2016-04-10

448 km/h, noul record de viteza pentru o masina de strada?



April 10, 2016 Razvan Scaesteanu
Hennessey Performance implineste anul acest 25 de anisori si se pare ca sarbatoreste cu un nou record mondial de viteza pentru o masina de strada. Anuntul oficial este programat pentru 11 aprilie, adica maine, dar, intr-un teaser video, deja sugereaza ca Venom GT Spyder isi depaseste propria reusita din 2014, cand a atins 432.6 km/h pe o pista a Centrului Spatial Kennedy.
Versiunea dopata a Venom-ului GT Spyder este animata de un propulsor V8 bi-turbo, de 7.0 litri, care functioneaza cu combustibil E85 Flexfuel si dezvolta 1.451 CP, cu 207 mai multi caluti decat in trecut. Hennessey afirma ca supercar-ul accelereaza 0-100 km/h in 2.4 secunde si atinge o viteza maxima de peste 448 km/h (280 mph).
Ca idee, cea mai puternica masina de strada a momentului, Bugatti Chiron, are 1.500 CP si este limitata electronic la 417.6 (261 mph), in modul “Top Speed”. Dar, sub atenta supraveghere a specialistilor Bugatti, Chiron-ul se spune ca ar trece de 460 km/h. Asteptam verdictul pistei…