2015-05-01

Tesla Motors a dezvaluit o baterie pentru case care poate face locuintele dotate cu panouri solare total independente energetic

de R.M. HotNews.ro  1 mai 2015,
Elon Musk Foto: Captura YouTube

Producatorul californian de masini electrice de lux Tesla a dezvaluit joi o "baterie pentru case" destinata, potrivit fondatorului societatii, Elon Musk, sa schimbe "totalitatea infrastructurii energetice in lume", scrie AFP.
Aceasta baterie denumita Tesla Powerwall poate stoca energia furnizata de panouri solare sau retele electrice in momentul in care aceasta furnizeaza energie ieftina, in special in timpul noptii, spune societatea. 
Bateria, care poate fi montata pe peretele unei case sau intr-un garaj, poate face locuintele dotate cu panouri fotovoltaice total independente de retelele electrice traditionale.
"Scopul nostru este sa transformam total infrastructura energetica mondiala pentru a o face durabila si fara emisii de carbon", a spus Elon Musk, inainte de a dezvalui Tesla Powerwall in suburbiile Los Angeles.
Bateria va costa 3.500 de dolari pe piata americana in vara lui 2015 si va fi disponibila in intreaga lume anul vitor.
Germania ar urma sa devina o piata esentiala pentru aceasta baterie, deoarece este una dintre tarile cu cele mai multe sisteme fotovoltaice din lume, potrivit lui Elon Musk. Dar bateria ar putea fi folosita si in regiune unde retelele electrice sunt mai slabe in ciuda unei energii solare abundente.
Bateria ar putea juca un "rol analog modului in care telefonia mobila a inlocuit liniile terestre", crede Musk.
Tesla Powerwall "va fi un mare avans pentru comunitatile cele mai sarace din lume", a adaugat patronul Tesla, deoarece "permite renuntarea la retelele electrice".
Tesla a anuntat anul trecut constructia celei mai mari uzine mondiale de baterii litiu-ion in Nevada, in valoare de 5 miliarde de dolari, in colaborare cu Panasonic.
Uzina isi propune sa reduca preturile bateriilor, si deci ale masinilor electrice, una dintre principalele bariere in adoptarea lor masiva de catre public.
Elon Musk este un om de afaceri de origine sud-africana care a devenit un star mondial gratie succeselor in industria auto sau in cea spatiala (SpaceX). Anterior, a facut avere cu societatea de plati pe internet PayPal.
El detine 26,7% din Tesla, cu o valoare bursiera de peste 7 miliarde de dolari pe Wall Street.
[P]