Andrei Pleşu Politică cu pupături

http://adevarul.ro/news/politica/politica-pupaturi-1_595010845ab6550cb884fa2f/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=Ple%C5%9Fu%3A+C%C3%AEnd+vor+ap%C4%83rea+pe+scen%C4%83+oameni+care+s%C4%83+nu+te+fac%C4%83+s%C4%83+ro%C5%9Fe%C5%9Fti+c%C3%AEnd+te+g%C3%AEnde%C5%9Fti+c%C4%83+te+reprezint%C4%83%3F+%2Fazil+de+un+milion+de+euro+pentru+cinci+b%C4%83tr%C3%A2ni+%2F+BAC%3A+Se+d%C4%83+startul+probelor+de+foc.+Subiectele+la+Limba+Rom%C3%A2n%C4%83%2C+discutate+la+Adev%C4%83rul+Live&utm_content=Newsletter-485308-20170626&utm_medium=email

26 iunie 2017, 07:02

”(…) Ce veselie! Ce avînt! Ce entuziasm!... A! Sunt sublime momentele cînd un popor martir sfarmă obedele şi cătuşele tiraniei şi, aruncîndu-le departe, tare de dreptul său, fără ură, uitînd trecutul odios, închină des, dar sincer, pentru sfînta Libertate şi - te pupă! O!” (I.L.Caragiale, Boborul, 1896). 

Mi-a venit în minte acest grandios ”moment” caragialian, cînd - după victoria moţiunii de cenzură prin care pesediştii au recunoscut, cinstit, că, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, şi-au numit în guvern miniştri de toată jena - am văzut, la televizor, lungi cozi de admiratori şi admiratoare de partid în jurul lui Liviu Dragnea. Voiau să-l pupe! Să-l pupe rău! Să-şi facă poze lîngă el. Să-l îmbrăţişeze cald. Tocmai avuseseră loc iureşul vitejesc de la Mărăşeşti, bătălia de la Oituz, ofensiva decisivă de la Rovine! Cum să nu-l pupi pe marele învingător? Pe Daddy? Pe strategul care, fie şi pentru o clipă, a făcut să răsune numele patriei, al Teleormanului, al PSD-ALDE-lui, în urechile întregii planete! Lăsînd gluma la o parte, mărturisesc, obosit, că spectacolul de-atunci oferit de parlamentarii neo-socialismului autohton mi s-a părut, stilistic, mai deprimant decît chiar miza ridicolă a întregului episod. Ce amestec de infantilism, ţopenie, slugărnicie, şmecherie ieftină, prost gust! Ideea că depindem de portretele adunate bălos în jurul marelui conducător, de zelul lor mafiot, de plecăciunile lor libidinoase nu îngăduie nici o iluzie. Pe micul ecran se desfăşura o procesiune de mediocri, o combinaţie ţanţoşă de primitivism politic, proastă educaţie, calcul interesat, gelatină umană. Aproape înduioşător era coconetul omagial. Nu le distingeam chipurile, dar le vedeam rochiţele, coafurile, braţetele lacome, posteriorul nemilos, foindu-se drăgălaş în jurul şefului. N-am inventat noi pupătura „prietenească”. Dar i-am adăugat nuanţe inconfundabile. Nu „acolada” de protocol sau de circumstanţă e specialitatea noastră. Nu îmbrăţişarea cordială. Ci ştampila udă aplicată pe obraz sau pe buze, mai ales atunci cînd ea nu are nimic de a face cu afecţiunea reală: e o perfidă afirmare de sine şi un semnal pentru ceilalţi: „Ia priviţi, mă pup cu starostele găştii, ia priviţi, mă pup, la derută, şi cu duşmanii!” „Pupat toţi Piaţa Endependenţi!” Nichita Stănescu, deşi foarte generos, era exasperat cînd tot soiul de veleitari veneau să-i ceară „binecuvîntarea”, asezonată cu două trei vorbe de laudă, rostite public: „Toţi vor un pupu dulce!” Pe Horia Bernea îl iritau diminutivele - şi ele o specialitate a „bucătăriei” naţionale. „Pupici!” - aud şi eu, din cînd în cînd, din partea cîte unui talent confratern. Horia reacţiona nervos: „Prefer «pupoaie»! Mai există şi regionalul „Ti pup dulşe!” şi apetitul mămos („Pupa-o-ar mama pe ea!) şi înjurătura mascată perfid: „Să mă pupi…!” Nu mai vorbesc de variantele peiorative aplicate „pupincuriştilor”. Firile mai ruşinoase sau mai „disciplinate” înlocuiesc, mai ales în politică, pupătura directă, acaparatoare (ca aceea aplicată de Brejnev lui Honecker), cu encomionul zemos, livrat, semnificativ, „cu limba”. Îţi vine să spui că pupătura e, totuşi, mai cinstită: e asumată la vedere, „virilă”, nefandosită, în vreme ce discursul presărat cu tandreţuri laudative pendulează între scatofagie şi senzualităţi…colaterale. Cînd vezi cîtă drăgălăşenie circulă pe coridoarele membrilor de partid fideli, cîtă perversă solidaritate îi ţine laolaltă pe guvernanţi, devii niţel gelos. Pe noi, pe simpli cetăţeni, nu ne iubeşte nimeni? Măcar un pupic, o acadea, o ocheadă. Nu „limbi”, nu promisiuni, nu strigături patriotice şi doine strămoşeşti de dor şi jale. Ci un pic de atenţie, de grijă camaraderească, de milă. Şi mai puţină neruşinare! Politicienii noştri se ocupă făţiş (şi prosteşte!) numai de afacerile lor, de răfuielile lor, de alianţele lor lucrative. Se vede cu ochiul liber că tratează ţara ca pe o simplă materie primă a ambiţiilor şi poftelor lor. Că tot ce ştiu e să se pupe între ei, să se apere obraznic unii pe alţii prin presă şi să-şi ia la mişto adversarii. Reversul pupăturii e, în acest caz, scuipatul, injuria, denunţul. Cît vom mai avea parte de blestemul acestui spectacol? Cînd vor apărea, în sfîrşit, pe scenă, nu figuri providenţiale, eroi folclorici, zîne imaculate, ci măcar oameni normali, cuviincioşi, care să nu te facă să roşeşti cînd te gîndeşti că te reprezintă?

Oare este "greşeală" sau numai asta vrem să comunicăm conaţionalilor?

Autorul articolul de mai jos crede că deţine "adevărul pur" când scria despre o anumită "serie" de greşeli care ar fi fost făcut de reperezentanţii maghiarimi, ca şi cum nu conducerea PSD-ului ar fi fost cea care a greşit, ptr că guvernul ales de ei "nu a dansat" cum ar fi vrut preşedintele lor.

După autor nu PSD-ul greşea ci "alţii" care cereau prea mult chiar vroiau să "devoreze" pe prima...

Curios că autorul crede că reacţia ad-hoc al celor de pe internet au oprit pe Dragnea să nu se lasă "devorat".

Dar cînd nimeni nu se gândea la ceva negativ autorul mai face enumerare de greşeli care ar fi făcut reprezentanţii maghiarimii. Inşirind într-o serie de "5 greşeli de comunicare" către popor, aduce nişte argumente care nu prea sunt în concordanţă cu evenimentele:

- Nu UDMR-ul a mers la PSD-ALDE ci invers aceştia din urmă aveau nevoie de primii ptr greşeala lor de da jos propriul guvern!   

- UDMR nu a cerut decât ce s-a mai convenit şi alte dăţi cu PSD-ul cu anii în urmă, dar careapoi nu s-a finalizat şi chiar s-a tot adunat.

- Cei de la UDMR nu acum au exprimat - ptr prima oară - dorinţa lor de "autonomie" ci cu anii în urmă. Iar această "autonomie" al Ţinutul Secuiesc nu este "ceva" ce ar trebui să aibă numai votul pozitiv al celor de la Parlament. Autorul nu a auzit că prin normele ale unităţi teritorială statistică (NUTS) al UE formarea regiunilor NUTS2 nu intră în sfera de activitate al Parlamentului ci numai şi numai prin voinţa şi la cererea celor care trăiesc în această regiune. Recomandăm autorului să studieze cazul celor care locuiesc în Tirolul de Sud, unde s-au format chiar două regiuni NUTS2. Este vorba de "Provincia autonoma di Bolzano (Bozen)" şi  "Provincia autonoma di Trento (Trient)". Ambele sunt categorisite Regiuni NUTS2 şi statul Italian are câştiguri imense în primul rând că are "linişte" în zonă iar activităţile regiunilor nu sunt finanţate din buget ci din fondurile UE!!! Acest model de bună practică ar putea fi aplicat şi folosit şi în cazul Ţinutului Secuiesc! Nu necesită schimbarea constituţiei, nu este nevoie de vreo lege specială, ci doar de aplicarea unei norme UE: mai precis de NUTS2!!!

- Dacă este vorba de vreo greşeală ar fi cazul ca autorul să-şi ceară scuze publice pentru afirmaţiile scrise negru pe alb: "După ce tu, ungurule, ori de câte ori ai făcut marşuri sau alte manifestaţii publice de 15 Martie, întotdeauna ai cerut autonomie teritorială şi ai afişat simboluri antiromâneşti, mai aştepti ca eu, român, să respect ziua ta naţională?" Aceste rânduri întrunesc tot ce poate fi condamnat prin lege şi nu fac altceva decât să aţâţe spiritele în ambele părţi, dar cel mai grav intrece orice norma deotologică!

- Autorul greşeşte şi în cazul explicării a ce se numeşte "autonomie culturală" Ea nu este egală cu reprezentare în organismele pufoase ale vreunei instituţie, ci tocmai prin acele acţiuni ce condamnă autorul marşuri sau manifestări culturale de 15 martie, etc. A avea cât un reprezentant în inspectoratul şcolar nu este egal cu dreptul la învăţământ la orice nivel şi mai ales la orice instituţie şcolar atît de stat cît şi cele care funcţioneză în cadrul confesiunilor sau ONG-uri. Neacordarea acreditărilor sau chiar desfiinţarea unor instituţii de învăţământ invocând tot feluri de slogane patriotarde sigur nu fac parte din autonomie culturală ce susţine autorul.

- Autorul mai greşeşte şi la sfârşitul articolului scriind că este o greşeală invocarea bacalareatului diferenţiat, acum la criza guvernamentală. Uită că legea învăţământului s-a mai schimbat de multe ori dar nu în bine sau în spiritul convieţuirii. Mulţi conaţionali nu au cunoştiinţă asupra faptului că majoritatea maghiarilor învaţă, ştiu şi vorbesc limba română. Bine sau corect asta este o altă problemă, dar întrebăm cum de nu ştie domnul autor că în ţara noastră statisticile arată un abandon şcolar de câteva sute de mii şi numărul analfabeţilor e în creştere? Aşadar ar trebui să se orienteze în altă parte decât să jignească pe conaţionali.

- Autorul nu cunoaşte bine istoria dacă admite că autonomie Ţinutului Secuiesc a fost desfiinţat încă din 1867(data formării Austro-Ungariei). Anexarea Transilvaniei în Imperiul Austriac a fost făcută în 1712("Anschluss"-anexarea realizat ptr prima oară ptr Transilvania). La data amintit de autor secuii au pierdut doar dreptul de a forma unităţi de apărare proprie(formaţii paramilitare numit şi "Lófők"- Capul calului) de graniţă. Acest tip de organizare era tradiţională la secui, care se forma la un grup de 10 familii (ei trebuiau să asigure călăreţi, cal, arme  şi harnaşament din fonduri proprii) In 1918 la Marea Adunare Naţională "unirea cu ţară" s-a vrut de către  ardeleni români, - prin Consiliul Director format aici, pe 19 departamente - solictau autonomia Ardealului. Dar I.Brătianu a afirmat că "nu poate fi vorba de autonomie ptr că teritoriile au fost obţinute ca şi prada de război", drept ptr care Regele a fost sfătuit să dea decretul nr. 3.631 din 11 decembrie 1918. publicat în Mon.Of. nr. 212/13 dec. 1918. 

- Să dai vina pe politicienii maghiari pentru incapacitatea proprie seamănă cu povestea iepuraşului cu sau fără şapcă... 

- Nu înţelegem însă, cum se face că multe propuneri de legi, care zac de ani buni în sertarele Parlamentului sau a Senatului, cum de nu sunt sesizaţi de autorul acestui articol, ptr că dacă ar citi prin ele ar putea vedea că multe probleme ar putea fi rezolvate( uitate) şi n-ar mai trebui să se aţâţe spiritele de către unii...   HZ Civicul Ardelean

5 greşeli cu repetiţie ale UDMR în comunicarea cu poporul român

http://adevarul.ro/news/politica/5-greseli-repetitie-udmr-1_594b4eb15ab6550cb8621123/index.html

22 iunie 2017, Marius Diaconescu 

Ceea ce luni seara părea a fi o mare victorie a UDMR s-a răsturnat peste noapte într-un mare eşec. UDMR a profitat de criza lui Liviu Dragnea şi a forţat linia roşie, linia sensibilă între români şi unguri. Strategiile politice ale UDMR-ului se dovedesc a fi greşeli cu repetiţie, pe care unii ori nu le văd, ori nu vor să le vadă. Cine are interes să le repete? 

1. UDMR s-a învăţat să stea pe centura politicii româneşti şi să profite de orice criză politică pentru a-şi atinge obiectivele. Orice partid politic negociază, e drept, şi profită de criza partenerilor săi politici. Dar nu îl devorează. Luni, UDMR a vrut să devoreze PSD. Liviu Dragnea, disperat să nu piardă butoanele partidului, a cedat totul în faţa UDMR-ului. Dar şi negociatorii UDMR au fost hapsâni, şi-au zis că acum e momentul şi au plusat. Tot! Dar au pierdut. Au pierdut pentru că au forţat mâna PSD. PSD este mai mult decât Dragnea. Opinia publică, provocată de trocul dintre Dragnea şi UDMR, a reacţionat pe toate canalele media posibile şi i-au obligat pe parlamentarii PSD din Ardeal să se distanţeze de aceste negocieri. S-au trezit mari patrioţi peste noapte, din cauza mesajelor din presă şi de pe canalele de socializare. Dacă erau mari români cu adevărat, ar fi intervenit de luni seara în aceste negocieri. UDMR trebuie să se adapteze la capacitatea de reacţie rapidă a opiniei publice facilitată de tehnologie. Dacă în anii 1990 mergeau negocierile de culise, pentru că până apăreau în presă sau erau înţelese de opinia publică, deja se consumau, azi internetul şi reţelele de socializare permit reacţii ad-hoc şi o mobilizare suficient de fermă încât aranjamentele de culise şi, mai ales, şantajul politic, să nu aibă succes. Lupii tineri din politica UDMR ar trebui să înveţe alte tactici de negociere, vremea şantajului politic a apus. 

2. Niciun Parlament nu va adopta o lege prin care 15 Martie este recunoscută sărbătoare legală în România. Nu din cauza punctului 12 referitor la Unirea Transilvaniei cu Ungaria din tezele paşoptiştilor maghiari. Oare câţi români mai ştiu ce a fost în 1848? S-au trezit peste noapte mari cunoscători ai istoriei Ponta şi Băsescu, dar dacă îi întrebi ce au hotărât românii la Blaj o să caute pe Wikipedia ca să răspundă. Problema reală este că, după ce tu, ungurule, ai jignit românii de 1 Decembrie, ai purtat banderolă neagră în semn de doliu şi ai luat în derâdere ziua naţională a românilor, crezi că vor accepta românii legiferarea zilei naţionale a maghiarilor în România? După ce tu, ungurule, ori de câte ori ai făcut marşuri sau alte manifestaţii publice de 15 Martie, întotdeauna ai cerut autonomie teritorială şi ai afişat simboluri antiromâneşti, mai aştepti ca eu, român, să respect ziua ta naţională? Aici, UDMR trebuie să lucreze cu propriul electorat şi să îl educe. Dacă vrea să fie respectat de români, trebuie să înveţe să îi respecte pe români. Poate după ce în câţiva ani, în timpul manifestaţiilor de 15 Martie, ungurii vor defila, cu respectul cuvenit, şi cu steagul României, nu doar cu cel al Ungariei, arătând astfel loialitatea faţă de statul român, ai cărui cetăţeni sunt, după ce câţiva ani nu se va mai auzi în 15 Martie discursul autonomist, după ce îi vor invita pe români să sărbătorească împreună 15 Martie, fără să jignească poporul român, da, atunci se poate aştepta UDMR ca în Parlamentul României să fie adoptată o lege care să stabilească 15 Martie sărbătoare legală. 

3. UDMR trebuie să scoată din vocabularul politic cuvântul ”autonomie”. Indiferent că vorbesc de autonomie culturală sau de autonomie teritorială, acest cuvânt provoacă o atât de mare iritare între români, încât niciodată nu vor putea susţine o lege dacă în text se regăseşte cuvântul autonomie. Nu cred că ei nu ştiu asta, ci mai degrabă readuc din când în când acest cuvânt – „autonomie” – în spaţiul public, pentru a hrăni discursurile naţionaliste de ambele părţi, atât la români, cât şi la unguri. Dacă discursul autonomist asigură voturile necesare UDMR-ului ca să acceadă în Parlament, în acelaşi timp anulează orice proiecte politice favorabile ungurilor. Cât timp UDMR utilizează în discursul politic cuvântul „autonomie”, orice iniţiativă legislativă favorabilă ungurilor este din start sortită pieirii. În aceste zile au vehiculat expresia „autonomie culturală”, pe care ar fi urmat să o obţină printr-un controversat proiect de lege a minorităţilor, vechi de peste 10 ani. Un proiect caduc. În judeţele cu populaţie maghiară inspectorii şcolari unguri au o pondere determinată de numărul consilierilor judeţeni, pentru că la nivel judeţean întotdeauna a existat o înţelegere între UDMR şi partidele din Consiliile Judeţene. Inspectoratele şcolare şi instituţiile de cultură (muzee, biblioteci, teatre etc.) sunt deconcentrate, adică sunt sub jurisdicţia Consiliilor Judeţene. Aşa că UDMR are inspectori şcolari, are directori de muzee judeţene, de teatru şi alţi funcţionari, numiţi politic, indiferent de competenţa sau incompetenţa lor. Chiar şi în Ministerul Educaţiei Naţionale în permanenţă sunt înalţi funcţionari unguri, care coordonează învăţământul în limba maghiară. Se schimbă miniştrii educaţiei, dar aceşti directori din minister rămân. Nici în Ministerul Culturii nu lipsesc funcţionarii maghiari. Mai ales că mulţi ani cultura românească a fost administrată de miniştrii maghiari, care au ştiut să avantajeze instituţiile de cultură maghiare. Aşa că ceea ce cere UDMR prin „autonomie culturală” deja există în practică. 

4. În discursul politic şi în propunerile de legi ale UDMR se insistă şi pe alte expresii sau cuvinte care îi provoacă pe români. Trebuie să înţeleagă că şi noi, românii, avem anumite sensibilităţi legate de Transilvania. Invocarea permanentă a tradiţiei sau a istoriei locale ne duce cu gândul imediat la ceea ce a fost înainte de 1918. Nimeni nu se opune promovării tradiţiilor locale, dar când tradiţia locală şi istoria locală dobândesc prin lege un statut privilegiat, deja se atinge o linie sensibilă. Voi, ungurii, insistaţi că noi românii am fost doar iobagi de-a lungul istoriei, fără să ţineţi cont de aportul nobilimii româneşti la viaţa politică din Transilvania şi Ungaria. De exemplu, despre Iancu de Hunedoara spuneţi că este ungur, iar despre regele Matia ascundeţi originea sa românească. Dar insistaţi în cărţile de istorie, peiorativ chiar, că românii au fost iobagi. În aceste condiţii, cum să nu fim noi, românii, sensibili când invocaţi istoria şi tradiţia? 

5. Steagul secuiesc şi ţinutul secuiesc sunt mereu motive de dispută între unguri şi români. Acum au încercat să strecoare steagul pe uşa din dos prin legea de modificare a legii 215. Anterior au fost diverse alte tentative, fără să înţeleagă că nu au nicio şansă de succes. Cât timp asociază steagul secuiesc cu simbolistica autonomiei ţinutului secuiesc, mă îndoiesc că Parlamentul României va adopta vreo lege prin care să se oficializeze acest steag. Trebuie să disocieze steagul de discursul autonomist, dacă doresc să se permită utilizarea lui oficială. Dar prea se încrâncenează pe această autonomie a ţinutului secuiesc. Uită întotdeauna că guvernul de la Budapesta a anulat ultimele rămăşiţe ale autonomiei secuieşti după 1867, nu guvernul României. 

* Din toată povestea asta urâtă din zilele trecute, în care UDMR a dovedit că nu părăseşte centura politicii româneşti, perdanţii sunt cetăţenii simpli, ungurii. Pentru că politicienii unguri îşi împart mai departe ciolanul împreună cu politicienii români. Iar ca să aibă acces la ciolan trebuie să promoveze un discurs autonomist şi antiromânesc. Mă întreb în ce măsură UDMR mai reprezintă interesele ungurilor din România? Mai degrabă pare a reprezenta interesele unui grup care a confiscat UDMR-ul în scopuri personale. Printre altele, o dovadă este proasta gestionare a problemelor reale ale comunităţii maghiare în domeniul învăţământului. De ce doar acum, în condiţiile crizei PSD, au cerut bacalaureat diferenţiat pentru elevii maghiari? Sunt 30 de parlamentari UDMR care au drept de iniţiativă legislativă, au oamenii lor în Ministerul Educaţiei şi totuşi nu au fost în stare să explice de ce e nevoie de bacalaureat diferenţiat pentru elevii care învaţă în liceele maghiare şi să susţină o modificare a Legii Educaţiei în acest sens. Îmi pare rău de liceenii maghiari, care, din cauza incompetenţei politicienilor UDMR, nu beneficiază de un bacalaureat diferenţiat la limba română. Pentru că nu poţi să îi ceri unui absolvent de liceu maghiar, pentru care limba română este o limbă străină, oricât de mult s-ar strădui să înveţe limba română, să o ştie la fel de bine ca un elev a cărui limba maternă este limba română. De câte sute de ori a fost ciopârţită legea educaţiei din 2011 încoace, chiar cu concursul UDMR, s-ar fi putut introduce o modificare, în sensul că programa şi manualele pentru limba română pentru elevii cu limba maternă maghiară în şcolile cu predare în limba maghiară să fie adaptate la nivelul lor, ca limbă străină obligatorie, începând din clasa I, cu cerinţe clare de evaluare, inclusiv la bacalaureat. În orice caz, să le ceri absolvenţilor de liceu maghiar, a căror limbă maternă este limba maghiară, să susţină bacalaureatul la limba română la acelaşi nivel ca elevii români, este o aberaţie. O aberaţie a sistemului de învăţământ girată de funcţionarii maghiari numiţi politic de UDMR în Ministerul Educaţiei, dar mai ales de politicienii UDMR, care folosesc subiectul doar ca motiv de dispută.

Cine vrea să ne dezbine? QUI PRODEST?

Citind articolul mai jos publicat de Stirile PROTV şi alte organe de presă, observăm, că de jos au ajuns aceste organe de presă, care publică atât prostiorele cât şi inepţiile ce fac ca să alimenteze antipatie  intre două popoare, deşi alţii se chinuie să corecteze ce alţii au distrus.

Cât de sigur este că duduia care recent a postat o jignire crasă nun atât al maghiarilor ci mai de grabă propriei persoane. Numai o creştere proastă poate duce la o postare care cum se pare ia fost ruşine ptr că aşters propria postare după ce a pornit un val de pro sau contra ce produs...

Duduia care a postat cele mai joase invective se poate observa că nu ştie că dacă ar fi avut tată maghiar nu şi-ar folosit cuvintele dure la adresa propriei tată sau originea lui. Când scrii că cu bunicii din partea tatei se vorbea în maghiară, dar acasă la ei se vorbea lb. română defapt inseamnă că respecta pe mama duduiei şi însăşi pe ea cea care uită de originea şi iese la mijloc şi strigă cu gura mare că ea nu este de origine bună...   

Dar se poate că persoana respectivă nici  nu există ptr că cei care au publicat prima dată nu au făcut public sursa - deşi se scrie că postare ar fi fost ştearsă?!?

Cei care au comentat după ce au citit au crezut tot ce scrie acea duduie şi au continuat in a lovi în concetăţeni cu tot felul de invective

Ne pare rău d cei de la organe de presă care nu fac altceva decât să aţâţe spiritele.... (Civicul Ardelean) 

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/mesajul-puternic-al-unei-unguroaice-nu-cunosti-lb-romana-desi-te-ai-nascut-in-romania-pai-muta-te-n-ungaria-ungure.html
Mesajul puternic al unei unguroaice: "Nu cunosti lb. romana desi te-ai nascut in Romania? 
Pai muta-te-n Ungaria, ungure!"

Mesajul unei tinere din Romania care are origini ungare a devenit viral pe Facebook dupa ce fata a transmis un mesaj puternic ungurilor care locuiesc in Romania.

"Nu cunosti limba romana desi te-ai nascut in Romania? Ai nevoie de inscriptionari in maghiara si de functionari publici care sa-ti vorbeasca tie limba? Pai muta-te-n Ungaria, ungure!", afirma Andreea Gecse pe Facebook.

Mesajul integral al tinerei:

"Va rog sa ma iertati anticipat. Numele meu de familie este Gecse, si imi permit sa-mi exprim o parere fara a fi banuita de xenofobie. Ca eu insami sunt direct bozgoroaica.

Tata-i ungur, si cu parintii lui (Dumnezeu sa-i odihneasca) – vorbea doar ungureste.

La noi acasa – s-a vorbit romana. Pe principiul – in aceasta tara traim, aceasta limba trebe invatata dumnezeieste. Scoala, munca, viata sociala, alea-alea.

Tata, ungur cum e el – a terminat (cu 10 cred) o facultate grea la vremea aia – Politehnica.

Eu am trait si-n alte tari. In Grecia, si-n Spania.

In Spania exista comunitati solide de romani. Care vorbesc spaniola peste tot. Din simplul motiv ca au ales de buna-voie si nesiliti de nimeni – sa traiasca in acea tara.

In Grecia, tara preponderent axata pe turism, toate pancartele localitatilor sunt srise in greaca. Cu literele lor.

Tara lor – literele lor. Seamana cu niste manuscrise biblice, dar asta e. Uite ca tot au turisti.

Eu am lucrat la un resort care avea un contract exclusivist cu britanici. Lumea mea, ca engleza pentru mine-i ca romana.

Mai mult, sefii mei – o familie de greci cumsecade – au trait mare parte a vietii lor in Australia.

Vorbeau o australiana curata, fara accent grecesc. Si stiu ce zic, ca la engleza-s as.

Am admirat asta la ei mai mult decat la oricine altcineva. Pentru ca stiu ca grecii sunt fanatici nationalisti. Elenica e iubrea lor eterna.

N-am avut absolut nicio problema in comunicare, nici cu sefii mei, nici cu clientii – care erau britanici – nici pe la vreun magazin sau vreo terasa. Caci toata zona era destinata turistilor.

Totusi, am invatat greaca, cat sa port conversatii in fraze simple. Si greaca este o limba grea.

De ce am facut asta?

Din drag si respect fata de oamenii care m-au primit in familia lor ca pe cineva apropiat, si fata de tara care ma gazduia cu atata ospitalitate.

In tara lor am dorit sa pot vorbi limba lor.

Si-am reusit.

Desi, am locuit acolo doar un an, nu toata viata.

Ce vreau sa zic:

Indiferent de numarul de locuitori care vorbesc matern alta limba – aceasta este o tara in care se vorbeste si se scrie limba romana. Caci e Romania.

Asa cum in Italia – totul e pe italiana, in Spania – spaniola, Franta – franceza, etc…..

Toate tarile au in sanul lor si oameni de alte nationalitati. Care, daca aleg sa traiasca in acele tari – se conformeaza.

First of all – INVATA LIMBA.

Ca sa poata face scoli, sa poata munci, sa-si poata face cumparaturile, sau controale medicale.

Nu inteleg si nici nu doresc sa am intelegere pentru cei care doresc sa se simta ca-n Ungaria – in ROMANIA.

De ce?

E departe Ungaria?

Nu te poti muta in tara a carei limba e singura in care doresti sa vorbesti?

Pe bune?

Nu cunosti limba romana desi te-ai nascut in ROMANIA? Ai nevoie de inscriptionari in maghiara si de functionari publici care sa-ti vorbeasca tie limba?

Pai muta-te-n Ungaria, ungure! Ca-i langa noi, nu calatoresti peste ocean, si nu te tine nimeni prizonier aici.

Vezi ca pe la Szeged sunt case ieftine, mai ieftine ca-n Romania.

Chiar atat de josnici sa fim, sa ajungem sa facem negot cu identitatea unei tari?…”.

ANALIZA lui C. T. Popescu. Punctele cheie uluitoare din discursul lui Grindeanu

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/analiza-lui-c-t-popescu-punctele-cheie-uluitoare-din-discursul-lui-grindeanu-743881

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a făcut analiza discursului din această seară a premierului Sorin Grindeanu şi a apreciat că acesta deţine mijloace retorice de propagandă în discurs. Jurnalistul a apreciat momentele cheie ale afirmaţiilor premierului şi modul în care au fost plasate şi accentuate în conferinţa de presă susţinută de acesta. "Astfel de lucruri nu s-au spus în PCR, indiferent cât de mare a fost tensiunea", a afirmat Cristian Tudor Popescu.

„Înainte de a fi lămuritoare şi este, această apariţie a lui Grindeanu e uluitoare. E o surpriză, nu credeam într-o asemenea transformare. Acum câteva luni a apărut un Panda - Grindeanu - era un urs dezarticulat, bun să fie mutat cu sforile de colo colo, mai dărâma ceva prin jur, dar incapabil de o mişcare proprie.

Ce am văzut acum e un street-fighter politic.

Grindeanu posedă mijloace retorice de propagandă în discurs. E un principiu simplu extrem de eficient când vrei să înfigi în capul ascultătorilor un concept nu trebuie să ai nicio jenă în a-l repeta de cât mai multe ori.

A repetat ideile centrale astea cu asumarea apoi a intrat în zone în care nu s-a mai ajuns în Partidul Comunist la tipul ăsta de discurs de dat pe faţă de la Constantin Pârvulescu încoace. În 82 doar atunci s-a mai produs ceva asemănător.

Au mai fost în istoria Partidului Comunist momente de fricţiune - ciocnire între liderul prim şi cel de-al doilea care eventual îl tatona pe primul - între Iliescu şi Petre Roman, Iliescu şi Năstase, apoi cu Geoană. În toate cuplurile astea nu s-a mers niciodată până unde a mers Grindeanu în a spune nişte lucruri despre liderul suprem al partidului care au dat fiori oricărui PSD-ist pentru că sunt spuse de o persoană pe care Dragnea şi-a luat-o de frate apropiat. Şi acest om care s-a aflat în proximitatea lui Dragnea spune acum lucrurile astea şi le spune pe un ton foarte controlat unde trebuie.

Extraordinar a fost momentul injecţiei. 

Nu eu am jucat tenis şi băut spriţuri cu reprezentanţii serviciilor - aia a fost o torpilă pe care i-a trimis-o în plină figură lui Dragnea. E posibil să aibă aceste idei de la Ponta. Faptul că devoalează toată structura discreţionară de autoritate despotică a lui Dragnea în partid, astfel de lucruri nu s-au spus în PCR, indiferent cât de mare a fost tensiunea. Parcă a dat la o parte o perdea şi a avut grijă mijloacelor retorice stăpânite, a spus: aş mai avea destule de spus. A lăsat senzaţia că umbra a ceea ce deţine e mult mai mare ca ameninţare directă la Dragnea.

În loc să încerce să se apere, el a contracarat cu o tehnicitate a discursului care va avea efect. Dragnea e în situaţia unui killer profesionist. Dacă omori pe cineva prin faptul că respectivul cade de la etaj sau are atac de cord asta e considerată artă şi e plătită foarte scump. Asasinatul se face pe tăcute, părând că a fost vorba de un accident şi e meserie şi se plăteşte scump. În clipa în care un killer profesionist în loc să-şi lichideze ţinta trage nu ştiu câte gloanţe şi îl face sită, se adună lumea, acela a ratat misiunea şi are şanse foarte mari să fie executat”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Cu dragoste, despre ardeleni…

http://romani-buni.info/2017/03/cu-dragoste-despre-ardeleni-ardelenii-nu-spun-timp-ci-vreme-nu-spun-ore-ci-ceasuri-nu-spun-trei-ci-tri-spun-o-tara-nu-put/

May 29, 2017

Ce-i face pe ardeleni mai deosebiți? Poate norocul de a trăi alături de maghiari și germani.

Pe Facebook, Tudor Duică a scris: „Cu dragoste, despre ardeleni…

Ardelenii nu spun „timp”, ci „vreme”, nu spun „ore”, ci „ceasuri”, nu spun trei, ci „tri”, spun „o ţâră”, nu “puţin”, nu spun „am terminat”, ci „am gătat”, nu spun „mergem” , ci „merem”, nu spun „repede”, ci „iute”.

Spun „pită” în loc de „pâine”, „mâne”- foarte aproape de originalul latinesc „mane”, în loc de mâine. „Bătrâne” (din latinescul betranus, veteranus) spun la vecin sau cunoscut, în semn de respect, spun „se coperă”, nu „se înveleşte”, „fain”(cu origini în limba germană şi dialectul săsesc) în loc de „frumos”…

Spun „pită” în loc de „pâine”, „mâne”- foarte aproape de originalul latinesc „mane”, în loc de mâine. „Bătrâne” (din latinescul betranus, veteranus) spun la vecin sau cunoscut, în semn de respect, spun „se coperă”, nu „se înveleşte”, „fain”(cu origini în limba germană şi dialectul săsesc) în loc de „frumos”…

Spun respectuos „servus”, ilustrând admirabil termenul latin care însemna „sunt servul tău, la dispoziţia ta”. Desfiinţând, cel puţin în arealul ardelenesc, modernul „la revedere” (de origine italiană) sau banalul şi secul „bună” din Regat( cu corectura de rigoare, în ultimii ani se aude tot mai des acel ridicol pa,pa). Iar ca răspuns, vine imediat acel superb „rețiproca”.

Ardelenii vorbesc rar, cumpătat, molcom şi numai dacă au cu adevărat ceva de spus.

Nu bârfesc şi nu le e ruşine cu arhaismele şi meandrele dialectelor lor- fie ei medici, ofiţeri de carieră, preoţi, profesori, bătrâni, sau mai tineri.

Şi nu folosesc nici în treacăt apelativele de argou „bă” sau „mă” atât de stridente, acceptate şi savurate în alte părţi( ce-i drept, în ultima vreme nu mai e chiar așa).

Ţi-i drag să-i asculţi şi să desluşeşti rostul tradiţiilor lor vorbite. Şi „musai” (cu funcţie predicativă; din maghiarul „muszáj”- morţiş, neapărat, trebuie, care vine, la rându-i, din germanul „muß sein”, transilvanism curat, ce mai !!!) să luaţi aminte!

„Jumătate de Românie e complet neproductivă. Moldova, Muntenia, nici nu pot fi numite zone europene. Trăiesc din taxele plătite în oraşele mari, Bucureşti şi alte oraşe mari din Transilvania”

http://romani-buni.info/2017/04/jumatate-de-romanie-e-complet-neproductiva-moldova-muntenia-nici-nu-pot-fi-numite-zone-europene-traiesc-din-taxele-platite-in-orasele-mari-bucuresti-si-alte-orase-mari-din-transilvania/?utm_medium=social&utm_campaign=postplanner&utm_source=facebook.com#

May 22, 2017

Andrei Caramitru, partener în cadrul firmei de consultanţă în management Boston Consulting Group, a explicat pentru Ziarul Financiar cât de disproporționată este balanța forței de muncă între regiunile istorice din România.

Emigrarea și lipsa investițiilor private fac ca în zonele rurale ale Moldovei și Muntenie dezvoltarea să fie inexistentă.

Trei milioane de oameni din zonele defavorizate au plecat la muncă în străinătate în ultimii ani, iar un alt milion de persoane s-au mutat în oraşele mari, unde există investiţii, lăsând în urmă sate şi oraşe depopulate, pentru care nu există soluţii de dezvoltare.

Există tensiuni foarte mari pe piaţa forţei de muncă din România, deoarece există o polarizare foarte mare în ceea ce priveşte numărul de locuri de muncă şi nivelul salarial din Bucureşti şi oraşele mari din Transilvania versus restul ţării.

„Jumătate de Românie este complet neproductivă. Mă refer la mediul rural, la Moldova, la Muntenia, care nici nu pot fi numite zone europene. PIB-ul din aceste zone este format tot din taxele plătite în oraşele mari, Bucureşti şi alte oraşe mari din Transilvania, transmise acolo prin diverse mecanisme, fie că sunt subvenţii sau pensii.

Nu există joburi private în aceste zone, nu există taxe plătite la bugetele locale. Iar acolo a apărut problema depopulării: 3 milioane de oameni au plecat în străinătate, iar un alt milion s-a mutat în oraşele mari“, a explicat acesta pentru zf.ro

În opinia lui, această depopulare a zonelor care, teoretic, ar trebui ajutate să se dezvolte face imposibilă dezvoltarea, pentru că fără forţă de muncă disponibilă economia acestor zone nu poate să prospere.din ţară şi alţi circa 500.000 au plecat pe termen scurt în alte ţări în ulti­mul deceniu, pentru a obţine salarii mai mari, dar şi pentru că nu aveau lo­curi de muncă disponibile în locali­tăţile din care proveneau.

Numai în 2015, ultimul an pentru care există date, au plecat circa 190.000 de români în străinătate, număr în uşoară creştere faţă de anul anterior. Cel mai mare val de migraţie externă a fost însă în 2007, primul an de după intrarea României în Uniuniea Euro­peană, când jumătate de milion de ro­mâni au plecat la muncă în străinătate.