7 August 2013de SABINA FATI
UPDATE Potrivit unor surse, numele real al ofiţerului SRI este Holircă Bogdan Constantin.
„L-am prins pe securist”, s-a lăudat Robert Raduly, primarul UDMR al municipiului Miercurea Ciuc, după ce l-a alergat prin centrul oraşului pe concitadinul său H.C., de 46 de ani, pe motiv că acesta l-a urmărit pas cu pas în ultimele săptămâni. H.C. este ofiţer al Serviciului Român de Informaţii, ne-a declarat Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al Serviciului, fără să ne spună numele întreg al personajului.
Iniţialele celui despre care Raduly se plânge că l-a urmărit şi hărţuit au fost date publicităţii de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Harghita în urma “altercaţiei” dintre cei doi. Potrivit relatărilor Transindex şi Maszol, cele mai mari site-uri de ştiri în limba maghiară, Robert Raduly se afla în holul unui hotel împreună cu oaspeţii săi din Ungaria atunci când l-a văzut din nou pe “urmăritorul” său, care de altfel nici nu se ascundea atunci când îl fotografia.
“Nu e clar dacă este vorba despre o provocare”, ne-a spus deputatul UDMR, fost ministru al Mediului, Attila Korodi, care a venit la faţa locului imediat ce a aflat despre incident şi care a observat că “oamenii unei instituţii invizibile s-au strâns în apărarea colegului lor şi au făcut paradă toată noaptea”. Ofiţerul SRI „se afla în timpul liber atunci când s-a întâmplat incidentul”, ne-a explicat Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al Serviciului, adăugând că H.C. era într-un spaţiu public şi îşi folosea telefonul personal: „Nu îndeplinea nicio misiune a Serviciului Român de Informaţii”
Lucrurile s-au întâmplat destul de repede după ce Robert Raduly s-a enervat când l-a văzut în holul hotelului pe H.C., cel despre care povesteşte că se afla mereu pe urmele sale, aşa că a vrut să-l prindă: primarul a fugit după el, până când acesta s-ar fi împiedicat, a căzut şi s-ar fi lovit destul de rău, susţin martorii primarului, sau până când Raduly l-ar fi ajuns din urmă şi l-ar fi bătut, susţine H.C., care a fost mutat de la Secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean Harghita la Spitalul Militar Braşov.
„O modalitate prin care ofiţerul SRI să poată fi protejat”, spun surse apropiate incidentului. În comunicatul de presă al IPJ Harghita se precizează şi dispariţia borsetei pe care ar fi purtat-o la brâu ofiţerul SRI şi care încă nu a fost găsită. “Cercetările sunt continuate, sub supravegherea şi coordonarea procurorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe”, conform IPJ Harghita, care mai precizează că ancheta care a început urmează să stabilească “detaliile legate de dispariţia borsetei” şi „toate cauzele şi împrejurărilor exacte ale producerii acestui eveniment”.
Ofiţerul SRI care l-a făcut pe Robert Raduly să-şi iasă din fire pare să fie victima perfectă, fiindcă a apărut doar în spaţii publice, folosindu-şi ostentativ telefonul personal pentru a-l fotografia pe primarul din Miercurea Ciuc, dar fără să comită, la prima vedere, nici un fel de ilegalităţi. O provocare, pe care edilul UDMR nu a ştiut cum să o evite, căzând într-o capcană pusă la cale de un profesionist “aflat în timpul liber”. H.C. “nu era străin de oraş”, ne lămureşte şi deputatul Attila Korodi, precizând că acesta fusese identificat inclusiv de ziariştii locali pentru insistenţa cu care îl “focaliza” pe primarul Raduly. Apartenenţa lui H.C. la “sistem” a fost tranşată de Korodi de îndată ce a văzut “colegialitatea” poliţiştilor faţă de acesta.
Purtătorul de cuvânt al SRI ne-a spus că Serviciul aşteaptă finalizarea cercetărilor începute de procurori, înainte de a lua orice decizie în privinţa ofiţerului care îl urmărea pe primarul UDMR. Este o premieră faptul că SRI îşi asumă imediat identitatea unuia dintre lucrătorii instituţiei, care a încercat pe cont propriu să-l intimideze pe liderul unui partid minoritar. Efectele “incidentului” se vor multiplica, pornind de la faptul că în interiorul SRI se mai află încă ofiţeri cu reflexe venite din perioada în care poliţia politică era omniprezentă.