprezentanţii miliardarului vorbeau, în 2007, despre încă un proiect în Pantelimon, cu 1.000 de apartamente, un altul în zona Cotroceni, încă două în Săftica şi Corbeanca, cu 2.000-3.000 de vile şi unul în Ploieşti, cu 250 de locuinţe. Cele cinci proiecte presupuneau investiţii de 500 milioane euro, însă până acum nu a fost finalizat niciunul”. În total, Steinmetz anunțase, de fapt, investiții de 1 miliard de dolari în România. Conform ”Capital”, a investit… 14 milioane.
***
Tender şi Timiş, în Africa de Vest
În afacerile cu rezervele minerale ale ţărilor din Africa de Vest (Sierra Leone, Senegal, Guineea, Guineea-Bisasu, Coasta de Fildeş şi Liberia) se regăsesc şi “părinţii afacerii Roşia Montană”, Frank Timiş şi Ovidiu Tender. Aceştia deţin concesiuni uriaşe în aceste ţări. Spre deosebire însă de Beny Steinmetz, cei doi par a fi mai apropiaţi noului regim politic din Guineea. Pe 5 mai 2013, presa anunţa că African Minerals Limited (compania lui Frank Timiş) este văzută foarte favorabil de către Guvernul lui Alpha Conde: “Guvernul Guineei este încurajat de modul în care o companie mai mică, cum ar fi African Minerals Limited, care operează în Sierra Leone şi e condusă de omul de afaceri român Frank Timiş, ar putea construi o astfel de operaţiune uriaşă la Mona Tonkolili cu doar 2 miliarde de dolari investiţii”. Încrederea era dată de faptul că afacerea lui Timiş în Sierra Leone a dus la creşterea substannţială a PIB-ului acestei ţări. Faptul că creşterea PIB-ului nu a generat şi o creştere a calităţii vieţii celor din Sierra Leone (compania lui Tender beneficiind de “facilităţi” uriaşe) este un lucru mai puţin important pentru preşedintele Guineei.
***
Cele de mai sus sunt doar o mică (foarte mică) parte a dosarului “marilor investitori” din spatele Afacerii Roşia Montană (ale căror antecedente le-am mai prezentat şi cu alte ocazii). În aceste condiţii, afirmaţiile premierului Victor Ponta despre condiţiile “mai avantajoase” pentru România pe care le-ar fi obţinut (le-ar obţine) de pe urma renegocierii contractului de la Roşia Montană sunt cel puţin caraghioase. Dintr-un anumit punct de vedere, ceea ce face (cel puţin la nivel declarativ) Guvernul din Guineea este mai mult decât ceea ce întreprinde Guvernul Ponta: a instituit o comisie de anchetă pentru a afla modul în care resursele minerale ale ţării au ajuns să fie cedate aproape gratuit “onorabililor” investitori străini. Ţinând cont că originile proiectului de la Roşia Montană se regăsesc în fostele guvernări PSD, nu e de mirare de ce Ponta se fereşte de aşa ceva. Şi vorbeşte de la sine despre buna-credinţă (sau lipsa acesteia) în tratarea Afacerii Roşia Montana.
***
***