Lucrările au început în luna octombrie. A fost amenajat un bazin din lemn, vestiare pentru femei şi bărbaţi şi un foişor pentru picnic.
“Investiţia a fost una relativ mică, de aproximativ 70.000 de lei“, spune primarul din Sic, Ioan Sallai, care a menţionat că lucrarea trebuia să înceapă mai devreme, dar a fost întârziată din cauza unor litigii.
Lucrările de amenajare vor continua şi în perioada următoare: zona va fi alimentată cu curent electric, se vor instala toalete ecologice, se vor aduce coşuri de gunoi etc.
“Nu va fi taxă de intrare. Noi aşteptăm pe toată lumea cu drag să vină la băile sărate de la Sic“, a mai adăugat primarul.