26 August 2016, Monitorul
Primarul Emil Boc este criticat public pentru “înverşunare împotriva plăcuţelor multilingve” şi rigiditate de către reprezentanţii Grupului Musai-Muszáj, care îi atrag atenţia edilului că oraşul riscă pierderea titlului de Capitală Culturală Europeană 2021.
Ei îi cer edilului să amplaseze plăcuţele multilingve înainte de vizita juriului care va lua decizia finală în competiţi, care va avea loc în septembrie.
Activiştii au trimis o scrisoare eschisă edilului, în contextul aniversării de către Cluj a 700 de ani de la ridicarea sa la rangul de oraş, respectiv al intrării pe ultima sută de metri în privinţa desemnării oraşului din România care va primi titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.
“În ultimii 6 ani, în aproape două mandate de primar, o mulțime de experți, instituții, oameni de afaceri, biserici românești și maghiare, maghiari, români, romi, dar și noi, membrii grupului de activiști Musai-Muszáj am susținut candidatura orașului pentru câștigarea acestui titlu”, subliniază Musai-Muszáj.
ALŢII LE-AU MONTAT
Reprezentanţii asociaţiei arată că alte oraşe candiate au montat deja plăcuţe sau sunt pe punctul de a o face şi opinează că în cazul Clujului refuzul poate costa câştigarea titlului:
“În ultimele zile am studiat proiectele orașelor care candidează la titlul de Capitală Europeană a Culturii (Cluj-Napoca, Timișoara, Baia Mare și București). Considerăm că orașul Clujul are o șansă reală pentru câștigarea titlului. Totuși, credem că este datoria noastră să ne exprimăm îngrijorarea față de soarta proiectului, deoarece câștigarea acestui titlu este pusă în pericol”, au transmis reprezentanţii asociaţiei.
“Baia Mare a hotărât deja amplasarea tăblițelor multilingve acum o lună, iar Timișoara dispune de tăblițe în patru limbi de ani de zile - chiar dacă în aceste orașe numărul celor care aparțin unor minorități naționale este semnificativ mai mică decât numărul maghiarilor din Cluj. Proiectul clujean prezintă interculturalitatea, diversitatea etnică, toleranța și nediscriminarea ca valori esențiale, dar tăblițele multilingve, care simbolizează aceste valori, nu apar nici măcar ca o problemă de rezolvat”.
CRITICAT PENTRU “RIGIDITATE”
Reprezentanţii grupului amintit laudă autorităţile pentru angajamentul de a afişa materiale de promovare a candiaturii oraşului la titluln de Capitală Culturală Europeană şi în limba maghiară, dar arată că nu este suficient.
“Ne temem că Dumneavoastră, pur și simplu dintr-o înverșunare împotriva tăblițelor multilingve, puneți în pericol succesul proiectului de Capitală Culturală Europeană – în timp ce este cunoscut faptul că atât comunitatea română, cât și cea maghiară consideră că amplasarea tăblițelor multilingve sau trilingve ar fi un lucru firesc și normal (să nu vorbim de faptul că legea consideră că ar fi obligatoriu). Am regreta, dacă după șase ani de muncă, orașul ar rata această oportunitate unică din cauza orgoliului și a rigidității Dumneavoastră”, arată expeditorii scrisorii.
În încheiere Musai-Muszáj mai face câteva precizări:
“1. Juriul care va vizita Clujul la începutul lunii septemberie, nu va putea fi indus în eroare de promisiunea amplasării totemurile multilingve, considerând faptul că acestea ar fi trebuit amplasate în 2015, ele ne-existând nici acum, în toamna anului 2016.
2. Nu se poate vorbi de bună credință atâta timp cât pe data de 5 septembrie, Emil Boc, Primarul Clujului, se va prezenta ca pârât în instanță, în procesului intentat de asociația Minority Rights care solicită amplasarea tăblițelor multilingve.
3. În cazul în care Clujul nu va câștiga titlul de Capitală Culturală Europeană, nu vă veți putea apărea poziția că nu a fost suficient timp pentru amplasarea tăblițelor, pentru că executarea deciziei Consiliului Local 1206/2001 (de acum 15 ani) depinde doar de Dumneavoastră.”
“Stimate Domnule Primar, vă rugăm ca în calitatea de conducător responsabil al orașului să vă asumați cauza tăblițelor multilingve, și să comandați amplasarea acestora înainte de vizita juriului, încheiând odată pentru totdeauna o etapă nefastă în dezvoltarea Clujului”, încheie semnatarii textului, ei ţinând să îşi exprime sprijinul pentru candidatură.