May 29, 2017
Ce-i face pe ardeleni mai deosebiți? Poate norocul de a trăi alături de maghiari și germani.
Pe Facebook, Tudor Duică a scris: „Cu dragoste, despre ardeleni…
Ardelenii nu spun „timp”, ci „vreme”, nu spun „ore”, ci „ceasuri”, nu spun trei, ci „tri”, spun „o ţâră”, nu “puţin”, nu spun „am terminat”, ci „am gătat”, nu spun „mergem” , ci „merem”, nu spun „repede”, ci „iute”.
Spun „pită” în loc de „pâine”, „mâne”- foarte aproape de originalul latinesc „mane”, în loc de mâine. „Bătrâne” (din latinescul betranus, veteranus) spun la vecin sau cunoscut, în semn de respect, spun „se coperă”, nu „se înveleşte”, „fain”(cu origini în limba germană şi dialectul săsesc) în loc de „frumos”…
Spun „pită” în loc de „pâine”, „mâne”- foarte aproape de originalul latinesc „mane”, în loc de mâine. „Bătrâne” (din latinescul betranus, veteranus) spun la vecin sau cunoscut, în semn de respect, spun „se coperă”, nu „se înveleşte”, „fain”(cu origini în limba germană şi dialectul săsesc) în loc de „frumos”…
Spun respectuos „servus”, ilustrând admirabil termenul latin care însemna „sunt servul tău, la dispoziţia ta”. Desfiinţând, cel puţin în arealul ardelenesc, modernul „la revedere” (de origine italiană) sau banalul şi secul „bună” din Regat( cu corectura de rigoare, în ultimii ani se aude tot mai des acel ridicol pa,pa). Iar ca răspuns, vine imediat acel superb „rețiproca”.
Ardelenii vorbesc rar, cumpătat, molcom şi numai dacă au cu adevărat ceva de spus.
Nu bârfesc şi nu le e ruşine cu arhaismele şi meandrele dialectelor lor- fie ei medici, ofiţeri de carieră, preoţi, profesori, bătrâni, sau mai tineri.
Şi nu folosesc nici în treacăt apelativele de argou „bă” sau „mă” atât de stridente, acceptate şi savurate în alte părţi( ce-i drept, în ultima vreme nu mai e chiar așa).
Ţi-i drag să-i asculţi şi să desluşeşti rostul tradiţiilor lor vorbite. Şi „musai” (cu funcţie predicativă; din maghiarul „muszáj”- morţiş, neapărat, trebuie, care vine, la rându-i, din germanul „muß sein”, transilvanism curat, ce mai !!!) să luaţi aminte!
